Din cauza drumurilor catastrofale, a inexistentei autostrazilor si a intretinerii infecte a drumurilor romanesti, mor anual mii de oameni si sunt raniti grav peste 20.000. Un personaj politic ajuns presedinte prin votul citorva milioane de cetateni a promis ca ne va scoate din cap autostrazile. Culmea, a reusit! Cu toate ca majoritatea se plinge mereu de lipsa lor, de faptul ca suntem singura tara europeana incapabila sa aiba macar o autostrada completa. Sunt 7 ani de cind specialistul in Transporturi Traian Basescu, cel care a condus de 5 ori acest minister, a preluat conducerea totala a tarii. Situatia e in continuare dezastruoasa. Si pentru ca prostia si incompetenta pot fi si dovedite negru pe alb, va ofer azi un citat. Dintr-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti. Un om a dat in judecata Compania Nationala Autostrazi de Drumuri Nationale din Romania (CNADNR). Spune omul ca si-a rupt masina in gropi si ca era sa provoace un accident in care sa-si piarda viata. Ce credeti ca invoca deja celebra companie sub semnatura directorului general si a juristilor ?

Cititi si va cruciti : “In actele depuse la dosar nu se menţioneaza nimic despre uzura gropii, care, datorita traficului isi rotunjeste muchiile si contribuie astfel la atenuarea loviturii in momentul impactului”.

Am trait sa o vad si pe asta. Uzura gropii folosita drept argument favorabil. Adica e atit de veche incat nu mai poate face rau rotilor. Sunt convins ca aveti aceeasi opinie cu mine : CNADNR, o institutie care toaca anual peste 1,5 miliarde Euro si nu construieste nimic, e un monument de nesimtire, incompetenta si sfidare. Cei trei B sunt direct responsabili : Boagiu, Boc, Basescu.

10 COMMENTS

  1. O impecabilă probă de cinism. O jenantă expresie a măgăriei dusă la rang de poziţie oficială.
    Şmecherisme, dacă îmi permite doamna Boagiu şi nu văd de ce, să-i împrumut expresia ei de ministru …

  2. Este o gluma, nu!??!! De fapt, acesta este purul stil romanesc: batjocura, smecherie si dorinta suprema de a umili pe cel care-si revendica drepturile. Imi ador tara, dar nu-mi place felul in care se comporta cei din pozitii sociale si administrative inalte. Visez (desi este o utopie)ca tara noatra sa aiba o selectie in toate domeniile, in stil confucianist, pe baza de competenta si nu in functie de criterii josnice: bani, partide sau ”nepotisme”.
    Felicitari dumneavoastra si tuturor colegilor pentru emisiunile bune pe care le faceti si pentru toate premiile de la APTR.

  3. Mare atentie la infiltratul B.Chiriac,omul serviciilor secrete si deci si al Elenei UDREA.
    Mai stiti ziua cand a aparut Elena Udrea si Presedinta Camerei Deputatilor in faza cu jucatorul, de ping-pong BOC?Chipurile pentru anu fii singura ,Elena i-a propus HOATEI sa participe si ea la la sindrofie.Ce se urmarea?NU A INTELES NIMENI DECAT CEI CARE AU COPT RESPECTIVA ASOCIERE NEINTAMPLATORE !IN ZILELE ACELEA SE DISCUTA ASIDUU DESPRE CINE AR PUTEA FI DOAMNA !PENTRU A AJUTA ESENTIAL LA ACOPERIREA DOAMNEI ,CHIAR BOGDAN CHIRAC ,[CEL CARE L-A ATRAS PE SRS IN CURSA LUI MACOVEI]A AFIRMAT LA UN POST DE TELEVIZIUNE RAVNIT DE PUTEREDE URMATOARELE “DE UNDE STIM CA DOAMNA NU AR PUTEA FI ANASTASE!!!Permanent ,INCA DIN ANUL 1996,oamenii serviciilor secrete o apara pe Elena UDREA
    Acum nu mai poate sa o mai intoarca,orice ar face .Ofiterul descoperit, nu mai poatefi acoperit!

  4. Domnule Tudor, ia uitati ce “monstra” de exprimare am gasit azi de la distinsa doamna Daniela Drăghia, director CNADNR:

    “Îl repari şi oricum sare plomba mai încolo. Deci, nu asta e soluţia. Să plombezi. Chiar vorbeam cu doamna ministru şi noi o să băgăm în Guvern o strategie în sensul că domne, hai să renunţăm la plombări şi când facem o întreţinere să o facem, să spunem aşa tehnic şi ştiinţific”

    Asa ca… la ce sa ne mai asteptam de la panaramele astea de oameni? Mi-a sarit plomba cind am citit…

  5. Cat de valabil e si pentru tara noastra.Oare so gasi un
    om cu DEMNITATE si in Romania ?

    >Nota 10 plus, pentru Primul Ministru Kevin Rudd, – Australia!
    >
    >
    >
    >
    >
    >
    > Musulmanilor din Australia, care doresc sa traiasca dupa legile islamice, li s-a pus in vedere sa paraseasca aceasta tara, in contextul in care guvernul a tintit radicalismul, intr-o incercare de a decapita potentiale tentative de atac terorist.
    >
    >
    > Citat:
    > “IMMIGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT. Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual, or their culture. Since the terrorist attacks on Bali , we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians.
    >
    > “IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e, va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni, in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali incoace, suntem martorii revigorarii patriotismului majoritatii australienilor.
    >
    > Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de barbati si femei, in cautarea libertatii.
    >
    > Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, sau orice alta limba. In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, invatati limba!
    >
    >
    > Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu. Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta, sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbati si femei de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranta adecvat a se afisa asta, pe peretii scolilor noastre. Daca Dumnezeu este o ofensa pentru voi, va sugerez sa considerati o alta parte a lumii, ca fiind casa voastra, intrucat Dumnezeu este parte a culturii noastre.
    >
    >
    > Vom accepta credintele voastre, fara a va intreba dece. Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi, in armonie si bucurie pasnica.
    >
    > Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate, pentru a va bucura de toate acestea. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de Crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate australiana, LIBERATATEA DE A PLECA.
    >
    > Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI ! Nu v-am obligat noi sa veniti aici. Voi ati solicitat sa fiti aici. Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o.”
    > Prime Minister Kevin Rudd, – Australia

  6. A murit, Ioan Oțel, procurorul care a instrumentat dosarul Flota
    21 iun. 2011 | Fostul șef al DNA Constanța Ioan Oţel a fost găsit mort,luni, în locuinţa sa, informează Adevărul. Procurorul şi-a câştigat o faimă naţională după ce a instrumentat dosarul „Flota“, acum clasat, în care l-a trimis în judecată pe preşedintele Traian Băsescu.
    Ioan Oţel s-a pensionat în anul 2006, după ce a fost schimbat din funcţia de procuror şef al DNA Constanţa. Colegii săi au aflat vestea cu multă durere. „Devenise mai retras în ultimul timp. Pot să vă spun că a fost un profesionist desăvârşit, corect şi un om extrem de echilibrat“, a afirmat Vasile Drăghici, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
    În anul 2004, Ioan Oţel l-a trimis în judecată pe Traian Băsescu, alături de peste 100 de inculpaţi, în dosarul „Flota“. Inculpaţii nu au ajuns niciodată la o condamnare pentru că expertiza tehnică şi contabilă a fost refăcută, noii experţi constatând că nu a existat niciun prejudiciu.
    Cauza morţii nu este cunoscută. Corpul procurorului se află la Serviciul Judeţean de Medicină Legală unde va fi efectuată necropsia.
    Comentariu[poate se va publica ]
    Cauza morţii va ramane necunoscută!INCA UN ASASINAT!SI IN ACEST CAZ ,Serviciul Judeţean de Medicină Legală VA MUSAMALIZA CAUZA MORTII! Albirea celui din mlastina!

  7. Domnule Radu Tudor
    Am trecut prin viata avand contacte la diferite niveluri . Inca sunt salariat , un grasan de bugetar , dar jumatate din viata mi-am petrecut-o intr-o fabrica , unicat in tara dar … inchisa .
    Doresc sa va aduc la cunostinta doua lucruri ( acum – iar daca veti dori mai multe , mai putem discuta ) :
    1. Legea 31/1990 cu modificarile ulterioare si redefinita are prevederi si responsabilitati clare privind drepturile si obligatiile ( inclusiv raspunderea administrativa , civila sau penala ) conducerilor si cosiliilor de administratie ale societatilor comerciale si regiilor autonome . Cum au raspuns aceste organe de conducere fata de pierderile inregistrate , adica de ce nu se aplica aceasta lege ?
    2. Zona Muntilor Apuseni are si alte bogatii in afara celor deja enumerate ( aur , argint , uraniu , metale rare ) si anume : agat , safir , rubin si alte pietre semipretioase , foarte valoroase . Au fost ele luate in consideratie ? Exemplu – zona Barza – Brad
    Cu stima ,
    Florin Ionescu

Leave a Reply to NEGHINITACancel reply