Fostul vice prim ministru si opozant rus Boris Nemțov a fost ucis de gloanțe în plin centrul Moscovei, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a anunțat poliția capitalei ruse, informează agențiile Tass, RIA Novosti.

Poliția, citată de agențiile de presă ruse, a raportat că mai multe persoane au asistat la asasinat.

“În fața mea, văd corpul lui Boris. Erau o mulțime de polițiști în jur”, a declarat un apropiat al lui Nemțov, opozantul Ilia Iașin, agenției Ria Novosti.

Potrivit poliției, un bărbat necunoscut a tras dintr-o mașină 7-8 focuri asupra lui Boris Nemțov când acesta se plimba cu o tânără pe podul Bolșoi Moskvorețki (Marele pod de piatră) din imediata apropiere a Kremlinului.

 

Boris Nemțov, 55 de ani, politician rus de opoziție și fost viceprim-ministru, era un critic vehement al președintelui Vladimir Putin. El urma să ia parte duminică la primul mare protest al opoziției după luni de zile în capitala rusă, amintește Reuters.

Mașini de poliție au blocat strada unde el a fost împușcat. O ambulanță era de asemenea în apropiere.

“Nemțov B.E. a murit la ora 23.40 ca urmare a patru focuri de armă trase în spate”, a anunțat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne contactată prin telefon

67 COMMENTS

  1. Domnule Radu Tudor, este ora 02.02, iar pe site-ul Antena 3 inca nu a aparut stirea cu privire la asasinarea lui Boris Nemtov. De exemplu pe DC News informatia a fost publicata la ora 23.44. Mi se pare impardonabil ca o stire atat de importanta care vizeaza politica interna a unuia dintre cei mai mari actori geopolitici mondiali sa fie trecuta cu vederea. Si aceasta nu este prima scapare a site-ului in ceea ce priveste chestiunile de politica externa.

    • “Televiziunea americană CNN a afişat joi pe ecran fotografia preşedintelui Rusiei Vladimir Putin în timpul ştirii în care anunţa dezvăluirea identităţii teroristului Statului Islamic cunoscut ca “John Jihadistul”.” Asta a fost semnalul asasinarii lui Boris Nemtov, mai ales dupa ce China a criticat USA si pe europeni pentru masurile economice impotriva Moscovei, occidentalii avand nevoie de o afluenta masiva de populatie la mitingul de duminica din capitala Rusiei.

  2. De unde ati tras concluzia ca asasinatul a fost comandat de Putin??? Astea sunt instructiunile pe line de propaganda americana anti-rusa??? Nu credeti cum ca cel asasinat a fost omorat de afiliatii CIA mai ales ca CNN l-a prezentat dintr-o gresala pe Putin ca jihadistul asasin ce a decapitat un britanic, aceasta prezentare fiind poate chiar semnalul de la distanta pentru uciderea opozantului rus pentru ca media propagandistica occidentala sa il toace pe Putin prezentadu-l ca un nou Stalin??? Daca Putin ordona FSB sa-l elimine pe acesta nu credeti ca agentii rusi puteau s-o faca intr-un mod discret care sa nu lase loc nici unei banuieli???

      • Ce dovada aveti cum ca Boris Nemtov, Dumnezeu sa-l ierte a fost asasinat la ordinul lui Putin??? Numai supozitii ca asa-i in ton cu propaganda occidentala anti-Putin acum. Nu credeti ca daca FSB ar fi vrut sa-l elimine putea s-o faca in mod discret intr-un accident trucat si nu-n public chiar inaintea de mitingul pe care acesta vrea sa-l organizeze??? Ca sa nu ne mai aducem aminte ca si in USA au murit 4 jurnalisti cam in aceeasi zi nu cu mult timp in urma, basca cam toti martorii incomozi vis-a-vis de asasinarea lu Kennedy, cei din 2001,…..

          • “”Ukrainian media are reporting that the Ukrainian woman had an abortion of this guy’s child.”
            ”The guy was el mujeriego (a womanizer). His new girlfriend was a Ukranian top model. Jealosy. Revenge. By the way, the borderline between Russia and Ukraine is de facto open. The former lovers of the girl in Ukraine could not be the poor chaps. She is a top model, ‘a remedy for Krushev and Kennedy’. It takes just several hours to reach Moscow from Kiev by car. The moment for the murder was also appropriate, on the eve of the political rallies. Nemtsov loved life and women too strong to stay alive. As to Russian people I am afraid they do not mourn, many express their joy remembering Mr. Nemtsov as a member of Yeltsin’s govt. Mr. Nemtsov lived for himself, not for people…”” Lasati ca sunt americanii detinatorii adevarului absolut.

          • Asa o fi ca prea o ziceti cu foc. “Ar fi citeva variante

            a.Era un opozant al lui Putin si s-au hotarit sa-l elimine .(opozitia e mica mica mititica si o baga la dos cind vrea. Nu ar avea sens)
            b.Fiind opozant al lui Putin il elimina ‘coalitia vestica’ dind vina pe acesta.(nu tine ca au luat-o deja in barba cu MH17)
            c.Pe linga opozitia politica in Rusia exista si o opozitie economica. O gramada de oligarhi sint incurcati de Putin. Un asasinat pus in circa lui Putin si cu ajutorul unor miscari de strada (gen maidan)poate duce la daramarea acestuia de la Kremlin.(mi se pare ce-a mai plauzibila varianta).
            ……..
            ‘nu trebuie exclusa varianta razbunarii nevestei’:)”

    • Daca te iei dupa Putin incepi sa crezi ca Nemtov s-a sinucis de fapt. Nu te obliga nimeni sa ii asculti pe americani asa ca admira-l mai departe pe Putin.

      • Vroiam doar să spun.că în afară de critici dure din partea U.E și Obama,nu vor avea loc incidente armate pentru atâta

      • Ce se intampla in rep Moldova o fac moldovenii cu mana lor. Unde sunt partidele alea pro-occidental care au castigat alegerile? Halal pro-occidental daca au format guvernul in alianta cu comunistii. I-a fortat Moscova sa faca asta? Ca doar se dadeau partide sociale si democrate. Si unde au fost moldovenii la ultimele alegeri? Au votat mai multi la Moscova decat in Romania.

          • Sa inteleg ca pe moldovenii aflati cu sutele de mii in Romania sau carora li s-a acordat cetatenie romana I-a tinut Moscova departe de urne la ultimele alegeri? Caci nu prea I-am vazut sa se inghesuie la urne in asa fel incat acele partied ce se considerau pro-occidentale sa aiba o majoritate confortabila. Sau stiau ca voteaza degeaba fiind siguri de ipocrizia declaratiiilor politicienilor moldoveni despre care erau siguri ca sunt controlati de Moscova? In cazul asta nu stiu de ce ne mai pierdem timpul sustinand aderarea Moldovei la UE cand optiunea lor e alta de fapt. Si va intreb asta stiind foarte bine ce se intampla acolo avand origini basarabene si foarte multe rude inca acolo.

          • 10 milioane care nu vin la vot dupa care dintre listele electorale? Dupa cele reale sau dupa cele pe baza carora s-au organizat alegerile de catre USL in 2012 si 2014? Ca real se vorbea la referendum ca ar fi maxim 16milioane si ceva de romani cu drept de vot, fapt confirmat se pare si de catre ultimul recensamant, dar USL a organizat alegerile locale din 2012, parlamentare in 2012, europarlamentare in 2014 si prezidentiale tot in 2014 tot cu peste 18 milioane de cetateni cu drept de vot, numar contestat de ei la referendum dar devenit real 3 luni mai tarziu tot in viziunea lor. Dar si dupa unele si dupa altele la ultimele alegeri generale din 2012 si mai ales la cele prezidentiale din 2014 nu au fost 10 milioane de absenti.

          • Deci si de fostul USL. Atunci am si eu o alta intrebare! De ce ne-au pacalit ca vor sa il demita pe Basescu cu acel referendum si au mai facut si circul cu listele electorale dupa referendum daca ei recunosteau ca sunt peste 18 milioane de alegatori si stiau sigur ca prezenta de 50% nu se va atinge niciodata in toiul verii caci listele erau prea umflate? Doar sa ne prosteasca?

    • A fost un atac sub steag fals, o spune un american care stie ce vorbeste. “Fostul sef al Trezoreriei SUA, din timpul Administratiei Reagean, recunoaste ca Boris Nemtov a fost asasinat de CIA pentru a se acuza Rusia ! Intr-un interviu acordat site-ului King World News[2], Paul Craig Roberts, a afirmat ca CIA se afla in spatele asasinarii lui Nemtov: „Exista numeroase istorisiri si documente care atesta faptul ca CIA a folosit profesori universitari si jurnalisti pentru a sprijini agenda CIA. CIA s-a ocupat decenii la rand de manipularea poporului american.”[2] Paul Craig, in argumentatia sa il ofera drept exemplu edificator pe nimeni altul decat John Fitzgerald Kennedy, o persoana care s-a declarat total impotriva societatilor secrete si a juramintelor secrete, asa cum afirma in ultimul sau discurs. Paul Craig, mai sustine ca Putin este foarte inteligent pentru a se lasa manipulat de vreo manevra a Washington-ului. Totusi, cat de opozant era Nemtov, aprecierea lui Putin a ajuns la 85%, iar asta spune multe. Craig, mai spune despre Nemtov ca era finantat de catre diverse organizatii neguvernamentale de la Washington, iar asta nu face decat sa ofere o alta viziune asupra intregii intamplari.”

  3. Cred ca ar trebuis a mergem cu totii la arestul politiei capitalei sa ii ducem eroinei de Plescoi fiecare cate un foehn, sutien si poate si un scaun de toaleta. Sa nu se mai planga saracuta ca nu e ca la Marriot!

    Reply

  4. Fiind ucis la scena larga, cu siguranta s-a dorit mediatizarea evenimentului si nu doar pentru ochii si urechile americanilor cred ca mai degraba pentru rusi. Americanii prefera sa nasca un conflict in interiorul Rusiei, pe principiul dezbina si cucereste. Si e mai bine asa. Pentru ca eu unul nu imi doresc un razboi aproape de noi care sa ne inghita si sa ma trezesc ca joc airsoft pe bune.

  5. Ai vreo dovada ca Putin este Stalin si ca l-a omorat pe Nemtov? Eu cred alte doua piste:
    – un descreierat
    – un om tulburat care isi jeleste victimele din familie si care a gasit in Nemtov o razbunare
    – “false flag” a unora (islamisti, ucrainieni) ca sa destabilizeze situatia din Rusia

    • @Nedumeritul, ordinul se executa nu se discuta. Americanii sunt detinatorii adevarului absolut mai ales CIA pentru muti jurnalisti romani.

      • N-am vrut sa zic eu asta, Gelu. In plus, mi-e teama ca seamana cu omorarea printului mostenitor care a pornit WW1. Sigur ca Nemtov nu avea o valoare prea mare pentru Rusia precum printul acela (omul era foarte inteligent dar nu a mai prins locuri in Duma de stat de prin 2000 ceea ce inseamna ca nu avea credibilitate politica – poate un fel de Macovei a noastra). Intrebarea este, de ce ar vrea Ponta (ca el este criminalul de serviciu la noi in tara) sa o omoare pe Macovei? Are 4-5%, nu deranjeaza pe nimeni, exista un urias sistem de securitate si propaganda in mass media pentru a o discredita (ceea ce si reuseste din moment ce este la 4-5%). De ce sa o omori pe podul de la Cotroceni, de peste Dambovita? Mona Pivniceru se plangea de frane slabite la masina, etc. Suntem in sec 21, nu mai omoram oamenii la sute de metri de locul unde locuieste criminalul.

        • Eu raman la parerea mea cum ca asocierea lui Putin la CNN cu jihadistul asasin a fost semnalul lichidarii lui Nemtov. In speranta ca acest asasinat pus mai apoi fara dovezi in spinarea lui Putin va scoate lumea in strada la mitingul de maine, serviciile occidentale sperand in reeditarea unei primaveri moscovite dupa sablonul Maidanului de la Kiev.

  6. Nu zic ca nu l-ar fi asasinat Putin pe opozantul sau, dar de unde stiti sigur ? Adica aveti dovezi ca n-a fost mana americanilor sau a altor state, care vor destabilizare in zona ? Mereu sunteti asa sigur fara dovezi.

  7. Radu Tudor, daca vreti o pista buna de cercetat, ea nu duce la Kremlin ci la ISIS. Cativa membri ISIS luptau in Donbas de partea ucrainiana. Destabilizarea Rusiei serveste cauzei ISIS in Caucaz.

    Sanatate si analize mai bune in continuare.

    • @Nedumeritul, poate garzile fasciste din Ucraina, Nemtov reintorcandu-se recent dintr-o calatorie la Kiev unde s-a intalnit cu membrii acestora sau fostul prieten al ucrainiencii frumoasa foc….

    • Europa si America au doua mari probleme: Rusia si ISIS. Nu cred ca Europa si America se vor putea ocupa de aceste doua probleme concomintent. Rusia stie asta, ISIS stie asta, asa ca ataca fiecare in acelasi timp.

    • Ce să fac, sunt bun! La ora 17, poliția rusă a găsit mașina criminalilor și niște numere de înmatriculare din Caucaz. Merci, merci pentru aprecierile bune la adresa mea. La revedere.

      • Mi se pare destul de clar faptul ca folosirea unei masini inmatriculate in Ingusetia de Nord arata ca Nemtov a fost omorat de oricine altcineva, dar nu de caucazieni. S-ar putea sa ma insel, dar cred ca acestia fie lasau dovezi mult mai evidente(vroiau sa arate ca il pedepsesc pentru opinia exprimata in legatura cu Charlie Hebdo), fie incercau sa nu lase niciun fel de posibila dovada(incercau sa acrediteze ideea ca Putin e asasinul pentru a provoca o reactie SUA care sa slabeasca presiunea asupra ISIS-idee ce mi se pare cel putin fantezista).

        • Chiar nicio dovadă nu putea să nu lase criminalul. Nu la câte camere de supraveghere există în Moscova, din cauza atentatelor cecene. Sunt 50 de mii de camere de supraveghere în acel oraș. Si nu doar cele de proastă calitate ci sunt multe pentru prins vitezomani (deci high quality și detecție automată a numărului). O mașină furată este prinsă imediat. Numere false la fel. Trebuie să se plimbe prin Moscova cu o mașină legitimă și știa că la plecare se va ști cu ce numere pleacă.

  8. Oameni buni… unde a spus Dl. Tudor ca Putin l-ar fi asasinat pe Nemtov de tot insistati atata cu cliseul “aveti dovezi, aveti dovezi” (scuipat pe ton usor isteric de promterista).
    Celor care cred ca sunt paranoic atunci cand vad peste tot propaganda de diverse culori, finantata insa de aceeasi axa, ce pleaca de la Moscova si se termina undeva prin Europa, le spun anticipat ca este posibil sa aiba dreptate. De asa stau lucrurile, am cel putin consolarea ca nu sunt singurul aflat in aceasta stare ingrate.
    “Russia has engaged in a rather remarkable period of the most overt and extensive propaganda exercise that I’ve seen since the very height of the Cold War” (John Kerry). Cititi in articolul de mai jos contextul in care s-a facut aceasta remarca.
    http://www.usatoday.com/story/news/nation/2015/02/24/congress-john-kerry-russia-ukraine/23948057/
    P.S. Celor ce sariti ca arsi sa reperati onoarea Moscovei, va intreb daca este cazul sa fim multumiti, noi ce nu cadem pe spate la cantecul de pace si infratire intre popoare ce curge de la rasarit, ca nu ne asteapta si pe noi baiatul cu kalashnikovu’ sa ne cante o serenata? Ma uit la mesajele voastre mai vechi si vad ca tot voi ati argumentat nu demult “impotriva comunismului si bolsevizarii Romaniei”. It doesn’t compute… Un sfat prietenesc, daca tot doriti sa emiteti o teorie, nu ar fi mai bine sa plecati de la basics, si anume ce spun martorii asasinatului, asa cum apare in presa moscovita? “Mai multi oameni s-au dat jos dintr-o mașină și l-au împușcat”. Ce spuneati? “un descreierat”, “un om tulburat…”? Gelu, nu este nicio problema daca urasti America si iubesti Rusia, optiunea ta, si totusi chiar atat de neechipati ii crezi pe cei din CIA incat au fost nevoiti sa apeleze la serviciile CNN pentru a putea comunica cu baietii de pe teren? Si eu care imi fac probleme ca sufar de paranoia.

    • @nino, http://www.youtube.com/watch?v=9iZJrDSn86Y
      Nu prea mai stau pe aici dar o să îți spun că toate cifrele pe care o să le vezi acolo sunt corecte, le-am verificat în bugetele federale. Ești supusă unui bombardament propagandistic uriaș din partea vestului iar contraponderea rusească este net inferioară numeric. Dar au 3 miliarde de vizualizări.

      • @Nedumeritu, tu iti sustii argumentul cu un spot al Russia Today? Pe bune????
        Cifrele sunt propunerea de buget pe 2016 si nu au fost inca aprobate asa ca nu stiu unde “le-ai verificat tu” in bugetele federale… acum chiar mi-ai atras atentia. Nu stiu cati civili ar fi gasit de cuviinta sa argumenteze in felul in care ai facut-o tu. Daca tot ai invocat-o pe Naouai, trebuie sa recunosc ca are dreptate intr-o anumita privinta: “it’s not about money but people” ceea ce vrea sa spuna ca indeferent cati bani va baga US, baietii cu ochi albstri ai Rusiei sunt mai inteligenti. Daca mai uit la subtirimea argumentatiei tale am oarece indoieli cu privire la acest “bold claim” al duduii.
        Cand o sa poti da un link catre o emisiune a unui post rusesc care pe langa faptul ca il ridiculizeaza pe Putin si in paralel prezinta o scena in care o comisie a dumei il i-a la puricat pe Medvedev privind bugetul alocat razboiului informational mai discutam despre valorile democratice are Rusiei.
        Pana atunci poate iti raspunzi singur la intrebarea: ce i-a trecut prin minte ziaristei Anna Politkovskaia in 2006 (asa ca sa fim in nota subiectului propus de Dl. Tudor).

        • Da, trebuia să blurez sigla RT pentru ca în creierul tău să poată pătrunde ceva. Ești necunoscătoare și foarte mândră de necunoștințele tale. Te-ai gândit să verifici cifrele BBG de-a lungul anilor, măi copilule.
          “For FY 2014, the BBG has requested $731 million for U.S. international media. The request contains proposed investments designed to increase the impact and reach of U.S. international broadcasting with $13.9 million primarily to support critical initiatives to counter violent extremism.”

          Concluzia este simplă: cu tine nu se poate discuta, există mii de creduli ca tine. Nu ai verificat niciodată o sursă de știri, caști gura la CNN și departamentul de stat și ți-ai luat doza de “adevăr”.

          În ceea ce o privește pe Politkovskaia, este tragic dar și necurat. Mafia rusă nu are nevoie de prezentare. Dar a conecta aceste ucideri la Kremlin denotă prostie. Ea a fost ucisă imediat inaintea vizitei lui Putin in Germania iar cea a lui Litvinenko imediat inainte de summitul dintre Russia si EU. Daca iti aduci aminte de lovitura de stat a comunistilor de la inceputul anilor 90 o sa intelegi ca itele puterii la Kremlin sunt foarte complicate. Ia-o ca pe o garantie, nu Putin i-a omorat, dar nici nu ti-ai dori la putere in Rusia pe cel care a facut-o si care probabil sta in umbra si asteapta slabiciunea. Comunistii si imperialistii au o treime de Duma.

          • hai nu te oftica acum ca te-am prins cu cioara vopsita alb-rosu-albastru; asa cum am mai spus-o si altora inaintea ta, va trebui sa va intrebuitati mai mult aici pe blogul D-lui Tudor; pentru oamenii onesti care citesc acest thread, in acest moment raportul de forte (ca numar de oameni) implicate in informational warfare intre Rusia si US este de cel putin 20 la 1 in favoarea Rusiei asa ca smiorcaiala Moscovei privind cresterea de buget a US in acest domeniu este penibila (te rog transmite mai sus ca baietii din US nu sunt platiti la nivelul celor din Rusia asa ca spune-le sa-si reface calculele – stiu, acum ca ti-am deschi ochii deja te gandesti ca ai gresit tabara; daca presupui ca iarba creste mai grasa si mai verde pe partea cealalta a baltii sa stii ca in acest caz ai dreptate).
            De final, daca principala ta sursa de informatii este RT afla ca eu nu urmaresc CNN. Sunt totusi de acord cu ceva din ce ai spus: noi doi nu putem “discuta” si asta pentru simplu motiv ca eu nu “discut” din principiu cu propagandistii aflati pe payroll-ul Moscovei.

          • Nino, ești un soldat “informational warfare” foaaaarte PROST. Ce soldat s-a mai pomenit în lumea asta să se devoaleze singur? Tu spui “pentru oamenii onesti care citesc acest thread, […] raportul de forte (ca numar de oameni) implicate in informational warfare intre Rusia si US este de cel putin 20 la 1 in favoarea Rusiei”. Deci tu te autodeclari soldat informațional al US, singurul. Că eu nu am citit despre ceilalți 20 că ar fi soldați prin propriile declarații. În fapt, tu ești singurul soldat de pe blog, care s-a mai și devoalat singur. Îți fac raport la USAID și la ambasada SUA. Chiar așa, ăștia nu dau un test de inteligență înainte de recrutare?

            Ești precum Ivan Chonkin din “Viața și Aventurile Extraordinare ale Soldatului Ivan Chonkin”, de Vladimir Voinovich. La începutul războiului WW2, cel mai neisprăvit soldat al Armatei Roșii este lăsat să păzească un avion aterizat forțat. Comandanții săi îl uită acolo (ha ha ha ha) și face cunoștință cu o domnișoară Nyura de la cooperativă. Și se apucă de agricultură până când, din greșeală, vacile pe care le avea la păscut mănâncă din cultura altoită de legume ce aparține unui inginer agronom. Acesta furios, scrie o notă anonimă la NKVD cum că Ivan ar fi dezertat. Vine cineva de la NKVD să îl ia din postul unde păzea și Ivan rezistă. Cum un militar să își părăsească locul de pază. Și îl arestează pe NKVDist. Ha ha ha ha. În disperare, acesta dă telefon la centru și cere liderului de partid să vină cineva să îl ridice pe Ivan și pe “baba” lui (adică femeia, în rusă). Dar la telefon, de partea cealaltă, se înțelege “banda” lui și trag concluzia că săracul Ivan era un bandit cu o bandă de răufăcători. Ha ha ha…

            Deci “soldatule” Noni, oamenii onești de pe acest blog vor putea vedea diferența dintre noi doi care este precum aceea dintre mediocrul și periculosul pentru planetă în mediocritatea lui de John Kerry și cel mai bun diplomat din lume care este Serghei Lavrov.

            Tu te-ai declarat soldat, numai că că eu sunt “soldat” doar în imaginația ta paranoică. Iar “principiile” tale de care spui la sfârșit sunt aplicabile în zicala “doar boul este consecvent”.

          • @Nedumeritu… hai ca esti din ce in ce mai simpatic. Si totusi, asta-i tot ce poti? Realizezi sper cat de penibil este sa “acuzi” de partizanat US pe cineva care s-a declarant in repetate randuri, deschis si onest, pro-american. Stiu, este greu pentru tine sa intelegi ca in democratie cineva isi poate declara deschis optiunile fara sa-i fie teama ca in cateva secunde ar putea sa ia in greutate cam cat cantaresc 4 gloante.
            Uite cum stau treburile: intamplarea face ca nu am ochii albastrii (nu ca ar fi un lucru rau) si nici macar nu sunt rusofob. Atata doar ca imi iubesc tara, Romania, si cred sincer ca interesele Romaniei sunt cel mai bine protejate alaturi de US.
            Din pura curiozitate, da-mi voie sa te intreb ceva: de ce un roman (esti roman nu?) ar face partizanat atat de fervent in favoarea Rusiei? De ce crezi tu ca Rusia isi doreste binele Romaniei? As putea sa te ajut gandindu-ma ca prin lantul cauzal al WW2 Rusia a tranformat Romania din una din tarile prospere ale Europei in codasa de astazi (am vreo 45 de ani din care sa aleg exemple de “bine” facut de Rusia in favoarea Romaniei dar asta este istorie).
            Se poate la fel de bine sa nu te intereseze binele Romaniei ci strict interesul Rusiei, caz in care considera intrebarea mea una retorica.

          • @nino, nu vreau sa transform acest forum în discuții profunde, oricât de mare ar fi simpatia electronică pe care o generez. Kremlinul selectează maieștri în arta conversației (“tongue fu”) pe care îi relaxează la schi la Sochi și la mare în Crimeea.

            Dacă vrei aceste discuții, sunt alte căi. Există forme demagogice, susținute chiar și de gazda noastră dar și de alți teoreticieni (Tismăneanu) pe care îi găsești pe Internet, altul fiind Dungaciu, de exemplu. Nu mă interesează acești teoreticieni pentru că sunt propagandiști: ei întotdeauna arată cu degetul la alții fără să își admire niciodată defectele lor sau ale aliaților lor. Dacă vrei să afli cu adevărat ce înseamnă relații internaționale și România, poți să îl studiezi pe Valentin Stan pe blogul acestuia. Nu că are mereu dreptate (mai apreciază greșit uneori) dar este cel mai puțin trompetist din tot ce ai la dispoziție în mass-media românescă. Dacă te pune în disconfort și te retragi la ceva mai potrivit sufletului tău, te minți. Nu faci decât să te retragi în dezinformare și propagandă.

            Am înțeles analogia cu 4 gloanțe (cele încasate de Nemțov). Ei bine, caută pe wikipedia “List of assassinated American politicians” și sortează anul ca să îi vezi pe cei mai recenți. Te-ai întrebat de ce Schauble este în scaun cu rotile? Răspuns corect: tentativă de asasinat.

            În legătură cu pro-americanismul tău și interesele României din textul tău, eu ți-aș sugera să reflectezi asupra unor lucruri. Eu consider foarte diferit a fi “pro-american” și a fi “pro-politica-americană”. Primul termen poartă în spate toată istoria și legenda luptei americanilor împotriva unui imperiu. Al doilea termen este destul de murdărit ca și persoanele ce îl poartă. Iar propagandiștii menționați anterior fac parte din această categorie.

            În legătură cu România, există o caricatură legată de criza ucrainiană. Obama, folosind un ucrainian (probabil cu chipul lui Poroșenko) pe post de berbece, izbind într-un palat creionat precum zidurile Kremlinului. Iar textul spune “Fight the russians ’till the last ukrainian”. Întrebarea la care răspunsul meu este categoric dar poate tu nu ți-ai pus-o este “cât de departe mergi alături de americani” – până la ultimul român? Dacă la Casa Albă ajunge un psihopat incompetent în relații internaționale și diplomație (nu că m-aș referi la McCain)? Care îți sunt interesele tale naționale? Face parte dintre ele a avea o Rusie ostilă față de tine? Grele întrebari. Dar ai putea studia două exemple în regiune: Cehia (modelul meu preferat) și Polonia (psihotici rusofobi).

            Câteva mici sugestii: caută originile rusofobiei în Europa (și o să o găsești la Napoleon ce dorea scuza să atace Imperiul Rus); caută evoluția rusofobiei în România (și o să o găsești la boierii lași români din perioada războiului ruso-turc); caută mistificarea istoriei românești de către comuniștii români de prin anii ’50 cu scopul de a se distanța de URSS și inventarea naționalismului anti-rusesc; ca să înțelegi partea rusească, caută-i și bunele, nu numai relele; caută-i sacrificiile în WW2, când Hitler (ca și Iațeniukul Ucrainei) declara că slavii sunt suboameni și când era aproape să dispară ca stat (precum evreii din Europa dar lor le acceptăm dreptul la memorie), caută-i pierderile cauzate Germaniei Naziste pe frontul de Est (de câteva ori mai mari decât cele din Vest), caută-i modul simplu de trai (pe care o să îl vezi că este șocant de apropiat de cel al satului românesc obișnuit). S-ar putea să constați că au fost doar extrem de puține momente în istorie când și-au dorit expansiunea regională și deloc pe cea europeană (spre deosebire de turci, austro-ungari, nemți, francezi). Chiar și URSS-ul a fost mai puțin despotic decât UE-ul actual (bună comparație de făcut între între invazia Cehoslovaciei de către Pactul de la Varșovia și distrugerea economică a Greciei de către EU) și trebuie citit doar ca o mulțime de state tampon între ostilitatea europeană anti-rusă din vremuri napoleniene și Rusia. Din păcate pentru ei, rușii rămân în istorie cu niște criminali comuniști iar tu și alții nu puteți depăși acele momente.

          • @Nedumeritu, te asigur ca analogia mea nu s-a dorit o aluzie de prost gust. Nu am prostul obicei de a subestima oamanii. Dimpotriva, cred ca ai o inteligenta peste medie. Asata nu ma impiedica sa observ “gratia” cu care ai evitat sa raspunzi la o intrebare simpla si legitima folosind exact tehnica pe care declare ca o detesti: “ei întotdeauna arată cu degetul la alții fără să își admire niciodată defectele lor sau ale aliaților lor” (asta ca veni tot vorba de onestitate). Legat de rusofobia polonezilor, daca ne gandim pe lant cauzal ca la un momen dat Hitler si Stalin au stat stramb si au judecat “drept”, drept cu rigla pe harta, facand Polonia fifty-fifty intr-o noapte (bine, nu chiar o noapte), inclin sa cred ca reactia polonezilor este una uman fireasca.
            Observ ca-ti place sa povestesti asa ca am sa-ti ofer si eu o peveste, reala. Se intampla in 1955, si toti profesorii ii prevedeau tatalui meu un viitor stralucit in matematica. Atata doar ca intr-o zi, o volga a oprit in fata universitatii, tatal meu a fost luat pe sus, si in urma unui process sumar a fost condamnat la 3 ani de munca silnica. Motivul? “Se aflase” ca in 1929, una din matusile lui tata a emigrat in US si pe acest motiv tata a fost condamnat pentru legaturi cu dusmanii poporului. Dupa un an de zile de munca silnica, tatal meu, la 22 de ani si 1.75m cantarea undeva la 48 kg. “Salvarea” lui a fost ca rusul care era comandantul lagarului de munca, un betiv notoriu analfabet, afland ca tatal meu este “priceput la numere” l-a pus pe post de normator, astfel ca a schimbat barosul cu un creion… chimic. Doi ani mai tarziu, cand a fost eliberat, tatal meu avea tot undeva la 48kg, se imbolnavise de tuberculoza, facuse ulcer cronic si avea rinichii in pioneze, dar era inca in viata. Multi alti oameni nu au avut “norocul” lui. Doar infina grija a mamei mele a facut ca tata sa-si revina, si eu sa pot sa scriu acum aceasta poveste (tot pe lant cauzal desigur). Faptul ca astazi eu nu sunt rusofob tine de structura mea interna pentru ca motive sa fiu as fi avut destule.
            De final, bunul simt imi cere sa-ti multumesc pentru sugestiile de lectura (imi place sa cred nu ai intentionat sa-mi insluti inteligenta cu aceste propuneri), insa prefer informatia primara in locul concluziilor rumegate de ganditori mai mult sau mai putin indoielnici. Nu sunt atat de arogant incat sa-ti sugerez sa faci si tu, macar din cand in cand, acelasi lucru.
            I made my point so I’m call it for the day. Picard out.

  9. N avea legaturi cu mafia rusa,se plimba cu o tanara,fara griji.sg grija era s-o cocarleasca pe tanara.dar bulangiii lui putin pa pac si neamtu cade.fara legaturi cu mafia,el de patriot ce era facea politica.dzca i prost! Nu putea sa vina in romania sa faca politica?acuma era pedepsit cel multsa joace tAble cu basau la ciresica si sa arda fotomodele in gaoz

  10. Ce convenabil!!
    .
    În timp ce se plimba cu o tanti pe lângă Kremlin, Nemțov a fost asasinat de… KGB. Da ce zic eu de KGB, de Putin personal!
    .
    Știu… Știu… MH 17 a fost dat jos de ruși (probabil și MH370), Rusia (și nu prietenii lui Nuland) destabilizează Ukraina, criza economică mondială vine – în mod sigur – tot din Rusia, Hitler a fost rus, Kennedy a fost asasinat tot de ruși și Elvis trăiește.
    .
    URSS sau neURSS, câinii latră caravana trece.
    .
    Altfel, Dumnezeu să-l ierte pe Nemțov.

    • Ai uitat să zici și că Ucraina o ducea bine cu Ianukovici, că averea lui Ianukovici era din muncă cinstită (probabil meditații) și că separatiștii din Ucraina sunt cetățeni simpli din popor care aveau în pivnițe echipament militar pentru zile negre și nu că le-ar fi primit de la bine-intenționații, sincerii și, desigur, neimplicații ruși.

      Pute “țara” asta de rusofili exact ca tine…

      Din păcate, mulți dintre ei sunt, culmea, anti-băsiști. De parcă, spre exemplu, în cazul ALRO Băsescu și gașca lui făceau “afaceri” cu americanii și nu cu rușii…

      Cretinul de Obama a făcut cea mai mare prostie susținându-l pe bețivan 10 ani, neinteresându-l deloc faptul că toate porcăriile băsiste îi vor afecta și lui imaginea în România.

      Același lucru e valabil și pentru Merkel.

      • Ai înțeles fix pixul!
        .
        Altfel, faptul că tu scrii ”Cretinul de Obama” te face fanul Coreei de Nord? Sau al Rusiei? Sau poate tu ai dreptul la opinie proprie iar ceilalți nu.
        .
        Ianukovici era un alt racket ukrainian, dar spre deosebire de stăpânirea actuală de la Kiev ERA ALES DEMOCRATIC. Oricum ”mai democratic” decât ”prietenul” Poroșenko, având în vedere că la votul de după Maidan au lipsit câteva regiuni din Ukraina.
        .
        În altă ordine de idei, înțeleg că ești de acord că bietul Nemțov a fost mierlit la 100 de metri de Kremlin de KGB (sau de Putin personal), în timp ce se plimba cu o tânără ukrainiancă, tânără ce a și rămas neatinsă. Probabil că Putin s-a plictisit să aibă o popularitate de peste 80% în Rusia și a zis ”ce-ar fi puțină adrenalină – hai să omor o muscă”.
        .
        Sigur sigur Logica nu este prietena ta.

    • Alte specimene bolnave din acest “popor”:

      http://www.antena3.ro/externe/asasinarea-lui-boris-nemtov-ar-putea-declansa-al-treilea-razboi-mondial-cum-continua-seria-de-crime-285061.html#comments

      “Snaider Paul · Top Commenter · Institutul Anti-Prostie

      Este provocare a serviciilor secrete straine Rusiei. Sa fii imbeci sa faci asa ceva pe motiv ca-i in opozitie.Putin nu-i prost. Cu siguranta este mai destept decit Obama ! Sa nu fie cumva mana criminalului de Gorbaciov. El a distrus URSS, el a distrus ,, Tratatul de la Varsovia ” , el a dat posibilitatea expansiunii NATO ! Ce se intimpla acum in Europa si chiar in intreaga lume se datoreaza si acestui criminal ce s-a vandut Occidentului ! EL TREBUIA UCIS MAI DEMULT !

      ^Ăla, din nenumărate comentarii de pe site-ul Antenei 3, reiese că este ȘI anti-băsist. Trepanatul plânge după URSS, hulește NATO și Occidentul, dar e împotriva lui Băsescu, cel care a adus RUȘII de la ALRO și GAZPROM în România.
      Vorba lui Ciutacu, noaptea minții!!!

      http://www.antena3.ro/externe/locuitorii-din-moscova-depun-flori-si-lumanari-la-locul-unde-a-fost-asasinat-boris-nemtov-285070.html#comments

      http://www.antena3.ro/externe/obama-condamna-uciderea-brutala-a-lui-boris-nemtov-si-cere-o-ancheta-transparenta-285026.html#comments

      “Ovidiu Caraiman · Top Commenter · L/T “Dimitrie Cantemir”

      Acest antropoid, impreuna cu toata conducerea SUA (inclusiv Congresul), cu toata conducerea NATO, cu toata conducerea UE, cu agentul CIA Porosenko si complicii lui, trebuie sa compara URGENT in fata Tribunalului Penal International pentru Crime de Razboi si Impotriva Umanitatii. Sunt ultimii care au dreptul sa ceara sau sa “condamne” ceva, indiferent ce. Trebuiesc eliminati definitiv, total, eventual chiar fizic, din viata popoarelor, ca niste paraziti periculosi pentru viata si civilizatia lumii.”

      ^La fel și acel Ovidiu Caraiman. Consecvent în antibăsism, dar DUHNEȘTE a pupin-Putinism!

      Am mai zis-o de vreo 10 ori până acum, o zic din nou: “popor” bolnav…

      • Avem următoarea situație: Tu versus ”poporul”.
        .
        Ori un întreg popor e bolnav (după cum afirmi) și tu ești singurul sănătos, ori e ceva în neregulă cu tine.
        .
        Uită-te puțin la situație și vezi cum arată. Să fii tu ultimul mohican (să nu zic jamaican) rămas pe Pământ?!
        .
        Apoi – Obama și Mekel, conform afirmațiilor tale, sunt niște cretini. Cam același lucru îl susține și Putin, dar totuși EU sunt ”Putinist” și nu tu.
        Cred că neuronii tăi încep să te trădeze.
        .
        Sigur, poți să te alături numiților ”cretini” de către tine și să pui în cârca oricui orice – în cârca separatiștilor doborârea MH17, în cârca lui Putin pe Nemțov, în cârca mea pe Putin, în cârca poporului pe mine, etc.
        Asta nu te va ajuta să prostești pe nimeni, pentru că – nea Mădăline – românii nu sunt proști. Chiar dacă, din când în când, își mai iau câte o țeapă de la un țigan.

        • Obama și Merkel sunt cretini pentru că i-au susținut și îi susțin pe Băsescu și clanul lui de mafioți (și afaceriști cu rușii, vezi ALRO și Gazprom, dar tot ei sunt percepuți ca pro-Occident).

          Pentru că n-ai înțeles un lucru atât de simplu da, ești și tu cretin. Aluzia la o anumită etnie nu merge în cazul meu, rasist retardat, ci doar denotă cât ești de prost și de rasist.

          Eu aș zice că țeapa ai luat de la un bețiv ordinar care a reprezentat statul comunist peste hotare și de la un minoritar “neamț” retrocedator de terenuri confiscate de la naziști către urmașii naziștilor, FDGR.

          Vorba celui din urmă, ghinion!

  11. Cine ar fi avut interesul sa-l lichideze pe Nemtov, avand in vedere ca maine are loc un miting al opozitiei la Moscova ? Astfel de actiuni violente nu se organizeaza fara un scop, o logica extrem de clara. Vom vedea daca maine vor fi mai multi sau mai putini protestatari decat se estima initial ……

  12. vai mama. era sa cad pe spate dupa ce am citit trollingul rus pe aici. Baietii pravoslavnici posteaza in rafale , se fac ca poarta discutii intre ei in contradictoriu dar de fapt glorifica rusia lui putin. Domnule Radu, pe alte situri au inceput sa mai aeriseasca dupa duhoarea lasata de nashibotii filorusi si sa le mai dea pauza ca prea au provocat greata si dezgust. Poate mai aerisiti si d-voastra pe aici.
    La articol : nu nu e putin de vina pt ca putin este eroul pacii . este mina neoconilor care vor destabilizare. Rusia nu face destabilizare ea face doar rustabilizare.

  13. multa scenarita in mass media sau pe bloguri. cel mai simplu: putin + kgb noul( fsb) autorii. de ce ? aici e mai greu. fie un mare critic al lui putin si asta nu mai dormea de grija asta mai ales ca urma un mitin contra lui; fie putin s-a suparat pe nemtov asta pentru ca … orice. si ce s-a gandit sa-l omoare noaptea pe la 12 asa aproape de kremlin sa vada si astilalti ca nu ii e frica de nimeni si nimic etc si toate scenariile incep cu putin si lupta democratilor (??) contra stalinistului care subjuga popoare. cat de prost sa fii sa sustii asa ceva? cum poate dispare din orice analiza cat de cat serioasa fatuca aia ( din ucraina la prima strigare a presei) ce se plimba cu un tinerel de 55 de ani langa kremlin? cum pui sub semnul intrebarii implicarea lui putin um “democratii” de pe forum te fac moscovit si nedemocrat. ai nu zau bai trogloditilor spalati pe creier de propaganda americana. vedeti ca mai exista si alte posturi de stiri cnn, euronews, tv 5 etc si veti vedea cam cum actioneaza propaganda asa ca nu mai inghititi tot ce va spun unii si altii. asteptati si voi putin pana se mai lamureste treaba si incercati sa va folositi neuronii din dotare si nu mai inghititi pe nemestecate tot ce va spun altii.

  14. Imi este greu sa cred ca ar fi facut Putin asa cava, dar ma gandesc 50 50, jumate Putin, jumate americanii. d c amercanii, ei se baga peste tot sa provoace rau, razboi, si sa dea o imagine proasta oricui. Sau probabil Putin ar fi facut asa ceva sa nu provoace HAOS in rusia,.. trebuie privit din multe puncte de vedere Sper sa fim constieniti ca e inceputul sarsitului sau inceputul al 3 lea razboi mondial. IMPORTANT E SA NU NE FIE FRICA DE MOARTE, TOTI MURIM.

  15. Acum o sa vina toti indivizii astia care nu stiu de unde au aparut, ce tot tipa pe la comentarii pe toate site-urile ce naspa, imperialisti, provocatori de razboaie-s americanii si in schimb ce cuminti is rusii, saracii de ei, adevarati pacifisti, Putin – mare patriot, etc, sa ne spuna ca de fapt “fascistii” de la Kiev l-au omorat pe respectivul. Sau poate chiar americanii direct, ca si-asa ei ar fi eroii negativi, in mintea lor. Nu stiu, astia or fi toti postaci de la Vocea Rusiei?

  16. @cristian inteligentzule, USA au peste 300 de baze militare raspandite in intreaga lume si cate au rusii??? De la sfarsitul anilor 90 cate razboaie au dus americanii dar rusii??? Jugoslavia, Somalia, Afganistam, Iraq si Libia iti spun ceva???

      • Pai cine a bombardat Jugoslavia nu Nato in care USA sunt principalul aliat??? S-o bombardara asa de bine pana cand Kosovo deveni republica independenta unde USA isi construira cea mai mare baza militara din Sud-Est Europei.

        • Gelu, Razboiul din Iugoslavia a inceput in 1991, iar pina la bombardamentele NATO din 1999 au murit zeci de mii de oameni. despre independenta kosovo, iti dau dreptate, o mare prostie

          • razboiul din iugoslavia a arata ce inseamna propaganda. sarbii cei rai, eventual un fel de imperialisti comunisti, care au asuprt bietele popoare din componenta republicii socialiste federativeau trecut la genocid si epurari etnice. abia de cativa ani deciziile tip au inceput sa arate cum “mieluseii” exterminati de nenorocitii aia de sarbi au apelat mai mult la acuzatiile facute sarbilor. si acolo au fost tot felul de provocari cu atentate etc puse in carca sarbilor si dovedite dupa razboi doar ca actiuni propagandistice necesare spargerii fosteiiugoslaviei. daca nu a mers la noi cu tg mures a mers la sarbi.

    • Aceasta-i argumentatie ieftina.Asa a fost si la noi in romanika, de 25 de ani, cand nu s-a clarificat …nimic ,nimic( 1989 =revolutie sau lovitura de stat a esalonului doi al comunistilor sau securistilor,mineriadele,mortile subite ale unor afaceristi,procurori…. ) fiindca la noi intotdeauna cand UN CONDUCATOR/POLITICIAN a facut ceva reprobabil(a jefuit,distrus,mintit…) SLUGOII REGIMULUI i-au gasit imediat scuze sau circumstante atenuante si anume ca si ….X sau Y(din opozitie) ar fi facut la fel( jefuit,distrus,mintit…).
      Binenteles ca NEMTOV nu a fost omorat de cineva pus de Putin ci probabil a fost omorat de SERVICIILE SECRETE RUSE (uitati-va in toate tarile cu dictatori :africane,sud americane,asiatice unde SERVICIILE SECRETE ii elimina urgent pe ..opozantii dictatorilor din propria lor …. initiativa si propriul lor interes).

  17. a incerca sa faci din nemtov un mare lider al opozitiei ruse e o prostie. se incearca scoaterea in fata a unor presupusi lideri gen Boris Nemțov, Alexei Navalnîi, Eduard Limonov, Gary Kasparov, Mihail Hodorkovski e o prostie. bucuria propagandei anti putin e o demonstratie a catorva mii de oameni prin moscova. pai la popularitatea acestuia de cca 80% miille alea de demonstrati sunt o picatura intr-un ocean. probabil ca cei care-i lauda habar nu au ce sunt si ce reprezinta acestia. vad ca nici marii”analisti” de la noi nu-si pun intrebarea de ce e bine vazut putin de catre rusi cu toata propaganda “democratilor” din lumea civilizata(??). oare pentru ca ”ruşii au nevoie de un stat puternic şi un lider puternic” vorba lui istoric si jurnalist rus sau pentru ca s-au saturat sa vada “marele” imperiu sovietic decazut si sfasiat de “fortele democratice” occidentale. si da din cand in cand sunt de acord si cu ilie serbanescu” se da o lupta rece, dupa razboiul rece, putem spune un nou razboi mondial dar de data asta economic., in care pentru a ramane in frunte marile puteri se lupta pe cucerirea unor noi piete economice pentru propriile produse. iar criza economica a acutizat acest lucru.

  18. Rusia din ce in ce mai slaba iar Putin din ce in ce mai puternic…in toata ecuatia asta o sa piarda tot Rusia…sa ne amintim de Rusia ce a reusit in cele doua mari razboaie mondiale…lovitura decisiva a venit mereu din interiorul sau….Rusia este la fel de slaba in fata occidentului ca de obicei insa dorinta lui Putin este mare…toate astea v.or conduce la dezastrul Rusiei.

Leave a Reply to anaCancel reply