Evaluarea Guvernului, dar și situația lui Eugen Teodorovici, care va trebui să dea o serie de explicații, vor fi pe agenda reuniunii Comitetului Executiv Național al PSD care are loc vineri, la Sucevița.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat că evaluarea Guvernului va fi prezentată în Comitetul Executiv Național din 29 septembrie, dar nu se va pune problema vreunei remanieri.

“Evaluarea va fi prezentată, vom discuta pe ea, dar nu există la ora asta și nu va exista, nu se va pune problema vreunei remanieri în Guvern”, a declarat Dragnea luni, la finalul ședinței BPN al PSD, potrivit Agerpres.

Președintele PSD a spus că printre priorități se numără mai multe legi importante.

“La CExN o să finalizăm cred o lege importantă pe care o avem prevăzută în programul de guvernare, solicitată și așteptată de mediul economic — dacă la o societate comercială a fost cerut un document de o instituție a statului să nu mai vină altă instituție a statului să ceară același document și să meargă la cealaltă instituție a statului să-l ia de acolo. Dacă l-a dat o dată, să nu mai stea, că sunt situații când vin 7 — 8 — 9 — 10 instituții cu același document și poate unele ar trebui să mai și producă ceva, să aducă venituri la bugetul de stat. Vom discuta despre legea prevenției, parteneriatul public-privat, probabil și despre codul administrativ. Sperăm să ne prezinte domnul Tudorel Toader calendarul cu legile justiției. (…) Și vom discuta și despre legea pensiilor, ca să avem decizia finală, după care o să începem dezbaterea”, a detaliat liderul PSD.

Întrebat dacă există posiblitatea ca legea salarizării să fie prorogată pentru 2019, Dragnea a spus: “Cu guvernarea noastră? Exclus! Nici vorbă de așa ceva”.

În ceea ce-l privește pe ministrul Educației, Liviu Pop, liderul PSD consideră că orice comunicare greșită poate produce defecțiuni majore și tulburări în societate.

Comitetul Executiv al partidului va discuta și despre votul de marți din Comisia de buget de la Senat, al cărei președinte este Eugen Teodorovici.

“Nu am avut această onoare (de a discuta cu Eugen Teodorovici — n.r.). Probabil că o să o am, dar în legătură cu acel vot o să avem o discuție și în Comitetul Executiv de la sfârșitul acestei săptămâni și săptămâna viitoare în grup. Trebuie să facem un efort să ne aducem toți aminte că această majoritate parlamentară este constituită ca să susțină un guvern, nu să îl blocheze. Este foarte simplu, foarte ușor să se facă exerciții de imagine, să se critice Guvernul, miniștri, măsuri guvernamentale, dar este un program de guvernare care trebuie pus în practică și asta este una dintre principalele atribuții parlamentare. Nu vorbim de sancțiuni deocamdată, vreau să vorbim despre atitudini, că poate unii nu mai înțelegem ce atitudine să avem. Eu cred că la domnul Teodorovici este o altă problemă, dumnealui a venit astă-primăvară, mi-a zis că ar vrea să fie președintele Comisiei economice și eu am rugat colegii din Senat să îl propună, să îl susțină ca președinte al comisiei și probabil din cauza acestei funcții are aceste atitudini. Adică e o funcție care poate să îl tulbure foarte mult, la asta mă refeream”, a precizat Dragnea miercuri, la Palatul Parlamentului.

El a susținut că este “o prostie” amendamentul adoptat de Comisia pentru buget de la Senat prin care măsura split TVA să fie obligatorie doar pentru companiile care au contracte cu statul.

“Asta este o prostie, s-au inspirat din Italia și nu își dau seama care sunt efectele unei astfel de măsuri. O astfel de măsură, dacă ei zic că e rea măsura TVA split generală, asta e mai rea decât TVA split generală. Poate mai au cunoștințe în Italia, să nu mai ia pe nemestecate. O să vă explice domnul Mișa. (…) Este o încurcătură foarte mare, la aia nu ai soluție. Sunt două lucruri importante care trebuie avute în vedere, și anume, această diferență mare, câteva miliarde între ceea ce se declară și ceea ce se încasează, într-adevăr, poate Guvernul ăsta e nebun, poate noi suntem toți nebuni, am cam vrea să avem venituri la bugetul de stat, adică să nu se mai fure bani. Poate e nebunie și poate e nesimțire, dar asta nu înseamnă că trebuie să sufere cei care sunt buni platnici. Al doilea obiectiv este ca cei care nu plătesc TVA așa cum îl declară să îl plătească prin split TVA, care, analizăm toate ideile și propunerile din această perioadă, s-ar putea, nu știu, să se finalizeze cu o variantă care să nu mai poată fi combătută de nimeni, doar de evazioniști”, a afirmat Dragnea.

Parlamentarii PSD au introdus, în cadrul ședinței Comisiei de buget-finanțe de marți, un amendament cu privire la TVA defalcată, care prevede ca aceasta să se aplice doar companiilor care fac contracte cu statul, iar pentru restul măsura să devină opțională până la 1 ianuarie 2019, a anunțat senatorul liberal Florin Cîțu, pe Facebook.

6 COMMENTS

  1. Și la final o să-i ducă la mănăstire, să jure pe biblie că vor respecta indicațiile lui daddy. Pam pam

  2. Operațiunea Manipularea se pregătește la Sucevita.Vine Dragnea sa mai toarne niște minciuni, aruncând vina pe unu și pe altu. Am văzut ca încearcă sa se derobeze de responsabilitate creșterii prețului la energie și nu numai!!! Din contra ,a făcut totul sa se ajungă aici – am uitat când ministrul energiei se dădea bolnav și a lipsit fizic de la minister ( vreo 2 luni)??????!!!!!! De ce credeți ca a lăsat Dragnea lucrurile așa ???!!! Cum a lăsat un minister vital fără ministru? De ce nu l- a schimbat? ??? De ce nu- l schimba acum ?! Tipul asta ciudat de la energie e incompetenta întruchipată și inca e ținut acolo!!?Jocul pe care Daddy l- a făcut cu ministerul energiei ne- a adus in situația asta!!!!! A avut chiar nerușinarea când a fost întrebat de prețul la energie sa – l trimită pe reporter la guvern ,la Felix Rache!!!!!!!?????? Ce a vrut sa insinueze ?? Glumele lui ( așa zisele) sunt făcute din răutate , din dorința de a scapă de asumare!!!Adica Felix R e mai responsabil decât el??!
    Dar, timpul trece și Dragnea își arată limitele (intelectuale ,umane )!! Am vazut ca are nevoie de însoțitor in fata presei,un fel de sufleor, care sa- i reamintească replicile învățate pe de rost ,a devenit un fel de Funeriu al vremurilor noastre !!! Nu mai e stăpân pe el !!! Ancuța ii tine spatele ,Ancuța e un fel de semn de circulație care ii spune pe unde s -o ia !!! Începe șoarecele sa se rătăcească in labirint??!!!

  3. Mă aștept ca dl Liviu Dragnea și dl Vâlcov să facă o evaluare privind activitatea procurorilor din DNA.
    La Sucevița, dl Liviu Dragnea minimaliza activitatea procurorilor DNA privind dosarul Belina și le oferea un pont cu privire la contractele care au căpușat CFR-ul.
    Doamne ferește!

Leave a Reply to Anna VladCancel reply