Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat luni, în plenul Camerei Deputaților, că respinge categoric orice încercare de reformulare trunchiată și orice denaturare a sensului textului din titlul moțiunii inițiate de ALDE – “Drepturile omului nu sunt un lux” -, precizând că nu servește nimănui să se poarte o discuție în termenii “caricaturali” ai moțiunii simple propuse.

“Situația pe care o denunț este de a avea numai un set de legi care afirmă pur teoretic drepturi și libertăți, dacă acestea pot fi încălcate prin eludarea sau aplicarea preferențială a legii în favoarea celor puternici și celor conectați. Corupția, tratamentul preferențial în aplicarea legii, plastic spus faptul că unii sunt mai egali decât alții, sunt o povară pentru cetățeni. Și istoria recentă ne oferă un argument că legea trebuie aplicată. Fără excepție, fără rezerve și în mod egal. Numai așa drepturile pot trece pragul teoriei și al declarațiilor, pentru a putea fi exercitate în mod real de către toți cetățenii țării. Aceasta este singura interpretare corectă a afirmației mele pe care mi-o asum pe deplin. Suntem așadar de acord, eu, deputații care au semnat moțiunea, cei care nu au semnat-o și în general toți cetățenii României că drepturile nu sunt un lux”, a precizat Prună.

Ea a adăugat că nu servește nimănui, în orice caz nu interesului pentru adevăr și pentru o dezbatere publică matură, o discuție în termenii caricaturali ai moțiunii simple propuse de ALDE, pentru că România este un stat de drept, nu se află sub controlul poliției politice.

“Cred că nu servește nimănui, în orice caz nu interesului pentru adevăr și pentru o dezbatere public matură, să purtăm o discuție în termenii caricaturali ai moțiunii simple propuse astăzi. România este un stat de drept, este membru al UE. România nu este un stat totalitar și nu se află sub controlul poliției politice. Trăim într-o țară în care măsurile preventive, inclusiv mandatele de supraveghere tehnică, toate sunt dispuse de judecători independenți. Trăim într-o țară în care serviciile de informații se află sub controlul Parlamentului”, a afirmat ministrul Justiției.

Raluca Prună a precizat că prioritatea absolută a mandatului său este cetățeanul, cel care se află în centrul politicilor publice pe care le-a gândit pentru sistemul de Justiție ca serviciu public.

“Avem o Constituție care garantează drepturi fundamentale. Noi, ca decidenți din puterea legislativă și din cea executivă, avem obligația de a defini cu înțelepciune un punct de echilibru. Rolul nostru comun este acela de a construi un spațiu care să permită cetățenilor un trai în siguranță. Justiția și aplicarea legii sunt peste tot. Ne apără de hoți, ne țin la adăpost de traficanții de droguri, ne apără de terorism și de crima organizată. Cred că asta ne dorim cu toții. În fiecare zi așteptăm soluții de la Justiție”, a punctat Prună.

Cât privește OUG nr. 6/2016 privind interceptările, ea a spus că moțiunea simplă nu este instrumentul prin care o ordonanță de urgență poate fi corectată dacă este nevoie.

“Nu este nici instrumentul care va da răspunsul la soluția pe care România o va adopta în această materie. Parlamentului îi revine răspunderea constituțională cu privire la ordonanță, stă în puterea Parlamentului să aprobe integral, să modifice sau să o respingă”, a precizat Raluca Prună.

Nu în ultimul rând, a adăugat ministrul, trebuie apărată Justiția “de atacurile celor care se tem de ea, pentru că într-o societate liberă nu există doar drepturi, după cum nu există doar obligații”.

“Construirea deliberată și constantă de către anumite părți interesate a percepției că instituții ale statului democratic sunt organe represive este și periculoasă și de natură să erodeze instituțiile fundamentale ale statului de drept. Este rolul nostru comun, al puterilor legislative, executive și judecătorești, să marginalizăm vocile care subminează încrederea cetățenilor în capacitatea statului de a gestiona treburile publice. Construirea încrederii începe de la un discurs responsabil și se consolidează prin colaborare și echilibru între puteri”, a subliniat ministrul Raluca Prună.

Ministrul Justiției a fost prezent luni în plenul Camerei Deputaților la dezbaterea moțiunii simple, inițiată de ALDE, cu titlul “Drepturile omului nu sunt un lux.

Semnatarii, 53 de deputați de la PSD, UNPR, ALDE, UDMR, neafiliați, spun că textul moțiunii se bazează pe o afirmație a ministrului Justiției, Raluca Prună, potrivit căreia “OUG nr. 6 din 11 martie 2016 nu restrânge drepturi și libertăți, ci tocmai le face efective. Cu o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic”.

“Ați afirmat că discuția despre drepturile omului reprezintă un lux teoretic. O afirmație extrem de periculoasă, surprinzătoare, care a obligat Parlamentul României la reacție și, mai mult, la atitudine față de drepturile fundamentale care nu sunt un lux, atitudine care se concretizează prin această moțiune simplă. Poate nici nu ar trebui să ni se pară surprinzătoare declarația dumneavoastră, având în vedere că ne-ați anunțat, cu multă mândrie chiar, că împărtășiți principiile fostului ministru al Justiției Monica Macovei, care ne spunea, nu cu mult înaintea dumneavoastră, că în România ‘drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin'”, se arată în moțiune.

Inițiatorii documentului cer demisia ministrului Justiției. “Dacă nu vă veți da demisia ori dacă nu veți fi demisă de către șeful Guvernului înseamnă că nu ați făcut decât să dați glas prin declarația dumneavoastră, precum și formă juridică prin ordonanța pe care ați inițiat-o unei filosofii despre precaritatea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor ce este împărtășită de întregul Executiv”, se mai arată în document.

19 COMMENTS

  1. Dar ea s-a uitat în oglindă?
    A citit Constituţia?
    Dacă aş fi în locul politicienilor i-aş zbura pe toţi din funcţii!
    Apropo de politicieni, ce muncesc ei pentru veniturile care şi le-au dat?
    Nimic?

  2. O acuz de naivitate politica pe aceasta doamna de la minister….Cine a vrut sa inteleaga a inteles ceea ce spunea in acea fraza nu din ceea ce unii au extras din context ulterior a dat in clocot democratia din manuale in domniile lor.O acuz de naivitate pentru ca o data pe luna-i vine si lui Tariceanu ciclul anume sa pozeze in mare protector al Statului de Drept.Asta e tot.Are o norma minimala,o data pe luna.Jurnalistii independenti il sustin transpirand de zor prin tot felul de emisiuni sa-i dea numai dansului dreptate sa-l ridice in slavi cat ii tin plamanii.Asta-i politica,asta e tara….asta e presa.

  3. O întrebare decentă:
    – Pentru ce mai există DNA-ul dacă la majoritatea anchetelor se dau achitări sau cu suspendare ori o mică amendă penală?
    http://www.luju.ro/magistrati/instante/inca-o-achitare-pe-lipsa-de-probe-procurorii-dna-nu-au-fost-capabili-sa-dovedeasca-acuzatia-de-dare-de-mita-adusa-fostului-sef-al-camerei-de-comert-si-industrie-a-romaniei-avocatul-mihail-vlasov-judecatoarea-adriana-elena-bajan-de-la-cab-nu-exista-probe-c
    Nu văd rostul acestei instituţii decît ca un joc politic pentru imagine prin circ permanent! Nu e jicnire! E ceea ce se practică în toată ţara!
    Toţi escrocii sunt pe aceleaşi poziţii dinainte de a fi anchetaţi sau plimbaţi cu cătuşe prin faţa camerelor de luat vederi!

  4. rade ciob de oala sparta.vorbeste despre termeni caricaturali o caricatura de ministru al justitiei dintr-o caricatura de guvern condus de un prim-ministru marioneta(adica tot o caricatura). guvern care este al unei caricaturi de presedinte.

  5. Abia astept ca Prunoaia si celelate legume/buruieni de Bruxelles, in frunte cu cepoiul ( o ceapa mare, mare ca cea din Periceii Salajului) numit Ciolos, sa-si verse secretiile/sucurile in capul parlamentarilor , iar acestia sa le multumeasca pentru efort. Aici s-a ajuns in ROM-manelia !

  6. Abia astept ca Prunoaia si celelate legume/buruieni de Bruxelles, in frunte cu cepoiul ( o ceapa mare, mare ca cea din Periceii Salajului) numit Ciolos, sa-si verse secretiile/sucurile in capul parlamentarilor , iar acestia sa le multumeasca pentru efort.

  7. A luato gura pe dinainte de la inceput.A recunoscut ca a venit cu sarcini trasate de la ….In calitate de ‘pompier’ sa stinga ‘focul’, adica sa scoata din joc anumiti sefi, si sa puna altii. Ai lor.
    Dupa aia, pleaca.Asta a fost misiunea ei.

  8. “România este un stat de drept, este membru al UE. România nu este un stat totalitar și nu se află sub controlul poliției politice.” … zise marmota continuind sa impacheteze ciocolata 🙂

  9. Eu sincer nu inteleg de ce Antena 3 promoveaza ALDE.

    Nu e ALDE partidul ala cu o multime de penali si traseisti si Tariceanu care nu si-a mai gasit loc in PNL si a plecat “corupt” de Ponta sa faca la fel cum a facut Basescu cu Stolojan, sa rupa PNL ? Nu e al doilea om in ALDE baiatul ala care “i-a furat” partidul lui Voiculescu si s-a considerat parte vatamata in dosarul ICA ?

    Il auzeam si pe Mircea Badea zilele trecute spunand ca el l-ar vota pe Tariceanu dar nu ALDE ca e “plin de penali pe-acolo”. Nu e un contradictio in adjecto ?

    Sa spunem ca vreti o alternativa la PSD si PNL. Ok, promovatii pe domnul Ghise, pe Nicusor Dan, partidul verde, etc. Dar ALDE ? Vreti sa fiti la concurenta cu RTV care promoveaza PMP ? Nu-nteleg.

    Poate o sa veniti sa spuneti ca Tariceanu e singurul care are curajul sa spuna X si Y. Nu, Tariceanu e cel care castiga capital politic spunand contrariul a ce spun PSD si PNL asemeni lui Basescu si singurul pus la inaintare de PSD sa spuna prostii !

    Whatever ! Asta e Romania si intotdeauna trebuie sa existe partide balama.

  10. domnule radu , codrin stefanescu a declarat ca din publicul a3 pe nimeni nu intereseaza parerile invitatilor pnl in emisiuni. deci a recunoscut ca a3 este un post psd-ist. dumneavoastra sustineti alde si tariceanu.
    intrebare : de ce mai vin invitatii pnl la a3 ?

  11. Este normal sa aiba tupeu cand in sala au fost prezenti cativa parlamentari care nu au fost in stare sa o puna la punct.

  12. PM Ciolos pare a nu sesiza derapajele din discursurile d-nei Pruna! Fac echipa ” buna” impreuna, Romania mai stai o tura!

    • Paste e pruna Mai mare in grad Si ciolos face flotari in Fata ei…mai stiu cum e si cu acoperitii astea, care CE grad are!

Leave a Reply to calinCancel reply