Sociologul Marius Pieleanu a oferit miercuri o declarație pentru PSnews.ro, în care a evidențiat trei cauze ale recentului exod din PNL către alte partide: nu doar ALDE (senatorii Daniel Zamfir, Marius Nicoară, Ion „Iani” Popa și deputatul Daniel Olteanu), ci acum și PSD (senatorul Siminica Mirea, din aripa PDL-istă a formațiunii conduse de către Ludovic Orban).

Concret: Pieleanu s-a referit în primul rând la stilul de conducere al lui Orban, care abandonează valorile liberale (de exemplu, drepturile și libertățile cetățeanului) în favoarea întăririi instituțiilor statului, în special a celor de forță.

„Sunt trei tipuri de cauze. Primul tip este referitor la managementul leadershipului, care nu e cel mai fericit de pe Pământ. Adică prestația în interiorul partidului și mai ales în spațiul public a președintelui său, Ludovic Orban, și a principalilor comunicatori este o prestație care în niciun caz nu se centrează pe promovarea valorilor liberale (cum ar fi: apărarea drepturilor și libertăților individuale ale cetățeanului), ci promovează mai degrabă întărirea instituțiilor statului, mai ales a instituțiilor de forță – lucruri care sunt completamente departe de ideologiile și valorile liberale”, a punctat profesorul universitar.

În continuare, patronul casei de sondaje Avangarde l-a indicat pe fostul prim-ministru Dacian Cioloș ca factor generator de confuzie în rândurile electoratului liberal tradițional, care îl vede pe ex-premierul cu tendințe de stânga asociat cu principalul partid de dreapta, PNL.

„A doua cauză ar fi apropierea sau mai degrabă nedelimitarea foarte clară în raport cu Mișcarea România 100 a lui Dacian Cioloș, care în mod evident rupe din Partidul Național Liberal și care a creat o stare de confuzie în rândurile electoratului conservator, tradițional al liberalilor, care în mod evident nu-și dorește să se asocieze cu o stare de spirit (că nu este ideologie) a celor de la România 100, bazată pe un stângism izbitor (pentru cei care se uită atent), bazată pe o etatizare izbitoare pentru orice ochi atent care observă șamd”, a afirmat Marius Pieleanu.

În încheiere, sociologul a adus în discuție persistența faliei dintre aripile PNL și PDL.

„Nu în ultimă instanță, este vorba de supărarea vechiului bazin electoral al PNL față de asocierea cu Partidul Democrat-Liberal și – mai mult decât atât – promovarea în funcții de conducere, în actuala formulă a Partidului Național Liberal, a unor lideri care au fost extrem de apropiați de Traian Băsescu în trecut”, a comentat profesorul de la SNSPA.

Confruntat cu faptul că ultimul Congres PNL a fost gândit tocmai să pună capăt acestei falii, Marius Pieleanu a replicat: „Păi, da, dar din Partidul Democrat Liberal poate că singurul care ar fi meritat într-adevăr să ocupe o funcție de conducere – pentru că este în continuare un om echilibrat și înțelept – este Vasile Blaga”.

„Aproape toți ceilalți (cu mici excepții) erau în mod evident fanii exclusiv ai președintelui Traian Băsescu. Și chestiunea asta se întâmplă totuși sub sigla Partidului Național Liberal – partid care totuși respectă drepturi și libertăți, pe care – ce să vezi? – Traian Băsescu le încălca zilnic, cu o nonșalanță aproape morbidă, susținut fiind în acest demers de mulți dintre cei care astăzi sunt membri ai Partidului Național Liberal și care – mai mult – ocupă funcții de conducere”, a conchis Pieleanu.

7 COMMENTS

  1. ce spune dl Zamfir despre Pilonul II?

    1. Număr de beneficiari de pensii de serviciu prin Casa Națională de Pensii Publice/Casele Teritoriale de Pensii în luna aprilie 2018: 83.699.424 lei (BASS + BS).
    Număr mediu anual de beneficiari de pensii de serviciu în anul 2017: 8.666 persoane. Valoarea anuală a pensilor de serviciu în anul 2017: 880.596.081 lei.
    2. Pensie minimă de serviciu (beneficiar titular), la nivelul lunii aprilie 2018: 733 lei (beneficiar al legii nr. 130/2015 pentru completarea legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor).
    Pensie maximă de serviciu (beneficiar titular), la nivelul lunii aprilie 2018: 56.816 lei (beneficiar al legii 303/2004 – privind statutul procurorilor și judecătorilor).
    3. Număr de pensionari din sistemul public de pensii care beneficiază de pensii din Pilonul I (pensii contributive) în luna aprilie 2018: 5.022.923 persoane.
    La data de 31/05/2018, numărul participanților:
    – la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) – 7.134.267 participanți;
    – la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) – 457.143 participanți.
    4. Valoarea lunară a pensiilor de serviciu în luna aprilie 2018(lei): 83.699.424 lei;
    Valoarea lunară a pensiilor din sistemul public de pensii în luna aprilie 2018 (lei): 5. 170.654.872 lei;
    % Valoarea lunară a pensiilor de serviciu/ Valoarea lunară a pensiilor din sistemul public de pensii în luna aprilie 2018: 1.62%

    • Joi 1:06
      In direct la A3 domnul Pieleanu prin telefon.

      Domnul Pieleanu spune : aventura referendumului !
      Aventura ?? Aidca daca Parlamentul Romanii incerca sa corecteze tembelismele unor presedinti care incalca legea atunci de numeste aventura.

      Si ca Iohannis ar caistiga alegerile daca ar fi azi. Alegerile SRI -STS desigur…

      Cam asa bate vantul cand vorbeste domnul Pieleanu…

  2. Hmm…domnul Pieleanu…

    Ati obseravat ? Dnul Pieleanu nu critica niciodata DNA si Doamne fereste pe Codrutza !
    Intodeauna muta subiectul si acuzatiile altora in alt plan.

    Si culmea CURS e singurul care l-a dat castigator pe Iohannis . Stiti Iohannis e cel care a casitgat de exemplu in judetul Constanta unde toti sefii de la psd erau prin puscarie preventiv (mazare, nicusor C) !!
    Desigur Domnul Radu Tudor care e din Constanta va poate confirma ca acolo exista o mare majoritate de minoritari saxoni care evident a votat cu Werner. Celalalta minoritate de romani desigur nici nu puteau pronunta numele dar erau f entuziasmati 🙂

    Asa ca : Sa traiti domnule Pieleanu !

    • A3 ora 1: 22

      Masluirile domnului Pieleanu abunda…

      Partidul lui Coilos care nici nu exista a ajuns la 8-10% !!!!
      Mai domnule MP. chiar asa…faceti sondaje numai in Pta Vicoriei ce naiba chiar ne credeti idioti ??
      ALDE e la 12-13% crescand de cativa ani si cu oamnei grei in el si partidul lui sie a si ajuns in trei saptamani la 10% ?

  3. Profesorul Pieleanu face sondaje pe baze stiintifice, in schimb noi cetatenii simtim “nestiintific” tot freamatul din partidele politice romanesti. Cred ca sunt in asentimentul marii majoritati a cetatenilor si spun, pe baze empirice, ca toate partidele de pe scena politica romaneasca sunt in mare suferinta, cu o singura exceptie, ALDE intr-un reviriment evident..

    • Sper ca aia cu “profesorul peleianu face sondaje stiintifice” e doar o ironie fina; din pacate, ma tem ca mai degraba se inscrie in categoria “osanale inepte” bazate pe nimic. Probabil va trebui sa te reevaluez!

Leave a Reply to AndreeaCancel reply