Fostul premier Victor Ponta a dat replica la acuzatia de plagiat :

 

Ok – tehnocrații au rezolvat principala problemă a țării – mi-au luat și ei doctoratul (ca Băsescu în 2012)! 😀😀

Înțeleg că acum (după această mare victorie) totul va fi bine – de azi încep să crească încasările la buget, să ieșim din deficit. De azi începem să primim banii europeni pe care nu i-am luat până acum. De azi plătim subvențiile în agricultură, mărim salariile și pensiile. De azi nu mai mor bebelușii în spitale și nici nu se mai dau subiecte grele la examenul de capacitate. Și de azi nu mai suntem “marfă” pe care o vând tehnocrații ca să primească o promovare când se întorc la Bruxelles!

Sunt onorat de efortul pe care ditamai Guvernul de tehnocrați l-a făcut doar pentru persoana mea – o ordonanță de urgență doar pentru mine, o Comisie doar pentru mine (când am primit verdictul de neplagiat în 2012 de la același CNACTDU a mai fost o teză de doctorat examinată în același timp – fac pariu că nu aveți “Curaj” să o revedeți și pe aceea). 😀😀😀 O hotărâre definitivă dată în favoarea mea de ICCJ în 2014 ignorată! Vă mulțumesc din inimă dragi politruci!

Și de azi mă ocup să îmi fac o nouă teză de doctorat cu tema “Fabulosa Guvernare Tehnocrată și mărețele sale realizări pentru poporul român” – that will be fun!

 

42 COMMENTS

  1. Tot el nemultumit ! Asa cum a furat un titlu de doctor la fel poate ca a furat si in rest,hotia nu are frontiere,vad ca nici ghiolbania.Hotul fura ceva din tastatura in 2-3 minute dupa care toata societatea trebuie sa astepte ani de zile sa i se demonstreze vinovatia ca asa e in democratie.Bun,bine si mai tarziu dar macar ai bunul simt nene si arata un pic de umilinta nu sari iar cu glumite de doi bani.

    • muzzi-nuzzi de plescoi,
      cum adica ”poate ca a furat” ? Asta da gandire stalinista de anii 50. La puscarie, stim noi ca ai furat, nu mai conteaza probele.
      De plagiatul lui kovesi nu ai nimic de zis ? Cu cat va mai plateste securitatea ?

      • Petrică apuca-mai de…închide gura că-ți pute a căcat, se vede de la o poștă că ești un mâncător de căcat plătit. În general toți onaniști care folosesc cuvântul “băsist “fac parte din șleahta fesenisto-psedisto penală

      • “emoragie” bucală de căcat închide gura că-ți pute, postac plătit, nu mai păcăliți pe nimeni.

    • Mozie nu-i mai supara pe postacii desenuluii animat Pompa ! Sunt in perioada de probe si dau ce-au mai agresiv in ei,sa impresioneze !

      • Sa ma sparg in Sticlistu tau Chioru’, ba ghelbane! Da-te in chinurile facerii! Mars la bulangii tai propagandisti de spalat pe creier care te opintesti aiurea pe aici! Bulangiule ce esti! Ti-as zice de mama si de neam dar ma tem ca ma baneaza, intelege-ma si pe mine! Sper sa nu te superi ca nu ti-am bagat, papagale!

      • S-a umplut blogul de tot felul de bulangii basisti ultras spalati pe creier! Astia nu or fi aflat ca fra-su idolului lor Sticle e la Poarta Alba unde baga bullau pentru ca a luat bani la tigani ca sa intervina la Chioru’ sa ii scoata din parnae?! Basisti opariti, v-ati luat covrig, bulangiilor! Pa pa!

      • Bine ca esti tu “dastept” !
        Unchiule, la cat balacaresc bassistii p-aci, unu’ ca tine pare aproape decent !
        Da’, chiar asa : la chiovesi, s-aude ceva !? C-au zis unii c-ar fi naspa si p-acolo… se cerceteaza ?! Ca aia cu reclama “gigi-tv” la nuntile lu’ Mitica de la brutarie, in secolu’ viitor !?

  2. Decizia de astazi a comisiei de specialitate CNATDCU consfinteste practic savarsirea unei infractiuni penale de catre toti profesorii universitari din comisiile care au contribuit la acordarea unei “diplome false” pe un asemena gunoi de lucrare.

    De aceea toti acesti profesori universitari carora statul le-a platit salarii ca sa asigure corectitudinea si legalitatea procesului de evaluare, in mod normal ar trebui sa urmeze sa fie scosi din invatamantul universitar si dati pe mana “justitiei independente” din tara noastra.

    Sau toata povestea se va limita doar la telenovela politica cu V. Ponta, nu? Vrajeala propagandistica mediatica de doi lei, in rest nimic schimbat fundamental. Romania, ce dreac! Politichie damboviteana!

  3. Lui Ponta i se poate retrage doar diploma, atat! In rest profesorii universitari din comisiile de evaluare in mod normal ar trebui sa urmeze sa fie dati afara din invatamant si sa fie trasi la raspundere conform legii pentru eliberarea de diplome false, care este o infractiune cu incadrare penala. Asteptam ca in tiganie (Romania) sa se mearga pana la capat cu aplicarea legii, daca tot s-a inceput!

    Deci, PROFESORII UNIVERSITARI CORUPTI LA PUSCARIE!

    • Da, sa incepem cu un fost prim-ministru puscarias, indrumator de doctorat si cu alt conducator de doctorate plagiate, un fost vice-premier (in curand puscarias?).

        • Ai fost decent ! N-o sa inteleaga bassistu’ !
          Puteai sa pui varianta cu cratima; p-aia o intelegea !

      • Ba bulles, vezi ba ca au inceput astia cu Mircea Basescu direct, care isi executa pedeapsa la Poarta Alba pentru ca le-a plagiat banii la tigani ca sa intervina la fra-su, Sticle, ca sa ii elibereze din puscarie! Asta da, belea! Vezi ca si Blejnar si-a luat 5 ani, Puiu Poponetoviciu si-a luat 9 ani, Stelian Fuia care I-a “comasat” 300 de hectare la Nana lui Basescu (Sticle) tocmai a fost incartiruit ieri pe 3 ani bagat la pastrare, Cocos si-a luat 2 ani cu exec. in dosarul Microsoft, urmeaza Udrea, Bica, Adriean Vicleanu. Te-ai scos, fraere! Esti doar un ultras basist oparit spalat pe creier, bulangiule! Mars la tomberonul istoriei, acolo unde s-a dus direct si idolul tau Sticle dupa ce i-au expirat cele doua mandate si dupa care plangi tu acum pe-aici, decartandu-ti retardarea cerebrala pe aici! Bulangistule ce esti! Respekt

  4. In felul domniei sale, are dreptate, cu asta s-au rezolvat toate problemele tarii.
    In alta ordine de idei ar trebui ca aceasta ancheta in privinta plagiatului, sa se extinda ca prea sunt multi care au “plagiat”. Plagiatul trebuie bine definit pentru ca foarte multe teze de doctorat contin refriri la alte lucrari sau contin paragrafe din lucrari. Dupa stiinta mea fiecare lucrare de doctorat trebuie sa contina o noutate, un aport in domeniu din partea doctorandului care s-o defineasca ca si teza de doctorat.
    Din pacate multi isi iau acest titlu si nu stiu sa “cerceteze” pe mai departe domeniul pentru care s-au pregatit.

  5. Lui Ponta nu i se poate retrage decat diploma, nimic mai mult.

    In rest, urmatorii nominalizati ar trebui fie trasi la raspundere conform legii pentru eliberarea de diplome false care este infractiune cu incadrare penala:

    1. Conducatorul stiintific (profesorul coordonator);
    2. Membrii catedrei (se elibereaza un proces-verbal privind avizul catedrei);
    3. Sef catedra;
    4. Referentii oficiali, membrii ai comisiei in care se face sustinerea publica (membrii au obligatia sa studieze teza si sa depuna un referat de analiza a lucrarii la conducerea scolii doctorale, inainte de sustinerea publica in comisie a tezei);
    5. Presedintele comisiei de doctorat;
    6. Conducator scoala doctorala a universitatii;
    7. Rector universitate;
    8. Membrii comisiei CNATDCU (Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare), care comisie analizeaza intreg dosarul candidatului si lucrarea acestuia, verificand daca respecta normele unei lucrari de cercetare;
    9. Presedinte Comisie specialitate CNATDCU din subordinea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului
    10. Ministrul Educatiei de la data respectiva, care semneaza Ordinul Ministrului prin care se confera doctorandului “Titlului de Doctor in Stiinte”.

    Asa incat, daca in tara noastra se va aplica legea pana la capat, PROFESORII UNIVERSITARI CORUPTI LA PUSCARIE! Succesuri!

    • Acum nu le mai dati tuturor idiotilor si detractorilor idei, ajunge un om caruia i s-a facut un mare rau.

  6. Politrucul vorbeste de politruci, un caz clasic de hotul striga “hotii!”. Acest individ are grave probleme de personalitate si este intr-adevar un mitoman caz de manual, se comporta acum ca si cum ar fi vreun titlu de onoare sa fii un plagitor si un hot! acest guvern de “politruci” a facut in 6 luni mai mult decat “cel mai cinstit guvern” in 4 ani. Multumesc, ciolos, pentru ca ati devoalat plagiatul acestui politruc parvenit. Intaiul mincinos si hot al tarii vad ca are timp si chef de glumite acum, de parca a dat jos din spate vreun rucsac cu pietre. Cand toat viata ta este un mare fals obtinut doar prin speculatii, relatii si frauda, este natural sa devii mitoman, trebuie sa folosesti minciuni peste minciuni pentru a-ti mistifica trecutul mizerabil si incompetenta. Acest individ nici nu are ce cauta in libertate, ar fi trebui sa fie internat la de mult spitalul 9 si pus in camasa de forta pentru ca este un pericol public. Din fericie, in curand va fi la racoare pentru mizeriile facute cu siamezul oligofren, Dan Sova. Apoi vor mai urma pentru el si alte dosare – CET Govora, Rompetrol, afacerile cu Ghita si clanul Cocos si altele. LA PUSCARIE!!!

    • Acu’, Fuioare, daca eu zic ceva de mama dumneavoastra (ca sa nu facem cu “strigaturi”, cu cratime, ca se supara dl. Tudor), se pune ca am dreptate, nu !? C-am zis eu (si, sigur mai gasesc doi-trei care sa zica la fel…)
      Cam asa si-aci : ca zice fuior ceva, astilalti trebuie sa ne incolonam la “luat lumina”…Personal, prefer sa-i dau, decat sa iau… nu lumina, altceva !
      (Dovada, totusi, ca Fuior e spitalizabil e alaturarea lu’ cocos in textu’ de mai sus… omu’ are problemutze:))) Cum ar veni, cine zice, ala e !

    • Vladimir: un sfat, schimba numele sau nicknameul. E prea comunist pentru tine obsedat de comunisti.
      Alege John sau Jack Fuior, e mai trendy si mai de dreapta.
      Sau esti un postac de trei parale: nu e nevoie sa te ambalezi atita pentru plagiatul lui Ponta.
      Vei fi la fel de intrasigent cu toti impostori din Romania, ma gindesc la clasa politica de “panarama” pe care o avem.
      Merci beaucoup, suntem linistiti, ultima dintre problemele noastre a fost rezolvata.
      Restul e perfect. Esti un taliban patetic.
      Te astept la discutii cind se va vorbi si de plagiatul lui Kovesi, Toba, Gorghiu, Vass, etc.
      Ipocriule!

  7. un penibil…chiar nu-i este rusine acestui om? sa mai faca glume cand toate institutiile academice si stiintifice l-au gasit plagiator si doar slugile lui talambe i-au luat apararea cu o greata nemaintalnita pana la aceasta mafie pontista

  8. OK Razbunarea asupra lui Ponta si-a încheiat prima etapa; nu contează ca Toba, de exemplu, sta bine merci pe un doctorat atat de hilar înjghebat (rezultate de cercetare identice cu ale colegului care lucra pe aceeași tema!), nici ca madam Koveși e suspecta de aceeasi “performanța”, ca sa nu mai vorbim de toate doctoratele conduse de generalul agramat Oprea- Ponta a fost deposedat de titlul academic, totul va merge șnur de-aici inainte! Nenorocirea adevarata scoasă la iveală de aceasta casare a unui doctorat obținut de la o universitate DE STAT, nu de la vreo “academie” privată, mai mult sau mai puțin “militară”, mai mult sau mai puțin recunoscuta pe plan internațional, nenorocirea, deci, consta in faptul ca NU universitatea isi validează propriile diplome. Nenorocirea e ca universităților de STAT, cu tradiție, li se neagă statutul de autonomie prin prezenta forului de “etica” extern care evaluează diplomele emise de acestea. Ponta isi va regla, sau nu, statutul academic, UN9VERSITATEA BUCURESTI va rămâne cu pata subordonării fata de un organism extern care-i atesta Moralitatea! VIVAT BOSTANARIA LUI CIOLOS!

  9. Profesorul Horia Iovu şi-a exprimat obiecţiile faţă de decizia luată de comisie. Potrivit lui Iovu, Ponta ar avea şanse să întoarcă decizia în instanţă. ” Asta a fost decizia pe baza comisiei de specialişti. Comentariile pe care le-am făcut în comisie sunt trecute în procesul verbal. Sunt anumite lucruri care, în opinia mea, nu s-au respectat, din punct de vedere procedural. Dacă se va face o contestaţie, dacă se ajunge în justiţie, sigur că toate acestea vor fi analizate. Sunt anumite lucruri pe procedură care nu au fost respectate. Asta pot să vă spun, dar atât. Eu consider că, juridic, hotărârea nu este pe deplin acoperită, pentru că nu sunt respectate toate etapele din ordinul de ministru. Este ordinul de ministru 3482, de anul ăsta, care prevede exact cum se ia hotărârea şi ce paşi trebuie urmaţi. Din punctul ăsta de vedere, sunt lucruri care, în opinia mea, nu au fost respectate. Asta a fost intervenţia mea în cadrul consiliului, am spus-o şi e consemnată. Au fost de asemenea colegi care au întrebat de ce s-a început cu cazul ăsta sau de ce numai cazul ăsta. Adică pare ca o chestie un pic forţată, că e om politic şi gata, trebuie rezolvată treaba. Sunt foarte multe alte cazuri care trebuie rezolvate, nu numai Ponta e pe lumea asta”a declarat Horia Iovu.

  10. Are o decizie a ICCJ in 2014?
    Asta e tare !
    Deci daca de ex.ICCJ decide sa anuleze un act, da guvernu ‘ o ordonanta si zice ca nu se anuleaza !

    • N-are nici o decizie. ICCJ doar a respins o plangere pe motiv ca ei nu se pot pronunta cu privere la plagiate, ci doar mediul academic.

      De astazi ar putea urma probleme pentru Ponta pentru ca o noua plangere la ICCJ nu va mai fi pentru plagiat, ci pentru furt/furt intelectual/incalcare de copyright/fals in declaratii pentru ca a folosit titlul de doctor sa devina procuror.

      • Asta cu furtu “intelectual e o mare capcana.Eu am avut o lucrare, am vandut si drepturile de autor si dupa ce am muncit la ea,in concluzii am descoperit ca o parte din ele erau asemanatoare cu ale altora, fara sa fi stiut de existenta lor vreodata !A fost o surpriza tare neplacuta !!

  11. S-a umplut blogul de tot felul de bulangii basisti ultras spalati pe creier! Astia nu or fi aflat ca fra-su idolului lor Sticle e la Poarta Alba unde baga bullau pentru ca a luat bani la tigani ca sa intervina la Chioru’ sa ii scoata din parnae. Basisti opariti, v-ati luat covrig bulangiilor! Pa pa!

  12. hai sa fim seriosi. sunt multe semne de intrebare asupra deciziei luate de aceasta comisie. daca se tot dau pe blog articole de pe stiripesurse putea sa-l dea si pe asta http://www.stiripesurse.ro/lovitura-de-teatru-in-cazul-plagiatului-lui-ponta-juridic-hotararea-nu-este-acoperita_1141121.html. dar tinand seama de o anumita politica e logic ca nu trebuia data si partea asta. nu stiu daca ponta va face sau nu vreo contestatie la tereaba asta, e problema lui, dar ceea ce se spune in articol, faptul ca se constituie o comisie numai pentru un individ, ca nu se respecta etapele stabilite de catre ministru prin ordin etc chiar ridica multe semne de intrebare! adica kovesi, toba etc etc ale caror teze de doctorat au fost plagiate nu fac obiectul acestei comisii? avem o comisie doar pentru un individ fie el numit ponta? dar cu hotararea iccj cum ramane?

  13. Daca ne sunt prezentate aceleasi personaje expirate si murdare, sper sa indreptam spre roexit. O parte din romania sa stea cu alde ponta , dragnea si tariceanu, restul sa mergem mai departe in europa. nu se mai poate cu astia.

  14. Gata cu dinozaurii ! Gata cu ticăloșiile! Gata cu șpaga, furtul si minciunile! Sa ne lase in pace si Ponta si Băsescu si Blaga si Tăriceanu si Oprea si Năstase, Videanu, Hrebenciuc si Udrea si toti cei care timp de 26 de ani ne-au jucat destinele la ruleta! Plecati dracu si lasati-ne in pace cu zambetele voastre machiavelice si libidinoase si declaratiile voastre pestilentiale, cu marsavia voastra mefistoida si apucaturile voastre fanariote! Nu va mai vrem, v-ajunge cat ati zburdat ca niste jivine turbate in curtea acestui popor de fraieri care au inghitit toate lăturile cu care i-ați îndopat si prostit 26 de ani! Am ajuns sa ne scoatem ochii si sa ne certam ca nebunii pentru niste spurcati din doua tabere care in 26 de ani nu au avut alt scop decat sa fure poporul asta prin rotatie. Duceti-va dracului cu vilele, masinile, conturile si afacerile voastre care au inflorit pe cadavrul viitorului acestei tari ucis de mainile voastre imputite!!!

  15. Poate gresesc, dar este posibil ca normele de academice de prezentarea a unei lucrari de doctorat in anul 2003 sa fi fost diferite de cele de acum(n-am gasit aceste norme din 2003 pe internet).
    Prin comparatie, credeti ca Ford-ul T din 1914, http://www.barefootsworld.net/ford-t-specs.html
    ar mai fi acceptat acum in circulatie, cu acceleratie la volan si schimbator de viteze cu pedale?

  16. Cu doctorat sau fara , Ponta ii are in buzunar pe toti pnepedelisti ,astea nu sunt in stare sa aba un presedinte cauta o locomotiva si se trezesc cu trabant cu 3 kl de fum . Spalatii picioarele ,,,,, sa va spun versetul ?.

  17. Se vorbeste de plagiat? Aha, Ponta e tinta! da am inteles dragilor demult. Daca ar scutura pe toti de la nivelele inalte (ministere) si pana la mici functionarasi s-ar vedea cati au Diplome pe bune! 5% ?
    Niste ipocriti toti -se stie de mult Diplome luate pe spagi, lucrari plagiate, dar de altfel ei sunt curati -spalati -fresh & new. Ponta e vinovatul de serviciu.
    Nu sunt aparatoarea lui – stie sa se apere fara ajutoare, dar tema asta : plagiatul lui Ponta a devenit penibila si rasuflata pentru ca mi-e scarba de toti ceilalti care se dau fecioare virgine si de fapt ei au Diplome pe bani – spaga! cu teze de doctorat integral COPIATE, dar astia stau ascunsi ca soarecii in gaura.
    Oh, desigur ei nu sunt importanti – ei care lucreaza prin diverse institutii si care ne decid noua soarta! Deci da, are dreptate Ponta tara noastra e NO. 1 in lume, poporul fericit si cu nivel de trai corespunzator, economia duduie- a ramas doar plagiatul de rezolvat.
    60% din populatia rurala nici macar nu stie ce e aia plagiat. Dar sigur stie cand traieste cu o mamaliga amarata, cand nu are asistenta medicala la nivel decent, cand viitura ii ia si ultima speranta de viata. Nu, desigur astea nu sunt importante pentru unii – ei fac o drama dintr-un plagiat.
    Sa vomiti nu alta de manipularea si mizeria ipocritilor!
    Ok, foarte bine : teza de doctorat : Fabuloasa guvernare tehnocrata si maretele realizari for the Romanian People, (pe care, popor, il freaca grija plagiatului-NU!) . Da, merita o astfel de teza! Real Fun and for Free! Paine si circ, dar de data asta pentru minunatii nostri conducatori “tehnocrati”, pe atat de tehnocrati cat sunt si eu famous Hollywood Star! hahaha
    Catastrofe ca tehnocratii astia nu exista in cosmos!!!, sunt unici! in impotenta lor guvernamentala de…… cacaooooo!

Leave a Reply to miron1947Cancel reply