Victor Ponta pe Facebook :

Pentru că toţi cei care ar trebui să vorbească din păcate tac (din indiferență, teamă sau pur şi simplu pentru că sunt în vacanţă în ţări tropicale), pot să spun eu simplu şi clar: E FOARTE BINE SĂ FIE MĂRIT SALARIUL MINIM PE ECONOMIE LA 1200 RON DE LA 1 IANUARIE!

1. Nu are impact bugetar negativ (deja la bugetari au crescut salariile peste 1050 lei; şi, oricum, când ai excedent bugetar de miliarde e imoral să spui că nu vrei să creşti salariul minim cu 150 lei!);

2. Ajută Bugetul de asigurări sociale prin încasări suplimentare stabile;

3. Nu afectează mediul economic (deja nimeni nu mai angajează în mod real cu mai puţin de 1200 lei brut, cu excepţia sezonierilor – de unde rezultă că data de 1 mai oricum e o prostie);

4. Combate munca “gri” (salariul minim pe contract şi diferenţa “la negru”) şi concurenţa neloială faţă de cei oneşti şi care plătesc toate taxele;

5. Nu afectează competitivitatea forţei de muncă în comparaţie cu restul ţărilor din UE, pentru că rămâne cel mai mic salariu minim la nivel european;

6. Stimulează munca “la alb” fiscalizată şi consumul (oamenii cu salariul minim îl cheltuie pentru nevoi imediate, nu îl ţin în bănci şi nici nu îşi cumpără maşini şi yachturi scumpe!).

Când nu ai habar despre economie şi viaţa reală spui că “faci un studiu”!!! Sau mai bine îi asculţi pe cei ce ştiu!

Facebook :

 

15 COMMENTS

  1. Foarte bine Radu Tudor…
    Te vrem în opoziție chiar dacă doar ai preluat postarea asta!
    Vrem să te vedem alături de Ponta și Tariceanu în opoziție!

    • Radu Tudor e jurnalist! Nu trebuie sa facă opoziție cu Ponta și Tariceanu sau sa fie părtinitor cu alții! Ce vrei tu e sa facă propaganda, iar televiziunea nu înseamnă propaganda politica! Normalitatea trebuie sa existe și în televiziune și în alte domenii!

  2. :))) zilele-s numărate pentru unii. Am scris din august tot ce se va întîmpla pînă în anul nou, destul de multe dure şi grele, care ulterior au fost adevărate. Pînă şi de la astrologi-numerologi zilele astea am auzit confirmarea a tot ce am scris în august anul ăsta. Nu e vorba de ”baba vanga sau ţigănci-cărţi sau bobi”, pur şi simplu, văd prin moaca lor live tot ce gîndesc şi ce fac pe o perioadă îndelungată. Îmi pare rău că nu prea găsesc video de la voi pe site ca să le dau peste bot cu mizeriile pe care le vor face! Dar asta e, tac şi citesc printre rînduri scrise din ceea ce găsesc pe site A3!

  3. Intotdeauna Ponta n-a dus lipsa de tupeu si chiar de obraznicie(chiar de pe vremea cand era presedintele TSD si se certa,la emisiuni televizate, ca la usa cortului cu “liberalul”Boureanu,alt tanar tupeist, care il sustinea atunci neconditionat pe Tariceanu ).Uneori chiar cand ai dreptate trebuie sa fi mai ….modest/ponderat( de fapt din lipsa de modestie a rupt si …USL-ul).

  4. Găsii un articol: http://www.dcnews.ro/fiscul-cu-ochii-pe-romani-de-la-1-ianuarie_493538.html
    :))))) Pentru că tot au nevoie de bani pentru a-i cheltui în bătaie de joc: **ANAF=”agenţia natională/nemernicilor de adunat/administrat făcături/furăciuni” Propun ca să se înfiinţeze şi departamentul pentru încasat tarif: wc, duş normal şi intim, spălat şi curăţat cariile, tăiat unghii şi curăţat călcîie, intimitatea în 2 sau în grup, musafiri de familie sau nepoftiţi, epilat prin orice zonă la domiciliu toate!**
    Ce conturi să deschidă cei care sînt menţinuţi sub limita sărăciei şi ce conturi să închidă? Poate contul cu viaţa! Sau poate deschid alţii conturi pe numele lor, e ceva obişnuit în România! Mai ales că CNP-urile sînt în mîna oricui! Fabricile de acte cu conţinut fals funcţionează din plin! Avem primul funcţionar care ocupă primul scaun în stat ca exemplu ”profesor profesionist în imobiliare” cu vechime!
    PS. scuze pentru comentariile dure, dar sînt reale!

  5. **”Reprezentanţii Guvernului” spun că “domiciliul la Bruxelles” este “o gafă a Ministrului Mediului”**
    :)))))))))))))))) Haideţi că e chiar de rîsul curcii: nu sîntem în NATO sau UE chiar în Europa? E domiciliu comun şi real!
    Parcă CONSTITUŢIA e considerată baza funcţionării unui stat de drept, felul cum funcţionează toate instituţiile statului cît şi drepturile omului real puse în practică de 26 ani de zile, sînt conform statului de drept? Credeţi că legislaţia cît şi practica legislativă în aceşti 26 ani de zile sînt conform Constituţiei actuale? În Constituţie scrie cu totul altceva faţă de ceea ce se face în practică şi toţi politicienii alături de numiţii în funcţii politic, vor să schimbe Constituţia. Nu cumva vor să schimbe şi poporul acestei ţări, înlocuindu-l cu altceva în afară de români?
    Cum vreţi să schimbaţi Constituţia? Doar în favoarea voastră parveniţilor societăţii ca reprezentanţi ipocriţi ce sînteţi?
    Cum se poate elimina corupţia-marea corupţie dacă deja e înţelinaţă prin rădăcini adînci şi susţinută puternic prin lege=stat mafiot?
    Mai bine aţi dispărea naibii definitiv din România: hoţilor, mincinoşi, chiulangii, leneşi şi escroci alergători de cursă scurtă pentru venituri nemuncite! Pomanagiilor !

  6. :))))) Uite că vorbesc…numai minciuni! Waw! cît de ”porc” să fii să susţii asemenea tîmpenii? Oare pe plan internaţional nu au altceva de transmis prin gurile voastre care put a minciuni de la mii de kilometri? Din cîte ştiu şi-mi amintesc, ceea ce susţine acest individ e strict politica hoţilor care vor să-şi umple buzunarele folosind orice metodă dar nu are nicio implicare internaională politică la cel mai înalt nivel politic!
    http://www.antena3.ro/actualitate/consilierul-premierului-dacian-ciolos-la-subiectiv-la-nivel-international-exista-o-dezbatere-332227.html
    Apropo, pe plan internaţional nu se discută aprins de:
    – pensiile voastre nesimţite ca parlamentari, infractorilor?
    – de pensiile primarilor infractori?
    – de cheltuielile nesimţite ca plimbăreţi alături de fufe?
    – de cei 60.000 de euro pentru maşini pentru CCR?
    – de menţinerea propriului popor la limita cea mai scăzută a nivelului de trai?
    – de distrugerea unei ţări şi aproape anihilarea unei naţiuni în cel mai scurt timp posibil?
    – de tăierea pădurilor care încă mai rezistă prin România că aşa vreţi voi?
    – de drumurile care se scufundă sau neconforme cu calitatea standard-preţ uriaş şi hoţiile din consiliile de administraţie unde v-aţi plasat sforarii?
    Un sikkktir pe merit şi un şut cizmat cu toc cui la doseano şi să căutaţi o fufă pentru a face proba cizmei sau un cizmar pentru reparaţii. Am convingerea: la prima adiere de vînt capul vi se deşurubează şi se duce dreacului! Sau: prea multă tărîţă udată de ploaie întrun cap de rîtan grohăitor, a nu se confunda cu porcul din coteţ :)))

  7. Cand ai saraci in tara cu milioanele si tu guvern te mai gandesti daca maresti sau nu salarul minim ,atunci nu ai inima de roman si executi comenzi din afara tarii tale ,atunci esti ca Iuda vandut pe cativa creitari .Eu nu sunt impotriva investitiilor, dar pe primul loc este viata acestor oameni bolnavi ,subnutriti ,batrani .Ei nu mai pot astepta ca o autostrada ,ei vor murii de foame si boli ,cum se numeste guvernul care extermina fibra poporului ,va spun eu ,un guvern criminal.
    P.S. Radu ,nu te apleca prea mult spre” dreapta”,risti sa cazi din sufletele noastre ce sunt in “stanga” Iti doresc un An Nou Fericit si Sanatos ,tie si celor dragi tie.

  8. Cu totii vorbesc ca din carti la teorie sunt buni cu totii insa practica ne omoara.
    Fara doar si poate dl Ponta a facut ceva, enorm in comparatie cu ceilalti care s-au perindat pe la butoanele puterii. Sunt curios daca continua care erau rezultatele.
    In privinta celor 2, dl. Iohannis si Dragnea sunt cele 2 mari dezamagiri ale anului care tocmai da sa se termine.
    P.S. Prin ministere se intorc figurile penale care au procese grele pe rol, stati linistiti devalizarea tarii continua. ” Guvernul meu” un mare bluf, de prostit tinerii frumosi si liberi si nu numai.

  9. Aberatii tipic Ponta si propaganda lui. Despre ce dracu vorbeste el acolo? Da, salariul minim trebuie si poate fi cerscut chiar si mai mult decat acest penibil 1200ron. Putea fi crescut chiar si la 1500 sau mai mult fara sa afecteze nici bugetul de stat nici angajatorii. Chiar se puteau obtine mai multi bani la fondul de pensii si la cel al asigurarilor sociale. Dar nu cum urla Ponta ca trebuie crescut. Asta trebuia facut de el in faimosul lui nou Cod Fiscal nu din gura. Singurul lucru care trebuia sa il faca era sa reduca dracu acea contributie a angajatorului adica partea de taxe si contributii platite doar de angajator. Asta era si este singura metoda sa combata munca la gri caci munca la gri nu se datoreaza salariului minim ci acelor contributii platite de angajatori. Cu simpla marire a salariului minim creste munca la gri nu este combatuta caci angajatorii vor creste numarul angajatilor cu salariu minim in schimb vor plati mai multi bani la negru evitand acea contributie a angajatorului. Ce spune asta ca o majorare a salariului minim nu are impact bugetar negativ ca salariul minim deja a ctescut la bugetari cu acea majorare de 10%? Sa ii spuna cineva maimutoiului demagog ca grilele de salarizare in sectorul bugetar sunt calculate aplicand un coeficient de multiplicare la salariul minim pe economie. Asta este valabil si pentru salariile din Regii si Societati comerciale care au sindicate si contracte colective de munca. Asa ca nu creste doar salariul minim ci toate salariile. Dar la noi se merge doar pe demagogie si manipularea maselor dar cu legi date pe genunchi cu care ne mandrim in fata prostimii. Asta era singura metoda de majorare a salariului minim iar cei din privat cer de foarte mult timp reducerea acestor contributii platite de angajatori. E drept ca doar simpla reducere a contributiei angajatorului nu garanteaza ca aceasta se va regasi in cresterea salariilor angajatilor. Dar cand faci aceasta reducere concomitant si proportional cu cresterea salariului minim pe economie atunci se va regasi in salariile angajatilor fara ca angajatoriis a mai comenteze ceva, va reduce munca la gri si nu va afecta in niciun fel bugetul de stat. Si inca o aberatie ce trebuia scoasa neaparat este acea plafonare a contributiei la fonduld e pensii. Asa ca sa lase dracu Ponta demagogia asta ieftina caci majorarea trebuia facuta de el si prinsa in noul cod fiscal. Sa se rezolve acum aceasta problema de catre cei pe care ii acuza el trebuie modificat faimosul Cod Fiscal al lui Ponta chiar inainte de a intra in vigoare. sa majorezi pur si simplu salariul minim inseamna o ingropare a multor intreprinderi mici si mijlocii, reducerea exporturilor prin cresterea preturilor datorata cresterii pretuluid e productie dar si afectarea bugetului datorita cresterii tuturor salariilor prin modificarea grilelor de salarizare.

  10. OK. Inteleg argumentele lui Ponta dar… vreau sa aud din gura lui si avantajele…Intotdeauna trebuiesc aduse atit argumente negative cit si pozitive… chiar daca esti politician.

Leave a Reply to părere...Cancel reply