Situatia de securitate de la granita de nord-est a Romaniei determina intalniri importante la nivel inalt in ultima perioada. SRI si SIE nu au in momentul de fata directori noi validati de Parlament.

”Cu prilejul vizitei efectuate în SUA, prim-ministrul Victor Ponta a avut astăzi, 12 februarie, o întrevedere cu directorul CIA, domnul John Brennan. Cu acest prilej au fost subliniate progresele în cadrul Parteneriatului strategic dintre România și SUA. Cu ocazia întrevederii, directorul CIA a reafirmat aprecierea pentru excelenta relație de colaborare cu SRI și SIE și rolul asumat de România în regiune”, se arată în comunicatul citat.

Seful CIA a vizitat Romania in 2014.

Premierul Victor Ponta se află de miercuri în SUA.

Șeful Executivului de la București a avut, miercuri, o întâlnire de lucru cu secretarul american al Comerțului, Penny Pritzker. De asemenea, Ponta a prezidat miercuri după-amiază, la Washington, masa rotundă organizată de American-Romanian Business Council, eveniment care a regrupat companii importante din cadrul AMRO, precum ADM, Allied TechSystems, Amgen, Boeing, Cargill, Chevron, Coca-Cola, Ellicott, ExxonMobile, General Electric, Lindsay, Mega, MetLife, MoneyGram, Pike Energy, Raytheon, Smithfield, Timken, și a fost găzduit de Eric Stewart, președinte al AMRO.

Joi, premierul s-a întâlnit la Washington cu secretarul american al Apărării, Chuck Hagel. În cadrul întâlnirii de la Pentagon, “a fost reafirmată preocuparea constantă pe care Guvernul României o are pentru întărirea cooperării bilaterale în domeniul apărării, ca pilon al parteneriatului Strategic dintre România și SUA”, fiind subliniată totodată “susținerea largă în România pentru consolidarea prezenței cu efective a SUA și NATO în țara noastră”.

Romania si SUA, ca parteneri strategici si aliati in NATO, au decis o serie de masuri comune pentru intarirea securitatii flancului de est al Aliantei, pe fondul agresiunile Rusiei.

 

33 COMMENTS

  1. Bravo Mickey Mouse!

    Bai nene, am vazut-o pe Oana Stanciulescu prestand la puscaria aia de post TV, numit Realitatea! Care-i treaba? Ne obisnuiseram cu ea cand urla la voi pe post vinerea si sambata seara de la 11.00 la ora 12.00. Oricum, era simpatica! Acum s-a dus la idiotii aia! Mortii lor. E si la voi jurnalistii, cum e la cluburile de fotbal! Acum joaca la Dinamo, dupa aia auzi ca au ajuns jucatori la Steaua! De fapt cred ca la noi in Romania, e o cooperativa in toate, inclusiv in lumea partidelor politice, care am vazut cu totii ca de fapt e o mare familie, partidul unic mai degraba! Cred ca pana la urma, toti se inchina la bani si cam atat! In rest, totul se rezuma la povesti si intentii de moment. Cam atat. Pa

      • off topic
        Ii dau dreptate @SEFULUI SEFILOR STATULUI., in toate este o nebunie dupa bani, nu mai exista nicio doctrina, fiind vorba de partide, la jurnalisti e mare e la fel si va spun ca peste tot e la fel, vocea banului dicteaza. De aceea nu mai este omenie, intrajutorare, prietenie, pasare rara si exemplele pot continua. Ce e asa de greu de inteles ? Am vrut democratie avem, ne taiem capul unuia altuia si mai vrem ca tara asta sa pluteasca ?

  2. România a trimis un copil să facă treaba unui bărbat!Despre asta vorbea Klaus Iohannis când spuea că vrea guvern propriu!Ponta câștigă ceva capital din partea unor militari să zicem dar această întâlnire pune în pericol România sau mai degrabă îi enervează pe ruși.
    Mi se pare că domnul Iohannis ar trebui să discute mai mult despre această situație delicată!
    Cel mai potrivit pentru gestionarea acestei situații ar fi fost Crin Antonescu dar gajat ca președintele României.succes cu o asemenea situație,săvedem cum se descurcă

    • Iohannis a discutat destul de mult despre aceasta situatie delicata. Si culmea, a transmis acelasi mesaj ca si Ponta! Daca mergem pe logica dumneavoastra cum ca Ponta i-a enervat pe rusi, inseamna ca si Iohannis i-a enervat pe rusi. Credeam ca noi romanii ne dorim sa fim un popor demn. Nu stiam ca trebuie sa ne trezim dimineata cu gandul “Ce sa facem noi astazi ca sa nu ii enervam pe rusi?” 🙂
      Peninsula Balcanica a fost si este butoiul cu pulbere al Europei, iar Romania nu isi permite starea de neutralitate intr-un climat geo-politic si militar atat de instabil. Are nevoie de aliati in incercarea de a-si mentine integritatea teritoriala. Si nu cred ca Rusia este o optiune viabila in acest scop. Oricat m-ar dezgusta jocurile murdare ale SUA, trebuie sa recunosc ca nu avem o varianta mai buna decat alianta cu ei, fara sa ne intereseze daca se supara sau nu rusii. Ei se supara oricum si fara motiv. Istoria a dovedit-o.

    • haha dar stiai ca vasul scufundat la filmari era ucrainean? daca il puneau capitan de carma pe basan garandat scufundaseu orice nava chiar si submarine.

  3. Dom’ Presedinte, Ia Dom’le Cu Usturoi Antioxiuri si Lasa Guvernu’ In Pace!

    Prealesul neamului care dialogheaza cu supusii sai prin reteaua de socializare care intr-o criza de amoc colectiv l-a uns presedinte al Romaniei, d-l Klaus Yohannis, se pare ca are mari probleme de sanatate cu prezenta unor paraziti intestinali ce-i dau mari mancarimi in zona rectal-anala. Altfel nu se explica de ce domnia sa, in plin scandal juridico-mediatic in care romanii stau si se uita ca la poarta noua la dimensiunile spagilor pe care le percepeau acolitii sai in frunte cu invinuita Udrea Gabriela Elena, doamna sa de suflet si in momentul in care, chiar daca nu stralucit, actuala guvernare, legitim unsa in Palatul Victoria, reuseste sa tina tara pe o linie ascendenta de dezvoltare economico-sociala, vrea musai o “restauratie” si sa ne pricopseasca din nou la guvernare u delicventii din gasca lui Uciga-l Toaca, in frunte cu alde Blaga&Cie.
    Domnia sa, imbatat de succesul din alegeri cand net-ul ni l-a impus de presedinte, are senzatie ca romanii cu scaun la cap care nu l-au votat tocmai pentru cardasia afisata cu penalii basescului si ca de fapt milioanele de internauti cu rude in diaspora care l-au votat cu ambitia anti si nu cu creierul vor musai si un guvern de coloratura galben-cacanie in care fostii pedelisti sa defileze en fanfare.
    La indemnurile conducerii bicefale a strutocamilei care a reabilitat PDL-ul, rezprezntata de Frumoasa si Bestia, d-l presedinte, ca si prehulitul sau predecesor, uita ca a jurat sa respecte Constitutia in sensul asumarii rolului de arbitru pe scena politica a tarii si se da la randul sau jucaus, amestecandu-se in rahatul tradarilor din Parlament prin schimbarea taberelor care sa aduca la o noua majoritate favorabila unei guvernari prepoderent portocalii.
    Sper ca memoria colectiva nu-i atat de scurta incat sa fi uitat cum urla basescu in frunte cu corul sclavilor pupinbasisti atunci cand opozitia, satula de guvernul marioneta Boc(1,2,3…infinit), incerca sa-l dea jos si sa-l inlocuiasca cu un guvern competent si neaservit basit, pe motiv ca tara-i in criza si opozitia vrea destabilizarea sa politica.
    Era in criza pe dracu, atata timp cat banii cu care ne-a impovarat la FMI se duceau bine mersi pe posetele Nutzichii si pe banii de campanii electorale pentru el si partidul lui de rahat.
    Acum insa cand pe de-o parte tara este pusa pe un drum bun printr-o guvernare cat de cat optima si , cel putin la vedere, bineintentionata, iar la nivel european avem intr-adevar o situatie de criza la granitele tarii, Yohannis la brat cu Frumoasa si Bestia vor musai zavera in Parlament si aducerea unui guvern cu o programa de guvernare facuta dupa cum chiar cele doua capatani ale peneleului ne-au anuntat, pe genunchi, in viteza de raliu, doar asa de-ai dracu’ sa dea actualul guvern jos.
    Asa ca dupa ce “muncesc” cum si cat “muncesc” alesii neamului, prin actiunile presedintelui, acestia sunt invitati la o razmerita urmata de binecunoscutele traseisme cu schimbare de drum in loc sa se ocupe de modificarea legilor astfel incat statul sa poata confisca averile imense ale neopaturicilor penali care mananca icrele negre cu polonicul si-si cara prazul in posete Loius Vuitton ca urmare a jafuui de dimensiuni cosmice pe care l-au practicat sub pulpanele Nasului ot Murfatlar.
    Si asta deoarece coform actualei legislatii si modului discretionar cum este practicata justitia in Romania, marii penali politici ai si mai marilor tunuri spagare, chiar daca in ultima instanta sunt privati pentru scurte perioade de libertate, la iesirea de la pension au bani cat sa mai traiasca ei si tot neamul lor de neamuri proaste si nesimtite ca niste nababi enspe mii de generatii d-acum incolosa.
    La cat de gros au obrazul acesti nenorociti, nici in fund nu-i doare ca stau oarece timp la pripon, atata timp cat viitorul lor financiar este de un roz edenic.
    Oare cand ne vom invata minte ca atunci cand lucrurile merg cat de cat bine nu este cazul sa scapam de mancarimea pidosnica data de oxiuri prin schimbarea cu japca a majoritatii parlamentare, recte daramarea guvernelor?
    Dom’ Presedinte al tuturor romanilor, te rog eu, chit ca nu te-am votat, fa dom’le d-astea bune si constitutionale, asa cum ai inceput si nu te baga in troaca lu’ Blaga (manuitorul, conform unor denunturi, al banilor negri din campania prezidentiala cu care ni l-a mai bagat o data cu incaltatorul alegerilor fraudate pe chiombu’ pe gat), ca risti sa te manance guitatorii.
    Tare drag imi esti cand chemi partidele la Cotroceni, par exampl, si cadeti de acord sa dotati armata romana cu ceea ce trebuie si tare imi vine sa vomit cand te vad partas la ideea de Blaga presedinte de senat sau, Doamne Fereste, Predoiu prim ministru.
    Ce zici, batem palma?

  4. Pana la urma, ce rost a avut in Romania denigrarea titlului de doctor in stiinte? Daca tot ziceam ca ne pleaca specialistii, si ca nu avem specialisti!

    Incep prin a face precizarea ca, pe vremea marelui prim-ministru pitic Emil Boc, sporul de doctorat de 10% la salariu, s-a avut grija sa se scoata, masura dictata probabil din ratiuni de incurajare a specialistilor din diferite domenii sa lucreze pe stomacul gol, asa cum ne-am obisnuit majoritatea in Romania salariului de 10 milioane pe luna (visul de aur al angajatorului roman).

    In cazul cu plagiatul lucrarii de doctorat a lui Victor Ponta, s-au facut pe foarte multe posturi tv afirmatii de genul, acum “in Romania toata lumea are doctorate” si cum ca “s-a umplut tara de doctori”.

    Mentiune: Conform rezultatelor referendumului populatiei din anul 2012 publicate pe site-ul INS (Institutului National de Statistica), mai mult de 10 milioane dintre romani au sub 8 clase studii. Informatiile sunt oficiale si se bazeaza pe datele din declaratiile proprii ale cetatenilor, completate de acestia in formulare cu propria mana.

    Prin urmare, afirmatiile de genul “in Romania toata lumea are doctorate” si “s-a umplut tara de doctori”, ele la ce se refera mai exact si cata cantitate de adevar contin toate aceste afirmatii, propagate de foarte multi “moderatori” de emisiuni pe toate posturile asa zise de “stiri”?

    P.S.: Eu cred ca putem observa la ochiul liber, privind pe net, prin ziare sau chiar la televizor pe burtiere sau in subtitrari, cam care este situatia de fapt, in realitate! Majoritatea conationalilor abia de stiu sa zgarie!

    P.P.S.: Pentru ca romanii sa isi poata lamuri mai usor aceasta dilema, adresez o intrebare suplimentara: Cati doctori in stiinte cunoasteti dvs. personal si cati doctori in stiinte aveti angajati ca si colegi de serviciu la locurile dvs. de munca actuale?!

    P.P.P.S.: Terfelind tot si pe toate, in toate partile, pana la urma la ce s-ar putea ajunge?! Probabil, la ceea ce vedem! Romania.

    • in vremea pedelaca, in special dupa 2009, s-au facut pe banda rulanta doctori; unii din cei care activasera prin campaniile pedelace din 2008 si 2009 au primit recompense sa fie admisi la doctorate, altii revelioane pe la Sinaia unde se aduna clica portocaliota iar altii faceau smenuri cu licitatii si alte tunuri.

  5. D-le,

    Am si eu o intrebarea, tinand cont ca observ ca e campanie generalizata de arestare si condamnare a marii majoritati a celor ce au fost ministri, cel putin de pe vremea guvernului Adrian Nastase incoace! Intrebarea este, pe Dan Matei Şpagaton ala cu palmierii, pe ala nu il aresteaza nimeni mai nene, ca ala era flagrant adica se vedea aproape din satelit ca el era foarte competent, ca sa zic asa? Sincer. ‘Traiti!

  6. In tiganie, la televizor nu ni se mai da altceva decat puscarie generala, pe toate posturile se dau numai arestari, condamnari sau electrocutari, altceva nu mai vedem! Astfel, tara numita Romania a devenit o puscarie generalizata, in acest bombardament de tara nemaintamplandu-se oricum, nimic altceva! Parnae, bullau, puscarie, arest si scaunul electric. Romania, o puscarie de tara. Locuri de munca, reconstructie, relansare economica, programe de dezvoltatre ceva, alea mai da-le-n mortii lor. Important e sa le dea la toti scaunul electric, sa ii curenteze, doar atat. Aaa, da.

  7. In Romania s-a desfiintat comunismul ca sa “nimic”. Nu suntem nici macar la 3% din ceea ce era ca si organizare administrativa si de toate felurile, de pe vremea lui nea Nicu. Astia in prezent fac f f mari eforturi ca in final sa ajunga in final sa se intoarca la fostele variante de organizare, pentru ca alte forme nu au mai descoperit. Pai, tu vrei sa faci capitalism tot cu aia cu care ai cladit si comunismul? E un nonsens si in termeni, nu numai in logica. Astfel, la 25 de ani de la revolutie, dupa ce au murit 1000 si ceva de oameni pentru idealuri etc., toti cei care am ramas pe-aici, am ajuns intr-un final sa traim in aceasta puscarie de tara, in care nu mai e nimic si nici nu ne indreptam inspre nimic. Doar bantuim, ca zombi in filmele horror.

    P.S.: D-le, nu-l aresteaza pe taranoiul ala oparit de Rares c.cat bolnav Bogdan pentru raspandirea de zvonuri si informatii false care provoaca panica in randul populatiei sau instiga la dezordine sociala, alea ca ne ataca rusii si ca ne forteaza rusii frontierele vietii si ca au inceput deja recrutarile etc.?! Daca eram pe vremea lui nea Nicu, ala era curentat direct, nu mai iesea recent de la pastrare! Dar, acum fiind in democratie, putem manca toti c.cat nelimitat! Cica e libertate! Oricum, idiotu’ ala aruncase inversa asta pe piata, ca sa acopere abureala aia cu tractorista de Udrea, sa nu vorbeasca despre aceasta frectie! Probabil, taranoiul si-a luat bani multi de la ea, sub forma de salariu sau cum se numeste la acoperitii astia care presteaza-n presa si mananca la c.cat cu fadroma, in cele mai frecvente cazuri! Hau

  8. A zis dl. Bogdan Ficeac, ca cica nu intelege cum de Romania ajunge sa fie condusa de gasti de mafioti care sunt foarte agresivi si ca noi nu ne dam seama ca astia pe langa ca ne-au furat banii, ne-au furat si ani intregi de zile din viata noastra si ca au murit oameni multi din cauza astora etc. Pai, democratie, care democratie se bazeaza pe “votul suveran”, caci in democratie se tine cont de ce transmit oamenii prin vot ca vor. Si votul se fura bineinteles, cu serviciile, cu voturile din diaspora, frectii, astfel incat un candidat care in turul final al alegerilor la Presedintie, de la 10% procente in urma candidatului favorit, el ajunge sa recupereze 20% procente dreac de azi pe maine, asa cum a fost cand la turul al doilea al prezidentialelor cu Iohannis, noi ne-am luat tara inapoi cu voturile din diaspora (zicea pana si tractorista de Urdea in dezvaluirile ei, ca Coldea la sustinut in alegeri pe Iohannis!! oare cum l-o fi sustinut, cu ce?! complicat, nu?). Bafta

  9. Oana Stanciu, a trimis vreodata vreun document la DNA sau la parchetul general, daca tot a prezentat ea pe sticla in nenumarate emisiuni atatea documente sau dovezi cum le numeste ea? Sau asteapta sa se autosesizeze in permanenta cineva, stiut fiind ca toti lucratorii din justitie nu sunt obligati sa se uite seara la televizor! Adica, daca tot ai probe, dovezi, documente, de ce nu te duci sa sesizezi autoritatile si sa le predai? Mai era o chestie, ca daca te afli in posesia unor asemenea dovezi, probe sau documente despre savarsirea de infractiuni si nu te duci sa le sesizezi autoritatilor, poti fi acuzat de tainuire! Asa spune la lege.

    P.S.: Nu exista nicio lege care sa-i oblige pe lucratorii din justitie sa stea seara sa se uite la televizor, pentru a se autosesiza eventual! Poate ca oamenii se mai si odihnesc sau mai au si altceva de facut, in afara orelor de program!

    P.P.S.: Pentru toti cei din televiziuni si nu numai, va recomand sa mai cititi si rechizitoriul, respectiv tot dosarul de ancheta integral si nu numai motivarea sentintelor de retinere sau de condamnare, pentru ca in general daca citesti tot dosarul de ancheta in integralitate, intelegi tot pentru ca de obicei sunt scrise ca pentru retardati mintal, adica procurorii le scriu ca sa le inteleaga orice fraier, sunt scrise ca pentru scoala generala clasele I-IV. Daca cititi doar motivarile, e ca si cum citesti doar cuprinsul de la o carte. Adica, iti bati joc de meserie, ca sa zic asa. ‘Traiti!

  10. Activitatea televiziunilor poate fi comparata cu niste cetateni care merg pe strada. Daca toti merg linistiti, ei nu atrag atentia, trecand neobservati. Daca doi sau mai multi se iau la bataie sau incep sa se injure in strada, se opresc toti sa se uite, sa vada de curiozitate ce s-a intamplat.
    Tot asa si televiziunile, daca vand scandal, intriga, galceava, ele atrag atentia si fac rating cum s-ar spune. De aceea, nu trebuie sa ne asteptam la televiziuni ca se vor potoli vreodata, sau ca ne vor prezenta vreodata altceva decat intriga, galceava sau scandal.

  11. Deabia astept sa-l vad pe “eroul” Ponta cu catusele la maini. Voi avea aceeasi satisfactie ca atunci cand au umflat-o pe Udrea!

    • @mircica: Ce stii tu si noua nu ne spui? Dna Udrea este suspectata ca si-a umflat conturile cu bani scaldati in sangele unor oameni nevinovati. Cam cati bani din astia are Ponta? Spune-ne, ca sa ne bucuram si noi.
      PS: Cei care si-au insusit banii luati de la gura unor bieti romani care apoi s-au stins in tacere, nevazuti si nestiuti de nimeni, vor culege ce au semanat. Ca e Udrea, ca e Ponta, ca sunt altii…vor plati cu varf si indesat. Si nu o sa li se traga de la DNA, SRI sau justitia independenta. Pur si simplu vor ajunge sa se inece in sangele acela nevinovat. Aceeasi soarta o vor avea si postacii si jurnalistii platiti cu bani insangerati.

  12. Si cu toate aceste intalniri deosebit de importante, cu un razboi la granitele tarii noastre, domnul Ponta a intrat in direct (din Washington) la emisiunea domnului Gadea pentru a discuta despre…doamna Udrea. Excelent.

  13. Din existenta mea de cetatean roman de pana acum, am extras doua mari concluzii de viata.

    Concluziile sunt:

    1. In Romania trebuie sa muncesti ca sa poti sa mori de foame;
    2. Aici in Romania, singurul nostru mare ghinion este ca ne-am nascut.

  14. Aviz atotstiutorilor! Experiment existential:

    Trezindu-ma eu in Romania ca exist pe aceasta lume, ca orice roman traditional, ce considera ca le stie pe toate si ca se pricepe el la orice, m-am apucat sa-mi dau cu presupusa executand diverse interventii la propria imprimanta, aceasta ajungand in stadiul de spagat intr-un final, bineinteles. Postum acestui experiment, determinat fiind de realitati, am luat imprimanta in brate si m-am carat cu ea la depanare, la o firma specializata in asemenea operatiuni. Dupa ce mi-au rezolvat-o baietii de acolo ca la carte, adica mi-au reparat-o intr-un mod profesionist, dandu-mi si instructiuni detaliate, nu numai explicatii “sistem prost”, am tras singur concluzia ca in viata, ai uneori onoarea, posibilitatea si datoria cetateneasca, sa iti dai seama singur fara nicio interventie exterioara si anume, in ce grad si ce cantitate poti sa fii de prost cu pasaport sau idiot patent! ‘Traiti!

  15. Dl. Radu Tudor,

    Considerati ca posturile tv de divertisment (le stiti dvs.!), promoveaza incultura si promiscuitatea? Sau credeti ca ceea ce vedem pe toate aceste posturi, e rezultanta nivelului intelectual si cultural al telespectatorilor romani care prin intermediul sistemului de contorizare a rating-ului, transmit si sugereaza televiziunilor care sunt preferintele lor cerebrale pe care le au in cap si ce ar prefera ei sa vada pe toate aceste posturi tv? Adica, cine a fost primul, televiziunea sau telespectatorul, oul sau gaina? Ca pana la urma, astia din televiziuni ne zic ca ei n-au nicio vina in ce priveste porcariile de emisiuni pe care le vedem, si ca ei se ghideaza de fapt dupa rating, care le sugereaza ce ar vrea sa vada toti prostii functie de tampeniile si idioteniile pe care le majoritatea telespectatorilor in cap (manele, barfa, mahala, scandal, mascari, centuriste si cu combinatori tatuati adunati de prin cluburi, analfabeti care nu stiu sa citeasca gen hapciuparliticul de Serghei Mizil, sau Costin Marculescu ce abia leaga cuvintele etc.; cred ca recunoasteti peisajul, adica sper ca nu veti contesta cele mentionate!). Am inteles ca daca faci emisiuni serioase, nu se mai uita nimeni la televizor, urmand sa inchizi postul tv, ceva de genul asta rezulta din rating-uri. Este adevarat? Tara asta, e plina numai de… loviti cu scandura, am vrut sa zic? ‘Traiti!

  16. Udrea solicita sa-i fie zugravita camera, sa-i puna tapet si sa aduca mobila in celula, pentru ca ea se crede la hotel, adica in mintea ei de tractorista ea nu realizeaza inca unde e! E la bullau, pana la urma o sa afle, dar mai dureaza! Timp are, berechet. La cat a furat nenorocita!

  17. K, e bine. Radu, cu ceva timp în urmă spuneam întrun comentariu cum vedeam personal acţiunile rusiei şi a”marilor puteri”, că marile puteri (au înţelegeri ascunse şi tacite, se hărţuiesc de ochii lumii pt. naivi),se vor lăsa păgubaşe de banii daţi Ukrainei(că vor antena mulţi pe acel teritoriu-gen isis pt. atac), că moldova de peste Prut nu contează, că românica va fi limita pt. apărarea vestului. Cum a rămas înţelegerea între părţi? Ha, ha, ha! acum se vede adevărul scris de mine!

  18. Atentie! Caz real!

    Unu isi omoara proprii parinti. Il prinde garda. Il baga la judecata. Acolo el declara ca a fost abuzat. Aia din juriu (e in Statele Unite actiunea, nu la tara aici, c-aici e cu complet de 3 judecatori), nu reuseste sa ii dea verdict in unanimitate, pentru ca una din juriu fuseseu abuzata si ea la randu ei de tac-su in copilarie. De unde ala este pus supt eliberare, ca e exonerat de orce fapta. De unde apare totusi intrebarea, intriga, telenovela, pa aia doi cine ramane ca i-a omorat? Aia din juriu pa care-o abuzaseu tac-su, sau OJ Simpson sau?! Mortii lor. Telenovela max. S-a inteles scenariu? Inteleseseu

    • Atentie! Caz la fel de real 🙂
      Jodi Arias isi ucide cu salbaticie iubitul. Se declara nevinovata, dar odata arestata cu probe solide isi schimba tactica: renunta la machiajul puternic si pozeaza in acea victima inocenta abuzata de monstrul pe care l-a ucis. Transmite celor din presa ca stie multe lucruri ingrozitoare despre cel ucis, dar ca nu prea le-ar spune, ca nu vrea sa-i intineze memoria! Si bineinteles ca…posteaza pe Twitter prin intermediul unei prietene. (La ei e mai popular Twitter-ul, la noi e e Facebook-ul). De 7 ani cazul este judecat si rejudecat, iar Jodi face tot posibilul sa ramana in atentia mass media, in ideea ca viitorii jurati se vor “obisnui” cu atrocitatea crimei si-i vor da un verdict bland. Plus ca daca-i repeti unui om la nesfarsit o minciuna, acesta va ajunge sa-i atribuie valoare de adevar, in ciuda tuturor evidentelor.
      S-a inteles scenariul? Inteleseseu

  19. Bancul zilei:Ponta este cel mai tare premier pentru ca i-a saracit pe romani incat nu mai au saraci nici macar un ..chior(banut) si in final i-a scapat si de ….chior(binenteles ca este un banc fiindca niciuna din cele 2 ipoteze nu-i adevarata !).

Leave a Reply to părere...Cancel reply