Intr-un comunicat al Patriarhiei sunt afurisiti cativa preoti care dau dovada de intoleranta religioasa si au manifestari anti-musulmane.

Patriarhia Română îşi exprimă surprinderea şi dezaprobă acţiunea organizată, fără binecuvântarea (aprobarea) Arhiepiscopiei Bucureştilor, în seara zilei de 14 septembrie 2015, pe terenul din Bucureşti atribuit comunităţii musulmane, în care au fost implicaţi trei clerici cu statut necanonic: un preot pensionat din Bucureşti, prezent acolo fără binecuvântarea Bisericii (care va fi cercetat pentru încălcarea regulamentelor bisericeşti), precum şi doi monahi, unul exclus din obştea mănăstirii Petru Vodă, judeţul Neamţ, iar celălalt, din judeţul Vaslui, fără apartenenţă canonică la o obşte monahală. De altfel, cei doi monahi au participat şi la protestele spontane din localitatea Pungeşti, judeţul Vaslui, în urmă cu doi ani.

Acţiunea provocatoare organizată în seara zilei de 14 septembrie 2015 contravine disciplinei canonice a clerului Bisericii Ortodoxe şi Legii Cultelor 489/2006 care stipulează că „în România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase”. (art. 13)

Patriarhia Română îşi reiterează poziţia fermă de respingere a oricărei forme de învrăjbire etnică şi religioasă şi îndeamnă la respect, înţelegere şi toleranţă faţă de cei de alt neam, cultură şi credinţă.

4 COMMENTS

  1. Orice excese de intoleranta si fundamentalism de orice fel si de oriunde vin acestea trebuie sanctionate.
    Astept cu interese ca mai marii lumii sa sanctioneze drastic lupta fundamentatismului islamic impotriva a tot ce este crestin.

Leave a Reply to părere...Cancel reply