Agerpres citeaza cateva declaratii interesante ale micutului stalinist Vladimir Putin. Acesta recunoaste ca lansarea de rachete catre Siria a fost un gest de forta, un semnal pentru a fi recunoscuta capacitatea militara a Rusiei pe plan international. Dumnezeu stie incotro mai vrea Moscova sa lanseze rachete pe viitor, pe cine mai vrea sa atace.

=======================

151007-russia-syria-missle-mbm_57e14262f960e65a2f603c91147d40a1.nbcnews-ux-2880-1000“În principiu, toți partenerii noștri, cel puțin la nivel de experți, știu că Rusia are astfel de arme. Dar una este să se cunoască aceasta la nivel de experți și cu totul altceva este ca (celelalte țări) să se convingă că ele există cu adevărat și că sunt într-adevăr de foarte înaltă calitate. Avem specialiști foarte bine instruiți și pregătiți care să le poată utiliza în mod sistematic. Și, nu în ultimul rând, Rusia are voința de a folosi aceste arme în cazul în care aceasta corespunde intereselor naționale ale statului și poporului rus“, a declarat presedintele Rusiei Vladimir Putin, în interviul acordat jurnalistului Vladimir Soloviov.

Federația Rusă a folosit în Siria arme de înaltă precizie împotriva Statului Islamic. Flotila rusă din Marea Caspică a lansat rachete de croazieră împotriva teroriștilor, scrie RIA Novosti.

“Aceste rachete au intrat în serviciu în 2012. Raza lor de acțiune este de 1.500 km, dar acestea sunt desigur arme high-tech, de înaltă precizie. Intenționăm să reutilăm forțele noastre armate nu doar cu astfel de rachete, ci și cu echipamente moderne terestre, cu alte echipamente aeriene. Acestea sunt sisteme complexe și (…) sunt și eficiente”, a afirmat liderul rus.

La replica moderatorului că serviciile secrete americane au anunțat că unele din rachetele de croazieră ruse au deviat de la țintă și au căzut în Iran, președintele Putin a spus: “Serviciile de informații americane sunt cele mai bune din lume, dar nici ele nu știu totul”.

“Serviciile secrete americane sunt cele mai bune din lume, dar să nu aruncăm cu piatra în ele. Sunt dintre cele mai puternice, dar nici ele nu știu totul și nici nu trebuie să cunoască”, a insistat Putin, adăugând că Rusia are arme similare celor americane: nu sunt nici mai bune, nici mai rele — “sunt la fel”.

============================

Analistii occidentali au aratat ca cel putin patru din rachetele rusesti lansate catre Siria a cazut pe teritoriul Iranului, nereusind sa-si atinga tintele. 4 din 26 – ramane pentru fiecare sa aprecieze cat de eficient a fost semnalul de forta al Moscovei. Care spune clar : a fost un gest de forta, nu vreun efort antiterorist…

151008150011-russia-missile-lands-in-iran-syria-sot-nr-00011021-large-169

===========================

RUSIA A FOLOSIT BOMBE INTERZISE

Un nou tip de bombă cu fragmentare, fabricată de ruşi, este folosit în Siria, denunţă HRW

Un nou tip de bombă cu submuniţie, de fabricaţie rusească, a fost utilizat în atacurile aeriene din Siria pentru prima dată, a denunţat duminică organizaţia Human Rights Watch (HRW), relatează DPA în pagina electronică.

Bombele, concepute pentru a distruge vehicule blindate, au fost folosite în urmă cu o săptămână într-un atac aerian la sud-vest de Alep, a anunţat organizaţia nonguvernamentală (ONG) pentru apărarea drepturilor omului cu sediul la New York.

Acest tip de bombe este interzis de o convenţie semnată în 2008 de către 98 de state, deoarece are un impact larg şi tinde să lase în urmă submuniţie neexplodată, care provoacă vctime în rândul civililor atât când sunt folosite, cât şi ulterior.

Activişti din cadrul opoziţiei siriene afirmă că bombe cu fragmentare au fost folosite, de asemenea, în atacuri aeriene în apropiere de linii ale frontului la nord de Hama, în centrul Siriei, unde forţe guvernamentale siriene susţinute de către avioane ruseşti de război au câştigat teren în ultimele zile.

“Este tulburător că încă un tip de submuniţie este folosit în Siria, având în vedere răul pe care-l produce civililor în anii care urmează”, a declarat Nadim Houry, adjunctul directorului pentru Orientul Mijlociu al HRW.

Organizaţia a precizat că nu poate să confirme dacă bombele cu submuniţie folosite la Kafr Halab, la sud-est de Alep, au fost largate de către forţe siriene sau ruse.

Nici Siria şi nici Rusia nu au semnat Convenţia cu privire la armele cu submuniţie, în 2008. Astfel, ele nu se supun interdicţiilor impuse acestui tip de armament.

HRW afirmă că forţele siriene au folosit în mod repetat bombe cu fragmentare în războiul civil care devastează această ţară din 2011 încoace.

Potrivit organizaţiei, gruparea extremistă Statul Islamic (SI) a folosit, la rândul ei, acest tip de armament în asaltul asupra oraşului kurd Kobane, anul trecut.

 

14 COMMENTS

  1. Rusii sunt de porc doar USA au dreptul sa detina si sa foloseasca rachete de croziera astfel se supara propagandistii de serviciu.

  2. ce spune ” micutul stalinist ” e una si ce face efectiv e alta. ca sef de stat e normal sa-si laude propria armata plus ca are de ce in siria. sa se insiste pe balariile unor “analistii occidentali ” privind eficienta rachetelor lansate din marea caspica e la fel de real cu “doborarea” unui avion rusesc mig 29 de catre 3 f 16 turcesti undeva la granita cu siria.problema lor e ca ar trebui sa prezinte si niste dovezi atunci cand afirma chestiile alea in rest e o propaganda stupida ce poate prinde la unii mai creduli. propaganda si dezinformarea reprezinta niste arme folosite de mult timp.real e faptul ca americanii si-au retras un portavion din golful persi pentru “mentenanta”???!! si asta acum cand au navalit rusii in siria si le arata ce inseamna sa lupti cu teroristii daca vrei neaparat. iar putin mai sune un lucru real: rusia e in siria in mod legal la cererea acestei tari in timp ce restul care tot se fac ca ii bombardeaza de 2 ani pe teroristi au o prezenta ilegala acolo, nici macar aprobarea onu! se observa dublul joc facut de sua si occidentali. pe de o parte tuna si fulgera contra rusilor mergand pana la niste sanctiuni, pe de alta parte nu stiu ce sa mai faca ca sa-si pastreze o buna relatie cu ” micutul stalinist”. la mijloc cad prostii, aia care se fac ca nu inteleg jocurile la nivel inalt si sustin ferm una sau alta din cele 2 pozitii.

  3. Da’ organizatia Human Rights Watch a acuzat pe cineva in problema singurelor 2 bombe nucleare lansate asupra unei populatii civile, cand raboiul era pe terminate si Japonia ingenuncheata? Intreb si io sa stiu cu cine stam de vorba.

  4. N am vazut nici o diferenta intre usa Si rusia pana acum! Macar rusii sunt cu cartile pe fata Si nu se ascund dupa ideologii facute Sa prostrasca prostii!

  5. “Luptătorii Statului Islamic au înregistrat cele mai semnificative câştiguri teritoriale în provincia Alep şi devine tot mai clar faptul că radicalii SI profită de campania rusească de bombardamente asupra celorlalte grupuri de opoziţie, pentru a captura noi teritorii, conform ziarului The Guardian.

    În condiţiile în care avioanele de luptă ruseşti au continuat să bombardeze poziţiile rebele în vestul provinciei Alep şi alte fronturi din jurul ţării, mulţi dintre luptătorii de opoziţie, care au alungat ISIL din provincie cu mari costuri în 2014, s-au trezit la sfârşitul săptămânii trecute cu mâinile legate şi incapabili să oprească avansarea în mare parte nestânjenită a jihadiştilor ISIL către oraşul Alep.

    “Avioanele ruseşti lovesc Armata Siriană Liberă şi pregătesc terenul pentru ca ISIL să preia controlul asupra zonelor strategice din Alep”, a declarat o sursă din Tajammu al-Izzah, un grup de opoziţie moderat susţinut de statele Occidentale şi din Golf şi care a fost lovit de avioanele ruseşti. “Adevărul este că Rusia susţine ISIL”.

    Începând cu 30 septembrie, când a lansat campania sa de lovituri aeriene, Rusia a atacat în repetate rânduri grupurile de opoziţie care au luptat atât cu ISIL cât şi cu regimul preşedintelui Bashar al-Assad. Rebelii susţin că atacurile împotriva grupurilor de opoziţie urmăresc să le slăbească până în punctul în care singura lor alegere să fie aceea între a susţine regimul Assad sau a susţine ISIL.

    Vineri, profitând de bombardamentele ruseşti din vestul provinciei Alep, care i-au forţat pe rebeli să îşi consolideze liniile de apărare, ISIL a înaintat spre sudul provinciei şi în câteva ore a preluat controlul asupra mai multor sate şi comune situate la nord de oraş.

    “Rusia a intrat cu scuza că luptă împotriva ISIL şi practic i-au bombardat foarte puţin”, a declarat un oficial religios din Jaysh al-Fateh, o coaliţie de rebeli care luptă împotriva guvernului Assad şi ai cărui luptători au fost vizaţi de loviturile aeriene ruseşti, conform The Guardian.”

    • dupa cum citezi”..conform The Guardian.” citeaza si din pravda ( daca o mai exista) sau esti impartial ca orice ziarist mass media care vrea sa-si impuna parerea? vezi ca mai e un ong pe la londra format dintr-un sirian care tot anunta cati civili au mai omorat rusii in bombardamente sau mai e alt ong care citeaza un localnic relatand cum a vazut cand turcii au doborat un avion rus, alt refugiat sirian care stie sigur, alaturi de niste surse anonime de pe la pentagon, cum au cazut niste rachete rusesti, vreo 4 la numar, prin iran. e doar o propaganda ieftina pentru cine inghite astfel de lucruri. concluzia din articole e ca ce nasoale sunt bombele rusesti si ce prapad fac ele spre deosebire de cele americane, engleze sau franceze care unt de treaba.

      • rusia e bratul armat al CIA pentru slubele imputite pe care nu le pot executa direct. Assad este preferatul CIA si Mossad inca de pe vremea dictaturii lui ta-su

  6. “Residents of two rebel-held neighborhoods in west Aleppo demonstrated against Russia’s “occupation” in Syria on Wednesday, reported pro-opposition sources in Syria’s largest city.

    Demonstrators in the a-Sukri neighborhood of Aleppo city held up placards and signs decrying the “Russian occupation of Syria” and condemning Arab countries’ complicity through their silence, according to a photo series posted by pro-opposition Halab Today satellite channel on Facebook.

    “Hey you, standing on the sidewalk: Russian missiles won’t spare you,” read one placard.

    Another sign, held up by a young boy standing amongst rubble, read “Russian missiles are killing us.”

    “The UN Security Council only protects the interests of the large nations,” read another sign held up by a demonstrator in the nearby Jisr al-Hajj area, as seen in another photo series posted to Facebook by the Aleppo Media Center (AMC) on Wednesday.

    Russian warplanes carried out three air raids on the rebel-controlled city of Darat Izza in the western Aleppo countryside on Wednesday, striking a residential area in the middle of the city and killing five civilians including two women and a child, reported the pro-opposition Aleppo Media Center.

    In one of the AMC photos, a child standing atop rubble holds a placard: “Under the pretext of combating terrorism, Russia is killing children.”

  7. Evident, rusii s-au saturat sa fie tratati de invinsi ai Razboiului Rece insa, cu toata moderniitatea arsenalului lor de razboi, teatrele unde tin sa se afirme sunt aceleasi (Europa, Orientul Mijlociu, si cu multa fereala, Extremul Orient unde rezultatul e totdeauna incert) asta tine de obsesie. Iar obsesia e semn de slabiciune, de “incremenire in proiect” (nu mai stiu cui apartine termenul) numai buna de exploatat de catre un adversar competent. Stalin a intrat, intr-adevar, in razboiul al doilea dupa ce-si decimase ofiterimea de rang inalt (veteranii de la Revolutia din 1917), cu avioane reciclate din flota destinata stropirii cu insecticid a recoltelor si cu economia inca devastata de urmarile razboiului civil dar unu: razboiul se ducea pe teritoriul URSS, armata dispunea de milioane de recruti gata sa-si apere tara cu mainile goale (manati si de biciul Securitatii, desigur) si mai ales folosind prostia nemtilor care exagerau in materie de teroare si-si puneau in cap populatia civila pe oriunde treceau. Slabiciunea de atunci, economica si tehnologica, a fost repede compensata prin trimiterea de armament din partea Aliatilor si ideologia a facut restul, adica a miscat mase enorme de combatanti nu neaparat comunisti, dar cu siguranta patrioti, spre cele mai intantangibile tinte (Berlin). Iar mai departe, tot exportul de ideologie a intretinut razboaiele de gherila din Sud America, de exemplu. Putin nu dispune de avantaje ideologice, doar de tehnica avansata si de mercenari (in sensul de profesionisti ai razboiului) fierti in sucul revansei pe care-i arunca pe aceleasi piete deja supuse inflatiei. Americanii ii vor recunoaste importanta, cu ceva maraieli, Europa va ridica, tipand, cateva sanctiuni economice ca sa-l scoata din izolare iar musulmanii, starniti aiurea din toate partile, vor continua sa se sfasie in conflicte ramase in cumpana de pe vremea Profetului. Aferim!

  8. Pe scurt, Germania si Rusia au fost promtorii ultimului raboi mondial, ambii invadand Polonia ; peste 62 milioane de victime ! Oare nu le ajunge, nu mai spun de atrocitatile pe care le-au comis si unii si altii, lagare de exterminare ! Chiar nu se gasestse nicio VOCE sa aminteasca Europei (UE) in special Germaniei si Rusiei de ceea ce au facut ! Europa a uitat ca fara SUA, ar fi fost terminata ! Germania era la un pas de a fi stearsa de pe fata pamantului, a beneficiat atunci de Planul Marshall ! Aduceti-le aminte acestor MONSTRII, de ceea ce au fact predecesorii lor in istoria recenta ! Prosperiatatea, se pare ca pe unii ii afecteaza mintal, sufera de amnezie! Lipsa de coerenta a politicii externe a UE ar putea crea mari probleme!

  9. Să analizăm perioada în care Franţa semnase contractul ”Mistral”cu Russia sau cum se numi el în perioada respectivă. Citii mai multe materiale online în care stupefacţia fu acoperită de felicitări în colţul gurii, dar nu îndrăznii să comentez. Acum după, aş putea să fac o analiză la rece în urma celor citite şi din multe informaţii.
    1. Contractul fu semnat cu cîteva clauze impecabile:
    – Costul navelor se plăteşte fără TVA sau dobînzi, în locul dobînzii şi TVA se va face publicitate afacerii(şi cum s-a întîmplat embargoul care a fost o lovitură dură franţei, eşec francez)
    – Construcţia acelor nave să fie împreună cu meşterii profesionişti ruşi
    – Dacă nu se furnizează navele la timp în condiţiile acceptate iniţial, se vor pune în practică celelalte condiţii impuse prin acceptare, una din condiţii: vînzarea se va face doar cu acceptul rusiei.
    Cine a avut cîştig??? Cine a luat ţeapă???(oricum rusia şi-a recuperat banii şi Al Sisi-fost şef al securităţii pe zona arabă dar e genial cînd e vorba de avantajele arabe. greşeşte puţin cu libertatea presei dar vrea să impună onoarea respectul şi demnitatea tuturor!) cu anumite condiţii îi va accepta lui Putin şi rusiei să folosească navele).
    Şi cum Egiptul avea banii de la Arabia Saudită din turism(egiptul pune orice la dispoziţia A.S. totul plătit financiar şi gras), în plus prietenia dintre Egipt şi Russia este de înrădăcinată cu respect şi demnitate de zeci sau sute de ani, Putin a acceptat ca Egiptul să cumpere navele! Şocul a fost uriaş pentru marile puteri încît încep să se dezlănţuie cu aruncări la adresa rusiei. Nu vor avea nicio şansă de a anihila rusia indiferent de metode. Ce să vezi, Russia are în Mediterana cumpărată o insulă tocmai după al 2-lea război mondial şi america se gîndi că trebuie…să dispară din zonă ruşii! Putin se uni cu sirianul nr.1 pentru ce? pentru a distruge tot ceea ce a antrenat şi plasat americanii în ţările musulmane şi nu numai cu prioritate: atac la comandă cînd e nevoie!
    De ce în cei 4-5 ani nu a anihilat ISIS marile puteri? Trebuia să-i anunţe locaţia unde se vor da atacuri ca să plece ISIS în altă zonă??? De ce nu pun la dispoziţie ruşilor harta unde au plasat ISIS americanii şi marile puteri??? Care-i interesul marilor puteri??? Nu cumva să controleze tot globul inclusiv pe ruşi??? Ceva s-a văzut aseară pe faţa lui Obama la interviul live pus pe micul ecran aseară! Văzui un material pe youtube în care era descris cu amănunte tot ce înseamnă: antrenament, studenţi antrenaţi,liga studenţilor, mafiile care ucid, totul pe teritoriul american! De ce nu limitează dacă nu anihilează aceste structuri violente care sînt menţinute şi finanţate gras de america pe teritoriu american??? CE COINCIDENŢĂ CU MAFIILE DIN ALTE ŢĂRI!!!
    Nu mai spun despre”refugiaţii invitaţi:strategie pentru nobel: eşec înspăimîntător că falimentează europa, bogaţii se duc de rîpă şi iar se ajunge:europa colonie a africii sau altei zone. Acum toţi dau de ”cur”înapoi sperînd că vor reveni în ţările de origine dar NU Cred.
    Acelaşi plan l-a proiectat şi cu Israelul în 1948 cînd i-au cam declarat independenţa- definitivă în 1965 parcă. Ca Israelul este la momentul de faţă poporul kurd(cum sînt ţiganii în lume: circulă peste tot cu acte dar nu au ţară stabilă).Apropo, circula pe net o frază superreală:**”Netaniahu îşi anunţă prezenţa la Washinthon cînd deja e la jumătatea drumului spre america” întră precum cuţitul în varză/compatrioţii lui conduc america şi lumea, nu-i trebuie invitaţie sau să-şi programeze vizita** Oare al nostru nu utilizează aceeaţi metodă la compatrioţii lui?(e o întrebare decentă) 🙂 În mmai multe comentarii toţi ne ceartă pe noi românii motivînd: ”de ce îi pupaţi pe americani şi nu staţi alături de vecini”!
    Acum rusia va continua pînă va elimina tot ceea ce înseamnă agresiune şi agresivitate. vedeţi că unii mai latră la ploaie fără şanse de a usca norii dar se retrag uzi cu cozile între picioare aruncînd cu minciuni peste tot(aşa se practică în politica de orice nivel)
    Am spus şi repet: încă românica nu are probleme! Totul e departe de românica! Nu intraţi în panică!

  10. Acum că am văzut articole despre”Nu este exclus ca afluxul de imigranți în UE să fie finanțat de Rusia, spune ministrul ceh al Apărării” sau cum spunea ungurul despre alt ungur-mare bancher şi afacerist că el îi sponsorizează! Indiferent care sau cine ar arunca cu asemenea vorbe, înseamnă că ori habar nu are despre siria ori o face pe prostul! Siria, poate nu ştiaţi, a fost şi este cea mai bogată ţară chiar dacă majoritatea populaţiei e proastă şi incultă, toţi sînt isteţi şi le merg creierul plus afacerile precum preşedintelui ţării! (la noi ceva asemănător e ţiganul care nu are şcoală dar banii îi curg zilnic-scuze). Orice sirian get-be-get are un cont în care-i intră banii lunar şi mulţi nu au cum să fie săraci indiferent că au sau nu studii şi cei care au studii reale sînt mult mai avansaţi în gîndire ca un american-francez-german-român, fac totul cap-coadă la locul de muncă. Mare atenţie: ei nu se înjosesc sau muncesc pe 2-3 lei ca mulţi oameni, ceea ce oferă vor să fie compensat cu aceeaşi măsură!
    Încă ceva: vedeţi cît de rapid au lăsat-o mai uşor şi bat în retragere americanii de cînd au pornit refugiaţii? Nu au nicio legătură cu sponsorizările, mi-ai distrus casa-zona-ţara şi m-ai obligat să vin la tine-tu/voi care sînteţi cei mai tari şi ajutaţi!Ce s-a dorit de fapt, controlul şi proprietatea resurselor din golf şi arabe! Acum nu mai ţine planul indiferent cum s-ar reacţiona(M.B. varză, F.şi G.ghiveci, A.care urla permanent că acolo sînt banii lor- interes total pentru absolut totul tocmai de la războiul din Afganistan şi nu au reuşit dar nici nu o să reuşească).

  11. ”RUSIA A FOLOSIT BOMBE INTERZISE” – manipularea prin titlu…
    .
    Nici Siria şi nici Rusia nu au semnat Convenţia cu privire la armele cu submuniţie… Așa că armele respective nu sunt chiar interzise.
    .
    Apoi, cine s-a plâns de asta? Reprezentanții ISIL cumva? Civilii – care civili? Activiștii ”teroriștilor democratici”?
    Bine că nu a folosit arme nucleare care sunt ”permise”, deci mult mai civilizate și ecologice.
    .
    E clar – jucăria americană din Orient este afectată puternic de ruși din moment ce presa popo-atlantică iese cu icre de genul ăsta. Saudiților ar trebui să le fie clar – ”țava” de gaz din vecinul și ocupatul de saudiți Bahrein NU VA TRECE PRIN SIRIA. La fel de clar ca și acționarilor americani la ”întreprinderea” respectivă.
    Betrol măi?
    Altceva?…

  12. Dupa ce Bush si-a facut treaba in Afghanistan in 2002 cu Cluster Bombs, https://www.hrw.org/reports/2002/us-afghanistan/, s-au hotarat americanii ca trebuiesc interzise aceste bombe.

    Ipocrizia este maxima in zilele noastre. Puteati sa amintiti ca americanii au folosit la liber aceste bombe in Irak si Afghanistan. Asa, ca sa stim despre ce vorbim.

    Americanii fac pe sfintii after the fact … ei sunt cei care au produs schimbari de regimuri sangeroase (istoria e plina, pornind din America de Sud), ei sunt cei care au aruncat bombe nucleare, ei sunt cei care au folosit diverse munitii care acum se vor a fi interzise. Putina decenta nu le-ar strica … pentru ca altfel nu ii va mai lua nimeni in seama.

Leave a Reply to ThrakianuCancel reply