Apropierea alegerilor locale din luna Iunie starneste un razboi politic foarte serios. PSD vrea pastrarea deciziei de alegere a primarilor dintr-un singur tur de scrutin, ceea ce favorizeaza masiv partidul de stanga. Liberalii – PNL si ALDE – doresc doua tururi de scrutin, invocand mecanisme de minima democratie. Dar si convingerea neafirmata public pentru candidatii de dreapta ce pot avea sanse mai mari in turul doi prin cumularea voturilor PSD. Declaratia lui Tariceanu adanceste falia deja existenta intre PSD si ALDE. Batalia e abia la inceput. PNL si ALDE sunt impotriva PSD pe o chestiune esentiala. Vom vedea pina unde merge ruptura.

=================

“Dacă această problemă se va pune în discuție, suntem în favoarea trecerii la alegerea primarilor în două tururi de scrutin”, a declarat copreședintele ALDE, întrebat despre intenția PNL de a propune Guvernului modificarea legii electorale printr-o ordonanță de urgență care să permită alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Biroul Politic Național al PNL a decis luni să-i înainteze premierului o propunere în sensul aprobării printr-o ordonanță de urgență a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a anunțat copreședintele liberalilor Alina Gorghiu într-o conferință de presă.

“Un al doilea lucru pe care l-am decis astăzi este legat de alegerile locale în două tururi de scrutin. Cred că este cel mai important proces pentru comunitățile locale care va avea loc în acest an, vorbesc de alegerea primarilor. Și, este, de altfel, primul scrutin după manifestațiile cetățenilor de la finalul anului trecut. Una din revendicările concrete pe care aceștia le-au avut a fost revenirea la un proces electoral bazat pe două tururi de alegeri. Este o idee pe care noi am susținut-o fără rezerve, am avut două rezoluții în forurile de conducere ale PNL. Am avut un proiect de lege care și acum se află în comisia de cod electoral. Și, din păcate, trebuie să mărturisesc, și eu și colegii mei nu am avut numărul suficient de parlamentari pentru a urni acest proiect în Parlament”, a declarat Gorghiu.

13 COMMENTS

  1. Tariceanu ar putea lejer sa se intoarca in PNL daca nu mai este inamicul Crin.Poate ca i-au pastrat si locul pt Primaria Generala…Nu cred ca cineva si-a imaginat vreodata ca Busoi va candida din partea lor.Poate doar Alinuta naiva cum este ! In orice caz Tariceanu va aduce cu el un mare pasiv de imagine fiind perceput ca aparator al infractorilor din politica si administratie un lucru foarte grav dupa parerea mea.

    • In loc sa il sustina pe Tariceanu la Senat si si faca alianta cu el, tantalaul Dragnea paralizat de frica DNAului isi da cu tesla in … no comment, PSD ul va avea ce merita.
      Dar, dnule Tudor, vad ca Basescu vrea confruntare cu Gadea. Se face? ca daca da, nu-l vad bine pe dnul Gadea. Basescu e un adversar redutabil, vine pregatit la emisiuni nu ca Iohanis cu mana in …buzunar habar-n-avea ce pensie are soacra-sa si cred ca nici acum nu stie pentru ca nu-l intereseaza decat propria propasire si a nevesti-sii nu da doi bani pe romani…

  2. Alegerea in doua tururi de scrutin pentru orice functie eligibila din statul roman ar trebui sa fie inclusa in Constitutie. Este vorba intr-adevar de minime principii de democratie.
    Nu poate fi conducator o persoana care a castigat cu 15-20%, chiar daca a fost pe primul loc.

  3. Ramane asa cum am spus Dragnea-brazilianu’ are toate sansele sa puna partidul pe butuci si doar Pronia sa-l mai salveze. Ce ma irita este faptul ca toti greii partidului sunt anesteziati si nu au curajul sa scoata o vorba. Toti idiotii astia n-au putut prevedea ca daca spulbera USL-ul sunt pierduti. Aici se simte marea abilitate politica de care a dat dovada dl. Ponta si de ce nu dl. Tariceanu.

  4. Era un cîntec prin care mulţi manipulaţi cîntau imnul manipulării pentru interese: *Vreau o ţară ca afară* în subsidiar *o ţară care-şi alungă poporul dar primeşte refugiaţi, viitoare slugi * ! O înşiruir de cuvinte goale de conţinut pentru naivii care pot fi manipulaţi cu brio!
    Vrem o ţară ”România fără escroci dar pe acelaşi teritoriu de baştină” fără japiţele care alungă populaţia doar că nu vor să înfiinţeze locuri de muncă pentru a avea omul din ce trăi!
    Vrem o ţară”România fără săraci în interiorul graniţei” cu mult respect şi demnitate! Nu cum se practică: locuri de muncă în străinătate pentru că în România mori de foame cu zile! DE CE?
    Vrem o ţară *România practică* nu pas cu pas şi de la capăt mereu noi experimente! Una se spune şi alta se pune în practică!
    Vrem o ţară *România ideală* nu plină de minciuni ideale sau idei puse în practică pe cheful şi la cheremul oricui sau cu impuneri din străinătate!
    Vrem o ţară ”România cu preţuri normale” la nivelul de trai corespunzător şi nu cu preţuri făcute de cocalari şi mafie care cunoaşte preţul nu şi valoarea! Cum de consumatorul plăteşte preţul dublu sau triplu la utilităţi! Nu cumva e escrocherie?
    Vrem o ţară ”România cu valori reale” nu cu diplome la hectar! Uitaţi-vă ce preţui au politicienii şi numiţii politic în comparaţie cu valoarea lor pe care o impun(mă refer la venituri şi pensii nesimţite)!
    Vrem o ţară ”România conştientă” cu pedepsirea reală a minciunii, manipulării şi a hoţilor golindu-le conturile şi sechestru averilor pentru a fi vîndute dacă nu plasate instituţiilor cu acte în relulă care au nevoie urgentă!
    Vrem o ţară ”România reală” în care să nu mai existe săraci şi şomeri, oamenii să aibă un loc de muncă şi un venit lunar din care să-şi permită să supraveţuiască lunar! Vedeţi Cardul de Sănătate nefuncţionabil: o bătaie de joc alături de lista de medicamente impusă şi care nicio instituţie de cercetare românească nu şi-a dat avizul pentru a intra pe piaţă medicamentele din listă, interesul afacerii pe medicamente fiind ”orice pentru(a se citi: prin) sănătate pentru vînzări masive chiar de omul moare lent”! Uitaţi-vă ce s-a pus în vînzare şi se menţine la vînzare cu publicitate intensă a produselor care s-au dovedit cancerigene şi nimeni nu este tras la răspundere!
    Vrem o ţară ”România respectabilă” în care să domine respectul de sine şi faţă de celălalt, nu cum se practică de 26 ani de zile!
    Nu e vorba de nostalgie! Hai să coborîm cu picioarele pe pămînt şi să-i ”scuipăm” pe cei care şi-au bătut joc de această naţiune eliminîndu-i de pe liste la alegeri!
    Nu cumva proiectul de ţară de 26 ani de zile e ESCROCHERIA şi MENŢINEREA ESCROCILOR?
    Doar aşa poate trăi un om normal!
    Apropo, cu ce-i deranjează pe funcţionarii din Parlament şi pe oamenii din zonă că zăpada fie şi murdară este depozitată în faţa clădirii parlamentului? Nu cumva este locul ideal şi fotografia perfectă pentru justificarea imaginii locatarilor în funcţii ocupate vremelnic? Cred că DA!

Leave a Reply to CitizenCancel reply