Premierul Sorin Grindeanu, dupa ironiile lui Victor Ponta despre coabitare :

Un “pact de coabitare” e doar o hârtie. Dacă mai era nevoie, ne-a demonstrat-o, cu vârf și îndesat, experiența unor perioade în care chiar a existat un astfel de pact, între Guvern și Președinție. Existența lui nu a ferit România de scandaluri permanente, primul de care-mi amintesc e cel referitor la persoana care ar trebui să ne reprezinte la Consiliul European.

De aceea, nu există și nu va exista niciun pact de coabitare între mine și președintele Iohannis. Nu avem nevoie de hârtii ca să știm ce atribuții constituționale avem și ce trebuie să facă instituțiile pe care le reprezentăm.


Asta nu înseamnă că nu voi avea o colaborare corectă cu Administrația prezidențială pe temele de interes major pentru România, așa cum este acum subiectul Europei cu două viteze. Și este normal să fie așa. Pentru că dacă noi, aici, acasă, nu avem un punct de vedere comun, ce pretenții să avem să fim ascultați la Bruxelles?!

20 COMMENTS

  1. Intrebare pentru edificarea tuturor sifonarilor care nu inteleg nimic din nimic pretinzand ca Ponta impreuna cu guvernul PSD au fost dati jos in 2015 de cei iesiti in strada pe fondul incidentului din clubul Colectiv.

    Intrebare: De ce credeti ca in 2015, dupa ce Ponta si-a dat demisia si PSD-ul s-a retras de la guvernare, dreapta politica din Romania nu a intrat automat la guvernare imediat asa cum era normal, si a fost nevoie de un guvern tehnocrat? Astept raspunsurile voastre competente.

    Raspuns ajutator: Ponta a zis, citez: “Daca nu imi dadeam demisia in 2015, PSD-ul nu castiga alegerile din 2016”. Poate ca de fapt nu strada l-a dat jos pe el in 2015, ci poate ca el a folosit acel moment ca sa retraga PSD-ul de la guvernare deoarece guvernarea erodeaza si pierdea prea mult capital electoral pana la alegerile din 2016.

    Ba, nebuni la cap mai sunt si astia care nu inteleg nimic din nimic pe aceasta lume, sa ma arunc in fata la metrou!

    P.S. Respekt deosebit. Hai pa

    • Mentiune ajutatoare: In 2015 cand Ponta si-a dat demisia si a retras PSD-ul de la guvernare a fost cumetrie generala intre toti cu toti, atat intre fortele politice de dreapta si de stanga din tara noastra care niciuna n-a vrut sa isi asume responsabilitatea guvernarii in acea perioada preelectorala pentru ca nu vroiau sa-si compromita sansele in alegerile din 2016, cat si intre serviciile de securitate care au fost obligate sa asigure un interimat alcatuind un guvern de stransura cu toti tehnocratii adunati de prin toate cotloanele SRI, SIE, ICR etc. La implementarea si punerea in scena a acestui scenariu a participat activ si presedintele Iohannis, acoperind practic dreapta politica din tara noastra care s-a sustras de la preluarea guvernarii dupa demisia guvernului de stanga al lui Ponta, presedintele Iohannis validand necesitatea nu a unei preluari a guvernarii de catre dreapta politica ci a instaurarii neaparat a unui guvern apolitic “tehnocrat”, promovand aceasta necesitate prin sloganuri de genul “clasa politica corupta in integralitate”, “guvernul meu”, “coruptia ucide” si restul de sloganuri propagate prin intermediul carora s-a justificat necesitatea implementarii unui guvern apolitic “tehnocrat” bla-bla-bla.

      Daca atunci a fost intelegere generala intre partide, servicii, presedinte, atunci de ce nu s-ar mai putea realiza acest lucru, daca oricum istoria ne-a demonstrat ca in politica romaneasca nu a fost prima data cand s-a intamplat asa ceva, deoarece tocmai fusese in 2012 inainte pactul de coabitare (copulatie) intre Ponta si sticlistul Basescu Damigeana, un eveniment arhicunoscut de trista amintire! Asa incat, daca a mai fost, de ce nu va mai fi niciodata? Mai ales ca Grindeanu este ardelean la baza, de unde provin cam toti capii procuraturii si conducerii SRI, inclusiv presedintele, Grindeanu fiind fost membru in comisia parlamentara de control a SRI si fost cursant la Academia Nationala de Informatii, care omul tocmai si-a tras consilier un secretar de stat fost general in SRI, ce dreac! E clar ca zicerea lui Dragnea ca vrea ca sa se pare serviciile de politic s-a realizat si s-a securizat prin numirea lui Grindeanu, garantat!

      Restul e cancan

  2. Off-topic:

    Bine ca am revenit iar la aparat, ca se umpluse blogul iar de ragaitori suporteri pro-securisme “de dreapta”. Am luat caimacu’ iar!

    P.S. Ba nene, eu cred ca astia au gresit blogul sau sunt nevrozati din aia mari suporteri “de dreapta” care-si baga gheara-n gat pentru ca au pierdut alegerile si n-au pe unde sa isi defuleze frustrarea. Cica suprimarea dorintei naste nevroza si astia au ramas cu gheara in grumaz de cand au pierdut alegerile in decembrie dreac, acum se zvarcolesc in chinurile facerii si in emoragie cerebrala pe aici la disperare, de disperati ce sunt. Asadar, sa-i lasam sa se tavaleasca in continuare! Sal

    Respekt deosebit

  3. ATENTIE! URGENT! MESAJ ADRESAT SUPORTERILOR “DREPTEI POLITICE” DIN ROMANIA SI TUTUROR AMATORILOR DE SLOGANURI SECURISTE DE LA NOI DIN TARA!

    Va zvarcoliti in chinuri de cand ati pierdut alegerile, sifonarilor!

    V-a invatat Basescu Damigeana sa sariti peste rezultatele alegerilor, sa le furati sau sa ii dati jos la jeapca pe castigatori si acum vi se face rau de la stomac ca nu va iese combinatia si de data asta! Voi n-aveti ba nicio legatura cu democratia, cu respectarea legilor si cu logica, sunteti doar niste sifonari “de dreapta” disperati cu foamea-n gat, n-aveti nicio tangenta cu nimic ce tine de lumea civilizata! Sunteti dovada vie ca Charles Darwin a avut dreptate, omul se trage din primate! Cimpanzeilor ce sunteti!

    P.S. Mars

  4. foarte interesanta opinia unui “celebru” sociolog in seara asta, unul pieleanu, acuzat prin mass media de hartuire sexuala a studentelor sale la snspa. sotul alinutzei kilowatt, isar, omul care tot trage cu dintii sa ajunga pe la bnr, eventual chiar in locul lui isarescu, face un accident grav de circulatie pe valea oltului cu putin timp in urma. in urma accidentului a suferit un traumatism cranio-cerebral si asteapta sa fie trimis la un spital din bucuresti. de mentionat ca isar e de vina pentru acest accident cu mari daune materiale, porche cayennul pe care-l conducea precum si un tir facut praf care a incercat sa-l evite pe teribilistul cu masina de fite care facea o depasire neregulamentara conform politiei rutiere. problema e ca acest sociolog tot incerca sa-i gaseasca scuze terebilistului isar. in acelasi timp omul a trecut la un atac nesimtit la adresa corinei cretu atragand atentia telespectatorilor ca acest comisar roman la c.e. incaseaza 25 mii de euro pe luna si a repetat de mai multe ori cifra ca sa fie bine intiparita in mintea celor care se uitau la emisiune, a continuat spunand ca are la dispozitie o masina de lux si ca nu a sprijinit guvernul tehnocrat in atragerea de fonduri europene???!!! asta chiar ne crede prosti si uituci pe toti? oare anul 2016 a fost atat de departe incat chiar am uitat toti cum se ruga corina cretu de ciolos sa faca ceva si sa atraga fondurile europene propunand chiar sa fie facute niste comise mixte intre guvernul romaniei si consilierii ei doar doar sunt atrase aceste fonduri? si apropo, sociologul sexist mentioneaza iarasi ca la avangardul lui ciolanis hotul de case dovedit din sibiu are undeva la 48-% incredere, ca firea e pe primul loc iar pe trei, ce sa vezi, e ponta. in rest pentru politicieni, clasamentele avangarde si sociopol seamana, dar nu uita sa faca precizarea din randul basisto-penelisto-ciolanistilor cel mai bine sta, undeva la coada clasamentului, tocmai alinutza kilowatt. a mai mentionat ca la el la avangarde, clasamentul jurnalistilor difera mult de cel al lui mirel palada dar ca ii e frica sa-l publice ca sa nu fie atacat de mass media???!!!

  5. Domnule Radu Tudor, sincer, din perspectiva mea, deja devin plictisitoare emisiunile Antenei 3.Eu m-am saturat de tot felul de scenarii despre PSD, PNL,ALDE,Ponta,Dragnea, Basescu, Iohannis coabitare, DNA,sorosisti, iohannisti, basisti, bla bla bla.Oare nu ati putea sa faceti, macar o data pe saptamana o emisiune in care sa discutati lucruri concrete, nu scenarii.Prin lucruri concrete inteleg a-i invita pe unii ministri in emisiune si a-i intreba ce activitati desfasoara dansii in conducerea ministerelor respective.Cei vizati de mine sunt Minstrul Transporturilor, Ministrul Apelor si Padurilor, Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Ministrul Sanatatii si Ministrul Turismului.Nu as dori sa fie genul emisiunilor lui Mihai Gadea in care un personaj e invitat si e lasat sa-si spuna poezia fara a fi deranjat cu vreo intrebare incomoda.Ar trebui sa ofere detalii clare despre activitatea ministerelor pe care o conduc, despre lucrurile sau lucrarile planificate si despre termenul de incepere si de finalizare a acestora.Imi pare rau ca in urma anchetelor jurnalistice facute de colega dumneavoastra Carmen Avram cei implicati sau responsabili nu iau, sau nu au luat nicio masura pentru rezolvarea situatiilor prezentate in dezvaluirile acesteia.Daca presa nu face presiuni asupra celor aflati la putere pentru a-si face treaba pentru care sunt numiti in functii, atunci cine sa o faca.Cineva trebuie sa se gandeasca si la tara asta, nu doar la interese personale sau de grup.Probabil ca imi veti transmite sa schimb canalul daca ma plictisesc, dar eu consider ca ar mai trebui din cand in cand dezbatute si alte probleme decat cele din introducerea prezentului comentariu.

      • Daca asta e politica nu ar trebui sa fie asta si jurnalismul !

        Aproape toti invitatii solo nu primesc deloc intrebari incomode sau mai rau sunt indrumati spre subiectul narativ agreat.

        Exemplu de alaltaieri: domnul Gadea tot incerca sa o faca pe doamna Cretu sa dea vina pe Ciolos pentru neabsorbtie de fonduri iar doamna Cretu spunea ca din 2014 nu s-a facut nimic pe exercitiul bugetar 2014-2020. Vina fiind a lui Ponta si a sistemului IT dat pe mana lui Ghita, domnul Gadea tot insista cu guvernarea tehnocrata !

        Si acum tot PSD-ul se poarta de parca Ghita nu a fost de-al lor.

          • Spre diferenta de sloganul Ponta cel mai bun ! … dar nu inaintatea lui Nastase, care nu e inaintea lui Dragnea daca ar fi el prim-ministru, dar nu e, desi oamenii rai spun ca e, dar ar trebui sa fie !

    • Nasule, asa dupa cum stim toti A3 e un post tv privat care isi stabileste singur politica editoriala pe baza de management generator de profit financiar rezultat din ratingul care se regaseste in pretul de vanzare al spatiului de publicitate, pentru ca asa se supravietuieste-n piata libera daca esti privat.

      Inca doua detalii, dezbaterile tehnice nu fac rating si ultima e ca rolul ministrilor nu e sa stea pe televizor si sa explice populatiei cum se administreaza ministerial un domeniu de activitate, rolul ministrului e sa isi faca treaba cf. fisei postului, daca ai fost angajat vreodata pe undeva mai oficial sunt convins ca intelegi despre ce vorbesc.

      Daca vrei sa inveti administratie publica du-te la FAA (Facultatea de Administratie si Afaceri) din cadrul oricarei Universitati cu profil uman sau la APESA (Administratie Publica si Eficienta Sistemului Administrativ), si studiezi acolo pana iti cad plombele daca esti atat de pasionat. Administratia publica nu se invata si nici nu se preda pe la televizor, cred ca realizezi, acolo se poarta cel mult niste discutii generale cu caracter lamuritor de ordin general.

      A3 este un post privat, asta e de baza. Ceea ce ai prezentat tu in ce ai scris e interesant si poate parea chiar ceva real, dar tine cont de tot ce ti-am transmis, sugestii pe baza carora dezideratele tale incep sa capete nuante utopice mai mult, din pacate. Sal

      P.S. Respekt

  6. Il laudam ieri pe ministrul turismului pentru ideea cu turismul ecumenic…Azi ce citesc !…. “Companiile de stat, chiar dacă sunt pe pierderi, vor acorda tichete de vacanţă de cel mult şase salarii minime pe economie” ne spune tanarul ministru al lui Dragnea….” Trebuie să privim mai mult latura umană, omul trebuie să se relaxeze” ne spune domnia sa. …Doamne dumnezeule,ce e mizeria asta ? Pai vreau sa castig bani din turism sau sa cheltui cu el ? S-a inventat o noua specie protejata prin lege in Romania,” salariatul la Stat” ! Tot ce produce un intreg popor din munca uneori si de 10-12 ore la privat in loc sa mearga spre investitii,spre dezvoltare,educatie,infrastructura ia drumul buzunarului acestuia ceilalti sa crape.nici macar criteriul performantei nu mai functioneaza.Esti un carator de servieta al unui stab din PSD chiar daca nu produci nimic iti iei pe langa salariul de nabab si 6 salarii minime sa faci un weekend la Mamaia (dar numai la acele Hoteluri care au contracte cu o anumita firma de panificatie ?) …Ce cosmar ! Ce parere aveti domnule Tudor in ce tara se mai intampla asta ?

      • Pare a fi o compensare pentru ca bugetarii nu primesc tichete de masa si nici prime pe tot anul,continuare a unei ordonantze date de Ciolos,99/2016.

    • Aaaa. pai da d-le, e problema mare, mare de tot la treaba asta cu Ministerul Turismului d-le!

      E problema mare ca in mod normal Ministerul Turismului trebuia lasat desfiintat, ca in vremea guvernarii Ciolos. Atunci pur si simplu Ministerul Economiei, Comertului si Turismului a devenit Ministerul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri condus de Costin Grigore Borc, astfel turismul nu doar disparand din denumirea acestui minister, ci din intreg guvernul Ciolos. Atunci nu se mai zvarcoleau de grija si in chinuri niciunul din suporterii astia “de dreapta”, foarte mari amatori de sloganuri securiste, atunci nu mai aveau nicio grija si nu li se mai facea rau de la stomac!

      P.S. Ar trebui redesfiintat Ministerul Turismului si eventual adus Costin Grigore Borc inapoi, ca pe vremea aluia au fost realizari multe, marete si efervescente, se stie. Atunci li se spargea basca efectiv tuturor gargaragiilor astora de sifonari “de dreapta”, ii durea in posterioare, pe cand acum nu mai pot de grija d-le, dorm foarte agitati ca nu le face lor guvernul PSD-isti improvizatii si avioane, sa aiba si ei cu ce sa se dea in barci. Au toti idei, sunt plini de idei, sugestii, tot felul de parerologi care au fuleu maxim. In Romania exista o vorba care caracterizeaza aceasta categorie de specimene si anume, “Oamenii cu idei se numesc… idioti!”.

      Respekt deosebit

    • In acest timp persoanele FARA VENITURI sunt obligate sa plateasca 7(sapte) salarii minime pe economie daca apeleaza la serviciile medicale la Stat sau 68,75 lei LUNAR pentru acelasi lucru indiferent ca apeleaza sau nu …Ce fel de guvern social-democrat e acesta ? Ala fara venituri declarate poate o fi si vreun tanar de bani gata dar acela se duce la medicul privat ca-i platesc parintii spitalizarea sau consultatia dar aia multi care nici someri nu mai sunt la 45-50 de ani si traiesc de pe o zi pe alta de unde sa scoata banii astia domnilor politicieni “de stanga” ?

      • Nasule, vezi ca iar ai gresit blogu! Acum doi ani ragaiati zor-nevoie ca pe aia de la Colectiv i-au omorat politicienii corupti care au dat foc la club noaptea ca hotii si bacteriile lui Tolontan care au facut genocid in spitale, foarte multi dintre ranitii din Colectiv neavand nici macar asigurare medicala. Faceati urat, va tavaleati nu alta, ca trebuia sa li se acorde asistenta medicala gratuita, nu ii salvau spitalele si cu Raed Arafat pe gratis! Cu aia nu mai era nicio problema ca nu platisera nimic la stat, de vina erau tot comunistii, rusii si cu Ciuma Rosie, in golania voastra ordinara de golani! Acum sunteti foarte preocupati de platirea de taxe si asigurari medicale, sifonarilor ce sunteti de gargaragii “de dreapta”!

        P.S. Ia-ti pastilele nasule si du-te la culcare! Dar nu inainte de a scrie pe aici ce studii ai absolvit la viata ta si daca ai antecedente in familie de afectiuni neuropsihiatrice?

        Respekt deosebit. Pa, pa

      • Fara bani nici iarba nu creste, nasule! Asteapta sa iti dea statul gratis, ca eventual dupa ce te faci bine sa ai de unde sa iesi in strada si sa le ceri demisia cu ragaieli securiste “de dreapta”! Sifonarilor ce sunteti, va opintiti ca sunteti mari suporteri “de dreapta”, dar voua trebuie sa va dea statul si sa va asiste statul, sa aiba grija statul de voi. La munca ba corporatistilor si pro-capitalistilor ce sunteti, apucati-va si voi de o afacere si faceti profit din performanta, ca in tarile civilizate si avansate tehnologic totul e pe bani si performanta, nimeni nu iti da mura-n gura si nu sta sa te-asiste sau sa aiba grija de tine nimeni daca n-ai contribuit cu nimic. Parca ati fi schizofrenici dreacului in dileala voastra, ca dupa ce ii injurati toata ziua pe guvernanti si le cereti demisia dupa aia aveti pretentia ca de ce nu va dau si nu au grija de voi! Sunteti niste maidanezi care dati doar din gura. Va jurati sa faca sa moara ca sunteti periculosi dar sunteti doar nebuni, nu sunteti sanatosi. La munca ba, sifonarilor! In viata asta nimic nu e gratis!

        Respekt

Leave a Reply to Radu TudorCancel reply