Premierul Ludovic Orban consideră că ar trebui crescută vârsta de pensionare pentru anumite categorii de angajaţi. Acesta a dat ca exemplu profesorii, care ar putea avea opţiunea să lucreze până la 70 de ani.

Declaraţia a făcut-o în contextul în care Guvernul a stârnit un val de nemulţumiri după ce a anunţat că vrea să interzică din nou cumulul pensiei cu salariul în sectorul bugetar.

„Sunt domenii de activitate în care angajații ar trebui să decidă ei dacă se pensionează. Să se mărească vârsta de pensionare, de la 65 la 70 de ani. În medicină sau educație de exemplu. Să decidă ei, adică să nu vină cu sistemul ăsta să fie la mila unui director de școală să li se prelungească sau nu pe un an de zile dreptul de a profesa”, a declarat premierul Orban, citat de antena3.ro

PS : Cred ca din punct de vedere constitutional si al drepturilor omului, ar fi o problema ca anumite categorii sa se poata pensiona la 70 de ani, altele nu. Ori toti sa aiba aceasta posibilitate legala, ori nici unul.

Apoi vin restul intrebarilor :

Varsta asta va fi optionala sau obligatorie? Nu angajatul poate decide varsta de pensionare, trebuie sa existe o lege in acest sens, pe care sa o aplice angajatorii

Se poate da o lege doar pentru anumite categorii profesionale?

Daca si altele vor dori acelasi lucru, cum se va proceda? Se da cate o lege pentru fiecare categorie?

N-ar trebui sa fie intai intrebata CCR, ca sa nu constatam ulterior ca e un posibil conflict de natura constitutionala?

 

 

6 COMMENTS

  1. Adica…daca mai ai zile…mai iei o pensie…daca.nu…de la serviciu, direct la morga.
    In educatie, pana la 70 ani ?
    Asta gandeste ?
    Eu incerc sa il inteleg.Toata viata a stat pe banii statului .Nici nu a avut nevoie de 3000 lei pe luna.Cazare de la stat…masini de la stat…avioane de la stat…decontari cheltuieli de la stat…ca d aia se numeste stat.Ca sa stai.
    Si d aia viseaza sa iasa la pensie la 70 ani.

  2. De ce compara cetatenii Romaniei cu cei din Occident ? Nivelul de trai nu l putem egala.
    Salariile nici atat.
    Viata pensionabililor a fost intr o perioada austera, comunista.Pai, noi ne comparam cu perioada lor de.munca si de trai?

  3. Raduuuu! Nu intra pe fenta lui sica lautarul! Cunos bucurestence si nu numai, care au 45 ani vechime in campul muncii dar la ora actuala lucreaza cu ora! Au carte de munca sau contract si tot 1500 lei au pensie! E o capcana in care se intra cu brio pentru “sclavia moderna”,muncesti pana iesi cu picioarele inainte si vata in nas dar tot pensie de mizerie sau, poate intentioneaza ca cei care depasesc varsta de pensionare,sa faca voluntariat! Fara niciun sfant, dar taxe si impozite sunt obligati sa plateasca! E sclavie clara! Ce fac astia cu tineretul neprofesionalizat? Ii lasa sa bata pietroaiele sau pentru trafic de orice,sau, mitinguri sponsorizate, pentru orice manevra la comanda sponsorizati?

  4. Ha…ha haaaaa! Glumatataaa! Daca era dupa ciorba de la tricoceni il inteleg. Eu vreau pensie la 80 dar cu o conditie sa fiu parlamentar. Sica are trac si presimte ca ii fuge covorul. Este beat de putere si creieri miros a incins. Pana la alegerile locale o sa tot arunce pastile. Nu are ideii este.sec de murfatlar si bate campii sa traga de timp. Mai bine pleaca la urat cu plugusorul sa il vadalumea prin judete . Daca nu are mesaj ii cere lui ioha dar trebuie sa vorbeasca rar si la final sa nu uite parola ,, lucrul bine facut”

Leave a Reply to MakmakCancel reply