Vladimir Putin a fost declarat castigatorul alegerilor prezidentiale din Rusia, cu 76 de procente.

Cu inca 6 ani de domnie pina in 2024, Putin va cumula 24 de ani la conducerea Rusiei, alternativ ca premier sau presedinte.

Putin ii calca pe urme lui Iosif Vissarionovici Stalin, singurul lider de la Moscova care a condus mai mult de 24 de ani.

Victoria de tip sovietic a lui Putin s-a produs in contextul in care principalul lider al opozitiei Alexei Navalny nu a fost lăsat să participe în alegeri.

Rusia a devenit cel mai periculos actor statal pe plan mondial. Incalcarea regulilor de baza ale dreptului international, invadarea unor state independente recunoscute de ONU si alte institutii, anexarea prin forta a unor teritorii, operatiuni comandate de asasinare a unor oponenti atat pe teritoriul sau cat si in strainatate – acestea sunt reperele de baza ale politicii ruse de cand la putere se afla fostul agent KGB Vladimir Putin.

Unele voci romanesti (e adevarat, neoficiale) au inceput in ultima perioada sa pledeze pentru Rusia in contextul unor sanctiuni europene si internationale la adresa Moscovei, pentru motivele enumerate mai sus. Sanctiunile sunt sustinute si aplicate de toate tarile civilizate din UE si NATO. Pentru prietenia cu Moscova pledeaza cei ce vor afectarea solidaritatii occidentale din interior. Limbajul populist, anti-european si anti-american isi face din ce in ce mai mult loc in spatiul politic si public, iar impactul electoral cu legitimarea acestor curente poate reprezenta o victorie a operatiunilor Rusiei.

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/03/18/alegeri-in-rusia-parisul-nu-recunoaste-votul-din-crimeea–75270

PS : Sunt curios daca vreo alta capitala europeana – de exemplu Bucuresti – are curajul sa nu recunoasca rezultatul votului din Transnistria, o regiune separatista rupta din trupul Basrabiei prin forta militara a Moscovei…

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/03/18/rusia-a-dezvoltat-si-stocat-in-secret-agentul-neurotoxic-utilizat-in-otravirea-unui-ex-spion-rus-in-marea-britanie–75178

https://www.agerpres.ro/politica-externa/2018/03/18/alegeri-prezidentiale-in-rusia-opozitia-si-ong-denunta-sute-de-nereguli–75157

http://www.consilium.europa.eu/en/policies/sanctions/ukraine-crisis/

 

23 COMMENTS

  1. Eu inteleg si aprob ca Putin ii calca pe urmele lui Stalin, dar intrebarea, RT, e de fapt alta: ai date ca aia 76% ar fi nereali? S-au fraudat sau au venit la vot mai putin de 50%? (Asta cu procentul de participate chiar nu am vazut stire, de/aia intreb).
    Ca atunci problema nu e Putin. Atunci problema e ca noi incercam sa ne pipilim contra vointei unui popor, nu a unei persoane fizice. Stiu ca uman, propagandistic e mai usor sa azmuti o populatie contra unui om (nume premume si fatza) decat sa o faci sa fie contra unui popor. Da daca poporu ala NU se considera stalinizat sub Putin si aia 76% din alegatori (nu stiu care a fost procentul de participare, dar SUA ne invata ca in democratie trebuie sa tii cont de vointa celor care voteaza) sunt pe bune, ce facem, ii dam inainte ca Putin e Stalin?
    Repet, eu cred ca putin se considera stalin, dar intrebarea era despre alegeri si daca sa-l insultam pe poporul rus care si el are dreptul sa aleaga. Atunci poate ca poporul rus e f periculos, dar nimeni din NATO asta paraplegic n-are cojones sa spuna asta. Ce zici?

      • ce e nedemn sau tiranic in ati dori sa redai gloria puterea si suveranittae natiunii tale amenintate in timpul presedintiei luiYeltin cu dezagregare si disolutia Putin este iubit si respecat pentru ca salvat Rusia de la destinul ce ar fi asteptat-o ..dezmembrarea si capararea resurselor naturale a economiei si insusi pamantului ( ma refer la fondul agricol la pamant) de catre vest( pe model Romania) Ruisa lui Yeltine ra penibila umilita pe toate capitolele redusa la actor regional submediocru si ridiculizata chiar si de state africane…perdanta a unui Razboi cu militantii separatisti ceceni ( pe care aparent nu-i contracaracti ca mesaj comparativ cu cei ucrainieni)… cu ecnomia in colaps si lumea interlopa din ce in ce mai prezenta in toate cotloanele societatii si administartie rusesti..din punct de vedere politic influenta si prestigiul Rusiei puteau fi emblematic redate/surprsie in raspunsul/reactiea Rusiei la Razboiul din Serbia 1999 trimiterea ruginiturii aleai maritime de care si acum se rade..e o imagine cu valoare iconica a decadentei puterii rusesti..fara armele nucleare nici macar era Putin nu ar mai fi apucat-o caci statul rus ar fi fost impartit.
        NU SUNT PRO-RUS DIMPOTRIVa DAR ANALIZA MEA REDA EXACT REALITATEA DIN RUSIA LUI YELTIN SI ALUI PUTIN PRECUM SI MOTIVELE CARE AU STAT LA BAZA POPULARITATII SI RESPECTULUI DE CARE SE BUCURA PUTIN. EL ESTE PRIVIT SI PE BUNA DREPTATE DE ALTFEL,DE CATRE POPORUL RUS DREPT SALVATOR

  2. Citez de la cineva,unde eu nu pot comenta : si Merkel e la al patrulea mandat…asta inseamna ca e pe urmele lui Hi….ler ??!!.P.S.: nu va spune nimic amestecul cia in treburile interne ale Romaniei si cozile de topor din serviciile noastre( probabil,doar cu numele) ?

  3. Antena 3 ajuta la propagarea mesajelor anti UE. Azi dimineata a vorbit Nastase. Ne-a dat lectii cum ar trebui sa facem politica externa si practic cum cresterea interesului national si a demnitatii sta intr-o mai buna colaborare cu Rusia. Domnul de la Ministerul de Externe sustine acest mesaj si Tariceanu sustine idea unei mai bune colaborari cu Rusia.

    PS: Nastase zicea ca nici scutul de la Deveselu nu isi mai are rost. Antena 3 sustine niste voci care ne vor cat mai departe de nucleul dur la UE.

    • Esti praf. La Antena 3 vezi toate opiniile, si cele pro-europene si pro-americane dar si voci precum cea a lui Adrian Nastase. Pentru un dialog functional cu Rusia pledeaza toata lumea civilizata. Problema e ca Rusia nu vrea dialog si ramane un stat agresor si periculos.

      • Interesant limbaj, lipsit de bun simt. Eu am spus ca Antena 3 ajuta la propagarea unor mesaje anti UE. Tu ai spus: “[…], dar si voci precum Nastase” ai confirmat ce am spus eu. Oricine isi doreste relatii normale cu toata lumea, dar hai sa nu ne facem ca nu intelegem. Rusia a invadat o Ucraina, Rusia se foloseste de propaganda pentru a se implica in politica interna din Marea Britanie, SUA, Franta, Germania, Ungaria, Polonia. In contextul asta sa ai voci care spun ca nu mai este nevoie de scutul de la Deveselu, sa ai politicieni care se indeparteaza usor usor de UE si zic tot mai des ca trebuie sa fim mai prietenosi cu Rusia atunci este foarte grav. Iar voi ajutati la propagarea acestor mesaje.

        Acum 2-3 ani nu auzeai astfel de mesaje: Romania este colonie americana. Romania este sluga Uniunii Europene. Americanii ne fura banii pentru ca ne vand armament. Nu ne trebuie inzestrare militara pentru ca oricum Rusia e mai puternica. Nu avem nevoie de scutul american de la Deveselu. Usor usor aceste mesaje sunt tot mai des auzite la Antena 3 si la Romania TV si automat in randul populatiei.

        Tot ne plangem cu minciuni si manipulari de genul Soros, colonie americana si sclavii UE. De parca ei sunt de vina ca oamenii mor in spitale din cauza infectiilor spitalicesti. De parca Soros, americanii si UE sunt de vina ca nu avem autostrazi. De parca toti astia sunt de vina ca in armata Romaniei tancul principal este T-50 intr-un numar atat de mare. Ca la Cugir orice ai incerca tot AK iti iese, desi ei au colaborari cu firme de armament din SUA, iar pe problemele din industria de aparare pot continua.

        Ca este cu intentie sau nu… asta nu pot sa spun, dar este clar ca sunt mesaje anti UE, anti americane ca nu trebuie ajutate, care nu trebuie raspandite. Asta este tot ceea ce zic: NU ajutati la raspandirea unor mesaje anti UE, anti americane. Daca o vom tine tot asa in 5-10 ani vom fi precum Turcia sau Ungaria, poate mai rau.

          • Te folosesti de un limbaj suburban, total anormal pentru un om in pozitia ta si de varsta ta. Am inteles partea cu opinii pro si contra. Mai sus am mentionat ca tot mai des se aud niste mesaje care acum 2 ani nu existau (ceea ce este adevarat). Am descris niste adevaruri pe care Romania le traieste. Eu doar am rugat sa nu ajutati acele mesaje sa fie raspandite. Iar tot ceea ce spun sunt bazate pe emisiunile difuzate. Eu urmaresc doar Antena 3 si am vazut cum aceste sunt tot mai dese si tot mai slab combatatute de majoritatea moderatorilor.

      • Cine e la antena 3 pro usa , sau pro european ? Exemple !

        Daca sunteti pro – usa , ati pleda pentru pedepse mai mari pentru coruptie si confiscarea averii, ati fi pro descentralizare si mediu privat si nu centralizare si stat comunist.
        SUA s-a pronuntat in favoarea DNA si continuarea luptei anti coruptiei.
        Coruptie inseamna slabirea democratiei, cum e in Teleorman.

      • Domnule Tudor, las-o-n …., ca prea e gogonata aia cu lumea civilizata care doreste dialogul cu Rusia!
        Adica ii pui unuia cutitul la git, si-i spui: “Hai sa dialogam! Nu-i asa ca …?”
        Daca s-ar dori cu adevarat dialogul s-ar stopa, pentru moment, “marsul de apropiere” catre granitele Rusiei.

  4. Așa sulfuros cum îl zugrăvesc propagandiștii, Putin a redat rușilor demnitatea.
    Ce mai plângeau mântuitorii bruxelezi și de peste ocean de grija populației din Crimeea după anexare! În Crimeea, Putin a fost votat cu un procent de 91,7% dintre cei care s-au prezentat la urne. N-o fi procentul real, dar oricum o dai, tot este mai mare decât media pe țară!
    Sancțiunile sunt pentru retardați. Doar o firmă germană, Linde Group, investește 10,5 miliarde de dolari (aproape jumătate din împrumutul acordat de FMI și BM României, făcut cadou băncilor străine ce activează în România) în construirea unui complex chimic de producere a etilenei. Cum dracu’ să mai pui boticul la propaganda cu sancțiunile! Ai dracu’ de solidari nemții ăștia!

  5. În Rusia trebuie să crezi, nu poți să o înțelegi, sau ceva de genul se spunea, am văzut prin niște cărți despre domnia țarilor. Care suficienți dintre ei au domnit mai mult de 24 de ani, dar probabil că referirea făcută nu includea și perioada de dinainte de 1917.
    Eu nu am o problema cu ce votează sau de ce votează cum o fac rușii, mă deranjează ipocrizia și interminabilele lecții venite de la state care se erijează permanent în profesori de democrație sau de drepturi de tot felul, sau de anti-corupție dacă vreți, apropo de cazul nostru.
    În momentul când cineva merge să o critice pe Merkel și nu e de acord cu ce face, refuză să-i ridice osanale sau să înfiereze “populistii” cu mânie proletara, e făcut în fel și chip, discreditat, i se blochează contul pe fb, de exemplu, în cel mai pur spirit al “toleranței” care e clamata non-stop. Toleranța intoleranta.
    Unde mai e libertatea de gândire, libertatea cuvântului?
    Sau să se arunce anatema pe milioane și milioane de oameni care nu votează cum vor iluștrii corifei bruxellezi nevotati de nimeni, pt că în momentul când asmuti toată presa aservita asupra “populistilor” uitând că ei au ajuns în poziția respectivă fiind votați de oameni, nu mai pot clama că sunt mari democrați. Când democrația și votul sunt bune doar dacă iese cine trebuie, atunci e o problemă.
    Ce lipsește încă e să-i bage la pușcărie pe indezirabili cum face la noi binomul, sau cum au făcut în Rusia cu domnul respectiv și pot sta liniștiți, nu mai amenință nimeni “valorile”, “construcția UE”etc.

Leave a Reply to Radu TudorCancel reply