Victor Ponta, a admis, joi, că el a propus excluderea din partid a senatorului Mircea Geoană, menţionând că el îşi asumă această propunere, dar a evitat să răspundă întrebărilor privind motivele care l-au determinat să facă această propunere, invocând doar unitatea echipei. “Am avut o discuţie legată de echipa cu care mergem mai departe. Tocmai pentru că e o perioadă dificilă după scrutinul prezidenţial, e nevoie de o echipă de conducere care să fie cu adevărat unită şi care aibă un proiect comun. Din acest punct de vedere au fost trei colegi pe care nu doar eu, că dacă era vorba doar de mine, lucrurile erau mult mai simple, ci majoritatea colegilor din CExN, cu două voturi impotrivă, au considerat că trebuie să ne despărţim drumurile”, a spus Ponta.

geoana-ponta

 

64 COMMENTS

  1. In Romania, cel mai important e ca ne-am luat tara inapoi, au votat tinerii si diaspora, acum ne da ei bani de imprumuturi, sa le dam transele inapoi camatarilor de la FMI!

    In 2015 avem de rambursat 6 miliarde de euro din imprumuturile angajate. Max.

    • Ce legatura are cu decizia lui Ponta? Atat de preocupat sa fie de rambursare incat sa nu mai gandeasca rational?

      • Sa inteleg ca tu consideri ca Romania este condusa de Sefu’ Statului, nu? Prietene, tu n-ai aflat ca noi suntem membri ai unei uniuni interstatale de 28 de state inca de la 1 ianuarie 2007? Tu n-ai aflat pana acum, ca noi suntem stat membru UE? Tu pe ce lume traiesti? Cand esti membru al unei uniuni interstatale, tu cam ce crezi ca presupune asta?! Ia zi si mie, ca eu nu prea reusesc sa ma prind. Hai sanatate si multa, foarte multa bafta. Sa traiesti!

        P.S.: Deci pentru tine nu la cine ai datorii financiare si cine te finanteaza este important, ci pentru tine foarte important este ce spune si ce face Ponta!!! Max.

      • Bai nebunule, eu bagam la misto!! Iar trebuie sa desenez pe-aici, sa fac traducere din romana in romana ca sa te prinzi si tu ca am bagat la kiki?!! Ce dreac se intampla oare cu poporu’ asta, de nu mai intelege nici limba romana, sa dea dreacii?!!!
        Cata inteligenta vere, sa intepenesc…

  2. In Romania, cel mai important e ca ne-am luat tara inapoi, au votat tinerii si diaspora, acum ne dau ei bani de imprumuturi, sa le dam transele inapoi camatarilor de la FMI!

    In 2015 avem de rambursat 6 miliarde de euro din imprumuturile angajate. Max.

  3. “Nu e un secret că nu îmi place Ponta.A fost o forță celestă care l-a împiedicat pe Ponta să câștige” a declarat Geoana la Gandul.info.

    Oare o fi cinstit sa te trimita Guvernul in SUA cu un mesaj si tu sa iti faci lobby ca sa preiei psd-ul si sa-l faci de cacao pe Ponta?
    Oare cine ar pastra un astfel de om langa el?

    • Pe Geoana l-ai votat in 2009. La fel vei zice si de Ponta peste 2-3 ani dupa ce va pierde sefia PSD.
      Imi aduc aminte ca atunci Mircea Badea era sa fie linsat in studioul Antenei3 de Ciuvica, Ursu etc pentru ca a spus ca nu va merge la vot deoarece nu poate vota un prost. Se referea la Mircea Geoana.

      • Bine, bre, dar sa nu uitam ca si presa apropiata PSD (mai ales Antena 3) a avut felia ei de merit pentru pierderea alegerilor, atat de catre Geoana in 2009, cat si de catre Ponta in 2014. Ca fara sarjele ei sustinute mesajele anti Geoana si anti_ponta n-ar mai fost asade credibile si atat de bune energizante pentru participarea la vot a electoratului PSD.

        Chestiuta asta poate fi probabata fara prea multe dubii, relativ simplu, strict matematic. Mai precis, statistic. Una era soarta alegerilor la o prezenta la vot de 50%, alta la 55% si cu totul alta la 60% ori mai mult. Iar presa de propaganda, combativa are aceasta calitate speciala (si tinta declarata): de a energiza electoratul. Insa se vede si aici ca ce-i prea mult strica!

        Zi buna, tuturor.

  4. Exclude-l Victore si pastreaza-l pe Dragnea !! Apoi sa te intrebi de ce totusi scade PSD in sondaje. Eu zic Victore, sa mai aduci alaturi de Gabriela Firea si pe Lia Olguta Vasilescu .. nu de altceva, dar sa fi mai sigur ca “mesajul corect” al partidului ajunge la sustinatori asa cum trebuie …. bleah
    PS. Oare ce face mai rau imaginii PSD? FAPTELE lui Dragnea sau VORBELE lui Geoana? Eu zic Victore,

  5. Gioana a fost exclus ca a pierdut alegerile din 2009.In aceeasi logica, Ponta va fi exclus peste cinci ani?

    • In 2010 a pierdut sefia PSD, mai tarziu a pierdut sefia Senatului, mai traziu a fost suspendat pentru 6 luni .. abia azi este exclus.
      Deci daca se repeta scenariul si in cazul lui Ponta ..

  6. cand se excludeau unii din pnl, era deranj mare la antena3, Antonescu era dictator, era rau, nasol, ce mai, oamenii erau prigoniti in pnl……acum cand ponta da afara pe unii, nu mai zice antena 3 ca ponta e dictator ?…si inca ceva, daca iesea ponta invingator credeti ca mai excludea pe cineva ? motivele tot alea sunt, dinainte de alegeri, de ce nu i-a exclus de atunci ? aceeasi vrajeala.

      • “Comunismul” din comportamentul unora din PSD numai din gura dumneavoastra nu se mai auzea. Nici n-a terminat Ponta bine conferinta, ca ati si scos porumbelul din gura, ridicand mingea la fileu PDL-acilor. Iar doamna Dana cred ca a obosit de atata politica. Sa nu inteleaga dansa de ce i-a dat pe aia afara… !? In alte dati era mai atenta, mai pertinenta. Astazi parca era o PNL-ista infocata.

        • E PNL-ista infocata de cind o stiu, stai linistit. Mai incearca ea, uneori, sa se coafeze, dar nu poate cu o singura mina. Ca ailalta e sudata in buzunar, ca la caminul cultural!

        • Se vede si din afinitatea declarata de Ponta pentru Che Guevara. Cred ca aia e mai importanta decat orice alt comentariu facut de personae ce vor sa traiasca intr-o tara in care exista libertate de exprimare.

    • Degeaba te uiti labeunu si apoi vi aici si comentezi, pentru ca nu bate casa cu masa.

  7. Saracu Geoana… El e incasatorul de serviciu a lui Ponta. Nu cred ca a facut ceva demn de excludere cum a faptuit Vanghelie de exemplu… Cred ca a fost exclus doar pentru ca planuia sa fie viitorul contracandidat al lui Ponta la urmatorul congres PS. Din pacate, Geoana trebuie sa se debaraseze definitv de PSD.

    • O presupusa epoca Geoana a trecut. Nu cred ca ar avea de castigat ceva PSD-ul cu Geoana, decat sa dea impresia ca este un partid care se face pres in fata americanilor.

    • E penibil sa crezi ca se teme cineva de “contracandidatul” Gioana. Asta si daca ar candida contra morsei de la circ, tot ar face el o dibacie, ceva, sa iasa al doilea! Se pare ca s-a dus prin State sa-i faca lobby lui Ponta si, in loc de asta, l-a muscat de dos. Si asta, daca este adevarat, mi s-ar parea un motiv suficient pentru excludere.

  8. au fost dati afara cirtitele, tradatorii, uneltitorii
    e un inceput bun, dar bine ar fi sa nu se opreasca aici ca nu doar astia trei au sabotat

  9. Imi e teapa ca avea dreaptate Vanghelie astazi dupa ce a iesit de la sedinta:”Daca peste 5 PSD-ul va avea acelasi candidat la presedentie,cu Dragnea coordonator,la o desbatere cu Iohannis le spune:”Bai baieti,iar ati venit?””:))))))

  10. După Năstase, Geoană şi Ponta, cine va fi PSD-istul norocos care va eşua lamentabil la alegerile prezidenţiale din 2019? Comitetul executiv al partidului discută astăzi acest aspect, eventualul candidat urmând să fie instruit de timpuriu în arta pierderii.

  11. Constat ca este plin de basisti deveniti Johannisti si care deplang excluderea lui Vanghelie

    “Ponta este un om terminat. Va fi al doilea primministru român care va face închisoare. În februarie va fi dat jos din funcția de premier și arestat”

    Vanghelie a declarat că atât el cât și Mircea Geoană au fost excluși pentru că liderului PSD Victor Ponta îi era frică de candidatura celor doi la conducerea partidului.

    De asemnea, Vanghelie l-a acuzat pe Victor Ponta că minte la fel cum respiră.
    Oare la cine am mai auzit noi asta?

    • vanghelie si geoana de mult si-o cautau frecandu-se pe langa basisti pana s-au contaminat.plecarea udmr de la guvernare este buna pentru psd pentru ca ii lasa pe ungurii si romanii ardeleni si iohannisti sa se rezolve de acum intre ei,cu steaguri si tinuturi si sa vina la o adica pe capul lui iohannis.A fost o zi buna pentru psd.

    • Si nu-i adevarat ca minte ?

      A spus ca se duce in concediu cu familia, s-a dus in Dubai cu Ghita, a spus ca demisioneaza daca pierde alegerile, e inca presedinte PSD, a spus ca ii da afara pe cei care ii vaneaza functia pana pe 16 nov, Dragnea si Ghita sunt inca in PSD. Astea sunt cele mai recente.

      Puteti vedea cele din campanie unde a mintit cu pensiile, cu “dreptatea pana la capat”, cu coabitarea cu Basescu, cu numirea lui Kovesi, exista un filmulet unde se contrazice pe vreo 4 teme din 2007 si pana in 2014.

      Le puteti reaminti si pe cele mai vechi cu “Imi dau demisia daca am plagiat”, “nu am promis prag la referendum la Bruxelles”, cu Rosia Montana, cu Oltchim etc.

      Pe Ponta il tine la putere functia de prim-ministru si duetul cu Dragnea care nu-i ia locul pentru ca si el e de vina pentru pierderea alegerilor. In mod normal Ponta trebuia sa isi dea demisia si sa vina cu solutia Maior/Georgescu. Vor veni cu ea in primavara cand va fi prea tarziu, cand lumea va iesi in strada si vor pierde puterea pe modelul PDL-Ungureanu.

      • Marian Vanghelie se pregatea sa-l dea jos pe Ponta de la sefia partidului. Vanghelie s-a umilit in interior, au spus sursele din interior

        Tonul a fost dat de Victor Ponta, spun sursele citate. Liderul PSD a povestit in sedinta ca s-a intalnit si a vorbit cu Marian Vanghelie de foarte multe ori, de mai multe ori decat cu multi dintre liderii PSD, dar nu se mai poate continua cu el.

        “Victor a spus nu reusesc sa se inteleaga, efectiv nu au cum sa mearga pe aceeasi linie, e o chestie mai veche de incompatibilitate intre ei doi. S-au intalnit, au vorbit, dar nu se poate face nimic”, au declarat surse din CExN pentru stiripesurse.ro, despre ce-a spus Victor Ponta.

        Au urmat acuzatiile devastatoare la adresa lui Vanghelie. Acesta se pregatea sa ia partidul in tandem cu Mircea Geoana.

        “Tot ciocanea in partid, a sunat toti presedintii, ca sa faca, sa dreaga, s-a dus pe la unii sa le spuna ca Geoana e bun. N-avea cum sa zica de el, ca cine dracu’ il punea pe maimutoiul ala? Oamenii au zis acolo in sedinta:

        – Da domn’e, ne-ai sunat, ne-ai zis ca asta (Victor Ponta, n.red.) e prost, hai da-o-ncolo, da-o dracului ca ne e rusine, termina si du-te!’.

        Penibil moment, penibil a fost”, au declarat surse din partid pentru stiripesurse.ro.

        Acestor acuzatii li s-au adaugat lucrurile nespuse.

        “Senzatia tuturor a fost ca are o tema data din alta parte, si el si Geoana”, ne-au declarat surse din PSD.

        In ceea ce-l priveste pe Vanghelie, varianta celor care l-au exclus este ca acesta s-a umilit total in fata partidului. Se pare ca timp de 45 de minute, Vanghelie s-a rugat de colegi sa nu-l excluda.

        “N-am vazut in viata mea un om sa se umileasca mai mult sa nu-l dea afara ca Vanghelie. 45 de minute a spus ‘Domn’e, va rog eu, domn’e, dar de ce ma dati…? Domn’e, dar va rog eu, domn’e, dar eu am muncit 25 de ani…'”, ar fi spus Vanghelie, au declarat surse din PSD pentru stiripesurse.ro.

        “Daca ii ziceau aia sa stea in genunchi statea in genunchi”, ne-au mai declarat surse din sedinta.

        “Dincolo de reprosurile oficiale, care sunt subtiri de tot, sunt alte lucruri in spate, care au stat la baza excluderii, alte informatii, tot partidul le stia, ei doi (Vanghelie si Geoana, n.red.) incercau de mai de mult, sa revina intr-un moment propice”, ne-au mai declarat surse din CExN al PSD.
        sursa stiripesurse

    • “Oare la cine am mai auzit noi asta?”
      Eu credeam ca e mai important daca e adevarat sau nu. Tu zici ca e mai important cine a zis-o primul.

      • este asa de greu de vazut ca vanghelie si geoana au trecut in barca drteptei pentru niste interese personale?
        Acum arunca cu minciuni ca sa prinda la fraieri ca tine

        • A trecut si Ghita in barca dreptei? Sau lui i se aplica vorba aia “Maurul si-a facut datoria, maurul poate sa moara”? Cu alte cubvinte dupa 2 ani in PSD se duce la cei ce l-au trimis in PSD adica la PMP. Langa prietenul si partenerul lui de contracte Volosevici, fost primar la Ploiesti actual membru PMP. Sa ne eraminteasca Antena 3 de contractile lui Ghita cu primaria lui Volosevici din perioada 2009 – 2012. Atunci nu trecea sa[tamana fara sa fie criticata legatura lui Ghita cu Volosevici si Anastase.

  12. mama ce suparat sunt, am pierdut alegerile. Oare ce sa facem? Eu zic sa-l dam afara pe Geoana. Dar de ce? Pai, se ne mai treaca din suparare.

  13. Victor Viorel Ponta, 27/11/2014, conferinta de presa la finalul sedintei Colegiului Director PSD: “Am analizat situatia votului din diaspora si am ajuns la concluzia ca vinovati sunt guvernul, ministrii de externe si eu (adica Victor Viorel Ponta)”
    Cu alte cuvinte Poanta s-a autodenuntat si a spus celor care se ocupa de ancheta privind ingradirea dreptului la vot in afara Romaniei (care nu au inteles ca votul e o lozinca de fapt nu un drept) pe cine sa acuze dupa ce constata ca fapta exista. Deocamdata parchetul a inceput o ancheta pentru fapta. Dupa ce se va constata ca fapta a existat urmeza dosare pentru vinovati adica cei descrisi de Poanta la conferinta de presa de aseara. Bun baiat Poanta asta. Sa vedem parchetul lui Nitu ce spune caci dovada autodenuntului o are.

  14. Am dreptul şi eu la o părere, da? Nu sunt deacord cu majoritatea plîngăcioşilor, că i-au eliminat din partid pe cei 3, este ceva normal! Cum adică, în ţară se dă afară din serviciu pe rupte şi ei politicienii nu sunt afectaţi în niciun fel, cred că şi la ei este valabilă restructurarea ca în toată ţara, nu le convine, sfatul este dat de mult,,plecaţi băieţi”! Doar nu s-au născut direct în funcţii, în loc de nume şi prenume, în certificatul de naştere scrie funcţia! Nu este specificat nicăieri în Constituţie că sunt veşnici pe funcţie sau în partide(oricum sunt numai rîsuri şi hahalere în politică), trebuie restructurat tot în politică, nu mai corespund societăţii pe care o reprezintă ei, vedeţi că nu mai ţtiu să comunice, să vorbească, nu mai au contact direct cu poporul decît cînd cerşesc funcţii la alegeri, ori, încearcă să confişte cîte un miting a nemulţumiţilor care sunt destui şi tot din cauza lor! Cînd e vorba doar de ei, sar şi urlă în gura mare, cînd e vorba de alţii îşi dau cu părerea, soluţia venind faptic imediat, încît te distruge ca om aproape din toate punctele de vedere! În plus, vedeţi toţi, că apar pe micul ecran doar ei politicienii, nu mai este loc să se discute de problemele poporului, care sunt enorm de multe, niciunul nu vine cu o iniţiativă reală pusă în practică, doer îşi dau cu părerea!!! Ţara asta şi poporul se conduce doar cu păreri??? Programul politic pentru ţară şi popor este,,PĂREEA MEA” nu este fapta în sine, fac la propriu ca scăunar ocupant al une funcţii numit sau prin exmen! De asta e atîta neîncredere în toţi, de asta sunt toţi băgaţi în aceeaşi oală, de asta se pune ştampila pe unii cărora le cunoşti numele de pe micul ecran, mă refer la cei care sunt interpeleţi, invitaţii pe micul ecran care sunt strigaţi pe funcţia ocupată anterior sau în actualitate(greşală uriaşă, am mai spus asta), sunt mulţi profesionişti care merită să fie votaţi dar pentru că nu se cunoaşte numele şi prenumele, nu sunt votaţi, funcţia sau fotografia nu sunt trecute în buletinul de vot!!! deh, sunt mîndri că au avut o funcţie!!!
    Succes la restructurare, fără şomaj!!!

  15. da, de la ora 9,30 nu mai functioneaza site de stiri A3 live, numai spatiul publicitar nu se opreste, functioneaza in orice conditii vad. cind ne dati drumul la site stiri A3 live??? nu e gluma!

  16. mulţumesc mult pentru că aţi reglat site live, nici nu vreau să văd alt canal tv, de asta insist

  17. Dle Radu TUDOR ne spunea aseara dnul VANGHELIE ca: In disputele dintre PONTA si ANTONESCU cel care mintea si trisa era PONTA.Eu cred ca VANGHELIE spune adevarul.Dvs ce parere aveti :VANGHELIE minte sau spune …adevarul??.

  18. Sigla PSDnu va disparea,doar ca cele patru partide au lucrat sub forma USL-ita a tuturor planurilor incluzint si varianta liberala libera ,propusa de domnul tariceanu si sa folosit in parlament,aceste lucruri nu au fost convenabile unor parlamentari psd,care inca au ramas sub vechea varianta a ideologiei si formei de aplicare a psd-ului din ,inainte de 2012! domnul negoita clar ca a trecut in barca acl-ui dar Vanghelie era vechi si avea tavctica lui inca de cind era independent si apoi intrat din nou in psd!aceste teorii si reinoirea unor laturi de aplicare si schimbari in ele trebuie facute altfel psd-ul va scadea si va iesi de la guvernare,VICTOR PONTA A PUS PROPRIUL MANDAT PE MASA! IES SAU RAMINEM CU TOTII? FACEM SCHIMBARILE PROPUSE INCEP CU MINE! SI A INCEPUT SCANDALUL!ACEASTA APLICARE DE PLAN DREAPTA SI SOCIAL DEMOCRAT TREBUIE SCHIMBAT DEOARECE SA INFILTRAT SI IN STRUCTURA PARTIDULUI ,SI NU INSPRE PLR ! SAU SA RAMINA CU VECHIUL USL ALATURI DE CELELALTE ! ORI SINT PSD ORI NU SINT PSD?

  19. Conducerea aleasa ,cind Mircea Geoana a fost schimbat ,acesta a declara ca isi va lua revansa la prezidentialele din 2014 si nu va incurca noul si tinarul psd intr-un viitor luminos! dar a facut-o in senat!apoi nu a fost lasat sa candideze la prezidentiale in 2014

  20. Votati Ciolanis, GARANTAT Vanghelie!

    Dl. Tudor, dumneavoastra si D-na Grecu ati considerat necesar sa faceti misteaux de PSD in cursul emisiunii de ieri legat de excluderile din PSD. Ce sa intelegem de aici, ca fie nu stiati, fie si pe surse, de planurile lui Geoana si Vanghelie ori aveti o alta agenda? Stiu ca doamna Grecu este simpatizant PNL si putem vedea cu totii ca nu rateaza nicio ocazie sa ridiculizeze PSD-ul. Este in regula sa ai optiuni politice de “dreapta” – dar in acelasi timp sa pozezi in om de stanga si sa plangi pe umarul oamenilor aflati in suferinta in aceasta tara este un pic gretos.
    Antena 3 trebuie sa se hotarasca in ce directie o ia. Daca banii (din audiente desigur) sunt mai verzi pe cealalta parte a raului (politic desigur) este in regula. Conduc un business a carei cifra de afaceri cu statul este 0 (ZERO!) asa ca inteleg, chair inteleg, o decizie de business.
    Chiar nu este nicio problema. Cum spuneau stramosii nostri Daci, coloana vertebrala este priceless, pentru orice altceva exista telecomanda.

  21. cu tot respectul, credeti gresit.
    Probabil ca atunci cand D-na Grecu se minuna consternata de ce Geoana a fost exclus din partid, nevinovatul si neprihanitul, sa inteleg ca nu domnia sa facea aceste constatari ci o admiratoare a ei, la un alta emisiune / alt post de televiziune (asta e din ciclul pixelul albastru).
    Nu voi lua afirmatia dumneavoastra ca o jignire (sugerati explicit ca as avea o amintire distorsonioata asupra ultimelor 24ore din viata mea) ci ca pe o sugestie.

  22. cum a stat geoană 10 ani chiriaş la stat fără să ocupeo funcţie în conform cu cerinţa locuinţei??? acum are gura mare???

  23. Biografiile lui Geoana si Basescu parca s-ar oglindi una pe cealalalta. Cred ca si ADN-urile lor sunt similare. Ii deosebesc doar manifestarile. In 2009 ni s-au prezentat, ca de atatea alte ori, doua clone identice, ambalate diferit. Una alba si-alta neagra. Una blonda, alta bruna. Astfel incat oamenii sa poata alege intre culorile diferite ale aceluiasi continut dorit la putere de catre ocupanti. Nu pot sa uit secunda de surpriza totala si sincera de pe fata lui Geoana cand a fost anuntat castigator. E de inteles, omul stia altceva, dar s-a descurcat si el cum a putut. A improvizat pe moment si-a iesit topaiala.

Leave a Reply to RobertCancel reply