Avocatul lui Traian Basescu face o pledoarie impotriva conceptului “must carry” in audiovizualul romanesc. Baietii astia se chinuie groaznic sa faca orice, numai sa scape cumva de Antena 3. Conceptul “must carry” e unul consacrat, care obliga cablistii sa introduca in pachetul minimal citeva televiziuni romanesti de interes public, avind acoperire nationala. Oamenii presedintelui incep sa caute deja tot felul de explicatii pseudo-juridice pentru desfiintarea acestui concept si pentru ca Antena 3 sa nu mai ajunga in casele oamenilor.

Totul a inceput acum doi ani, cu mentionarea mass media drept vulnerabilitate la adresa securitatii nationale, in Strategia Nationala de Aparare, semnata de Traian Basescu si aprobata de CSAT. Impotriva acestei mizerii antidemocratice, am depus o petitie in Parlamentul European, care va lua pina la urma o decizie.

Continuarea o reprezinta eforturile CNA de a pune pumnul in gura televiziunii la care lucrez si de a prelua controlul politic asupra votului din consiliu.

Discutiile pentru interzicerea postului Antena 3 par mult mai avansate in interiorul regimului Basescu decit stim noi. Potrivit dorintei lor, pe ei trebuie sa-i gaseasca alegerile (si mai ales campania electorala) fara noi, pentru a putea maslui rezultatul, in linistea deplina a restului televiziunilor.

Textul avocatului il gasiti aici : http://www.contributors.ro/media-tech/o-mare-anomalie-%E2%80%93-obligatia-%E2%80%9Emust-carry%E2%80%9D-din-legea-audiovizualului/

Va intreb doua lucruri : Vor reusi sa interzica Antena 3? Care vor fi efectele acestei decizii pe care si-o doreste maxim regimul Basescu?

 

139 COMMENTS

  1. Cu siguranta nu vor reusi decat sa ofere un pretext pentru actiuni civice care vor produce mare deranj ! Ne vor mari sansele de a ne transforma din VICTIME in CALAI !DILEMA IMPOSIBILA pentru securei !!

    • Cauza ARAFAT A FOST NIMIC PE LANGA CE VA FI IN TOATA TARA.Ma tem ca va fi punctul de intalnire pentru o noua revolutie.Basescu e constient de asta si ….tace.Antena 3 e drogul de seara a romanilor!

  2. Articolul ala e scris de unul numit de basescu la consiliul concurentei…asta spune tot, daca nu ar fi must carry atunci ce poate sa faca el consumatorul final care vrea in grila un canal de televiziune? Nu-i poti forta sa-l introduca, nu poti rezilia contractul mai repede de 1 an…ramai cu ceea ce-ti ofera ei fie ca-ti place ori nu. Personal mi-as dori ca operatorii de cablu sa fie obligati sa retransmita toate programele romanesti, iar dupa aceea sa fie facuta o selectie dintre celelalte in functie de audienta. Nu poti tu operator sa zici ca x nu poate fi preluat pt ca nu e in must carry, daca el e la inceput, nu are cum sa fie acolo iar daca tu-i ceri unuia care si-a deschis televiziune bani pentru retransmisie atunci il trimiti direct in faliment ori trebuie sa faca artificii si intelegeri pe sub masa pentru a supravietui.

    • Mai promovati si baieti ,ca m-am saturat da prezentatoare care tipa cind vorbesc, nu reusesc sa urmaresc mai mult de 5 minute o emisiune mi se face rau. In special Maria Coman si echipa de la prinz.

  3. Interzicerea tvA3 ar pune capacul la toate ! Sper ca se multumesc numai cu scoaterea altor tv-uri ! DIGI si-a aratat ,, orientarea ” ! in prima zi l-au invitat peeeee….. duta !CRED, CRED, ca tinind cont de rating-ul pe care il aveti si de faptul ca sunteti considerati singura televiziune antiputere NU veti fi inchisi !

  4. Da, eu cred ca vor reusi! Se mai mira cineva??? Regimul portocaliu, din pacate, ramane la guvernare cu acceptul poporului, asta este adevarul, traim intr-o dictatura mai apriga decat dictatura lui Ceausescu… si oamenii stiu asta. Ce fac ei? NIMIC!!! Ce se intampla in Piata Universitatii este foarte putin, pentru acesti criminali trebuie mult mai multa revolta din partea noastra. Eu sunt uimita cati oameni totusi tin cu acest animal politic numit Traian Basescu. Oare acestia cu ce traiesc, probabil nu traiesc din munca cinstita, altfel nu-i inteleg. Am ajuns sa ma rog la Dumnezeu sa-si intoarca fata si spre noi! Nu mai suport sa-i mai vad, este si motivul pentru care ma uit numai la Antena3, macar aici nu le vad fetele si nu le aud discursurile mincinoase. Sper sa nu inchida Antena3, va urez succes!

  5. @Domnule Radu, spuneti: “Conceptul “must carry” e unul consacrat, care obliga cablistii sa introduca in pachetul minimal citeva televiziuni romanesti de interes public, avind acoperire nationala.”
    Intrebare: Consacrat de ce cutuma, lege etc.?
    Raspuns: Daca aceasta “consacrare” este facuta in virtutea definitiei cuvantului din Dex, dumnealor o pot pune pe Roberta sa numere voturile prin care sa treaca legea stipuland ca; “Socitatile proprietare de cablu nu au obligatia introducerii in programe a niciunui post, altele decat cele nationale + B1TV,PRO TV- cand Divertis se rade de Iliescu, OTV-cand Danut esplica cum alde Nastase are oua mai multe decat alde Traienel, Etno teveu cand Guta canta “hai la vot pentru basescu” si nu in ultimul rand orice alt post care il are pe Nicolicea invitat( mai putin Antena 3)”.
    Concluzie: Domnule Radu, nu mor caii cand vrea javra ordinara, bre, la o adica, vezi Arafat!
    sa fiti iubit
    Jos basescu
    marcus

  6. Ar putea reusi, au “sculele”, insa nu vor avea indrazneala.
    Momentan zbaterile astea sunt facute de niste baieti din PD
    care vor sa iasa tare-n fatza, pe model Uite, sefu’, ce-am izbutit!,
    pentru ca stiu ce urmeaza:
    IMPUTINAREA SCAUNELOR!
    Cu PD-ul in buza caderii sub 10%,
    parlamentarii basisti si reprezentantii locali
    vor fi muuult mult mai putini decat acum.
    Concurenta lor nu e cu opozitia, e in cadrul partidului!
    In acelasi spirit, toti numitii astia in functii, cum sunt cei din CNA,
    se fac praf sa demonstreze loialitate, sa nu fie lasati din brate.
    Una peste alta, nu vor avea indrazneala sa gafeze
    mutand superaudientele Antenei 3 in strada —
    stiu si ei ca nici daca-i imputineaza degetele Robertei
    cu taietoarea de castraveti n-ar mai putea ignora dezastrul de pe strazi.
    Ii ingrozeste rau strada, infiorator de rau, asfixiant de rau,
    muuult mult mai rau decat Antena 3 prin cablu!

  7. nu ar fi bine totusi sa va anuntati colegii ca pot sa-si faca emisiunile si vorbind frumos, fara urlete, fara injuraturi, fara judecati si atunci toti vor avea de castigat ! Si nu-i mai faceti cultul personalitatii Basescului ca lumea sa saturat de el, si dumneavoastra secunda de secunda il tot pomeniti ! Si jurnalistii mai trebuie scuturati ca sa nu se mai creada Dumnezei !

  8. 1. Nu are nici o importanta daca vor reusi sau nu sa interzica antena, pentru ca democratia si schimbarile care vor aveau sa nu loc la urmatoarele alegeri nu stau in antena 3 sau in alte televiziuni…

    2. Probabil nu va fi nici un efect… Se va gasi cine sa critice si in continuare tampeniile pe care le face puterea. Sigur insa va fi un efect negativ pentru opozitie.

  9. Nu vor reusi! Asta le-ar pune capac,mai ceva decit demiterea lui Arafat!Daca,Doamne fereste se intimpla,o sa vin din Ardeal la proteste!Sunteti pansamentul sufletului meu,fiind pensionara,toata ziua va urmaresc!Mult succes si nervi de otel,urmeaza luni groaznice.Leprele portocalii am vazut ca recurg ori la victimizare,ori la atac la persoana,vezi cazul Nicolaescu.SUCCES!!!!

    • Gabriela, las-o mai moale cu pensionara, ma tem ca este greu de crezut ca sunt pensionari care stau si posteaza pe net pentru antena 3

      • Draga George de ce e greu sa crezi ca pensionarii nu stau sa posteze pe net pentru antena 3, adica ce , daca suntem pensionari suntem tampiti, nu stim sa folosim un calculator, sau ne vezi doar cu nepotii de mana, la azil sau la coada la casa de pensii sa primim o paine de pomana,Vezi ca asta cu pansia e ca o boala care se ia, o sa o iei si tu si nu o sa=ti convina sa fi desconsiderat de ceilalti.

      • Uite ca sint si pensionari de acest fel . Dar n-am inteles ce ai cu pensionarii . Nu cumva iti stau in git ca lui Basescu ? Cumva pensionarii sint oameni de calitate inferoara ?

  10. Daca Mircea Badea a scos din scurt 5000 de oameni doar ca sa alerge in parc, oare cati vom fi in strada?? Grupul “romani contra portocalii” a averizat pe toata “lumea buna” de pe facebook, incepand cu Roberta Anastase si treminand cu Narcisa Iorga sa-si mute gandul.

    Maria Calin, bolnav de cancer, care astazi nu a avut ce manca mai mult de ceai si paine cu margarina

  11. Oricat de disperati ar fi marinaru’ si haita lui portocalie, are de ales din doua rele: ori face pe dracu-n patru si opreste postul iscand o adevarata revolutie care-i va spulbera cu toate smecheriile lor, ori sta calm, postul isi vede de treaba si pana la urma tot vor pleca, cu sau fara ajutorul postului. Adevarul e ca antenelor le merge super de cand pedelistii evita sa apara la ele. Sa fim constienti de un lucru: din toate cererile pietii, a mai ramas de indeplinit una singura, iar marinaru’ stie ca el e urmatorul la sacrificiu, si intinde pelteaua cat poate, doar, doar o mai trece timpul si poporul uita.Ceea ce nu se va intampla iar monstrul o va hali si pe frumoasa tribului, asa zbanghie, alcoolica si ticaloasa cum e!

  12. Uitati-va cam cata lume este in Piata Universitatii. Foarte, foarte putini.
    Ceva nu este in regula cu noi. Imi este greu sa spun cati someri, oameni cu probleme, bolnavi, etc, sunt in Bucuresti. Oare unde sunt ?
    De aceea golanii astia, javrele astea ordinare, obraznice, hotii astia cu un tupeu nemarginit, isi permit orice.
    Atata timp cat lumea se lasa intimidata si prostita de aceste hiene, ei isi vor face de cap, mai ales ca au sub control jandarmeria si serviciile.
    UE ii incurajeaza tacit, nici aia nu cred ca-s mai breji, numai ca popoarele UE au coloana si politicienii lor nu-si permit jaful, tupeul si marlania aduse la paroxism, asa cum fac leprele astea portocalii.
    Daca restrangerea drepturilor cetatenesti,declararea media ca vulnerabilitate la adresa securitatii nationale, alte atentate la democratie, inseamna modernizarea si restructurarea Romaniei, vai de tarisoara asta.
    Toate acestea se intampla sub obladuirea UE si a SUA.
    Am schimbat o dictatura cu alta mult mai vorace.

  13. daca vor reusi sa inchida postul antena 3 e posibil si tot posibil cel putin eu imi doresc sa se intample ce sa intimplat cu doctorul arafat dar si cu mai multa forta putere noi cei simpli sa ne aratam dezacortul fata de acesti CRETINI fara omenie discernamint si minte conduce o tara niste nimicuri niste NULITATI nu jicnesc ci vb despte o realitate Cind e vb de MAFIE si inca ce mafie hoata lacoma fara sa i pese de nimeni si de nimic D A domnule Radu e posibil orice in romania asa cum a facut pina acum destule vb de rau poate sa faca si asta atit timp cit noi doar privim DA cretinuoizii astea pot face si lucru asta

  14. In momentul in care vor interzice Antena 3 Basescu si pdl-ul isi vor legaliza regimul dictatorial si opresiv. De la momentul inchiderii Antenei 3 nu vom mai vorbi despre democratie in Romania desi si la ora actuala o facem din ce in ce mai greu iar alegerile nu vor fi alegeri ci o mascarada menita sa ascunda furtul. Hai Basescu alege,mergi asa blat cum ai mers pana acum s-au dati arama pe fata!

  15. Atata timp cat in Piata Universitatii sunt la ora asta doar cateva zeci de oameni, speratele ca vom da jos aceasta ciuma portocalie, obraznica, hoata si cu tupeu nemarginit, sunt destul de reduse. La cata tradare, lipsa de demnitate si stricaciune este, oamenii sunt dezorientati, contribuie la aceasta si acolitii, cameleonii acestei ciume portocalii.
    Unde sunt miile de someri, disponibilizatii, oameni cu probleme, batjocoriti de aceasta hidra fara seaman.
    Toate acestea, ingradirea drepturilor cetatenesti, declararea mediei ca o vulnerabilitate la adresa securitatii nationale si alte atentate la democratie, se intampla sub obladuirea UE si a SUA, asa ca nu-i mai proslaviti si copiati pe acestia.
    Unde mai punem, ca justitia, jandarmeria si serviciile sunt aservite acestei puteri corupte si gaunoase. Trebuie un efort comun al Binelui impotriva acestui Rau portocaliu, verde in devenire, pentru a salva putinul care a mai ramas.

  16. Din fericire e imposibil datorita audientei mai si ecipei extraordinare pe care o aveti.

    E ca si cum i-ai da afara pe De Niro si Pacino sa te uiti la Tanar si Nelinistit .

    Efectul produs ar fi chiar mai mare decat emisiunile critice in sine .

    E principalul post tv pe care ma uit , sau ascult emisiuni in fundal ca la radio in timp ce fac altceva .

    IMPORTANT E SA NU FIE LASATI SA FURE LA VOT !

    • As spune mai degraba ca e ca si cum De Niro si Pacino ar juca in Tanar si nelinistit… Esti mai aproape de adevar asa

    • da ai dreptate cu VOTURILE , spun cu parere de rau ,pana acum nu am dat importanta voturilor, datorita ANTENA 3 mi-am dat seama cat de importante sant ,ei sant singuri care au spus cat de importante sant voturile noastre,sant dintr-un oras mic urban si in situatia mea dezinteresati ,cunosc enormi care imi spun ca ce rost are sa mearga la VOT ,INCERC sa-i conving cat pot dar ii rog pe cei de la ANTENA 3 sa mediatizeze acesta importanta a VOTURILOR ,asa cum stiu ei sa inteleaga toata lumea

  17. Cat curaj sa aiba? Eu le sugerez sa o faca doar daca tin elicopterul la scara. Cu motorul pornit. Sa incerce!

  18. Cand i-au pus pe toti basistii de la B1 la TVR gen Mircea Marean , Ioana Lupea … pe banii nostri – a fost cumva o selectie “must carry” ? Adica

  19. 1.Ii cred in stare sa inchida tot, sa fraudeze tot, prin orice mijloace.
    2. Sunt atat de prosti incat nu se gandesc care vor fi consecintele faptelor lor. Nu analizeaza feed-back-ul.
    Va povestesc o fapta reala pe vremea impuscatului: Ma aflam in vizita la matusa mea, in anii 1980 si la un moment dat imi cere sa deschid televizorul.Pe TVR 1, tinea un discurs, Ceausescu. Matusa scarbita imi zice sa schimb pe TRV 2. Pe TVR 2 era transmis tot discursul lui Ceausescu. Iritata, matusica imi zice sa “dau pe bulgari”. Acolo era preluat in direct tot discursul lui Ceausescu.Matusa da un strigat si-mi spune sa-l inchid.
    Cam asa vor reactiona romanii cand toate televiziunile din Romania vor avea aceleasi transmisiuni si cometarii.
    Am o nelamurire: Cum va comenta CNN despre aceasta initiativa ?

  20. Unde ati mai vazut voi jurnalisti care sa se planga ca se va inchide televiziunea de catre mai stiu eu cine? Jurnalistii isi vad de deontologia lor iar patronii de interesele lor. Voi parca aveti actiuni la Antene impreuna cu Voiculescu. Postarile le-am pus pt. voi pentru ca stiu ca nu le veti lasa, se poate observa usor ce lasati sa se vada

    • Georgică, tu eşti nepotul lui Pinalti frate ? Sau a lui Băsescu ? Sau mătuşi-ta lucrează la CNA-ul lui Băsescu ?

      • EXTRAORDINAR!Nu apuca cineva sa aiba alta parere ca si sariti pe el cu apelative. Pai bine fratilor, unde mai este “Sa iti fie rusine pentru acest atentat la integritatea si libertatea presei! Basistule!”? Sa inteleg ca voi aveti libertatea de exprimare iar eu nu. Hmmm, curioasa viziune asupra democratiei aveti. Cam de asta nu imi doresc sa ma mai intorc prin anii ’90!

  21. Consider ca am dreptul ca Antena 3 sa fie in grila mea de programe, ca si TVR1 sau B1 TV sau OTV. Daca si cat vizionez aceste posturi e alegerea mea personala. De aceea exista telecomanda.

  22. Pe motiv de discriminare,se poate introduce de catre oricine o actiune de obligare de a face,adica de a introduce canalul de televiziune inapoi in grila de programe,fix pe motivul invocat.Nimeni nu are dreptul sa interzica cuiva accesul la informatie,indiferent de unde parvine informatia.Art. 11,21 Carta UE-dreptul la informare,respectiv nediscriminarea pentru opinii politice si art. 54 din aceeasi Carta,privind abuzul de drept.

  23. Stimate domnule Radu Tudor,
    Daca saptamana viitoare, la intalnirea dintre premierul puterii discretionare si liderii USL,se renunta iresponsabil la doar una din cele 4 conditii nenegociabile, atunci:
    1-“singura televiziune libera de pedelism” va fi inchisa,
    2-USL cade in urmatoarele 3 zile sub 45 %, urmand apoi drumul spre sub 40% !
    Deci, singura solutie optimista este aceea in care liderii Uniunii Social Liberale ii demonstreaza calm si rece premierului ca n-au blufat !Ca efect “colateral”, USL va reincarca sperante si va urca spre 60% !

  24. Mai sunt romani care cred ca noi avem democratie. Sa fim seriosi dupa “Lovilutia” din decembrie 1989, am avut un totalitarism mascat de o democratie de carton, iar acum deja este pe fata, fara perdea. Astfel a fost vanduta Romania. Cine conduce Romania? Raspunsul este de gasit pe axa Wahington-Tel Aviv. Asadar Maestre orice este posibil cu ordin de pe aceasta axa. Consecintele vor fi desigur tragice. Dar a propos, cand se va spune adevarul incepand cu “Lovilutia” si terminand cu prezentul? Incercati, cu unele rezultate, sa mai spuneti cate ceva, dar niciodata adevarata fata a realitatii. Cautati sa propulsati USL, care cuprinde doua partide la fel de vinovate. In Romania este nevoie de o curatenie totala, si luat totul de la 0, iar ce au cumparat pe nimic prin inselaciune si mituire, sa fie obligati sa dea inapoi, absolut tot. Dar asa zisele fonduri ale lui Ceausescu, care de fapt erau fonduri de rezerva create pentru salvarea Romaniei, unde sunt? Dar toate fondurile devalizate, de la fondurile PCR, pana la CNSAS, unde sunt? Daca tot urmeaza sa fiti desfiintati dati toate cartile pe fata. Trebuie sa inceapa marea curatenie, altfel cu jumatati de masura, cu jumatati de adevaruri nu veti face nimic.

  25. Nu vor reusi pentru ca vor iesi oamenii in strada ca la Arafat.Poate vor incerca, dar vor vedea iar oameni cu pancarte:Radu Tudor te iubim, si altele cu:Sustinem Antena 3 iar Basescu si ai lui sa se duca..stie toata lumea rima potrivita.
    Radule ce le-a mai ramas oamenilor? Ce mai au de pierdut?
    Sa indrazneasca sa-i mai starneasca prin incercarea de a inchide postul Antena 3, ca si asa sunt nemultumiti si spre nefericirea celor care ne conduc,a venit primavara si vremea este potrivita pentru iesit in strada in toate orasele.”Cine seamana vant, culege furtuna”.Asta chiar
    i-ar termina.
    Iti doresc o seara placuta.

    Gabriela Bacara

    • Esti super tare ma fata daca crezi ca doar antena le-a mai ramas oamenilor :))))… Da pe RTV ca si acolo il fac harcea-parcea pe marinarul alcoolist. E adevarat ca spre deosebire de antena, aia mai au si spatiu alocat pentru stiri care sa nu fie cu marinari sau emisiuni care sa nu fie cu crini sau alte floricele.

  26. Daca vor inchide Antena 3, capeteniile regimului criminal de la Bucuresti, imi vor confirma afirmatiile: Opozitia trebuie sa scoata lumea in strada, zi si noapte, pana la crearea conditiilor pentru alegeri anticipate parlamentare si prezidentiale. Romanii, de unii singuri, nu vor iesi in strada in numar mare, pentru ca se pun presiuni si pentru ca actiunile regimului comunist le-au ramas bine intiparite in minte si se asteapta la ce este mai rau din partea puterii actuale. PDL-ul si-a bagat oameni in toate institutiile publice. PDL-ul este singurul partid care m-a facut sa ma simt mai oprimat decat pe timpul lui Ceausescu. Sunt foarte suparat pe cei ce au votat pentru galeti, 50 de ron sau pomana electorala. Cred ca oamenii de valoare din tara asta trebuie sa iasa in fata, sa indrume oile spre ceva mai bun, pentru ca ultimii 22 de ani au dovedit ca oile habar n-au pe ce lume sunt. Antena 3 face oilor, cultura politica, ceea ce enerveaza la culme pe cei care vor sa le pacaleasca, sa le duca in prapastie. Galetarii si restul celor ce au vandut viitorul copiilor lor pentru niste amarati de bani si pentru cateva alimente se fac vinovati 100% pentru ce se intampla in tara asta. Pe de alta parte, opozitia a inceput sa spuna pe la dumneavoastra prin emisiuni, ca nu are ce sa mai faca. Aceste declaratii dezamagesc. Cred ca daca opozitiei ii pasa intradevar de acest popor, trebuie sa lupte pana la capat, ca sa scape tara de acest regim. Opozitia, daca va veni la putere, trebuie sa stie ce face, pentru ca va gasi acolo, rodul jafului la care a fost supus bugetul de stat. Romanii au trait prost pe timpul comunistilor, romanii au trait prost in timpul tranzitiei, romanii au trait prost si dupa intrarea in U.E. si se pare ca vor trai prost in continuare pentru a recladi tot ceea ce s-a distrus in ultimii 7 ani. Parca suntem blestemati.

  27. Bineinteles ca vor inchide A3, pentru ca e esential pentru castigarea alegerilor. Daca nu va mai exista A3 si sa presupunem ca vor exista proteste, desi ma indoiesc, cine le va mediatiza daca celelalte televiziuni sunt basiste. Sa presupunem ca protestele vor fi mai mari decat de obicei, cat de usor le va fi sa organizeze contraproteste, mediatizate din punct de vedere basist?
    Sa presupunem ca nu vor putea inchide A3 pana la alegeri, ce interes ar avea PSD, ca dupa alegeri, sa accepte existenta unui post care critica pe toata lumea si care a distrus de unul singur PDL?
    In concluzie, sa nu uitam ca PSD a mai inchis un post de televiziune, deci nu cred ca va sustine A3, iar PDL nu va putea creste numarul voturilor atat timp cat va exista A3.
    Lupta INTACT cu CNA trebuia sa fi inceput acum 7 ani, din pacate acum e prea tarziu.

  28. Abia astept sa-mi dea motiv sa-mi ies cu adevarat din pepeni! Sunteti cu atat mai frumosi cu cat sunteti mai maniosi si mai vehementi. Nu vreau un Gadea calm, mi-a placut maxim cand a fost furios; nu vreau un Badea cuminte, il ador tocmai cand e cel mai obraznic si “derapeaza”. Nu cred ca e momentul sa ne purtam cu maniere alese ca niste domnisoare de pension, pentru ca avem de-a face cu brute primitive. Iar daca brutele vor inchide singura supapa pe unde mai rasufla adevaruri, mingea o sa faca POC!

    • Ai dreptate nu trebuie sa te porti cu manusi cu PDL-istii. Sa vezi ce se intampla deja in localitatile de provincie si ce presiuni se fac de catre liderii PDL locali te sperii.

  29. Dragilor,
    daca va inchide, va inchide ca sa nu transpara fir de adevar, pe cat posibil, nici in tara, nici in afara : ABSOLUT TOATE CANALELE TV INTERNATIONALE AU BOICOTAT GENOCIDUL LENT EFECTUAT DE BASESCU ET ALIAS, in Romania!
    O tacere pe cat de criminala, pe atat de asurzitoare!!!
    Asta trebuie sa va explice totul! E dirijat si ocrotit baiatul! Dinafara.
    Germania va colapsa si ea, mai curand sau mai tarziu, e prea descreierat de jefuita si ea , de rudele lui Base!
    Si cu ea, “IOROPA” lor!
    Euro n’are argumentatie economica, e in plonjeu!
    Urzitorii de razboaie mafiote lucreaza la desfiintarea postului, pe dedesupt, fara dubii, vor Romania total supusa scopurilor lor – or dansii tocmai urzesc un nou razboi, nu?!!
    Dar Ernst Nolte le raspunde:” De bine ce sunteti voi foarte siguri de voi si de suprematia voastra actuala: nu uitati ca a existat totdeauna si imprevizibilul in istorie!”
    Cu Dumnezeu inainte!
    Nu avem de ales decat lupta!
    Nici macar ei, debilii fanatici dupa aur si putere: caci sunt dementi si cunoscuti ca atare, de foaaaaaaaarte multa vreme!

  30. S-ar putea sa incerce sa inchida permanent A3, dar ar fi o idiotenie si s-ar intoarce urat impotriva lor. Dar dat fiind modul in care sunt selectionati si promovati basistii nu este exclus sa incerce pentru ca sunt idioti. Oricum, mizeriile obisnuite – amenzi, 10 minute in prime time etc. – vor continua sigur.

  31. Pe mine ma cam intriga invitatii din partea opozitiei, care spun ca nu mai este nimic de facut dupa ratificarile de tratate si de diferite aiureli, pe care puterea le semneaza. Romanii asteapta de la opozitie, anularea tuturor legilor, ordonantelor de urgenta si asumarilor de raspundere pe legile care fac din poporul roman, o populatie plina de sclavi la curtile ciocoilor.

  32. Nu am ajuns pina acum la Casa Alba dar daca postul se va inchide cred ca nu mai plec de acolo din fata pina cind nu se vor face presiuni. Ce poate face CNN in acest sens? Puteti sa depuneti plingere penala la tribunalul international de la Haga? Ce mai stati fratilor?

  33. Nu au curaj, dar poate ar fi bine sa o faca, atunci poate iese lumea masiv in strada la curatenie (ca minerii dirijati de Securitate, sa nu-i facem vinovati numai pe ei) si ii matura in cateva ore !

  34. Sper ca nu vor incerca sa inchida Antena3,desi le sta in gat grav de tot si le strica multe ploi.Sunt disperati ca toate mizeriile pe care le fac ajung sa fie cunoscute “roman’lor” de acest post,asa ca strategiile lor de albire a partidului si a nulitatilor ce-l conduc(pe el,pe partid si pe noi) esueaza lamentabil.Lupta e inegala pentru ca puterea a acaparat statul.
    Ma sperie, domnule Radu Tudor,ca si acum sunt oameni dispusi sa-si asume scuipati pe obraz trecand de partea lor.Inteleg ca unii sunt santajati cu dosare,ca altii sunt la ordin ca Melescanu,Cristi Diaconescu si Geoana si se duc unde li se zice.Dar…Aura Vasile e nimeni,domnule….sau Lili-Loto….cat tupeu sa ai sa mai apari in fata oamenilor?!Madam Sandru,trimisa pe centura atat de trivial de Basescu,a uitat….acum e fan Basescu.
    Asta ma sperie,ca nu stiu la cine sa ma mai astept;adica de ce ar risca cineva apropierea de ei cand se vede ca populatia e mai mult decat SATULA de ei,ca nu-i mai vrea si ca n-au sanse la alegeri.Vor incerca orice:sa fure,sa mituiasca,sa inchida postul Antena3,sa inchida politicieni care nu joaca dupa cum canta ei.
    I strada e singura solutie!

  35. Pana termin de citit articolul din link, daca se intampla sa suspende A3, iese rau. Suntem pregatiti si suntem multi. Iarna turbata a reusit alaturi de “miscarile” ungureanu si deconspirarea voita a lui melescanu sa calmeze oarecum siritul de fronda.

    Semeni vant culegi furtuna.

    Inteleg ca A3 este dependenta de “cablisti”. OK. A1 din cate stiu eu nu este. Posibil sa ma insel. O solutie daca situatia este asa ar fi un “switch” intre cele 2.

  36. Mai exista solutia mutarii online sau sporirii prezentei online. Eu as lua in calcul si aceasta varianta.

    • ONLINE este deja dar ei vor ca cei simpli care nu au acces la net sa nu mai auda nimic despre ce magarii fac

  37. Am citit articolul acelui individ.

    Slab fundamentate afirmatiile si in stilul dambovitean comparam “mere cu adidasi si ne intrebam de ce nu au acelasi gust”.

    1. Exista telecomanda.
    2. Daca dolce imi scoate A3, reziliez si eu contractul cu ei. Am trecut de la RDS la Dolce pt ca nu aveam GSP.
    3. Daca se suspenda A3, astept aceeasi masura pentru: OTV, tot ce inseamna manele tv, Kanal D, posturi in maghiara (am cel putin 3 in grila).
    4. Ma bucura ca la 20 de ani de la revolutie, in plina democratie si reforma statala, puterea ia in calcul variante dictatoriale. Ce urmeaza? Sa ardem toate cartile ce nu proslavesc jegul portocaliu? Sa ridicam betivul si curvele la rang de lidei absolut posesori al adevarului suprem?

    sau de ce nu: ARBEIT MACHT FREI

    http://www.reformiert-info.de/daten/Image/Bild_Upload_Orig/2326_org.jpg

    5. Din pacate afirmatia dumneavoastra privind tranzitia violenta a portocalei rancede in nefiinta capata pe zi ce trece mai multa greutate.

    Suntem pregatiti pentru spectacol.

    • Ai atins problema cu posturile maghiare si este ceva ce eu ca roman majoritar nu pot sa o inteleg. Nu pot accepta sa platesc din impozitele mele emisiuni pentru minoritati atata timp cat mie nu mi se ofera aceleasi drepturi. S-a ajuns sa fie prea mare numarul de scoli in limba maghiara fata de procentul pe care il reprezinta ei. Daca citesti legea 1/2011 a invatamantului cu toate metodologiile te sperii ce scrie acolo despre drepturile minoritatilor.

  38. Radu, e foarte simplu sa-i omori cu armele lor: faceti-va platforma DTH si apoi firma de cablu. In fata pierderii a sute de mii de abonati, marii cablisti vor ceda si va vor distribui

  39. Urmaresc in permanenta emisiunile Antenei3 si vreau sa va asigur ca sunt multi ca mine care fac acelasi lucru pentru ca lumea e interesata sa auda cum le sunt cheltuiti banii.Sincer nesimtitii astia de la putere ar trebui sa se gandeasca cum sa-i demita pe nemernicii gen Blejnar si Duta si pe toti ca ei nu sa se gandeasca la tot felul de tertipuri si “inchipuiri” ale legii sa inchida postul.Ce am ajuns iar in epoca lui Ceausescu?Or murit degeaba atatia oameni in ’89?
    Domnule Radu Tudor am tot auzit-o pe Andreea Pora cu toate ca debiteaza numa tampenii care imi provoaca scarba si nu prea am rabdare sa o ascut,dar intr-o seara nu stiu cum de mi-a dat Dumnezeu putere sa o ascult si m-am oripilat.As vrea sa va rog sa faceti o emisiune despre toti “astia care se dau jurnalisti”sa imi dau si eu seama de unde naiba apar si ce vor ca poporul asta moare de foame si de frig si eu stau sa o ascult pe imbecila aia de Pora cum se gandeste ea la morala si la legea lustratiei.

  40. NU au curaj sa inchida postul de televiziune antena 3 – Sunt constienti ca zilnic se vor aduna telespectatorii acestui post de televiziune in strada .

    Mai mult decat atat vor avea si cei din piata universitati inca un motiv de protest…..

    Pe aceasta cale va felicit pentru tot ce faceti in activitatea dumneavoastra la antena 3 .

  41. Radu, NU CRED că îşi permit să închidă Antena 3. Arafat a fost o scânteie mai mică; închiderea Antenei 3 ar fi o bucată mare de jar, ca să zic aşa.

    Nu cred că vor să vadă cam ce am fi în stare să facem, şi nu mă refer aici doar la achiziţionarea de antene de satelit.

    Apropo de antenele de satelit, poate s-ar găsi şi nişte firme conduse de oameni care se vor “orienta” să facă afaceri făcând un bine cetăţenilor cu posibilităţi mai reduse dpdv financiar.

    Îţi dai seama cam ce “ecou” extern ar fi? Ar transforma A3 într-un soi de “Europa Liberă”.

    Deci, nu cred în varianta închiderii A3.

    P.S. Tocmai ce au amânat verdictul în cazul întreruperii de 10 minute, nu? Nu vor să vadă audienţele uriaşe din timpul suspendării, nu? 😉

  42. Daca vor sa stea cu curul pe butoiul de pulbere e fix problema lor,sunt de parere ca nu vor indrazni sa inchida postul,amanarile astea sunt exemplul ca nu stiu cum sa mai incerece sa dreaga busuiocul,sunt constienti de audienta pe care o are A3 si impact.Sunteti echipa de jurnalisti de exceptie,faptul de-a fi afiliat CNN sunt argumente suficient de solide ca nu vor indrazni.Audienta postului denota interesul nostru,al cetatenilor,fata de Starea Natiunii sub execrabila guvernare basista!Efectul imediat ar fi,Romania in strada!

  43. Am ajuns, sa nu avem dreptul,sa intram cu un ziar pe stadion,orice este posibil si cu antena3.Lipsa noastra de implicare ,poate duce la dictatura.

  44. Faptul ca postul A3 va fi scos din pachetul furnizorilir de cablu Tv nu inseamna nici pe departe ca va fi inchis. A3 poate emite in continuare nestingherita pe canale de tip ” free-view “.
    Din pacate, fraudarea alegerilor se va produce cu si fara Antena 3 🙁

  45. Să vă spun eu de ce a solicitat
    Vladimir Putin al 3-lea mandat:
    De curând a aflat câţi de-ai lui
    Băsel, la americani a trădat.
    Deci mai are ceva “socoteli” de încheiat

  46. Probabil ca o vor inchide.Dar, ceea ce mi se pare mie chiar mai grav este faptul ca o sa acceptam si acest lucru asa cum acceptam tot ce se intampla.Trebuie sa recunoastem ca doar noi cativa care stam zilnic strigand in strada ca ne-am saturat nu putem face nimic.Opozitia se pare ca e total absenta. Stau ei cumintei acolo in parlament, fara a participa la sedinte, dar de ce nu ies in strada? Ei nu sunt cetateni ai acestei tari? Sau asteapta linistiti sa-si imparta functiile dupa alegeri? Nu-i pune nimeni sa iasa cu insemnele partidului.Am tot mai des sentimentul ca suntem considerat doar o masa de manevra. Inainte de a iesi lumea in strada spunea opozitia ca nu au ce face fara sprijinul oamenilor.Am stat in strada la -20 de grade pentru a nu se intrerupe manifestatiile, in speranta ca dupa ce se va incalzi vremea o sa inceapa oamenii sa iasa, si acum ce s-a intamplat? Opozitia Bistriteana a promis ca astazi va fi alaturi de noi pentru a pune o presiune mai mare, si ce credeti? Am fost cu zece oameni mai multi.Regret doar frigul ce l-am rabdat, ca realizez ca nu mai am ce astepta.

  47. Domnule Tudor, nu sesizez legatura cauzala: prespunand ca maine tirania odioasa desfiinteaza conceptul de “must carry”, de unde rezulta ca Antena 3 nu mai ajunge in casele admiratorilor ei? Firmele de cablu nu vor mai fi obligate sa preia nici un post anume, dar ceva vor prelua, doar n-or sa se desfiinteze. Si vor prelua canale cerute de clientii lor. Desene animate, Arte, OTV…

    Deci va fi o concurenta absolut deschisa. Care e problema? Vad ca insistati si cu informatia incompleta ca s-a cerut inchiderea postului la care prestati. Niciodata nu mentionati ca s-a propus o intrerupere de 10 minute. Adaosul “da, dar e primul pas catre inchidere…” este structural identic cu povestea drobului de sare.

    deci va rog sa lamuriti: 1) firmele de cablu va preiau in prezent doar fiindca sunt obligate? daca nu, care e subiectul postarii? 2) de ce nu precizati ca propunerea reala este de intrerupere a emisiei timp de 10 minute (iesirile lui M. Gadea sunt in general mai lungi).

    Multumesc.

    (am postat gresit, i-am raspuns lui George 🙂 , ma amuza ideea unei pensionare voinice din armata, 45-48 de ani, 30 de milioane pensie si 300 de milioane salarii compensatorii, compatimita, eventual, de Dogaru)

  48. Just, si nu prea!
    Problema este ca acum tinta, sa zicem a noastra(?!), nu e Banias ci INCRUCISATORU. Sunt j’de mii de USL-sti cu care ar trebui maturat pe jos, fara indoiala. Toti am vazut si inca vedem multe greseli, ba chiar prostii , ale celor din barca USL-ista , doar nu suntem “dusi cu pluta”. Dar toate la timpul lor.
    Ar fi insa total fara sens indreptarea armelor si “ foc automat” pe teme cum ar fi; cum ziceam mai sus, “Banias”, aproape sigur placa turnanta a afacerilor de pe la Mare, si cum dom’le USL via PC a facut o asa mare nenorocire de l-a primit(nu ca n-ar fi o nenorocire); sau mai deunazi, pe cea zis Ponta de MRU si cat de frumos a zis-o; sau referitor la toti traseistii de la PRM si PD care s-au aciuat la PSD , care, fara indoiala, sunt unii chiar valorosi, dar tot oportunisti sunt; sau PUR devenit PC, cu tradarea sa incalificabila trecand de partea puterii , ca asta, puterea, s-ajunga atat de hrapareata si de necontrolat, iar unii, de acolo de la PC, vin acum si ne tot spun ce rau e Basescu; sau Nichita, mieluselul cu care a maturat pe jos si Simirad si prefectu’ , pare-mi-se la Ziua Unirii de acum 1an, sau cum tot acelasi si-a pus bodigarzii sa-l ia in suturi pe un protestatar portocaliu, daca nu ma insel ; sau Oprisan , in acelasi an , cu acelasi prilej, care a scos elevii sa-l aplaude pe Basescu in timp ce el participa , ba chiar avea cuvinte tandre la adresa Incrucisatorului. Exemple sunt, cum am zis, j’de mii si le stiti si dvs.. Dar a ne ocupa acum de balbele, tradarile, sau prostiile din tabara USL-ista este pagubos pentru ca , vorba marxismului “ qui prodest”, sau , mai corect, cum zicea marele George Pruteanu “ cui protest”. Doar daca vreti sa ametiti de cap mai rau electoratul , dupa opt ani ?!, inca nedecis sau labil de tipul “NGA, NGA” (pronuntati corect, ca Mircea Badea si-o sa aflati imediat la cine, foarte multi, ma refer). Si daca mai puneti intrebari de astea “inadecvate” o sa va eticheteze multi, vad ca se poarta, datorita intransigentei dvs., de altfel laudabile, drept basisti, dvs. ne fiind “dacat” involuntar asa ceva. Intrebarile astea sunt puse, probabil, foarte asiduu de Pora, Lupea, Marean(nu Vanghele, deocamdata ci al de la TVR(dez)info) dar aici, vorba unui foarte bun analist, pute. Deocamdata astia, de acum, trebuie scosi de la putere si din istorie cu fulgi cu tot(am zis si de “cocosi” si de” fluturi” si de alte “portocale” mirositoare).
    16:49 pm

    • PS.pentru carcotasii,care ataca de multe ori forma si nu fondu’, se va citi “cui prodest” in loc de “cui protest” asa cum din graba am scris.

  49. Fratilor, voi chiar vorbiti serios? Cam unde ati vazut voi dictatura in Romania? Ca, acum imi aduc aminte ca toata lumea injura pe toata lumea fara niciun fel de consecinte, presedintele este suspendat iar cand nu s-a finalizat suspendarea este amenintat cu alta suspendare, vad ca ministrii, secretari de stat, judecatori, avocati, procurori sunt arestati, trimisi in judecata si condamnati. Cam in ce perioada a patrei s-a mai intamplat asta? Sunt de acord sa ne expunem parerile, ca de, democratia inca inseamna pentru politicieni ca ei sa se lupte pentru ca eu sa ii pot injura, :). Hai sa mai si muncim un pic apoi sa ne plangem de salarii, ajutoare, etc.

    • Tipic basist! Sa munceasca mata ma boule, daca o gasi loc de munca, iar cu dictatura, esti prea prost sa-ti mai explice cineva, la tine democratia se rezuma la dreptul la a injura.

      • Doreleee, ai grija la limbaj ca ai sa fi BANNAT! Glumesc, fireste, doar avem dreptul sa ne expunem opiniile. Poate dai o fuga pe la tara ca ai da gasesti de munca, si inca destul, doar ca trebuie sa iesi pe camp si nu la birou. Ma indoiesc insa ca esti in cautarea unui astfel de loc de munca, mai bine ceri niste ajutoare de la mine care mai si muncesc si imi si platesc taxele. Iar cat despre mama, tin sa te informez cu supusenie ca este pensionara si ca mai si munceste la un privat, ca de, pensioara este mica, insa nu am auzit-o vreodata sa se planga, poate doar de sanatate. Iar, democratia, Dorele, inseamna dictatura, dictatura legii chiar si in alegeri. Dar de unde sa stii tu asta, la tine se rezuma la faptul ca nu iti place un presedinte liber ales. Nu iesi sa votezi, iar acum te plangi ca nu a iesit simpatia ta. Acuma trebuie sa iti amintesc ca voi nu reprezentati poporul roman care a votat ci va reprezentati pe voi. Din fericire mai sunt cetateni care au si alte pareri, si asta este democratie.

        • Care “preşedinte liber ales” George ? Ăsta al nostru, reales în 2009, a fost reales printr-o ordinară fraudă electorală susţinută de slugoii băsişti Brânză, Udrea, Baconschi, Flutur, Blaga şi în general toată camarila de analfabeţi portocalii ? Deci, respectuos, asta cu “preşedintele liber ales”, pune-o mătăluţă pe blogul Udrei sau a lui Cristian Preda şi bucuraţi-vă în voie şi în băsismele voastre de “succesurile” lui Băsescu de la alegerile prezidenţiale din 2009.

    • stimabilule,
      pot sa muncesc si apoi sa-mi cer drepturile?pot sa muncesc si apoi sa ma plang ca-mi merge prost in tara asta condusa de niste jigodii?? sau trebuie sa-mi cer voie de la astia ca tine care se dau mari lupi moralisti?…se vede de la o posta ca esti basist prin convingeri si prin limbaj…mars in alt spatiu virtual si da acolo sfaturi proletare!!

      sunt absolut convinsa ca avem cu totii nevoia unui imbold, de a schimba tot ce trebuie schimbat.daca acest imbold va fi antena3,cu atat mai bine.ceea ce trebuie sa se intample, oricum se va intampla!asa sa ne ajute D-zeu!

  50. “Just, dar nu prea! “ se refera la unele “ziceri” de-ale unor confrati in ale scrisului de pe acest blog care, in articolul de ieri, vorbeau nici mai mult nici mai putin de “tradare” punand intrebari de felul :Da dom’le, dar de Banias de ce nu ziceti nimic ?. Si continuau, (intreband de data asta altul): Dar Radu Tudor de ce nu zice nimic? – precis ca asta miroase a tradare.

  51. 1) Nu, nu vor reuşi să scoată Antena 3. Dar sunt sigur că încearcă tot felul de combinaţii prin care să elimine Antena 3 dar în acelaşi timp să nu cumva să declaşneze explozia populară. Sunt conştienţi că această acţiune a PDL-ului şi implicit a lui Băsescu este sinucigaşă ptr. ei, iar lumea ieşită masiv în stradă, va fi de neoprit. Deci, după părerea mea, doar de frică, la un moment dat vor spune “pas” acestei intenţii idioate şi nedemocratice a puterii.
    2) Dacă însă Băsescu “forţează nota” cu scoaterea Antenei 3 din casele românilor, pierde partida mult mai devreme decât s-ar aştepta, atât el cât şi cel mai obedient slugoi de-al său. Dar pe Băsescu îl cred în stare să forţeze scoaterea Antenei 3.
    Cu sau fără Antena 3, acest regim canceros Băsescu-PDL, este TERMINAT. E doar o chestiune de timp, dar văd că după ce frigul şi zăpezile abundente a mai băgat lumea în case, Băsescu şi regimul său, se “chinuie” parcă, să scoată din nou lumea în stradă prin acţiunile nenorocite pe care le întreprind : reclama scârboasă a PDL cu “mâncaţi româneşte”, sifonarea fără jenă a banilor publici, acţiunea asta nenorocită prezentată azi de Antena 3 cu reabilitarea blocurilor pe la Braşov contra carnet şi adeziune PDL, nemernicia asta cu scoaterea Antenei 3, tot felul de “artificii” pedeliste prezentate zilnic la tv şi câte alte şi alte nemernicii pe care le comit ăştia de care noi nici n-avem idee ?
    Eu sincer să fiu, îmi doresc că acest regim să declanşeze furia populară a întregii ţări, deoarece sunt convins că această furie nu va mai putea fi stavilită nici de Băsescu nici de Jandarmeria şi alte instituţii servile lui Băsescu. Din păcate, convingerea mea este că acest regim va cădea nu democratic la urnă (pe care ar încerca cu un tupeu inimaginabil s-o fure pe faţă dacă s-ar ajunge până acolo), ci în stradă printr-o revoluţie sângeroasă. Sunt sigur că Jandarmeria şi Armata conduse de slugi băsiste vor trage în popor. După cum “marşează” Băsescu şi PDL-ul în acest moment, cred din ce în ce mai mult că se va ajunge la revoluţie.

  52. Felicit initiativa d-lui Radu Tudor de a se pregati asa, “just in case”, desi, concret mi se pare ca initiativa inchiderii antenei e cam ca povestea cu drobul de sare – imposibil de concretizat… Plus ca mi se pare super amuzant faptul ca sunt personaje care frizeaza ridicolul si isi pun poalele-n cap explicand ei ce revolutii ar face ei daca s-ar inchide televiziunea-mama :))… Oameni buni, ati luat-o pe miriste?! E o televiziune, ce mama ma-sii?! Puteti da pe realitati, exista viata si dupa antena, va asigur 🙂

  53. Bai, antenistilor care sunteti, voi antenisti. Suparati oamenii astia care detin adevarul absolut in Romania. Circula prin targ stirea, ca nu l-ati suparat doar pe tatutu al dealul Controcenilor, ci i-ati suparat si cainii de paza, aia ai democratiei, Jandarmeria, poate si pe altii, nu stiu. Astia ultimii ie foarte incruntati la voi, iar astia bat, nu la masina, ci la voi, la noi toti. Cica denaturati adevarul despre cate-o stire in care sunt ei angrenati.
    Greselile de expresie au fost facute intentionat, nu sunt agramat si sa nu fiti suparati pe mine, dar asa se aude pe la colturi, sa nu mai vorbim de CNA, alta “jivina” care sta la capataiul democratiei romanesti.
    Aveti grija cum relatati despre alegerile din Rusia, ca-cu vine tata Putin si va inchide posturili.

  54. Antena 3 nu va fi inchisa de catre pedelism. Dar pedelismul trebuie tras pe dreapta din carosabilul parlamentar cel putin 12 ani ! Sa ne alaturam liberalilor si sa cerem suporterilor pedelismului ca sa-si plece urechea la poporul din care fac parte-astfel vor ajuta decisiv ca preferatii lor sa primeasca o pauza punitiva deplin meritata!
    Pe alta parte, il rugam pe tov. Tismaneanu sa inceapa sa scrie primul capitol al condamnarii pedelismului, ca tare s-a avut cu smecheriile comunismului si tare se are cu smecheriile pedelismului.

  55. Furia populara si poporul sa-si faca dreptate, nici nu stiti voi cat de bine stie sa o faca si cu cine.In fiecare judet lumea isi cunoaste hotii.Spanzurati si bunuriile intrate in proprietatea facultatiilor,azilelor si spitalelor.

    • Mai Lenin, mai usor frate cu averile spitalileor azilelor si patriei… Faci confuzii. Vrei sa fuga Nuti cu trenu ca madam Romanov de la Ekaterinburg?

  56. Citez din postarea ta anterioară : “Postarile le-am pus pt. voi pentru ca stiu ca nu le veti lasa, se poate observa usor ce lasati sa se vada”.
    Păi, măi Georgică, după mintea ta bolnavă de băsism cronic, pare că pe acest blog e dictatură, ci nu în România în care un dement psihopat care conduce ţara semntează tratate în numele poporului fără să-l consulte, arestează şi şantajează oameni doar o sări în corabia sa (vezi arestarea lui Becali, Popoviciu, “invitaţia” lui Pinalti la DNA înaintea congresului PDL), face şi desface tot felul de dosare, sau vrea să închidă Antena 3.
    Georgică, ce-ai să te faci peste ceva timp când i se vor îneca corăbiile lu` tactu` Băsescu şi alături de ei or să cadă şi mamelucii de pedelişti, pe care bănuiesc că-i susţii necondiţionat ?
    Sfatul meu – mergi urgent şi fă-ţi un control la medic.

    • Dragul meu, imi fac controale la medic anual, de, cand muncesti angajatorul te obliga sa faci asta. As avea o intrebare inainte sa iti raspund la ce ai postat: cam unde ai vazut tu ca sunt pedelist sau basist? Nu am nicio postare pe teme politice, sunt doar niste pareri in legatura cu opiniile voastre, problema este ca voi aveti impresia ca daca cineva nu injura presedintele sau guvernul este pro. Gresiti foarte tare, sunt doar opinii, va pot deranja insa nu ma puteti injura pentru ele.

      • Măi George, las-o jos că măcăne ! Ce naiba, chiar aşa de fraieri ne crezi ? Eu ştiu (şi nu numai eu) că ăsta-i stilul vostru, (al simpatizanţilor lui Băsescu, ca să nu vă spun băsişti) – obedienţă nelimitată faţă de acest personaj sinistru ptr. România şi istoria sa, pe care voi îl vedeţi precum “unicul salvator”, aşa că nu-mi trebuie cine ştie ce doctorate ca să-mi dau seama cam ce gândeşti. Că susţii periodic examinări medicale şi psihologice (bănuiesc ?) e de bine şi mă bucur. Sper că rezultatele-s ok ? Mă bucur că eşti la zi şi cu taxele şi impozitele, cum îi spunea-i cuiva, pe care-l trimitea-i la munca câmpului, la ţară. Opiniile tale, după părerea mea, sunt execrabile. Dar, aici intervine treaba cu … “gustul omului” şi vechiul proverb românesc. Şi dacă mai mă “ustură” pe mine ceva în toată treaba asta, este faptul că ptr. nişte cetăţeni cu opinii idioate (scuză-mi termenul) ca ale tale, condamnaţi o ţară întreagă la un dezastru iremediabil. Adică, mai pe româneşte, eu aş prefera să fie salvată ţara şi să dispăreţi voi, dar asta-i “altă gâscă-n altă traistă”.

  57. Pina una alta poate ar trebui sa discuti cu cei de la ITul lui Antena 3 care sint aproape de a reusi ce vrea Basescu.
    Cind ma uit pe Internet la emisiunile A3 intra o reclama care ocupa 2/3 din ecran. Dupa ce reclama se termina ea va ramine cu ultimul cadru si doar 1/3 din ecran va rula A3 in direct. Nu le poti spune sa repare reclama sau sa o scoata ?

  58. SPER din tot sufletul sa inchida Antena 3, si asta cat mai repede.
    Astfel, se va realiza ceea ce vor ei : sa ii prinda alegerile fara A3.

    Chestia naspa pentru ei e ca o sa fie alegeri, dar anticipate, parlamentare si prezidentiale, fara PDL, fara UNPR si fara candidat la presidentie, din simplul motiv ca o sa fie MATURATI cu tot cu palatele lor , Cotroceni si Victoria.

    Singurul MOTIV, pe care de altfel l-am mai spus acum vreo 2 luni, dupa ce au inceput protestele, sa inchida A3 este suspendarea drepturilor civile si amanarea pe termen NEDERMINAT a alegerilor ca urmare a ANARHIEI din tara.
    Anarhie, care, in capul lor, se poate realiza inchizandu-va voua gura.

    Sincer, acum, cred ca SINGURA sansa sa scapam de ei este o revolta MASIVA, care, din pacate, se poate realiza RAPID inchizand A3.

    Asa ca…DA DOAMNE SA VA INCHIDA !

  59. Ia Iedu’ De La Basescu, Neamule! Jos Basescu!

    Agentia Erevan News are vesti bune pentru a parte a poporului roman, si anume partea cu maneaua care l-a votat pe presedintele Basescu.
    Avand in vedere criza de miei (mai mult de banii cu care sa fie platiti mieii) care se profileaza si acest an in prag de Sarbatori Pascale, Agentia Erevan News isi anunta cititorii ca acest an mieii vor fi substituiti cu iezi. Acestia vor fi din abundenta si ei provin din stradaniile acelor romani care ani de zile au stat capra la Basescu si la gasca sa, stradanii care s-au materializat intr-o masiva productie de iezi. Toti cei care au stat capra in final au ramas gestanti, data fatarii fiind aproximata de veterinarii de la Cotroceni in jurul Pastelui.
    a consemnat pentru Dvs.
    Varujan Arachelian

  60. Radu , dupa mine o anomalie este tratatul semnat cu Serbia de basescu si presdintele ,,de onoare ” al partidului TOMBERON. Ce spune tratatul ala , cine l-a scris, Parlamentul nu trebuia consultat, eu , cetateanu X , nu trebuie sa stiu ce este acolo !?

  61. Domnule profesor Giulescu,

    Nu sunt un intelectual,nu sunt o persoana publica.Totusi ,pot spune macar aici …..VA ADMIR SI APRECIEZ.
    Nu pentru ca sunteti alaturi de Antena 3,ci pentru ca VA FACETI MESERIA.
    Un istoric,de la care si eu un cetatean simplu si cu o cunostinta generala ,nu detaliata de istorie ,are nevoie de dumneavoatra ,ca sa inteleaga ce se intampla in prezent si ca sa fie preventiv pentru viitor.

    VA MULTUMESC!!!

    • mai veverito, ia-ti tu talpasita si du-te acolo unde portocalele basiste sunt obiective…sa vaz si eu unde se intampla un asemenea fenomen…pfoa, esti dusa cu capul rau de tot…grea boala,basismul asta!!

  62. BASESCU A REPLICAT UNUI TANAR CONTESTATAR : VAD CA ESTI PUIUT DE COMUNIST ! … CA SA-L DISCREDITEZE . PAI BOC SI UNGUREANU AU FOST CEI MAI BRAVI PUIUTI DE COMUNISTI DAR BASE UN COMUNIST SI EL I-A PREMIAT PENTRU ASTA .

  63. daca va inchide , va rugam din suflet ,ajutati-ne si pe noi din ARDEAL sa venim la BUCURESTI , ANUNTATI PE POST UN MITING, ca si cel facut de USL , sa mergem la NARCISA si sa rezolvam amenintarea , apoi la COTROCENI pt ca de acolo nu mai plecam cu coada intre picioare pt ca simnt ca nu exista REZOLUTIE fara REVOLUTIE .AM un COPIL DE crescut ,dar nu vreau sa mai creasca si el in DICTATURA ,pt ca de aceea au murit atatia oameni in 1989

  64. buna seara si multumesc ca existati.sunt din ALBA IULIA,oras controlat de HAVA de la PDL.nu cred ca vor indrazni sa inchida A3 pentru ca asta ar insemna “potopul”pentru ei.sa stiti ca si la mine in oras sunt destui oameni nemultumiti.eu am incredere ca pana la urma ne vom scapa de basisti.mult succes.

  65. Oricat de greu le este sa va stie activi, ca functionati, ca existati si ca romanii va vad si va asculta (unii – eu – chiar respira prin voi), nu sunt totusi intr-atat de prosti!

    Ei stiu foarte bine si sunt indeajus de lasi, stiu deci ce i-ar astepta in minutul in care ar incerca ceva, orice la adresa Antenei 3.

    Ce a fost pt. R. Arafat a fost doar o repetetitie a ceea ce s-ar porni daca se vor atinge de Antena 3 – de Antene in general – A SE INMULTI ACEASTA MISCARE CU 100.000.!!!

    SI EI STIU, SIMT ASTA!!!

  66. Antena3 nu este o catelusa sa o scoti la plimbare cum vrei ,,este un dulau mioritic romanesc inteligent,perspicace, conscvent care isi infige colti atunci cand trebuie si cum trebuie , ca sunt multe cotargele care ii dau roata cu interese meschinesi injositoare ,este adevarat.Dar acest mioritic romanesc are milioane de prieteni care il admira zilnic si il hranesc cu informatii reale si acestea isi vor ascuti dinti si vor musca naprasnic.;;;Nu toti romani pot participa in Piata Universitati,,, dar fiecare oras resedinta de judet are cate ,, o PIATA,,, faceti socoteala si sa vedeti cat de multi sunt.

  67. @veverita
    Spuneti-mi dvs. un post tv obiectiv, daca sustineti ca Antena 3, nu este obiectiv.
    Va rog nu mai scrieti A3, ca am impresia ca vorbiti de formate (de hartie), doar nu suntem in proiectare.

    Domnule Tudor
    Sper ca toate emisiunile in il aveti invitat pe dl. academician Giurescu, sunt inregistrate si raman in arhiva de aur a antenei 3.

    • E simplu prietene – NU EXISTA nici unul… In acest moment fiecare post TV de stiri dezinformeaza sau ma rog, prelucreaza informatia, ca sa nu fiu dur, in functie de interesele politice ale celor care pastoresc afacerea. Astfel, se reuseste transformarea posturilor TV in statii de campanie (portocalie sau uselista, dupa caz si dupa interese). Mi se pare super ok ca antena il face varza pe marinarul alcoolist, insa nu mi se pare ok ca tine in brate personaje destul de macabre cum ar fi dl. Crin.

  68. Din Tomberonu’ Lu’ Ciumac, In Jilt La Cotroceni, Prin Atelierul Lui Geppetto!

    Trebuie sa marturisesc ca pana acum, in materie de Danut Oteve si poporul sau elodian, am aplicat politica prin care daca nu bagi in seama ceva inseamna ca acel ceva nu exista. Si am procedat asa pornind de la ideea ca si acest experiment basist, prin care l-a bagat pe Danut la inaintare, la alegeri va avea soarta pe care a avut-o in trecut PNG-ul lui Becali, la inceputurile sale, partid umflat cu pompa de media si in special de sondaje, dar care la confruntarea cu electoratul s-a dovedit un mare fas propagandistic, el neatingand nici macar pragul electoral.
    Si am gandit asa dupa ce am vazut ce gogonate poate vinde la ore tarzii din noapte Danut al nostru din aparamentul studio de televiziune, minciuni de minciuni, care in opinia mea ar da bine intr-o carte de povesti gen Pinocchio, nicidecum intr-un program al unui partid politic.
    Iata insa ca viata bate filmul si datorita disperarii la care ne-au adus nenorocitii astia de la Putere, cu furturile lor nerusinate care efectiv ne imping intr-un ritm ametitor catre locurile de veci, se gasesc destui romani care sa-si doreasca, ca macar 5% din ce promite otevistu’, in miez de noapte a ratiunii, sa fie adevarat si sa apuce sa traisca si ei cinci minute de multumire sufleteasca in iadul basist in care ne ducem zi de zi traiul mizer.
    Pe undeva, l-as fi dat dracu cu minciunile lui cu tot, faptul ca scriu despre el este determinat de ipostaza de marioneta “sub acoperire” basista la care se preteaza acest Danut oteve. Este clar ca electoratul atras de el este acelasi electorat care la ultimele scrutinuri si-au vandut constintele pe jantirele portocaliii si pe litre de tuica si de ulei si care acum trezite diun euforia betiei de moment, decat sa umble mahmure fara nicio tinta in politicul mioritic, sughitand si intrebandu-se a la nea Iancu “da’ eu cu cine votez” si-au gasit Steaua Polara in minciunil;e si promisiunile desarte ale custodelui adevarului depre Elodia. Perversiunea miscarii basiste consta in faptul ca acest electorat plecat scarbit de langa pedeleu si de langa Basescu, prin Danut oteve se intoarce de fapt la pedeleu si la chiombila, fara sa realizeze cacialmaua trasa de acest asa-zis nou Mesia al Poporului.
    Sper din tot sufletul ca la alegeri baietii sa se trezeasca din pumnii nocturni si sa realizeze ca sunt mintiti la greu, ca intr-o Europa unita cu legislatie si toate celea ce tin de existenta unor state de drept modern bine puse la punct si batute-n cuie, prostiile lui DD nu tin nici de aici pana acolo si ca toata mascarada asta cu Partidul Poporului nu-i nimic altceva decat o forma de recuperare a votantilor pedeleu prin metoda “parandarat” atat de draga actualei Puteri.

    Din cenusa pedelista in care-a scuipat vartos,
    Dan si-a zamislit partidul si l-a denumit pompos.
    Promitand pe la Teveu-i cate-n Luna si in stele
    El onoarea lui chiombila pe blat ar dori s-o spele.

    Mintind de ingheata apa mai ceva chiar decat voda
    Utopii vinde la fraieri, batand foarte tare-n toba,
    Promitand prostimii tarii caini cu covrigei in coada
    A atras toti visatorii si si-a incropit armada.

    Pierd cu noptile trupetii privind tamp la oteve
    Cum Danut promite potul chit ca joaca pe neve
    Drept program, o utopie, rad si curcile de el
    Insa prostii-i dau crezare si-l urmeaza pe misel.

    Ca nivel de degradare si gargara in politic
    Unii-au depasit absurdul si-au intrat deja in mitic
    Punand botu’ ca tampitii si-asteptand posmagi muiati
    Iar la urma plangand strasnic cum ca fost-au inselati.

    Tara laptelui si-a mierii Dan va face-n Romania
    De-om vota cu OTV-ul vom trai ca-n Utopia.
    Liberi, sanatosi la minte si la punga cu mult cheag
    Pentru prima data-n lume prostii vor avea un steag.

  69. Limitarea pachetului must carry sugereaza, de plano, cenzurarea Antenei 3. Or, chiar daca Antena 3 ar fi o problema, nu cenzurarea ei este solutia. Cenzurarea prin bruiere a Vocii Americii nu a fost solutia nici in trecutul recent. Dimpotriva.

    Pe de alta parte, ma mira concluziile la care ajunge “specialistul” puterii: cred ca se refera la cazul de speta Comisia vs. Belgia – dosarul C 134/10 : CJUE sustine fix contrariul celor afirmate de marele specialist, in sensul ca programele must carry trebuie stabilite de o maniera transparenta si echitabila. A modifica art. 82 in sensul propus de putere inseamna exact a proceda precum regatul Belgiei, abuziv, unilateral si netransparent. Ii uram puterii succes, mai ales ca practica CJUE este deja formata!

  70. Nu cred ca vor indrazni, dar e posibil orice cu astia. Oricum daca totusi … cred ca sunt complet inconstienti, nu stiu ce-i asteapta.

  71. PREMIERUL ROMANIEI
    Inainte de a se gandi macar sa accepte sa devina noul Premier al Romaniei , Mihai Razvan Ungureanu ar trebui sa inceapa sa dea niste lamuriri Poporului Roman pe care vrea sa-l conduca asupra unor chestiuni extrem de controversate din biografia sa , asupra unor “umbre ” ale trecutului care framanta in cel mai inalt grad atat pe majoritate romanilor cat si actuala clasa politica . Intrebarile la care ar trebui sa raspunda Mihai Razvan Ungureanu sunt urmatoarele :
    1. – Este adevarat ca mama sa este evreica si este nascuta la BALTI -cel mai “rusificat oras din R Moldova in perioada existentei U. R. S. S ? Daca raspunsul este : ” DA ” , de ce nu iese public sa ne spuna si noua , de ce trebuie sa aflam asta de la ” batranii arhivari ” ? Are ceva de ascuns ?
    2- Este adevarat ca in 1989 era membru P.C. R . ( ca toti conationalii sai din Romania acelor vremuri ) si Secretar U.T.C. ? Daca DA sa ne povesteasca si noua din experienta lui de ” comunist ” despre cum a luptat pt “propasirea comunismului ” despre “bucuria da a fi comunist si anii luminosi ai tineretii sale calauziti de P.C.R. ” .
    3.- Sa ne povesteasca si noua despre masteratele sale de studii la diferite universitati din Israel . Sa ne lamureasca ce fel de “relatii ” a avut cu Israelul ? Dar cu serviciile speciale israeliene ? De ce serviciile romanesti de contraspionaj considera ca M.R.Ungureanu ” este agent al unei puteri straine ” ?
    4.- In ce imprejurari l-a cunoscut pe miliardarul evreu-rus MARK RICH ? A primit bani de la Mark Rich in perioada ” studiilor ” din Israel precum si dupa aceea ? Adica a fost ” sponsorizat ” de Mark Rich ? Bine si UNGUREANU CE TREBUIE SA FACA IN SCHIMB ? Este advarat ca Mark Rich este cetatean al Rusiei si Israelului ? Este adevarat ca in urma cu cativa ani Mark Rich era si cetatean al S.U.A ? Ce ” potlogarii ” a facut “sponsorul ” Mark Rich in S.U.A. DE A FOST “NEVOIT ” SA RENUNTE LA CETATENIA S.U.A. ? Mai bine sa ne raspunda Ungureanu ca sa nu fim nevoiti sa aflam de la “altii ” !
    5.- In ce imprejurari a legat stransa prietenie cu Seful masoneriei germane ( un evreu polonez cu nume polonez ) ?
    6.- De ce sotia sa s-a dus sa nasca la Viena ? Vrea sa conduca o TARA in ale carei cadre medicale nu are incredere ?
    7.- Care este adevarata sa “misiune ” : sa instraineze aurul Romaniei catre firma evreiasca din Canada Rosia Montana Gold Corporation ?
    8.- Ce parere are despre articolul aparut azi in Frankfurter Allgemeine Zeitung care titra cu litere mari : “Bucuresti – TEATRUL ABSURDULUI ! ” .
    9.- In fine ramane intrebarea fundamentala (asta e retorica, aproape, nu MRU ar tre sa raspunda…) : ” In vremuri de criza economica nu era mai normal sa fie numit un doctor in economie in fruntea Guvernului decat un ” istoric ” ?
    10- Din generoasele subiecte ale istoriei multimilenare ale Romaniei , Ungureanu s-a ” oprit ” pt teza de doctorat asupra teoriei “fabricate ” in laboratoarele unei anumite tari despre asa-zisul ” genocid ” facut de autoritatile romane asupra evreilor din Basarabia si Transnistria , teza ce a inceput sa fie demontata in ultimii ani de personalitati romane printre care as enumera succint : Paul Goma , Mihai Alex Stoenescu , Ion Coja dar si multe alte personalitati de seama ! Cine i-a sugerat sa abordeze un asemenea subiect pt teza de doctorat ?

    PS stie cineva despre articolul din Frankf…Allgemeine…!?

    • Pfuiii, zici ca ai lucrat la Secu. Gata, il facem varza si pe asta. Ce mama naibii, sa se duca p-acolo pe unde a studiat, ce cauta in romanica noastra draga, noi nu ne vindem tara, ce, a mancat salam cu soia ca noi? Marina draga esti simpatica, nici nu cred ca poate cineva sa raspunda la ce ai scris, dealtfel acolo sunt deja raspunsuri nu intrebari, constat ca ai talent nu gluma, ai studiat foarte bine subiectul, si aici ma refer la subiectul de denigrare al premierului. Spor la munca!

  72. Vremea se face tot mai frumoasa iar piata universitatii poate sa devina tot mai neancapatoare. O asemenea decizie ar echivala cu ultimul miting organizat de Ceausescu.

  73. Mariana, sincer, nu mai pune “botul” la tot ce este scris pe net, si iti dau un argument: nimeni nu este tras la raspundere pe net, oricine poate scrie ce doreste despre oricine (cel mai bun exemplu WIkipedia) fara a raspunde pentru eventualele prejudicii. Ai observat ca cele mai grave calomnii se produc folosind internetul? Nu te-ai intrebat de ce? De ce acei care fac afirmatii despre alte persoane nu scriu la ziare scrise si tv-uri unde exista reglementare) ci pe net? Pentru ca netul inca este o sursa de informatii libera ( si asa ar trebui sa ramana) care din pacate nu te invata cum sa iti selectezi informatiile corecte.

  74. @Robert nu ai inteles ,averiile lor obtinute prin hotii si matrapalzacuri donate spitalelor iar casele lor facute azile pt batrani sau case studentesti sau centre de cultura.Iar daca Nutii si toti banditii ar fugi exista ac de cojocul lor.O echipa tip Mossad si ii vanam si ii aducem anesteziati si la pachet.

  75. PROCLAMATIA XXI
    Noi cei condusi dorim sa avem parghii de control asupra celor care ne conduc, azi 01.03.2012 “Poporul Roman” cerem:
    1. Anularea sistemului prezidential definitiv. Poporul Roman sa fie reprezentat de Presedindele Parlamentului;
    2. Parlament unicameral. Zece parlamentari la un milion de locuitori si 20 de comisii;
    3. Anularea imunitatii in Romania, toti suntem egali in fata legii;
    4. Sa se declare ziua “Z”, toti locuitorii sa completeze declaratia de avere si dupa ziua aceea toti vom fi egali in fata legii;
    5. Guvernul va fi compus din zece ministere si acesta nu va mai emite ordonante si hotarari;
    6. Impartirea Romaniei in 10 regiuni; prin vot uninominal va fi ales un Guvernator independent pentru fiecare regiune;
    7. Televiziunea Poporului Roman sa fie indepedenta; directorul T.V.R. sa fie ales de cei zece Guvernatori independenti;
    8. Revenirea la sistemul de alegere a parlamentarilor si a consilierilor regionali /locali pe listele partidelor politice;
    9. Crearea unei agentii “Agentia Nationala de Supravegere”, la conducerea careia directorul independent sa fie ales prin vot uninominal;
    10. Partidul cu cele mai multe procente in parlament va desemna Presedintele Parlamentului si Prim-Ministrul;
    11. In functie de raportul procentual al partidelor din Parlament se vor distribui posturile de vicepresedinti parlamentari si ministerele;
    12. Presedintii si vicepresedintii de partid nu vor putea participa la alegerile locale si nationale;
    13. Partidele politice sa aibe puterea de a anula mandatul de parlamentar sau consilier regional/local;
    14. Candidatii inscrisi pe listele unui partid sau care au fost mandatati de catre un partid la o functie, nu vor avea dreptul de a participa pe listele altui partid la alegerile urmatoare , cu exceptia candidaturii independente;
    15. Partidelor li se vor interzice formarea de aliante pe perioada mandatului si 6 luni anticipat alegerilor;
    16. Guvernatorii indepedenti vor numi: Presedintele C.S.M ( Consiliul Suprem al Magistraturii ), Procurorul General al Romaniei, Comisarul Garzii Finaciare, Avocatul Poporului, etc.;
    17. Salariile administratiilor bugetare sa fie in raport cu salariul minim pe economie, (ex:25 x salariul minim pe economie al presedintelui parlamentului);
    18. Din impozitul pe venit, 5% se vor directiona catre un partid politic, cu posibilitatea modificarii declaratiei dupa o perioada de 6 luni;
    19. Pentru S.R.L. si S.A. sa se anuleze impozitul pe profit. Impozitarea sa se faca doar pe dobanda pe profit;
    20. TVR sa transmita in direct 24/24 sedintele parlamentare, sedintele comisiilor parlamentare, sedintele consiliilor regionale/locale;
    21. Sa se anuleze pedeapsa cu suspendare si prescrierea faptei; marirea pedepsei cu inchisoare de la 30 ani la 100 ani, pentru fapte de: coruptie, hotie, stimulente (mita), trafic de influenta, abuz in serviciu, trafic de droguri, etc.
    REVOLUTIONARII!

    • cand o sa renuntati la privilegii o sa va cred ca ceea ce strigati este si ceea ce va dorit, pana atunci cred doar ca vreti sa ii dati pe astia jos ca vor sa va taie privilegiile. Gata, ajunge cu pomenile, doar cei raniti si urmasii merita, restul sa mai si munceasca. Altfel, o sa incep o campanie pe net, poate ne strangem cativa si in pta UNiversitatii o sa strigam noi, jos cu revolutionarii falsi.

    • domnul meu acelasi lucru si cu articolul prezenta: sursa: necunoscuta. Te rog sa iti cauti informatii reale si nu construite. Am mari dubii ca ungureanu este evreu, si daca ar fi nu vad vre-o problema, beneficiari ai burselor Soros sunt o multime, deci nici aici nu vad o problema, ca a fost utc-ist, si eu am fost, deci iar nu vad o problema, ca a fost supleant in CC al UTC, este o problema pentru mine, adica inseamna ca invata mult mai bine ca mine, am dubii insa ca la 17 ani putea sa aiba influenta in PCR., si mai sunt multe lucruri aruncate pe net si neverificate, as pierde timpul cu ele, iar timpul meu este pretios.

  76. cineva a spus intr_o emisiune la antena 3″ma rog la dumnezeu sa inchida antena 3″ subscriu la ce a spus persoana respectviva_MADALIN VOICU_ daca nu ma insel. asta ar scoate lumea in strada mai ceva ca demiterea lui ARAFAT.nu vor face pd -ul asa ceva . le este frica .cred ca frica ii mai tempereaza .

  77. salut people!
    si uite cum un nebun cu un pistol face praf temele noastre politice si ne strica emisiunea !!!

    • Nu o sa inteleg niciodata cum se poate ca cineva sa ii faca rau unei persoane pe care cica o iubeste, doar daca n-o iubeste. Este clar asta. “te impusc din dragoste” sau ce ? Sa fim seriosi. Pe de alta parte, situatia asta arata cui i se da arme pe mana. Parca anul trecut spunea un PDL-ac ca vrea sa dea o lege care sa interzica oamenilor sa mai poarte arme de autoaparare. Adica sa n-avem nimic la noi, ca sa poata umbla pistolarii nestingheriti pe strazi, ca cica au permis de port-arma, de parca politia face ceva ca sa previna asa ceva. Cred ca ar trebui facute ceva cercetari si sanctionati cei care au achitat si au lasat libera pe strazi, o asemenea creatura.

  78. Baietii astia de la PDL sunt “cu sigurantele sarite”, sincer. In anul 2012, intr-o tara membra U.E., cica “democratica” sa se trezeasca citeva persoane de pe la PDL &CNA sa “gindeasca asa de profund”este o chestiune incredibila.
    Eu zic sa mai mediteze, inainte sa ajunga sa iasa lumea in strada(din nou, ptr abuzuri incredibile) si totodata sa nu uite ca nu vor sta la putere”o vesnicie” si nici Baselu’ nu va trai vesnic sa ii protejeze. Cind se duce PDL”la vale” astia vor disparea repede, doar ca “nu ii uita lumea”, doar…. merg si ei pe strada…..unde vor primi cea ce merita daca sunt asa mirlani.Aviz pupincuristilor portocalii!
    Jos PDL!Jos cu jegurile de la CNA si cu toti pupincuristii.

  79. Cetateanul Ioan Onisei de la PDL & CNA este sarac’ cu duhul! Bai “Ioane” tu esti in bezna noptii mai omule, daca faci aceiasi prostie zilnic(mergi pe directia gresita) nu te apuca batranetea in familie. Tu meiti sa mergi la puscarie pupincurist ce esti! Sincer, daca te-as vedea pe strada te-as”curenta putin” sa iti vad reactia. Apropos, sotia ta ce face? E bine? copii?nepotii?Mamica ta? Taticu? Sa le transmiti alor tai”salutarile mele si sa mestece bine”

  80. Va apreciez foarte mult,cinste voua celor de la antena 3,daca o sa indrazneasca sa va inchida postul vom iesi in str.si va vom sustine,pentru ca sunteti UMANI.

  81. Dle Radu, Va stimez foarte mult dar am doua nedumeriri legat de ce ziserati. Domnul respectiv nu e avocat, ce putin nu in Bucuresti ca am verificat. Am vazut un alt articol al domnului si acolo sunt unii care il acuza ca sprijina Antenele, pe care el, un nenorocit, ar vrea sa le interzica http://www.contributors.ro/media-tech/rolul-operatorului-de-catv-este-distributia-semnalului-nu-comercializarea-drepturilor-de-proprietate-intelectuala/. Unde e adevarul ? Va multumesc frumos si va salut cu respect.

  82. DACA ACEST UNIC POST ANTINAZIST BASIST VA FI INCHIS VA FI CEL MAI MARE DERANJ PENTRU EXTERMINATORII ROMANIEI , MASELE SE VOR REVOLTA , SI MANA PE GHIOAGA SI TOPOR VA FI ULTIMA SOLUTIE , STRIGOIUL DE BASESCU VA SFARSI CA GADAFI , LINSAT PE STRAZI ALATURI DE NUTZY SPAIMA PUTII ! ACEST POST UNIC ESTE CONSIDERAT DE FOARTA MULTA LUME , DACA NU DE TOTI CHIAR FOSTUL POST DE RADIO EUROPA LIBERA ! TRAIASCA ANTENA 3 , POSTUL DE TELEVIZIUNE AL MULTIMILOR ASUPRITE SI OBIDITE DE DICTATURA NAZISTA BASISTA ! MOARTE DICTATURII PORTOCALII !

  83. Sa nu dea Dumnezeul ca Base si ai lui sa inchida Antena 3, pentru ca atunci o sa aiba de infruntat mania oamenilor, care iubesc Antena 3. Cum spun hackerii din Anonymus, cei care iubim Antena 3 “suntem legiune”.

Leave a Reply to ProtestezCancel reply