omleta

Cunoscutul filozof si eseist Andrei Plesu, demnitar sub Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Basescu, nu poate dormi nici azi de grija postului Antena 3.  Trezirea brusca din letargia  specifica domniei sale s-a facut probabil cu arsuri la stomac, pe fondul intarzierii nepermise a omletei comandate pe firul scurt.  Folosind limbajul activistilor comunisti carora le scria inainte de 1989 epistole pline de respect, Andrei Plesu vorbeste despre telespectatorii Antena 3 ca despre “sectanti”.
Fara sa-l detest pe Andrei Plesu – neavind vreun motiv anume – nu pot decit sa constat inca o data ca “Minima moralia” a fost doar un prilej de a incasa drepturi de autor pentru fostul angajat al lui Dinu Patriciu, azi colaborator al lui Cristian Burci.

Iata fragmentul din comentariul publicat de Plesu :

<< Dar, pe de altă parte, nu pot să nu constat, melancolic, că, faţă de prezenţa intensă a problematicii europene în ţările „dezvoltate”, scena politică şi mediatică a României apare, sufocată de derizoriu, în toată splendoarea ei provincială. La noi, „marile idei” ale momentului se rezumă la hîrjoana dintre Ponta şi Antonescu, dintre Ponta şi Băsescu, dintre Badea şi Turcescu. La noi, vedetele sunt Becali şi Dan Diaconescu, Prigoană şi Sînziana Buruiană. Uneori, cîte un jurnalist e luat la bătaie pe stradă de cîte un sectant al Antenei 3. Europa? A se slăbi… Noi rămînem liberi şi demni, omenoşi şi persecutaţi. >>

119 COMMENTS

  1. Este evident ca Antonescu nu va ajunge niciodata dar niciodata Presedinte.Anul trecut,cam pana pe la jumatatea anului,statea foarte bine in sondaje.Apoi l-a pus necuratu’ sa promita ca daca Basescu nu va fi demis,el pleaca din viata politica. Pe urma a urmat prestatia jalnica din timpul interimatului la presidentie.
    De atunci,popularitatea sa este intr-o perpetua prabusire.Cum scoate capul pe televiziuni,cum mai pierde vreo 2 procente in sondaje.
    Oricum,nimic nu-l recomanda pentru functia suprema in stat.Este de 22 de ani in politica,perioada in care a fost,fara intrerupere parlamentar.De fapt pentru o scurta perioada de timp a ocupat functia de ministru al tineretului.S-a remarcat vreodata cu ceva,inafara de absenteism?
    Cica nu are grupuri de interese in spate.Nu zau! Partidele politice din Romania nu sunt altceva decat grupuri infractionale organizate al caror singur scop in viata este conectarea la conducta cu bani a statului.
    Mircea Badea a definit cel mai bine diferenta dintre interlopi si politicieni.Cei din urma poarta costum si cravata…asta-i singura diferenta.Ori Crin Antonescu este presedintele grupului infractional intitulat PNL.
    Exista tentatia de a fi comparat permanent cu Traian Basescu.Comparatia presupune o stacheta joasa.Daca-l punem langa Mugur Isarescu,Crin Antonescu este zero barat.
    De asemenea este evident pentru orice om care are mai mult de 2 neuroni cu USL se va rupe pana la sfarsitul anului.
    Daca cazul ”SRS” a generat o criza majora si fara precedent in alianta,(adica o simpla adiere de vant),la ce ne putem astepta cand vor aparea probleme reale? Guvernul nu poate evita masurile anti-populare si sa vezi atunci circ.
    Fara sustinerea PSD,Crin Antonescu nu ajunge nici macar in turul 2.
    Dreapta este impartita cel putin in doua si cu sustinerea unei singure parti,n-ai cum sa ajungi Presedinte.
    Parerea mea este ca pana la sfarsitul anului viitor se vor schimba foarte multe.Batalia finala se va da intre candidatul PSD si cel al Miscarii Populare care odata cu trecerea timpului va capata consistenta.Nu este de neglijat faptul ca nici in exterior nu se doreste ca Antonescu sa fie Presedinte.
    Convingerea mea este ca incet,incet,Antonescu se va stinge ca o lumanare si la un moment dat,PNL il va arunca peste bord.
    Cred in revenirea lui Calin Popescu Tariceanu in fruntea PNL.

    • Realistule, eşti prea străveziu, zău aşa? Pe VOI nu vă învaţă nimic ACOLO, ori faci cu profesori absolvenţi de Particulară?
      🙂

    • Daca mai crezi ca cei ce au ucis oameni prin masurile lor mai pot sa se revigoreze, inseamna ca nu intelegi cum sta treaba in popor. Si cel mai simplu om vede ca din casa lui, PDL-acii i-au luat tot ce avea… Cel putin pentru asta PDL-acii nu vor mai fi votati, indiferent cum se vor numi. Defapt, procentele PDL-ului au fost facute in R. Moldova, pentru ca aia inca mai au frica aceea acuta de URSS si considera ca PDL-acii care se intituleaza DA DREAPTA si care in R. Moldova reprezinta grupul pro-european, sunt aceiasi cu cei de la noi. Daca moldovenii din Basrabia nu votau, PDL-acii luau 2% procente de vot. La referendumul pentru demiterea Basalaului n-a fost picior de basarabean la sectiile de votare… De ce crezi ? Oricum, sa te faci frate cu UDMR-istii impotriva majoritatii poporului roman, mi se pare un act de tradare din partea lor.

    • Nu serios?nu cumva esti chiar tu C P Tariceanu?
      Dar sa sti un lucru,chiar daca nu va ajunnge niciodata Presedinte,pentru el nu va fi o mare tragedie,tragedia va fi a cestui popor care nu realizeaza si nu stie ce pierde.
      Asa cum spuneam,nu-i o tragedie pentru el,e foarte important ca acest om,un mare caracter,a ajuns sa fie Presdinte Intermar si arata exact asa cum trbuie sa arate un presedinte,chiar calca a Presedinte, ceea ce noi n-am avut parte pana acum.
      Iar chestea aia,ca va demisiona si nu va mai face politica,eu nu prea m-as hazarda,D-lui a spus clar,ca daca nu va fi demis,iar dupa cum se stie si sa vazut,impostorul a fost demis,cine nu vrea sa-ntelega lucrul asta,insemna ca ori este sarac cu duhul,ori este basist!

    • Ai dreptate,cred ca voi fi singurul de pe acest site care iti da dreptate. Totusi cu Tariceanu si Isarescu nu m-as prea mandrii. Am zis sa-ti dau un raspuns ca sa nu te simti singur pe lume.
      P.S. Nu va chinuiti sa ma injurati, nu mai intru pe aceasta postare.

    • vom vedea…vorbesti in cliseele pdl-iste.Plesu,nu se dezminte!!nimic INALTATOR in ce spune!ȘTEORFA…si prostituatele au farmec(ma refer la talentul lui de pamfletar…i-a intrat pamfletul in… caracter!

    • Domnul Plesu se invarte intr-o gasca referitor la care doamna AMP folosea expresia “Mahalaua de la ICR” si cred ca are dreptate. Eu propun ca noi sectantii de la Antena 3 despre care dumneavoastra ati afirmat ca “Telespectatorii nostri sunt mai inteligenti ca ai lor” si care suntem constienti ca avem slabiciuni ca doar suntem oameni, sa ne timen departe de MAHALA.

  2. Ar vrea el să aibă parte de “sectanţii” ăştia ai Antenei 3. Mulţi ar vrea să ” ne aibă”. Dar, în lipsă, rămân să le curgă balele de poftă.

    P.S. Oi fi fost suficient de academică în exprimare, pentru aşa un rafinat precum demnitarul prezent în toate regimurile de după 1989? Indiferent de culoarea lor?
    🙂

    • Ma asteptam la mai mult din partea d-lui Andrei Plesu. ,,Uneori, cîte un jurnalist e luat la bătaie pe stradă de cîte un sectant al Antenei 3″ Rau a ajuns daca poate sa spuna asa ceva…

      • O fi senil,ca are o varsta,altfel cum sa ne explicam un asemenea limbaj de la un om de cultura?Dar pe de alta parte,de multi ani il pupa pe Basescu,asa ca tot mai ramane intrebarea,de ce?

        • @All: fratilor realistu’ ak sadicu’ e cel mai stupid si agramat pupator de cur basist. Zau, nu stiu de ce va omorati sa-i raspundeti scarnaviei! Dar, ma rog, fiecare face cum crede!
          Ia sadicule d’acilea mot la cacatu’ ce tocmai l-ai ingurgitat:

          Coane Plesu, Coane Plesu
          Nu ne duce, bre, cu presu’,
          Caci noi stim ca esti veros
          Mereu receptiv la os.

          Hai sa-ti spun ca spectator
          Cum se vede din popor
          Meci cotrocenist trucat
          De matale arbitrat.

          De la FSN incoace
          Gura tie nu-ti mai tace
          Traseist si arivist
          Cu-Al de Sus pupincurist.

          Ai dat ingeri, heruvimi
          Pe-un pitac de la stapini
          Si te-ai gudurat Grivei
          Clovnerie de doi lei.

          Stai, bre, nene-n banca ta
          Marea n-o mai agita,
          Ramii bade eseist
          Caci cam puti ca traseist.

          De esti ‘telectual fratie,
          Tine-te de cartulie,
          Caci stapini ce azi slavesti
          Miine-s basme si povesti.

          Iar, mata, ciine pribeag,
          Vei ramine ca mosneag,
          Sa-ti vezi nume terfelit
          Pentru’n galben gaurit.

          Unde sunt intelectualii, penele noastre maiestre,
          Ce facut-au dintr-un zero un erou ca din poveste?
          Unde sunteti Liicene, Patapievici, coane Plesu
          Ce cu osanale goale ne-ati tot dus cinci ani cu presu’?

          Unde este Cartarescu, scriitorul decorat
          Ce acum scrie petitii si le duce la-mparat?
          Unde este si Pippidea cu scenarii de alegeri?
          Cu Zeus ca presedinte, a ajuns sa scrie plangeri.

          Fu pe rand Mesia, “pleasca”, comparat c-un antic zeu
          Voi ni l-ati suit pe soclu, surogat de… Dumnezeu.
          V-ati tras multe avantaje, bani purcoi si institutii
          Ca rasplata la Osana, v-ati vazut toti unsi in functii.

          V-a plimbat cu-aeroplanu’ si v-a dus la chefuit,
          Voi in schimb i-ati pupat curu’, l-ati facut neprihănit.
          I-ati cantat ode si imnuri, zi de zi si ceas de ceas
          Prostimea din tara noastra ani de zile-ati dus de nas.

          Mai nou ni l-ati dat de Moise, calauza prin desert,
          Da’ cum noi n-aveam desertul, l-a facut el, că-i… expert .
          N-are ea, Limba Romana, epitete, comparatii
          Cate-ati folosit in scrieri pentru-a fabrica ovatii.

          Iar acum la ceas de plata, cand poporu-i pus pe harta,
          Va dati dusi, tacuti in iarba, pierduti ca magaru-n ceata.
          Hai, iesiti din nou la rampa si veniti cu motivatii,
          Pentru haosul din tara gasiti niste explicatii.

          Striga chiombu’ precum Stefan cand fu parasit de osti:
          “- Unde-mi sunt ‘telectualii ce-au luat pe romani de prosti?”
          Ii raspunde doar ecoul cu un ranjet sub mustata:
          “- Sunt plecati cu toti la mare, doar e vreme de vacanta!”

  3. Plesu… Bleah. Ce pot sa spun despre Plesu. Nu l-am ascultat, nu l-am citit si nici nu l-am vazut vreodata. Pentru mine este inexistent. Un om ca oricare altii. Faptul ca a zis ca ala care i-a tras o scaltoaca nu stiu carui PDL-ac, arata cat de PDL-ac este Plesu si cat de CDR-ist a fost toata viata. Astia sunt cei ce sustin distrugerea tarii. Dar altii, care sustin unitatea poporului roman sunt facut pilaf de 23 de ani in toata mass-media, cu mici exceptii. Cand nu faci parte din “sistem” si nu ai nici afaceri necurate, esti facut praf si pulbere pe canalele media. Plesu este ofticat ca nu ii dau UDMR-istii suturi undeva ca sa invete ungureste. Asta este adevaratul motiv pentru care cei ca dansul sunt nervosi. Le-a cazut regimul. Nici nu va imaginati ce au indurat angajatii ai caror sefi erau PDL-aci, in timpul campaniei electorale pentru parlamentare…

    • E filozof cred ca nu le am cu literatura sa-l incadrez. I-am citit o carte, parea usoara la inceput da in final mi s-a parut dificila ca era cu psalmi si se pot interpreta. Am zis ca peste cativa ani mai citesc filozofie sa mai evoluez sa vad daca oi pricepe atunci. La fel de greu mi s-a parut si Paler cu Viata pe un peron am citit-o ca am avut ambitie s-o termin da n-am priceput nimic.

  4. pacat ca un mare carturar roman face sectanti niste telespectatori ai unui post tv!pretindem ca suntem o tara libera,democratica.europeana ,asa ca fiecare poate avea dreptul la propria opinie,sa si aleaga programele tv preferate,cartile care l reprezinta!ce exemplu se poate da daca poti fi jignit sau catalogat intr un fel cu atata usurinta!oare cand tara asta va fi o tara normala cu oameni mult mai sanatosi la suflet si la cap?

  5. realistule…….e un proverb pe care vad ca nu il stii……despre un caine care moare de drum lung si despre cineva care moare de grija altuia…….tu de fapt nu ai nici o treaba cu pnl , doar ca esti pus sa zici ca nu o sa fie antonescu presedinte……..sa fii sanatos maica….da ai gresit adresa …posteaza mai bine la realitatea sau la romania tv…….aici lumea mai gandeste , …..noroc bun si vant la pupa….

  6. realistule……daca esti de treaba poate incerci sa ne scutesti de parerile tale basiste despre cum o sa fie cu miscarea populara si cu psd si cu alte zarzavaturi……

  7. Stilul acesta de a se “inregimenta”, al unor intelectuali de elita nu este nou. El a existat si-n perioada proletcultista, cu deosebirea ca atunci macar exista intr-adevar o constrangere. In celebrul sau “JURNAL”, Ion Caraion arata ca pana si intelectuali de talia lui George Calinescu au scris poezii proletcultiste si dadea spre exemplificare versurile:
    “Asa de frumoasa si fara de pacat este rufaria,
    Tesuta la fabrica, de fruntasa Maria”
    Nu-i stiu motivele domnului Plesu(probabil imaginea asociata de Dvs. cu platoul cu mancare se vrea o insinuare)dar un lucru e cert.Acum nu mai sunt constrangerile din perioada comunista, doar daca nu cumva domnul presedinte Basescu are o “pisica” pe care o arata din cand in cand.

  8. acest sinziana buruiana a intilictualitatii colaboratorilor securitatii contopit in meandrele filozofale cu gindirea andreei tonciu, un libidnos pupincurist imputit al regimului securist basist cu foarte mult tupeu vomita pe fund in mod peiorativ despre propria categorie intilictuala din care face parte: “vedetele sunt Becali şi Dan Diaconescu, Prigoană şi Sînziana Buruiană”

  9. articolul cu pricina e interesant pana la final cand autorul a considerat ca e bine sa dai cu mucii in fasole, pt ca nu-i asa cam asta e marea intelepciune al intelectualului roman..impartial….??!!
    saracul beneficiar de sinecuri este de compatimit nu de injurat, multe frustari zac in trubadurii astia!!!

  10. Atata vreme cat unii dintre “distinsii intelectuali” romani, sunt obedienti “curtii” oricare ar fi ea, insotind prostitutia politica in toata splendoarea ei, rezultatul nu poate fi decat cel al Romaniei de astazi! Asa arata si ei, nu pot fi altfel!

  11. Marele (la propriu, volumic) om de incultura, certat cu gramatica, creator de NIMIC, este preocupat intens de modul (cat mai scabros) de a-l sustine pe basescu si de a-si sustine colegii si prietenii, adica fostii securisti, fostii informatori ai securitatii ceausiste, fostii PCR-isti cu functii, adica pe toti profitorii regimului ceausescu, deveniti apoi profitori ai regimului iliescu si apoi ai regimului basescu.
    Trebuie, bietul de el, sa faca ceva sa-si castige banutii necesari intretinerii burdihanului si mentinerii stilului sau de viata.
    E un PENIBIL (bietul sectant al sectei ceausismului)!!!

  12. Adi Plesu, acest pitic ironic si pro-culturist, are avantajul ca are cota fata de sol identica cu toate sfancterele umane, fiind dimensionat nativ la nivelul nano-hipofiz al oricarui anus planetar. El e un mic dosier.

  13. Si care ar fi “marile ” discutii politicie sau culturale, care s-ar putea face in Romania ? La asa politicieni si intelectuali, mai toti fosti nomenclaturisti, securistis sau pupincuristi, unii cu grave probleme de logica si gramatica, astea-s discutiile care se pot face ! Cand vreunul dintre acestia se vor apuca sa faca vreo fapta, sau sa aiba vreo idee, demna de discutii mai elaborate, probabil ca se vor face si aceastea…Deocamdata, manelism general, si la d-nul Plesu din pacate…

  14. Cetățean simplu, nu mai recunosc autoritatea DNA și corectitudinea și litera legii în deciziile ICCJ

    Domnule Radu Tudor,vorbele unui băsist…tare multă valoare poate să aibă 😛 Ne-au făcut putori,viermi,mămicuțe,bebeluși,creșteți-vă copiii,să le-a ducem banii,bănișorii lor,ne-au făcut în fel și-n chip.
    Eu o singură întrebare am legat de acest subiect.
    Ce reprezintă omleta și roșiile din imaginea asta?

      • Cetățean simplu, nu mai recunosc autoritatea DNA și corectitudinea și litera legii în deciziile ICCJ

        Aaaaaa 😀 Acum DA!Așa DA! :DAm tendința să nu citesc tot.DA!Foarte tare ca deobicei!

    • Daca citeati atent postarea dlui Tudor, intelegeati mult mai usor legatura dintre poza (omleta) si Plesu.
      Tot un sectant, dar nu spui din care.

  15. Filozof si eseist cunoscut, dar nu neaparat valoros. Un frustrat care a cochetat cu toate guvernarile, in fata cortinei sau in spatele ei.

  16. Pleşu e un veşnic fripturist , cu ştaif şi ifose , dormant între sinecuri , de toate orientările; la trezire îşi aduce , brusc , aminte să execute , ca orice lăutar arvunit , partitura solicitată de Jupânul momentului!

  17. Unii(neavand probabil o meserie sigura/onesta din care pot sa se intretina) fac compromisuri pentru a putea sa manance si gura lor o paine(pupa mana celui care ii arunca mancarea/ciolanul).Plesu fiind mai voluminos are nevoie de mai multa mancare si atunci el trebue sa pupe mai mult.In practica ,pupinkuristi sunt platiti de orice regim ,pentru ca toate regimurile au nevoie pentru a se putea mentine la putere… de laudatori/latratori/colonei…..

  18. pe cine intereseaza ce spune un personaj sinistru si lingusitor ca Presu?o spoiala de cultura si inteligenta nu poate masca lichelismul si parvenitismul acestei cazaturi umane,care si-a facut burdihanul vulgar incepand cu osanale ridicate comunismului si lui Ceausescu si a continuat aceasta practica cu toti prezidentiabilii.dupa 2014 ,cand Antonescu va ajunge presedinte,nu m-ar mira ca acest limacs scabros sa il treaca de la Rica Venturiano la salvatorul natiunii.Presu este un vietas sinecurist,fara banii primiti de la buget sub forma mascata,ar fi murit de foame,si nu-mi amintesct ca aceasta molusca sa fii luat aceeasi pozitie cand Ciutacu,atunci angajat al Antenei3,a fost atacat de un “sectant”portocaliu.sau atunci a fost un atac justificat?!?

  19. Domnul Andrei Plesu a fost pentru mine unul din intelectualii de frunte ai Romaniei care m-au dezamagit. Nu calitatile sale profesionale reprezinta problema-dansul este in continuare depozitarul unui bagaj impresionant de cunostinte pe care le poate expune oricand la cel mai inalt nivel. Are insa o problema mult mai delicata…una de caracter. Domnul Andrei Plesu este un vanitos si ca atare , uneori este chiar invidios. Nu-i prea plac oamenii care ar putea sa-l depaseasca intr-o confruntare intelectuala;il irita o atare situatie. Pe el relationarea cu basescu nu-l deranjeaza/ba chiar il…aranjeaza financiar. Basescu este un individ schematic, incult dar suficient de istet pentru a se pastra la un nivel ingrijorator de popularitate. Alaturi de el, domnul Plesu arata clar a intelectual rafinat…ceea ce am spus ca si este…profesional. Asa ca mai comenteaza din cand in cand, moralizeaza cu placere…isi permite; nimic nu-l afecteaza in mod real. Domnul Plesu nu vrea sa schimbe nimic; face doar exercitii de digitatie …din cand in cand.
    Totusi, postul de televiziune Antena 3 are o problema. Colectivul acesta de jurnalisti s-a angajat in a sustine din plin USL. Asta n-ar fi o tragedie nationala;dar…USL nu este la nivelul angajamentului acestor oameni tineri si foarte intens implicati. Eu sunt ingrijorata de faptul ca o eventuala cadere a acestie aliante politice va produce o dauna de imagine nemeritata celor de la Antena 3. Tot ce pot sa va recomand cu toata prietenia este sa luati o oarecare distanta fata de cei pe care ii sustineti…ca sa-i vedeti mai bine . Succes!

  20. Oare imaginea din articol sa semnifice ca unele iesiri nepotrivite ale Domnului Andrei Plesu sunt consecinta prea multei omlete cu rosii, in lipsa si a celuilalt “ursulet”, dupa o iarna nu asa de grea? Stramosii nostri, cu inteligenta necontestata si experienta acumulata in timp, au condensat totul in vorbe pilduitoare pentru ca, cei care “au urechi de auzit”, sa fie feriti de situatiile nedorite in care s-au aflat inaintasii. Normal insa ca noi, care intotdeauna suntem gata sa dam vina pe ceilalti si sa nu recunoastem vina nostra, lipsiti foarte multi si de un elementar simt al autoevaluarii, pretindem ca pildele sunt pentru altii si nu pentru noi si procedam ca atare. Asa, foarte multi ne pricepem la toate si la nimic si nu ne marginim sa ne ocupam si sa emitem pareri numai in domeniul in care avem temeinice cunostinte, ci “trancanim” oriunde si oricand despre orice, avand sau nu minimele informatii. De aici si “calitatea” ca prea multi nepriceputi se cred destepti. Dupa mine un destept este un individ inteligent, educat, care are scoala meseriei si scoala vietii. Mai cred si ca nimeni nu este indreptatit, oricat de special s-ar crede sau ar fi, ca sa incadreze ironic grupuri de persoane in functie de diversele lor libere optiuni ce nu concorda poate, cu cele ale “specialului”.

  21. Parafrazand un mare nimeni in viata nu pot sa nu constat melancolic prezenta intensa a pseudodemnitatii a pseudo libertatii a neomeniei pe scena mediatica a Romaniei care se vrea dusa in derizoriu de toata micimea elitista (doar) proeuropeana .
    La noi micile idei se reduc la servilismul dintre plesu si basescu la slugarnicia dintre patapievici si putere la pupatul in fund dintre liiceanu si oricine se declama rusofob.
    Este prima data in viata mea cand inteleg de ce vorbeau ei de cacarezele Mioritei si prima data cand sintagma aceasta nu ma mai revolta ci isi reclama sensul natural.
    Si nu pentru noi “SECTANTII” Antenei 3 vededetele nu sunt Dan Diaconescu Sanziana Buruiana sau Becali ci Alexandru Verbita,Cristian Mungiu,Ionut Budisteanu,Angela Gheorgiu,Acad Dinu Giurescu gimnastele si in general sportivii si foarte multi altii care sunt doar foarte buni in ce fac si ii iubim pentru ce sunt.

  22. @realistul Ce deosebire este intre dvs si PLESU din punct de vedere al pupinkurismului.Corect, niciuna. Dvs sunteti “meserias ” din acela care puncteaza” cu manta”.In consecinta, critici adversarul idolului tau(CHILIMAN/FSN/PSD/NASUL) si astfel crezi/speri ca idolul tau va urca in aprecierea celorlalti(poate,doar daca cei ce va vor asculta n-au cei doi neuroni..in cap).

  23. Chestia cu “sectantii A3” mi se pare mult deplasata. Maestrul Plesu a gresit de aceasta data. Fiecare telespectator alege ce post doreste atata timp cat acesta ii satisface pe deplin nevoile de informare si de culturalizare.
    In rest, ceea ce scrie Andrei Plesu este just. Andrei Plesu ramane Andrei Plesu, adica un exponent de vaza al culturii romanesti.
    PS Eu va propun, domnule Radu Tudor, sa o lasati mai moale cu numele celui ce plateste drepturile de autor. Daca v-ar judeca lumea doar ca sunteti angajatul lui Dan Voiculescu si nu jurnalistul Radu Tudor, sigur nu v-ar cadea bine. Aveti multiple exemple in fata, cum ar fi migrarile lui Cristoiu de la A3 la B1, ale lui Ciutacu de la A3 la RTV sau ale lui Ursu si Stancu de la Realitatea la A3. Un profesionist ramane un profesionist indiferent cine il stipendiaza.

    • doru x (romania mare), cei care fac judecati de valoare de ani buni in legatura cu numele patronilor trusturilor de presa sunt ei. s-au declarat campionii moralitatii si ai anticoruptiei, aratind cu degetul spre tot felul de persoane (patroni sau jurnalisti). simpla mentionare a numelor patronilor ce-l platesc pe plesu este o banalitate necesara. e o informatie, nu o judecata. iar cu “lasatul mai moale”, asta e o expresie pentru altii, nu pt mine.

    • mi se pare penibil sa compari niste jurnalisti de investigatie integrii ca Oana Stanca si Adi Ursu,(care au fost dati afara si persecutati de la iRealitatea basista pt. ca tocmai datorita profesionalismului si conduitei deontologice scosesera la iveala dovezi irefutabile ca Kiorul si Cocosii scumpisera curentul electric pt. populatie in favoarea rusilor “buni”de la Marko in schimbul foloaselor banesti,si ca slugile cozi de topor numite impropiu “procurori”sustrasera probe de la dosar)cu niste rebuturi ca Presu si Cristoiu care si-au adjudecat de bunavoie si in schimbul foloaselor material pozitia de pupincuristi basisti.

  24. Este o reclama la Forumul Constitutional pe Antena 3. Parca am auzit eu sau ma insel ca se spune asa: “Cetatenii vor sa-si schimbe Constitutia…”. Daca asa este reclama, va anunt ca cetatenii NU vor sa-si schimbe Constitutia decat daca aceasta nu contine REGIONALIZAREA.

  25. Nu trebuia sa il numiti filosof, deoarece nu este, poate un pseudo filosof. De ce am fi noi sectanti? Pentru ca urmarim un post care militeaza pentru adevar, care este obiectiv si care ia atitudine impotriva sistemului odios in care traim si pe care il slujeste credincios “d-nul.”Plesu? Dar oare cine este cu adevarat sectant si in numele meditatiei transcendentale, participa la orgii sexuale si alerga gol, noaptea, prin padure? Asta cum se numeste? Cumva pervertire morala? A contribuit cu ceva la imbunatatirea dezbaterilor publice tv, la alegerea subiectelor pentru discursuri? Avem un CNA care cu asta ar trebui sa se ocupe, dar care a facut fixatie pentru Antena 3 si sincer, ar trebui desfiintat. De ce crede ca este superior publicului Antena 3, ca poate sa ne planifice un traseu moral, a avut vreun gest de demnitate vreodata? Probabil, ar trebui sa ne lasam manipulati in spatele unor fraze sforaitoare, de unul ca el care, toata viata a facut compromisuri cu adevarul, cinstea si decenta.
    Nu este decat o secatura travestita in moralist, aservita unui regim criminal si totalitarist cum este cel actual.

  26. E de mirare ca mai are glas boschetarul jegos si filosof: dupa ce l-a executat Gadea, credeam ca ramane doar burdihanul de el…

    Am vazut cum Mihai Gadea proba cu documente (o scrisoare) ca Plesu era tradatorul din sanul meditatiei transcedentale. Membrii gruparii l-au cautat ani de zile pe tradatorul care le-a distrus vietile si carierele. Din cate stiu eu singura dovada concreta a fost produsa de Gadea, dupa ce plesu l-a atacat cu nerusinare in mod repetat.

    Dupa acea emisiune am crezut ca plesu va fi linsat in maxim o luna, dar romanii nu au sange in instalatie. Cine ar fi regretat un tradator hidos? Fapta lui e demna de un diavol.

  27. La ce audiente are Antena 3 inseamna ca cel putin un sfert din Romania e sectanta!Sa fim toti oare atat de imbecili?

    • @Gabriela
      Sectant conform dex: adept al unei secte religioase,exclusivist,intolerant.
      Pe micul Platon il putem acuza de multe dar nu de necunoasterea limbii romane.Deci nu suntem facuti imbecili.Poate data viitore.
      Secta religioasa: nu cred cu toate ca in istorie si crestinii erau numiti sectanti de romanii care nu au inteles cum credinta lor e trecutul.
      Exclusivisti :ar trebui sa ne mandreasca pentru ca in randul nostru nu isi au locul servitorii regimului
      Intoleranti?Oare poti fi tolerant cu kolaborationistii?Pentru asa ceva un bun exemplu e procesul de la Nürenberg si nimeni nu i-a contestat pe americani pentru asta.
      Am inteles doar ca a vrut sa ne jigneasca dar ce nu intelege el e ca pentru noi merita doar soarta lui Bastus din filmul Dacii.

  28. HA HA. Marele Antonescu: ” Antonescu pune presa în ţarc la Senat
    Sursa: Realitatea TV
    Ce va spuneam eu de rezervatii… Nu m-ati crezut. Totul are un inceput.

    • Un nou serial CU USIILE INCHISE.Ii putin mai special ca Tonta Poanta .Nitel .Dar cam 99 la suta nu-i deosebire.Daca avea coloana si nu stia de manevrele si planuriile Pontacului la prima mare tradare coabitarea ii zicea lui Tonta agent oo7 ADIO PUTOIULE.Eu am coloana si demnitate .Ti-ai mancat traiul si malaiul.Dar nu sta pitit in spatele lui Ponta dade dade va fi presedintele coloniei Romania.Io va trage Poanta cum nici nu viseaza.Asculta-l pe Marinau JB.Nu aduce anul ce aduce ceasul.Mai repede ajungi presedinte si partidul tau majoritar mergand singur dar cu fruntea sus si pt Romania si Romani decat sa fi COMPLICE la manariile unui partid de Rosii bolcevici .

      • Ceea zice Marinelul e ideal da pana acum n-au ajuns presedinti aia cu coloana vertebrata si care au tinut drumul drept. Da poate ne face viitorul vreo surpriza.

      • Tetea are un banc: Cica o musca era pe un fir de iarba. Vine calu’ si mananca firul de iarba cu musca cu tot. Pana sa-si dea seama musca unde era, calu’ plecase. Cam asa ceva si cu priceputul unora, ba chiar multora din tara asta.

  29. Unu-l care le-a cantat tuturor in struna dupa cum batea vantu.Lui Ilici ,apoi lui Tapu apoi lui Basinel .I-mi permiti sa spun ca-i un FARA CARACTER si un lingau oportunist nevertebrat.?

  30. Un personajiu))9care se fofileaza prin viata ca rama asa serpuieste.Stai domnule drepti si pieptu scos nu devenii un cocosat si o taratoare.Valabil si pt cei care ne carmuiesc.Fi barbat .http://www.ecoruralis.ro/web/ro/Home/Stiri/3/1817 Cand eu zic ca UE nu-i decat o adunatura de tampiti si assasini in mainiile mariilor corporatii precum ai nostrii politicieni nu ma crede nimeni si cica ii jignesc.

      • Nu sant Leu din ZODIE.In 87 am incercat sa trec frontiera.In 89 m-am suit cu o desaga facuta dintr-o pereche de blugi Benneton si o juma de pita semi am trecut Muntii Carpati si am participat la Revolutie.In 90 m-am dus in R.F.YUGOSLAVIA asa de ,,nebun,, si am muncit acolo.In 91 am trecut frontierele ilegal in podul trenului sa ajung in Franta.In 97 am vrut sa ma inrolez In Legiunea straina.Num-au luata aia ca-s incapatanat si prea ,,bolund,,Am plecat in Israel.Aoi acum de 8 ani in Spania.Printre altele Ungaria si Turcia.Am eu fata de a ma linistii)))))Numai de DUMNEZO MA TEM.iIn rest iubesc Romania si sufar cand vad ca a ajuns curva tutuo vaca de muls bataia de joc si e condusa de niste assasini nationali.Slugarnici,la mana corporatiilor si strainiilor ,cazxuti in bostan.Nu ma cumara si vinde nimeni.Cu un ochii cunosc marfa)))Am perioadele mele de calm dar cand ma enervez ii trimit undeva pe coziile de topor.Macar atat pt cei care au adus Romania in stare de Colonie si alungat peste 3 milioane in strainatate si o multime exterminata in tara pas cu pas.Io si pe blogul lui Tonta Poanta ii trimit articole si mesaje sa vada cat de tradator si fara caracter e.

  31. Decat pupator de funduri,limbricul filopupu ca sof in elucubratiile lui poate,un hopa mitica telectualul,lustruitor de pantofi basesti,parazit perpetuu in organismele putrede,cred ca asta ar fi caracterizarea reala a acestuia,la A3 se spune adevarul,se face jurnalism de inalta profesionalitate iar prostia n-are ce cauta,mai bine in secta oamenilor verticali si onesti stii chestia …cine se aseamana se aduna,atractia universala e valabila,istetu’ la istet trage,noi destepti…tu plesica… ai o singura varianta valabila,fa o pauza de gandire intre doua pupaturi!!

  32. Un mesaj cu care rezonez, pentru ciocoii spurcati…
    Papa Francisc a atacat “dictatura” sistemului financiar global și a avertizat că acest cult al banilor nu face decât să transforme viața a milioane de oameni în mizerie. Papa a mai spus că acest capitalism de piață liberă a creat o tiranie și oamenii sunt judecați în funcție de puterea de consum. Banii ar trebui făcuți pentru a servi oamenii, nu pentru a-i conduce, a spus Papa Francisc, care a făcut apel la un sistem bancar etic. El a mai spus că țările ar trebui să impună mai mult control asupra economiilor lor și să nu permită o autonomie absolută pentru binele comun.
    Sursa: DC News

  33. Ün intelectual care,ca multi altii a dormit somn adinc pe binele facut populatiei de sistemul basist,mirat,cu cearcane si spume la gura ,incepe sa arunce invective,probabil ca din multele carti citite atia i-a mai ramas!Poate sa isi arunce cultura in buda,daca numai atit poate!

  34. melancolia “maestrului turnatoriei” e cam adevarata, pina la chesttia cu sectantii sint chiar de acord, ca nu sintem niciunii timpiti, ce vedem pe televiziuni ? pai inafara de tristetea consecintelor conducerii defectoase de catre politicienii hoti de mai bine de 23 de ani incoace pe de-o parte si pe cealalta frati cumnati nasi si fini cu afini care se imbogatesc pe crize ei fiind doar “bugetari” bugetati de stat deci de noi…. Rar mai ai ce vedea sa te faca mindru ca esti roman… deci ciufutul asta de plesh, presh ocazional la diversi pe care-i critica la rindu-i, cam are dreptate….chiar si daca nu am chef recunosc asta. despre gasca astuia as aminti doar asta
    http://www.cotidianul.ro/ziarele-straine-primeau-sute-de-mii-de-euro-ca-sa-scrie-frumos-despre-icr-213527/

  35. Personal ma simt onorat de apelativ. O sa imi fac un chiar un tricou de “Sectant Antena 3”. Si sunt convins ca, daca Antena 3 ar comercializa in scop umanitar astfel de tricouri, s-ar strange sume record pentru multe actiuni umanitare.

  36. Ce poate face regionalizarea din liderii regiunilor care se vor autoproclama voievozi:
    Totul s-a întâmplat într-un sat din provincia Nimruz, din Afghanistan.
    Fetița, a cărei nume nu-l știu, a fost una din fetele unui bărbat trecut de 30 de ani. Tatăl și-a vândut fiica liderului, în vârstă de 50 de ani, al satului pentru o sumă mare de bani. Căsătoriile dintre copii și bărbați sunt destul de comune în multe zone din țară.

    Sursa: DC News

  37. Eu nu va fac nici “sectanti”,nici”pupincuristi”,nici “antonisti” sau”pontisti” ba din contra va respect viziunile voastre politice sau faptul ca va uitati la a3.Intrebarea mea este de ce voi, sau marea voastra majoritate nu veniti cu argumente serioase si treceti la insulte?Voi cei 7,4 mil va credeti intelectualii tarii iar ceilalti pina la 16-18 mil sint prostii tarii numai pt ca au alte pareri decit voi?
    Dragii mei,nu uitati ca si pe timpul lui ceaucescu se bagau la inchisoare intelectualii.Eu cred ca trebuie sa privim si sa mergem inainte nu inapoi.

    • Pai tu din start ne insulti inteligenta,afirmand ca restul pana la 16-18 milioane ar fi cu basescu.
      Cand vreodata in istoria oricarei tari de pe planeta Pamant ai vazut tu prezenta la vot de 100%?
      Eu pot purta discutii si cu sustinatorii lui basel(argumentate),atata timp cat nu incep cu cretinisme de genul…7,4 milioane sunt impotriva lui basescu…restul sunt cu el.

      • Am spus eu ca restul de la 7.4mil la 16-18 mil tin toti cu Basescu? Nu.Sigur ca nu tin sau mai bine zis nu sint de partea lui dar dece voi credeti ca dreptatea este numai de partea voastra.
        Pt flo12:daca incepi exprimarea prin “scumpa doamna”nu cred ca felul cum ai terminat tu ca as fi “repetenta”este inteligent.Dar sa lasam chestia cu inteligenta ca nu ne facem aici IQ-ul.Explica-mi si mie de unde ai ajuns la rezultatul de 25,4 mil de adulti?Ai adunat 7,4mil cu 18 mil,nu-i asa?Dragule,eu am spus diferenta de la 7,4 la 16-18 mil.Deci nu mai insulta ca nu-ti sta bine.

        • Nu,nu ai spus-o cu subiect si predicat,dar eu ce sa inteleg de aici:”Voi cei 7,4 mil va credeti intelectualii tarii iar ceilalti pina la 16-18 mil sint prostii tarii numai pt ca au alte pareri decit voi?”…???Eu am folosit logica simpla.Referendumul(pentru ca la el faci referire,aducand in discutie cei 7,4 mil) a avut un singur subiect: cine il mai vrea pe basescu.Pai daca 7,4 mil s-au exprimat clar ca nu-l mai vor,atunci “restul” la care tu faci referire,spui tu ca il vor,afirmand ca au alte opinii fata de cei 7,4 mil…pai in cazul de fata,alte opinii nu pot fi decat “da,il vrem in continuare pe basel”.
          Si cum spuneam,tu incerci sa “lucrezi” cu 100%,e gresit din start…
          Niciodata nu a fost si nici nu va fi,DIN 100%.Sunt multi care nu sunt interesati,sub nici o forma,de politica(gresit dupa parerea mea),sunt altii care nu dau si nu vor da niciodata printr-o sectie de votare,indiferent cine sunt candidatii,altii nu pot,fizic,ajunge la vot in ziua respectiva…etc.
          Si in nici un caz nu cred si nu am crezut vreodata,ca antibasist=intelectual sau chiar foarte inteligent….drept dovada,uite cine a ajuns prin parlament,votati pe listele USL(care a castigat alegerile doar cu jos baseslu).

    • Te rog sa nu uiti din istoria interbelica si cea de dupa ’45 anumite secvente referitoare la intelectualii romani: cei care NU au pactizat cu puterea sau au fost impotriva comunstilor au sfarsit pe la Aiud, Gherla, Canal s.a.Sfarsitul Dictaturii lui Carol II si a razboiului au dat castig de cauza comunistilor care le-au platit politele. Generatia tanara de intelectuali s-a adaptat, unii obedienti cu ode, imnuri, altii au scris romane Marin Preda Morometii, Cel Mai Iubit Dintre Pamanteni, Eugen Barbu, Duiliu Zamfirescu,Zaharia Stancu, i-a arestat cineva? Astazi nu-i opreste nimeni sa scrie, ce doresc! Plesu a intrat in politica si a fost contaminat, asta e tot! Patapievici, Caratarescu la fel!De la putere vin bani, unii ii pot lua altii nu! De fapt “omul normal” din Romania ce si-ar dori: sa aiba un conducator care sa-si respecte tara, sa fie un etalon pentru ea, mental si comportamental, sa nu amestece interesele personale si de grup cu existenta tarii! Intelegi ca e o utopie ce spun, traim realitatea si mergem inainte asa cum spui si tu! E bine ca ne putem exprima opiniile!

    • Scumpa doamna
      Daca printre noi cu siguranta se afla si foarte multi intelectuali asta nu inseamna ca ne credem toti intelectuali.Si in general noi ne mandrim pe acest blog cu intelectualii cu o conditie.Ei sa nu fi colaborat cu regimul securisto-basist care de ani de zile duce un razboi crunt impotriva propiului popor.
      Deci “a la guere com a la guere”Daca ne mai iese si cate o injuratura asta e.Nu toti suntem atat de elevati ca unii de pe la GDS.
      Cat la partea cu matematica manipulati sau nu a-ti trecut clasa.
      Cand o avea Romania 25,4 mil de adulti? Mai taiati din argumentatie ce dreku.

  38. Interesante postări aţi stârnit pe blogul d-tră cu acest articol, d-le Tudor. Aş putea spune că e o dezorientare totală…Dacă ar fi să-l judec pe Pleşu după “Minima moralia” şi să mă gândesc la influenţa lui Noica asupra gândirii sale, mai că aş fi tentat să-l consider un intolerant faţă de anumite manifestări.Dar să nu uităm că a scris şi publicat de curând “Parabolele lui Iisus….” care mi-ar combate extrem de copios acuzaţia de intorleranţă. Nu cred că citatul incriminat de d-tră a vrut să jignească vreun fan A3. Cred mai degrabă că este o săgeată trasă din fuga condeiului la adresa lui Mihai Gâdea, a cărui stil jurnalistic a devenit din ce în ce mai pastoral(!). Şi să fiu foarte sincer, pe fond îi dau cumva dreptate. Nu mă interesează absolut de loc meniul lui Becali de la Rahova! Şi (sper că nu-i târziu)felicitări sincere pentru emisiunea “Punctul de întâlnire” de duminica aceasta. Mai aştept asemenea emisiuni!

  39. 7.5 milioane de sectanți anti-Basescu iar Plesu e Mesia cel neprihanit .Fara patriotism poti filozofa steril la nesfarsit .

  40. In barba lui basista, nu sunt fire catzi “sectanti” suntem noi. DA, recunosc…sunt in secta ANTI-BASISTA.
    Plesu este in secta “Pup cur Basista”.

  41. Oare cei enumerati sunt intelectuali Romaniei,,,au ei mari realizari care a imbunatatit viata si cultura poporului roman,,,, niste inchipuiti, se cred invatati tari,dar nu ii simtim.Cautati intelectuali Romaniei in tata lumea avem multi , adevarati romani, noi pe acestea ii simtim si ii vedem cum pun umarul discret la inaltarea Romaniei.

  42. Plesu este o parte din cadavrul in viata al intelectualitatii romanesti, un hoit moral a carui virtute lancezeste urat mirositor pe catafalcul insemnat cu tradare al natiunii romane.Natiunea romana a fost inecata de generatii de asemenea gunoaie ce s-au perindat pe scena sociala intr-o veselie nemeritata. Daca exista sectanti aceia sunt urmasii mioritici ai celui de-al treilea Reich, niste eugenisti nenorociti.

  43. cine este Plesu?un neica nimeni.daca-l invitau si pe el macar odata la acest post cred ca ar fi emis alte ,,panseuri”.vulpea cand nu ajunge…stiti d-v. emite si ea ,,panseuri ”pertinente .nu-i creati publicitate ca nu merita.ce merite deosebite a avut el in ultima lui viata ca sa merite publicitate?nimic asa cum este si el un mare NIMIC.cred ca arsurile nu le are numai de la ce ,,mananca”cred ca are si la cap,ca ii sfaraie creierii de atatea gandiri marxist-leniniste de i s-a albit parul de atata fum sau ,,fumuri”cate are el care a ajuns sa creada ca intr-adevar e cineva si constat ca nu are simtul masurii ca inca nu a observat ca e cazul sa se opreasca.

  44. Realistul@.Da Dl Isarescu este minunat,diferenta este intre un tehnocrat care risca sa adoarma o sala care-l urmareste vorbind si un politician inteligent un mare orator un om de caracter si plin de bun simt.Ca omul si greseste nu-i de mirare dar nu a facut niciodata ceva de care sa-i fie jena.Si Dl Tariceanu este bun dar din pacate n-a ajuns la numarul de neveste la care poate incerca sa devina presedinte.Poporul va alege nu
    “securimea redivivus” care se vede amenintat de cineva care nu cerseste ajutor si crede cu tarie ca toata lumea trebuie sa-si faca treba decent si in interesul public nu in interesul puternicilor in schimbul tolerarii afacerilor si banilor facute de marimile care conduc serviciile secrete.Din fericire si cei cu 2 neuroni observa ce se intampla si-ai fac provizii de pietre pentru ploile care se vor revarsa in capetele celor care au uitat ce au fagaduit si pentru ce au fost votati.”Vox populi ,vox Dei!”Nu uitati!!!!

  45. Marele Plesu era ministru culturii in primul guvern Roman atunti cand Iliescu a chemat minerii la Bucuresti in iunie 1990. Si nu a avut greturi si frisoane la ce s-a intamplat in Bucuresti in acele zile de groaza. Nu si-a dat demisia in semn de protest.

    Asa ca sa ne scuteasca cu parerile dumnealui!

Leave a Reply to CitizenCancel reply