La foarte putin timp dupa anuntul privind vanzarea la fier vechi a utilajelor si instalatiilor RAFO Onesti, alta rafinarie importanta a industriei anilor ’70-’80 e pusa la pamant.

Compania OMV Petrom, din grupul austriac OMV, va demola o parte din constructiile si instalatiile aflate pe platforma rafinăriei Arpechim Pitesti, pentru a construi depozite de carburanti si produse petroliere.

“Ce este sigur este că avem un dialog permanent cu autoritătile în privinta Arpechim. Nu avem niciun cumpărător pentru această rafinărie. Noi vrem să o transformăm într-un depozit de carburanti, iar pentru asta este nevoie să fie demolate unele active. Am înaintat deja o cerere în aces sens autoritătilor competente”, a declarat joi Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, într-o conferintă de presă.

Rafinăria Arpechim este închisă din 2011, la acea dată conducerea OMV Petrom considerând că opţiunea vânzării nu era fezabilă în contextul în care compania nu a găsit un cumpărător “credibil” care să aibă expertiza şi resursele financiare pentru operarea unitătii.

Rafinăria avea o capacitate nominală de prelucrare a circa 3,5 milioane tone de titei pe an şi a fost iniţial proiectată ca parte a unui complex petrochimic, prima instalaţie fiind inaugurată în 1964.

 

5 COMMENTS

  1. ”Îmi voi mobiliza eforturile pentru a găsi o soluție la Arpechim. Mă refer la găsirea unui investitor care să repornească parțial sau integral instalațiile de pe platforma de la Pitești.”, a mai spus Tăriceanu……Din sectiunea promisiuni in campanie pentru a iesi ponta presedinte.De minciunile spuse de polititieni in 2012 pe la olchim cu privire la arpechim nu cred ca mai este cazul sa vorbim.Politicieni dau din gura si spun minciuni fara sa clipeazca si culmea este ca mai sant inca jurnalisti gen adrian ursu care se mai uita in gura lui tariceanu timp de 1 ora

  2. Normal. De ce sa fie Romania o tara industrializata, ca toate tarile dezvoltate din occident ? Romania trebuie sa fie o tara agrara in desert, ca Benin, Zair sau Bhutan.

  3. Eu cred ca omv renunta la rafinare in romania. Sti de ce si cunosti Consecintele ce vor urma. E grav ce se intimpla in tarile foste socialiste. America nu va permite. Razboaie de subjugare vor fi in toate tarile foste …nu se va implica nimeni din vest, vor da ceva gunoaie sa sprijine lupta vezi doamne. Rusii vor termina economic tarile pe care le vor inapoi. Romania deja e terminata economic. Daca ai face la petrol si gaz se poate stinge lumina.

  4. Aceste distrugeri/jafuri la ….nivel national oare nu au facut /nu fac parte din ..SIGURANTA NATIONALA ???.Oare ce au pazit SRI-urile anterioare (jaful a inceput probabil inainte de MAIOR-COLDEA).Oare cine i-ar putea trage la raspundere pe sereisti fiindca nu si-au facut datoria?.Iar daca ei au sesizat atunci sa gasim/cautam vinovatii la presedintii,premierii …anteriori si nu sa le mai gasim/ cautam.. ..casa prin RAPPS…. ci casa la …brutarie.

  5. Investitorii demoleaza foarte usor si arunca la inaintare pt. fraieri gogosi electorale cu parcuri industriale…….

Leave a Reply to gheorgheCancel reply