Fondatorul SMURD Raed Arafat a postat un mesaj lung pe Facebook ” :

<Multi colegi ma sfatuiesc sa nu mai raspund. Totusi cand unele acuzatii sunt lansate, un raspuns trebuie sa vina din partea mea, chiar si daca acest lucru imi consuma din timpul meu, pentru ca nu vreau sa las suspiciuni care sa pluteasca asupra mea sau a celor din sistemul de urgenta. In seara aceasta postul B1 TV a continuat atacul. De aceasta data intr-o emisiune a domnului Manastire “dosar de politician” s-a preluat subiectul deschis ieri in emisiune domnilor Orcan si Tolontan referitor la achizitia de ambulante si s-au reluat atacurile incepute in 2012 de domnii Stelian Negrea si Liviu Alexa cu care, in cazul celui din urma, inca ma judec la Curtea de Apel din Cluj. Atacurile din nou au avut ca tinta sistemul de urgenta, integritatea mea si nu in utlimul rand Fundatia pentru SMURD exact in acelasi mod ca ieri insa mult mai direct si mult mai agresiv. De aceasta data in studiou erau comentatorii de rigoare, unii de care am auzit si altii pe care i-am vazut pt. prima oara in viata mea si care erau plin de mandrie aducand argumente nefondate si incercand sa explice cat de prost este sistemul si cat de rau este totul. Paralel, unii politicieni s-au dezlantuit si au inceput si ei sa atace, exemplu fiind domnul Cezar Preda (vezi declaratii la mediafax) care considera ca nu ma pricep la ce fac fara a stie ca multe din problemele pe care le ridica sunt in vizorul nostru de ceva timp si in curs de modificare, lucru ce se poate dovedi oricand prin existenta unor drafturi de ordine si HG aflate in diferite faze de lucru sau avizare. Este usor sa lovesti in munca altora cand chiar tu nu te pricepi si nu stii despre ce este vorba si fara macar sa discuti cu cei care muncesc sa vezi ce au de gand si ce fac ei de fapt. unele aspecte punctuale pe care as dori sa le explic sunt referitoare la cele zise de domnul Manastire si anume: 1. “Alte sisteme private in afara de Fundatia pentru Smurd nu exista” fiind o afirmatie falsa ce denota ca prezentatorul fie habar nu are despre ce vorbeste sau in mod intentionat doreste sa induca in eroare telespectatorii. Fundatie pentru SMURD nu acorda asistenta medicala de urgenta, si nu are cum sa fie singurul sistem privat pentru ca SMURD nu este egal cu Fundatia care este o entitate creata ca sa sprijine SMURD si pregatirea personalului SMURD. 2. “nu se ridica de la sol elicopterele SMURD fara acordul lui Raed Arafat” , o afirmatie lipsita de realitate, elicopterele SMURD ridicandu-se conform unor proceduri standard in urma apelurilor 112 si la decizia dispeceratelor si a medicilor de garda. Din nou vorbim de lipsa de cunostinta sau rea vointa din partea prezentatorului. 3. “Fundatia pentru SMURD primeste donatii de la Deltamed, iar apoi cumpara ambulante”, o alta afirmatie falsa si extrem de grava, avand in vedere ca Fundatia pentru SMURD nu primeste si nu a primit donatii din partea firmei Deltamed de la infiintarea Fundatiei in 2006. 4. “SMURD e un acronim care nu are in spate o institutie”, aceasta afirmatie fiind cel putin amuzanta avand in vedere ca SMURD este prevazut in Legea 95 din 2006 iar definitia acestuia este in Lege fiind considerat serviciu public fara personalitate juridica in structura pompierilor si a unitatilor de primiri urgente. 5. “UPU inventia lui Arafat” afirmatie pentru care trebuie sa-l explic prezentatorului ca UPU este egalul la “emergency department” o inventie veche de peste 40 de ani si care functioneaza in majoritatea tarilor din lume in spitalele de urgenta, eventual am adus conceptul in tara si l-am adaptat insa nu l-am inventat eu! 6. totodata vreau sa-l spun domnului Manastire ca in Fundatia pentru SMURD nu avem prevazute “bonificatii” pentru a platii conducerea. De fapt Fundatia penru SMURD care are o singura menire si anume sprijinirea SMURD-ului si a asistentei medicale de urgenta nu exsita indemnizatii sau salarii destinate membrilor consiliului director. Singurele plati fiind posibile daca este vorba de proiecte Europene cum s-a mai intamplat si am mai explicat. Cat despre afirmatiile domnului ALexa, mai jos am sa postez unele paragrafe din intampinarea mea la Tribunalul Cluj si la Curtea de Apel Cluj care explica multe aspecte din cele ridicate inclusiv de domnul Manastire : Atacurile repetate sunt fondate pe afirmatii false si dau unele exemple mai jos preluate din articolul intitulat “Raed Arafat si Dan Vasile Gorgan- Baietii destepti din
sistemul de urgenta” scris in ziarul “Ziar de Cluj” de Liviu Alexa:

Dan Gorgan, patronul firmei Deltamed, este prieten aporpirat din timpul studentiei al Dr.-ului Arafat, ca firma d-lui Dan Grogan a castigat contractele “pe tava” furnizand sute de ambulante catre SMURD. Astfel in textul articolului Domnul Alexa scrie:

” O sa demonstrez in cele ce urmeaza ca Raed Arafat si-a favorizat un amic vechi de 20 de ani, legitimand un sistem incredibil de ingenios, de legal si de eficient prin care SC Deltamed SRL din Cluj, firma prietenului sau din studentie, Dan Vasile Gorgan, a castigat pe tava contracte de zeci de milioane de euro din licitatii, furnizand sute de ambulante si de “proiecte speciale” catre SMURD.”

Afirmatiile de mai sus sunt false si tendentioase intrucat domnul Vasile Gorgan nu era prieten de studentie cu mine, studiile acestuia fiind de alta natura decat cele medicale, acesta nefiind cunoscut mie pe toata durata studiilor mele, neavand cu el nici o relatie personala ce poate fi caracterizata ca prietenie sau macar ca o cunsotinta. Si la momentul actual nu pot spune ca ma leaga cu Domnul Gorgan o relatie de prietenie si mai mult este o relatie profesionala in prisma colaborarii in cadrul unor relatii contractuale intre firma acestuia si institutiile pe care le reprezint, sau care le-am reprezentat, fiind inevitabil sa existe relatii interumane cu persoanele cu care se colaboreaza, fara a insemna acest lucru o relatie de prietenie care sa insemne favorizarea si inleznirea obtinerii unor contracte sau facilitati pe bani publici sau privati. Cu alte cuvinte nu ne vizitam, nu petrecem timp liber impreuna, nu mergem in vacanta impreuna si nu vorbim telefonic fara a fi in telgatura cu aspectele profesionale inter-institutionale. Exista o relatie de respect reciproc in care fiecare isi cunoaste limitele foarte bine, acesta cunoscand foarte bine ca nu poate sa mi solicite sau sa se astepte la favoruri din partea mea.

Contractele obtinute de firma Deltamed cu Ministerul Snatatii au facut obiectul unor licitatii publice foarte strict monitorizate si care nu puteau fi direjate in mod favorabil D-lui Dan Gorgan sau firmei acestuia. Unele licitatii castigate de acesta chiar au fost monitorizate de personalul Ministerului de Finante inca de la momentul intocmirii caietelor de sarcini si a specificatiilor tehnice.

Subsemnatul nu a ocupat pozitia de decizie asupra desemnarii castigatorului sau asupra formei finale a specificatiilor tehnice intrucat la licitatii au existat comisii mixte care au inclus reprezentanti si al Ministerului Afacerilor Interne si al Registrului Auto Roman, care au asistat la intocmirea specificatiilor precum si la evaluarea ofertelor dupa caz.

Aproape toate licitatiile au fost contestate la CNCS de catre firmele concurente iar castigul de cauza a fost dat comisiilor Ministerului Snatatii. Mai mult decat atat, in ultima licitatie din anul 2010, care face obiectul acestor atacuri si care era pentru un acord cadru de 4 ani, CNCS a solictat anularea deciziei comisiei de atribuire pentru unul din pachete, respectiv ambulantele de tip C, unde era declarata o firma castigatoare din Iasi cu masini Mercedes in asociere cu un caroser din Republica Ceha, ducand la adjudecarea licitatiei in favoarea urmatorului ofertant care s-a intamplat sa fie Porche Romania impreuna cu Deltamed.

Afirmatia ca liciitatiile au furnizat sute de ambulante catre SMURD, folosindu-se de numele SMURD care este asociat direct cu persoana mea, insinuand astfel ca licitatiile sunt efectuate in favoarea SMURD, este si ea la randul ei falsa pentru ca beneficiarul principal al licitatiilor erau intotdeauna serviciile de ambulanta si nu SMURD. Majoritatea dotarilor achizitionate de Ministerul Snatatii in sistemul de urgenta prespitalicesc erau destinate serviciilor de ambulanta care au echipaje mai multe la numar.

Firma Deltamed a sponsorizat Fundatia pentru SMURD precum si Societatea de Medicina de Urgenta si Catastrofa din Romania patronate de dr. Raed Arafat. Astfel in textul articolului domnul Liviu Alexa scrie:

“Arafat este presedinte al Fundatiei pentru SMURD si presedinte al Societatii de Medicina de Urgenta si Catastrofa din Romania (SMUCR). Aceste entitati au avut relatii de afaceri cu Vasile Gorgan, patronul firmei Deltamed SRL din Cluj, care a furnizat peste 1.200 de ambulante Ministerului Sanatatii, dar care a si facut donatii de peste doua milioane de lei celor doua fundatii mentionate mai sus.”

“Si Societatea de Medicina de Urgenta si Catastrofa din Romania (SMUCR), patronata tot de medicul palestinian, a primit bani de la societatea Deltamed SRL. Suma incasata in 2007 se ridica la 882.000 lei.”

“Raed Arafat a inceput sa figureze din anul 2011 pe statul de plata a Fundatiei pentru SMURD, iar, potrivit evidentelor fiscale, in perioada martie – august, a castigat lunar suma de 13.125 lei. La acea vreme, medicul a refuzat sa faca orice comentariu pe aceasta tema.”

Din afirmatiile de mai sus, reies acuzatii grave prin care se doreste demonstrarea faptului ca Dr. Arafat, subsemnatul, ar fi corupt prin faptul ca obtine donatii catre organizatii ale caror este presedinte de la firma Deltamed care a avut relatie comerciala cu Ministerul Snatatii. Suma de 2 milioane lei si cea de 882000 lei mentionate si argumentate in articol sunt folosite ca o dovada a amploarei actului de coruptie mai ales ca dupa aceste afirmatii, scriitorul articolului, domnul Liviu Alexa, publica o fisa de plati catre dr. Arafat din partea Fundatiei prin care se doreste demonstrarea ca banii “donati” de Deltamed, ajung in buzunarul dr. -lui Arafat.

Raspunsul la aceste acuzatii este simplu si clar:

Nici Fundatia pentru SMURD si nici Societatea de Medicina de Urgenta si Catastrofa din Romania nu au primit donatii din partea firmei Deltamed. (De altfel in cadrul procesului am pus la dispozitia domnului Alexa, la solicitarea tribunalului, toate extrasele de cont ale Fundatiei si SMUCR fara sa fie posibila doviderea existentei donatiilor respective.)

Sumele mari vehiculate in articolul domului Alexa, chiar daca nu sunt exacte, reprezinta plati din partea Fundatiei si a SMUCR catre firma Deltamed reprezintand contravaloarea unor achizitii specifice domeniului asistentei medicale de urgenta.

Deci cu alte cuvinte situatia este exact contrara celor prezentate de domnul Alexa si anume nu Fundatia sau SMUCR au primit sumele ci sumele au fost platite de aceste doua organizatii catre Deltamed in baza procedurilor si a ofertelor de pret din piata avand in vedere ca ambele organizatii sunt de drept privat nonprofit.

Daca luam in considerare sumele totale vehiculate de Fundatia pentru SMURD in ultimii 7 ani si care depasesc 25 milioane lei, suma de pana in 2 milioane ca cifra de afaceri cu Deltamed este sub 10% din totalul ciferelor vehiculate.

Insinuarea ca dr. Arafat patroneaza cele doua organizatii da de inteles ca decizia de a achizitiona sau de a cheltui fondurile este doar al acestuia insa in ambele situatii deciziile se iau de consilii de administratie si de conducere.

In cazul Fundatiei pentru SMURD mai ales, subsemnatul este fondatorul insa nu beneficiez de salariu sau indemnizatie din partea Fundatiei pentru SMURD si acelasi lucru se poate spune despre toti membrii consiliului director care participa la sedintele de lucru cu caracter total benevol.

Societatea de Medicina de Urgenta si Catastrofa din romania este o societate stiintifica si nu comerciala. Este societatea care reprezinta interesle medicinii de urgenta cum sunt societatile de Anestezie Terapie Intensiva, de Chirurgie, de Ortopedie …etc. Nici in aceasta societate nu beneficiez de salariu sau indemnizatii activitatea fiind strict benevola.

Sumele vehiculate de autorul aritcolului ca sume platite dr.-ului Arafat incepand cu anul 2011 de Fundatia pentru SMURD, insinuand ca provenienta sumelor fiind donatiile din partea companiei Deltamed, sunt de fapt sume platite subsemnatului in cadrul unui proiect finantat din fonduri Europene, proiectul POSDRU 81/3.2/S/58809, subsemnatul fiind unul din mai multi de 20 de experti Romani si straini care au activat in cadrul proiectului. Afirmatia ca as fi refuzat sa comentez este una mincinoasa intrucat nu am fost intrebat ca sa comentez.

In cocluzie, toate acuzatiile si insinuarile din afirmatiile autorului sunt false, tendentioase si afecteaza grav imaginea si demnitatea mea dand o imagine de coruptie si afaceri ilicite pe bani publici in favoarea unor interese ale unor persoane si firme, ce nu se poate confirma sau dovedi. Utilizarea unor extrase partiale cu cifre in mod tendentios eronat, astfel in cat sume platite catre o comapnie, Deltamed, pentru achizitia legala a unor produse, sa fie prezentate ca donatii catre organizatiile care au platit de fapt sumele respective si nu le-au primit, invocand si insinuand coruptia celui care le coordoneaza precum si insinuarea ca sursa sumelor primite de subsemnatul de la Fundatia pentru SMURD este Deltamed, cand ele sunt provenite din fonduri Europene, sunt toate dovezi clare a relei intentii a autorului si a intentiei de manipulare a opiniei publice pentru a forma o opinie gresita asupra persoanei subsemnatului.

Decizia de achizitie a ambulantelor si de necesitatea lor pentru reducerea timpului de interventie si ridicarea calitatii ar fi una cu scop meschin si corupt, astfel autorul scrie in articolul sus mentionat urmatorele:

“Dar Gorgan si, asa cum voi arata mai jos, prietenul sau, Raed Arafat, sfantul neprihanit al sistemului de urgenta, sunt actorii unei mascarade incredibile pe bani publici. Scotand in fata argumentul de necontestat ca Romania trebuie umpluta de ambulante pentru a imbunatati timpii de reactie in caz de urgenta, Arafat l-a umplut pe amicul sau, Dan Vasile Gorgan, de zeci de milioane de euro.”

“Il acuz pe Raed Arafat ca a patronat, de la inaltimea functiei sale “modeste” din Ministerul Sanatatii, crearea unui sistem ce mimeaza transparenta, dar, e perfect legal, s-a pus chezas in fata opiniei publice pentru a ajuta la crearea unui “baiat destept” in sistemul de Urgenta romanesc.”

“Si Raed Arafat e un “baiat destept”. Chiar daca sunteti obisnuiti de presa sa credeti ca un “baiat destept” e ala care face milioanele de euro din banul public, eu cred ca “destept” e si cel care se “ingrijeste” de crearea mediului propice pentru tunuri.”

“Raed Afarat a fost acuzat ca a facut parte din comisiile de licitatie formate la nivelul Ministerului Sanatatii pentru achizitionarea ambulantelor de la firma Deltamed SRL. In aceasta situatie, Raed Arafat ar fi putut fi incadrat la infractiunea de conflict de interese. Potrivit Codului Penal, prin conflict de interese se intelege “fapta unui functionar public care in exercitiul atributiilor de serviciu, indeplineste un act ori participa la luara unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat in raporturi comerciale ori de munca in ultimii 5 ani“.

Raspunsul la acuzatiile si afirmatiile de mai sus este urmatorul:

Achizitiile de ambulante au fost si sunt determinate de nevoia pentru inlocuirea parcului foarte invechit al ambulantelor si de necesitatea de a creste capacitatea de interventie si a pastra un nivel de dotare corespunzator si operativ.

Deciziiile sunt luate de comisiile de specialitate din cadrul Ministerului Sanatatii si de catre conducerile a doua ministere respectiv cel al Sanatatii si cel al Internelor. Nu in ultimul rand alocarea fondurilor pentru astfel de achizitii se face de ministerul finantelor si se aproba de Guvernul Romaniei si de Parlament.

Nu este in puterea unei singure persoane sa ia deciziile aferente achizitiilor de ambulante si sa dirijeze aceste achzitii catre o singura firma. Afirmatia ca subsemnatul l-ar fi umplut pe d-l Gorgan cu zeci de milioane de Euro este una grava care arunca o acuzatie de coruptie si de afaceri ilicite asupra mea personal fara a fi aest lucru adevarat.

Totodata faptul ca autorul articoului lanseaza in mod apasat si fara echivoc acuzatia de coruptie si de crearea unui “baiat destept” este un lucru extrem de grav in ce ma priveste. Ziaristul nu are calitatea de procuror, nu poate acuza, mai ales fara a veni cu dovezi concrete si clare pe care sa fondeze acuzatiile lui. Impactul unor astfel de afirmatii poate fi devastator asupra imaginii persoanei mele si asupra carierei si profesiei mele. Mai ales ca astfel de acuzatii se regasesc in continuu pe paginile internetului fiind accesibile si peste ani de zile, putand fi utilizate impotriva persoanei mele.
Acuzatia de conflict de interese in care as fi avand implicatii in licitatiile de ambulante este una eronata din mai multe motive. Iin primul rand nu sunt ruda a d-lui Grogan, in aldoilea rand nu am avut relatii comerciale din care am beneficiat personal si care puteau sa-mi influenteze punctul de vedere in orice decizie care o luam iar in altreilea rand nu am fost platit de domnul gorgan si nici nu am fost angajatul acestuia vreodata ca sa fiu influentat si sa ma aflu in conflict de interese.

totodata afirmatia ca Ministerul Sanatatii ar fi organizat licitatiile pentru achizitionarea ambulantelor de la Deltamed este una eronata si insinueaza ca licitatiile au fost organziate cu un castigator prestabilit, acesta fiind Deltamed. Ministerul Sanatatii a organizat licitatiile pentru achizitionarea diferitelor tipuri de ambulante si atat, nefiind favorizat Deltamed sau alt furnizor competitor al acestei firme.

Pentru clarificare, este bine sa subliniez urmatoarele aspecte referitoare la lictatiile de ambulante:
La licitatiile pentru ambulante s-au prezentat mai multe firme iar Deltamed a fost una din firmele respective.
Ofertele sunt facute de fabricantii de sasiuri de baza cum ar fi Mercedes, VW, Citroen si Fiat sau de catre caroserii care transforma sasiurile de baza in ambulante cum este firma Dlouhy si Deltamed precum si alte firme care au ofertat sau au participat ca firme subcontractate.
Firma Deltamed se regaseste ca si subcontractat in mai multe oferte fiind singura la momentul actual care caroseaza ambulante in Romania respectand standrdele Europene solicitate de beneficiar cum ar fi standardul 1789 care trebuie sa fie certificat de un organizm notificat din cadrul UE. Standardul 1789 nu este unul facultativ si este obligatoriu sa fie respectat in ce priveste ambulantele comercializate in spatiul UE acesta fiind un standard de siguranta a ambulantelor cu impact major asupra ocupantilor acestora indiferent ca membri de echipaje sau ca pacienti.
Ministerul Sanatatii nu poate interzice unui ofertant sa subcontracteze unicul caroser de ambulante in Romania avand in vedere ca exista o competitie acerba intre ofertanti iar un caroser din Romania poate asigura costuri mai mici de fabricatie decat un caroser din Germania sau din alte tari din spatiul European. Mai mult interzicerea subcontractarii unui caroser din Romania ar fi chiar absurda, chiar daca acest caroser a castigat mai multe licitatii in mod legal si curat.
Pe parcursul anilor au fost tentative de carosare a ambulantelor si la alte firme din Romania care au si castigat unele pachete din licitatiile din 2007 insa nu au mai venit oferte ulterior cu firmele respective pentru ambulantele de urgenta.
La stabilirea castigatorilor in licitatiile pentru ambulante, se stabileste cati dintre ofertanti sunt eligibili dupa care se face comparatie a punctajului castigand cel care obtine mai mare punctaj. Pretul reprezinta ponderea cea mai mare din punctaj iar castigatorii nu au cum sa fie cei cu preturi mai mari lucru ce poate fi dovedit prin actele de atribuire a licitatiilor care au fost controlate de Curtea de Conturi si de Ministerul Finantelor fara sa se regaseasca nereguli sau prejudicii asupra banului public.
Nu este un fapt ascuns de nimeni sau nestiut ca activitatea de carosare de ambulante a firmei Deltamed este de fapt sub egida firmei Dlouhy care a recurs la aceasta solutie pentru reducerea de costuri. Pentru Romania acest lucru este un castig tranformand o tara importatoare de ambulante intr-una exportatoare de ambulante.
Faptul ca o firma sau alta castiga mai multe licitatii nu inseamna imediat ca acest lucru mascheaza un act de coruptie sau o facilitare acordata firmei respective in defavoarea altor firme. Din afirmatiile autorului articolului putem sa concludem ca o firma nu are dreptul sa castige de mai multe ori licitatiile publice iar daca acest lucru se intampla atunci concluzia este ca atribuirea licitatiilor este un act corupt si incorect. Aceasta teorie insa este total opusa principiului liberei concurente unde o firma, daca este capabila si competitiva, poate domina piata pe o perioada anume de timp pana la aparitia unui concurent mai bun care sa cucereasca piata respectiva total sau partial. Lictatiile ambulantelor au dovedit ca o astfel de concurenta exista si a dus implicit la scaderea preturilor ambulantelor pastrand calitatea lor. Astfel ambulantele achizitionate din licitatia efectuata in 2010 sunt cu preturile 15-20% mai mici decat celor achizitionate in 2007, ele fiind si semnificativ sub preturile din piata europeana, pastrand standardele si calitatea de atunci. In cazul unor “tunuri” date statului si banului public, cum afirma autorul articolului, cel putin s-ar fi pastrat preturile din 2007 si nu se ajungea la scaderea preturilor sub celor din prima licitatie efectuata cand competitia era mai mica, la inceputurile ei, si carosarea se facea in Austria, Italia si Germania.
Nu au castigat numai cele trei companii prezentate de domnul Alexa licitatiile cu ambulantele. De fapt lictatiile erau impartite pe pachete, fiecare pachet reprezantand un tip de ambulanta sau autospeciala. Au mai castigat oferte si firma Mercedes avand ca si caroser firma Cautis din Bucuresti precum si alte firme de profil. Iar firma Porche avea dreptul sa aleaga caroserul de ambulnte pe care il considera mai competitiv pentru oferta lor ei alegand fara a fi obligati de cineva pe cei de la Deltamed.
In licitatiile pentru acordul cadru din 2010, Dr. Arafat nu facut parte din comisiile de elaborare a caietelor de sarcini si nici de cele de evaluare si atribuire a lictiatiilor.

Ca si concluzie, am vrut din nou sa arat cat de departe sunt unii dispusi sa mearga ca sa distruga. Nu stiu cine este in spatele acestei campanii foarte bine regizate insa stiind miza, cel putin in parte, ma face mai hotarat sa nu cedez !>

16 COMMENTS

  1. Acestă instituţie ”SMURD”, mulţi o aseamănă cu elasticul folosit la chiloţi, sutien, pantaloni, fuste, posibil şi prezervativ în orice unde se crede că poate fi întins sau strîmtat.
    – Oare de ce nu faceţi diferenţa între ceea ce înseamnă SMURD şi ISU sau POMPIERI?
    – Toate lucrează pe urgenţe dar fiecare cu acţiunile în domeniul lor!
    Cum bre? :)))))
    – Cum să dea aviz Arafat-SMURD pentru funcţionarea sau nu a unui SRL sau a oricărei instituţii?
    – Oh my god! God, how many limited in thought!
    – :))))) Patinează musca pe creierul nostru sau al vostru prin modul în care gîndim/gîndiţi şi vă lăsaţi/lăsăm manipulaţi de bureţii mucegăiţi plătitări doar pentru a ajunge în funcţii foarte bine plătite cu drept de decizie şi cu imunitate în distrugere pe motiv de”lege aprobată în guvernul meu”! nu contează ce partid sau politician.
    – Acum au descoperit ”bulangii” tăietori de salarii şi impozitări de pensii, închizătorii de spitale, alungătorii de profesionişti, însinguratorii omului şi inducătorii urii între oameni, că mai bine din jumătatea populaţiei din interiorul ţării trăieşte în sărăcie crîncenă!!!
    ”mai daţi-vă ‘reacu de mironosiţe parşive”!
    – CHIAR NU VREŢI SĂ CONŞTIENTIZAŢI REALITATEA PRIN MANIPULARE PE BAZĂ DE MINCIUNI DOAR PENTRU AJUNGEREA LA CIOLAN???

  2. Completare:
    – Chiar am uitat tot ceea ce s-a întîmplat în cei 15 ani de zile?
    – Chiar am uitat că poporul i-a cerut să candideze ca preşedinte şi a refuzat motivînd: profesionistul din mine nu mă recomandă!
    -Chiar am uitat că nu aleargă după funcţii şică Arafat a refuzat toate funcţiile propuse?
    -Chiar am uitat cît de greu a acceptat funcţia actuală ca vicepremier menţionînd cu tărie profesionalistul din el e primordial???
    HAI SĂ FACEM TOŢI UN EXERCIŢIU DE MEMORIE, SĂ NE AMINTIM REALITATEA REALĂ, NU CEA PE BAZĂ DE MANIPULARE!
    ŞI ÎNCĂ CEVA: DACĂ MEDICUL SAU ASISTENTUL DIN PROVINCIE NU-ŞI FACE TREABA, ARAFAT NU ARE NICIO VINĂ! DESCHIDEŢI-VĂ GÎNDIREA SPRE IMPUNERILE POLITICO-AFACERISTE PE MEDICAMENTE ŞI PE CARDURILE DE CONTROL TRATAMENT! DA?
    PS.nu vreau să se simtă nimeni jicnit sau atacat şi să arunce cu mizerii. mai bine convingeţi-vă şi apoi reacţionaţi practic.

  3. Eu sunt convins ca slugile basiste sub conducerea nemijlocita a securistului dovedit basescu i-si fac datoria. Cineva nu-si face datoria morala si obligatorie de a elimina ,,cancerul securist” din politica si economia romaneasca. Legi sunt in vigoare, dar ce ne mai trebuie oare? Tot eu imi raspund: VOINTA POLITICA. Pentru asta trebuie ,,chojoness”. Asta este parerea mea.

  4. Chiar că m-a enervat la culme acest individ! Cum bre?
    ”Această “dramă”: ridicarea imunității parlamentarilor
    Dragnea: Mie îmi face rău fizic”
    De 26 de ani de zile v-aţi bătut joc de ţară şi popor toţi ”nesimţiţii” care v-aţi perindat la guvernare şi în funcţii încît sărăcia e la cote alarmante! Cum bre? După ce v-aţi băgat reprezentanţi în absolut toate instituţiile doar pentru a mînări banii şi a încasa pe nemuncă venituri dar şi ceea ce înseamnă”onoare” prin atribuirea cetăţeniei de onoare oricărui parşiv-hoţ, vă tremură chiloţii pînă la inimuţă! Sikkktir bă milogule! E valabil pentru toţi politicienii şi numiţii în funcţii-ciolănarii care cu bună ştiinţă fac şi desfac legi doar împotriva acestui popor distrus din cauza ”porcilor” care nu-i mai satură nici ‘reacu de bani bani şi funcţii!
    Voi furaţi prin facerea legilor în favoarea voastră şi cînd e vorba de prinderi-procurori, milogeala şi plîngăceala se limitează la: nu sîntem vinovaţi!
    CINE-I BĂ VINOVAT DACĂ NU VOI PERINDAŢII???
    Mă încearcă numai înjurii la adresa voastră ca politicieni şi numiţi în funcţii de 26 ani de zile!
    CHIAR NE CREDEŢI PROŞTI???
    http://www.cotidianul.ro/dragnea-mie-imi-face-rau-fizic-272191/
    Aşa aţi făcut de 26ani de zile încît doar profesioniştii sînt înlăturaţi sau alungaţi din funcţii şi din ţară!
    Mi-a scîrbă de voi toţi milogii care permanent descărcaţi sacii cu negativităţi, de mizerii făcute doar de voi şi vă plîngeţi permanent de neputinţă cînd de fapt:
    – VOI TOŢI PERINDAŢII SÎNTEŢI VINOVAŢI DE ABSOLUT TOT RĂUL DIN ROMÂNIA!

  5. Întrebare pentru “Sistem” :
    Cu ce v-a pus în pericol,instituția administrată de Arafat?

  6. Sa ma ierte Dumnezeu, cine-s astia Manastire, Tolontan si altii in comparatie cu doctorul Arafat ?
    Odata cu venirea “guvernului meu” plin cu tehnocrati fosti si actuali basisti sadea, au inceput ca la un semnal atacurile la unii oameni incomozi lor, in continuare se doreste uciderea vechii generatii, batranii din casele de batrani neacordandu-le subventiile cuvenite si asteptam sa vedem ce spitale se vor mai inchide sau se vor transforma in te miri ce.
    Ceea ce mi se pare ciudat ca la un semn iar au aparut la suprafata distrugatorii de tara, lepre si japite dovedite ca fiind infractori, tradatori si hoti de joasa speta, oameni care de foarte mult timp trebuiau sa zaca in parnaie iar acum autoritatile tardiv mimeaza oarece actiune.
    Doctorul Arafat si SMURD trebuie sprijiniti cu toata forta impotriva acestor cozi de topor trezite din adormire. Foarte ciudat “strada” nu reactioneaza in niciun fel fata de atacurile furnibunde la adresa unui om care salveaza vieti si a facut impreuna cu toti inimosii colaboratori din SMURD un serviciu de exceptie pentru Romania zilelor noastre. Altii incearca sa incaiere pompierii cu SMURD,uitand ca si unii si altii sunt parte integranta a unui sistem.
    Este clar pentru toata lumea ca de sus de la varf pana la ultimul politician tributari altor interese s-au folosit de o tragedie, de multi tineri, multi feisbucisti si au calcat peste cadavre pentru a provoca o criza artificiala, o adevarata lovitura de stat.
    Se vede cat de buni sunt cu totii au creat deranj, “restructurare”, vor recesiune si vor sa provoace din nou un razboi ronano-roman.

  7. In conditiile in care delatiunea si calomnia creaza bazele celor mai multe dosare de coruptie la “varf” Arafat face ce trebuie: dezminte, punctual si public (in presa) denunturile si calomniile inainte sa fie defilat in catuse prin fatza natiunii din cauza “suspiciunilor rezonabile” create de acestea. Nu pentru viitorul apropiat-acesta depinde, probabil, de negocierile duse la DNA in privinta suspectilor PDL, unii transformati in “martori”deja-ci pentru posteritate. Ciolos si-a adus contributia mentionand faptul ca il cunoaste pe Arafat din vremea in care cauta bani la Bruxelles ca sa construiasca SMURD-ul, adica garantand pentru cinstea fondatorului institutiei, dar mai mult n-are ce face, jocul il depaseste si n-as crede ca Johannis sa-l ajute. Nu e stilul presedintelui sa-si sprijine colaboratorii, mai ales ca Sir Ciolos are initiative de imagine periculoase pentru icoana (de la termen IT icon) “germanului asezat” pe care d-sa asuda de un an s-o mentina. Mi-e teama ca ziua de 1 decembrie cu “porti deschise” la Palatul Victoria, pusa peste gafa cu exilarea tuturor sefilor ISU pe vecie, din domeniul lui Arafat, vor face ca interventia lui Ciolos sa fie nesemnificativa in procesul anuntat al fondatorului SMURD. Asa ca, singur printre dusmani (fie vorba intre noi, cineva i-a intins o cursa si Arafat a cazut in ea cu ambele picioare cand a declarat ca a fost “dezinformat” de subalterni) fondatorul SMURD isi scrie testamentul.

  8. Pana la urma nu inteleg de ce se mai tot discuta despre subiectul ISU sau Arafat. Tot respectul pentru medical Arafat si pentru ceea ce a facut in domeniul medicinii de urgenta. Restul misterului a fost rezolvat de un deputat PSD. http://www.stiripesurse.ro/incredibil-noaptea-cand-tara-a-fost-la-un-pas-de-disolutie_974332.html
    Culmea ca in loc sa fie la Balaceanca este inca in parlamentul Romaniei. Sa multumim si eroului national Victor Ponta care prin demisia depusa a salvat Romania de la dezmembrare. In loc sa cerem statuie pentru Victor Viorel Ponta in urma acestor dezvaluiri facute de un mare deputat al Romaniei noi tot discutam de ISU si Arafat.

  9. Sistemul nu doarme si nu uita. In aceasta lupta Arafat este singur ca si Victor Ponta. Sistemul il va indoi pana la urma, pentru ca sistemul este puternic si nu accepta infrangerea. Cand SRI,DNA, ICCJ, CCR isi dau mana, isi pun acoperitii din presa sa lucreze, tavalugul nu poate fi oprit. Vezi cazurile Rarinca, Ponta si acum Arafat. Si va urma cat de curand Tariceanu. Asteptati si o sa vedeti!

  10. Ah mamă! Ăştia trăiesc ca americanii şi turcia :))))))))))))) una fac sau ei provoacă şi după, urlă în gura mare că alţii sînt vinovaţii! Mai mult, ştiu şi numele lor!:)))))))))) Incredibil ce prostie şi ce creori îmbîcsiţi de orice numai adevăr NU!
    BĂ:
    – VOI CHIAR CREDEŢI CĂ SÎNTEŢI DEMNI DE A SCOATE UN CUVÎNT PE GURI???
    – CREDEŢI CĂ SÎNTEŢI CREZUŢI DOAR CĂ SÎNTEŢI ORALIŞTI TROMPETĂ?
    – ÎN AFARĂ DE ”PLATA LA ORĂ SAU PER-CAPITA” URLĂTOR-PLIMBĂTOR-TURIST, AVEŢI ŞANSE DE A MANIPULA?
    – NU VĂ GÎNDIŢI CĂ PÎNĂ LA URMĂ TOŢI ÎŞI VOR DESCHIDE OCHII ŞI VĂ VOR ÎNTOARCE SPATELE?
    DACĂ AŞ FI ÎN LOCUL LOR, V-AŞ LUA BANI CÎT MAI MULŢI ŞI MI-AŞ VEDEA DE MINE, CUM FACEŢI ŞI VOI DUPĂ CE VĂ ATINGEŢI SCOPUL: FUNCŢIA ŞI CIOLANUL! :))))))))))) ASTA MERITAŢI TOŢI ALERGĂTORII MANIPULATORI PENTRU FUNCŢII ŞI VENITURI GRASE!

  11. Felicitări pentru emisiune si pentru articol!
    Toata stima pentru doctorul Arafat si pentru profesionalismul de care a dat dovada in cei
    25 de ani ,cati au trecut de la fondarea SMURD
    Impreuna cu familia mea ,suntem alături de domnia-sa,orice drum ar alege,insa locul
    Domniei-sale este aici,langa SMURD,langa cei care il apreciază!
    Trebuie sa stie ca nu este singur si ca il vom sprijini oridecate ori este nevoie!
    Atata vreme cat susținătorii lui Basescu procedează asa,nu au decât de pierdut si nu voi uita niciodata cum Basescu,vrând sa isi bată joc de popor, ne întâmpina cu urarea “Va UDREZ.sarbatori fericite!”sau cand s- a prezentat la conferintele de presa,printre sughițuri!
    Păcat ca oridecate ori se întâmpla câte un incident neplăcut ,incident care in realitate se întâmpla pe tor mapamondul ,putregaiul basist isi pune artileria grea pe “vinovatul” de serviciu,respectiv dr Arafat,un om de-o aleasa ținuta morala si profesională!
    Pe dr Raed Arafat il cunoaștem ,pentruca faptele domniei-sale vorbesc despre el dar basescu cine este?

    https://www.youtube.com/watch?v=PBfE3gM_h68

  12. Aproape ca nu e nimic de comentat.Dar pot totusi sa imi exprim neputinta in fata acestui linsaj si scarba pentru un sistem si executantii lui.

Leave a Reply to rusu laurentiuCancel reply