Nenorocirea de pe capul romanilor poarta mai multe nume. Una dintre ele este infrastructura rutiera. Cu un nivel de anii ’60, generatoare de mii de morti anual, avand un buget de 2 miliarde euro in cea mai mare parte furati, cu autostrazi care nu se mai termina de 10 ani, infrastructura rutiera este principala cauza a subdezvoltarii Romaniei, iar guvernantii ei principalii vinovati. Toti ar trebui plimbati cu Dacia, pe drumurile patriei, odata pe saptamana, intre Bucuresti si orasele de granita. Sa simta prostia lor si batjocura la adresa romanilor.

De 6 ani, Podul de la Agigea, aflat pe singura cale rutiera dintre Constanta si Mangalia (nordul si sudul Litoralului) este intr-o asa zisa consolidare. In realitare, examenul impotentei CNADNR, ca si centura Capitalei si autostrada Bucuresti-Arad.

Lucrările de consolidare la podul vechi de la Agigea vor fi reluate în 12 septembrie, când acesta va fi închis în întregime, iar până atunci restricţiile de circulaţie se prelungesc.

Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, reluarea lucrărilor la podul de la Agigea va avea loc în data de 12 septembrie, prin înlocuirea ultimelor două hobane şi finalizarea reabilitării.

Data de finalizare estimată şi asumată de antreprenor pentru finalizarea lucrărilor este septembrie 2017, în cazul în care podul va fi închis traficului până la înlocuirea celor două hobane. Până la începerea lucrărilor de reabilitare – 12 septembrie – când podul va fi închis în totalitate, se vor prelungi restricţiile de circulaţie pe podul de la Agigea, respectiv viteza maximă de circulaţie la 50 de kilometri pe oră, limitarea masei totale a vehiculelor la 5 tone şi trafic pe două benzi, cu închiderea benzilor marginale.

Varianta alternativă de trafic este Nod rutier A4 intersecţie cu DN 39, Agigea – A4 intrare port Constanţa Sud – podul nou peste Canalul Dunăre – Marea Neagră – bretea acces la DN 39A – DN 39A intersecţie cu DN 39 – DN 39 Eforie Nord – Mangalia, scrie zf.ro.

 

11 COMMENTS

  1. eu cred ca CNADR face parte din Binom, ca e clar ca nimeni nu se atinge de aia nici macar cu o floare! aveti idee (am aflat intamplator de la cineva din CNADR) cat se fura DOAR daca la un km de autostrada pui asfaltul cu 1cm mai putin decat in contract? 470.000 EUR!!!

  2. Pacostea României e mentalitatea idioată şi limitată bazată pe lăcomie şi nu punctat doar unul sau alt punct! Zilele astea am văzut Bucureştiul ca o insulă ”infectă” în multe zone lăudate pe micile ecrane!
    – parcările: cun de poliţia amendează şoferii pentru parcări dacă tocmai ei parchează pe trotuare?(Lascăr Catargiu secţia1)?
    – cum să meargă în bine ţara dacă mai peste tot s-au aruncat fonduri şi în urma ”investiţiilor” sunt doar gunoaie?
    – ce e cu mizeria oribilă în parcul Cişmigiu(peşti morţi în apă)?
    – ce e cu mizeria în parcul 23 august(apa infectă)?
    – cât despre infrastructura rutieră, o gravidă poate naşte fără să simtă din cauza hopurilor şi dâmburilor în capitala României !
    – se urlă pentru regionalizare, în 27 ani nu au realizat decât distrugere, haos, mizerie, furăciuni, şi acum vor să continuie în acelaşi ritm?
    – centrul vechi care coincide cu cea mai veche meserie, alături de biserica unde enoriaşii se închină la sfinţii ”infractori”sponsorii clădirii şi împreună cu clădirile îmbrăcate cu cămaşa distrugerii în timp, dar toate în spatele unor clădiri antice:CEC, BNR, te trimite cu gândul la mojicia unor scăunari care se îmbogăţesc doar din surse dubioase!
    Am văzut înscrisuri şi am auzit înregistrări peste tot privind corupţia la nivelul Bucureştiului, îngrozitor de multe fonduri, la unele farmacii trebuie să aştepţi să ceri bonul de casă cel puţin 5-10 minute după plată, întrebare:
    – CE PROCENT DIN FONDURILE PRIVIND ACEASTĂ PUBLICITATE S-A ADUNAT?
    Din 1990 tot Bucureştiul s-a modificat întrun cartier comunal al României unde luminile colorate ale nopţii acoperă mizeriile zilei întâlnite la orice pas! Mă aşteptam ca realitatea de pe teren să coincidă cu publicitatea intensă pozitivă pe micile ecrane, dar eşecul a fost usturător! România a ajuns o comună din sate şi cartiere cu reşedinţa la Bucureşti! Nu e glumă dar nici nu văd schimbarea în bine pentru perioada următoare! Îmi cer scuze tuturor, dar întro săptămână aşa am văzut eu capitala în care se construieşte o cazemată/un colos ortodox ce poate fi numit pe bună dreptate”catedrala neamului prost”!

  3. Ei, lasa ca romanilor le si place sa fie masochisti, nu intereseaza pe nimeni ca sunt sau nu autostrazi , la nivelul de saracie .. Asta e , ghinion !!!

  4. Nu mai bine nemernicii astia, care sunt cu totii in libertate pe banii a 20 de milioane de cetateni, faceau un pod nou ca o alternativa viabila spre sudul litoralului ?

    • Pai la un pod nou ai mai multa responsabilitate plus ca din banii alocati multi ii dau chiar pe productia podului, ca tre sa se vada ceva totusi. La “refacere” sifonezi mai simplu

      • Plus ca cuca au fost mai multi turist anul asta decat anul trecut. Cu 15%. Deci nu vezi ce bine sanctionam “pacostea”?:))

Leave a Reply to Dan RouaCancel reply