Unul din denunţătorii din dosarul lui Sorin Oprescu susţine că i-a dat mită acestuia un milion de euro, în perioada 2013- 2015, potrivit referatului procurorilor cu propunerea de arestare preventivă a edilului Capitalei.

Conform sursei citate, denunţătorul i-ar fi dat lui Sorin Oprescu cu ocazia fiecărei întâlniri sume cuprinse între 20.000 şi 60.000 de euro.

“În total, în perioada 2013-2015, i-a remis inculpatului Oprescu Sorin Mircea, după aproximarea sa, 1.000.000 euro. Sumele remise în anul 2013 proveneau în proporţie de 80% din mita pe care o încasa de la denunţători pentru contractele încheiate pentru asfaltarea aleilor de la C.C.P.B.P.B., iar o altă parte provenea de la un contract menţionat încheiat de aceeaşi instituţie cu SC (…..) SRL”, se arată în referatul procurorilor.

Denunţătorul le-a mai spus procurorilor că sumele date, în 2014, edilului Capitalei proveneau de la lucrările de la „apă şi canal” efectuate la Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), respectiv diferenţa de la lucrările de „gard” efectuate la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului (CCBPB), de reprezentanţii unei firme care a formulat denunţ.

Oprescu a fost reţinut de DNA, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ar fi primit mită 25.000 de euro.

Primarul general va fi dus duminică, la ora 19.00, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit DNA, edilul Capitalei a primit banii prin intermediul şefului unei instituţii din Primărie, de la patru denunţători.

Potrivit surselor citate, o parte din banii primiţi mită de Oprescu au fost găsiţi asupra sa, iar o parte la locuinţa acestuia.

Conform anchetatorilor, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea primăriei şi o persoană de încredere a primarului, Oprescu a primit de la primul 25.000 de euro din 60.000 de euro pretinşi de cei doi de la patru denunţători pentru edil.

Procurorii arată că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Oprecu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

Astfel, firma executantă păstra pentru sine între 30 şi 33 la sută din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. O parte de 10 la sută din valoarea contractului era cerută pentru Sorin Oprescu, potrivit DNA.

Avocatul său, Alexandru Chiciu, a declarat că a fost mandatat de Sorin Oprescu să precizeze că primarul Capitalei nu a cerut niciodata bani nimănui, nici direct, nici prin intermediari, apărătorul arătând şi că acuzaţiile de luare de mită ale procurorilor DNA sunt nefondate

“La o primă analiză a dosarului, pot spune că acuzaţiile DNA sunt nefondate. Ele se bazează pe “deducţii” ale unor persoane, fapt inacceptabil într-o asemenea situaţie. Clientul meu m-a mandatat să vă spun că niciodata nu a cerut bani, direct sau indirect, prin intermediari, de la nimeni. Banii nu au fost primiţi de la denunţători, iar domnul Oprescu nu ştia provenienţa lor. Era de datoria DNA să clarifice mai bine acest dosar, nu să arunce în arest un om, doar pe vorbele aruncate de alţi inculpaţi”, a declarat avocatul Alexandru Chiciu pentru MEDAFAX.

El a mai precizat că nu este momentan în ţară, dar de apărarea primarului general al Capitalei se ocupă trei avocaţi din echipa sa.

Sorin Oprescu, născut în 1951, este primar al Capitalei din iunie 2008. El a absolvit Facultatea de Medicină Generală Bucureşti, fiind medic specialist chirurg. Membru al PDSR şi apoi al PSD, el a fost, din iulie 2006, preşedintele PSD Bucureşti, funcţie din care a demisionat după câteva luni, după ce a pierdut în faţa lui Mircea Geoană competiţia pentru funcţia de preşedinte al partidului.

În aprilie 2008 a demisionat din PSD pentru a candida ca independent pentru funcţia de primar general al municipiului Bucureşti, iar din iunie 2008 este primar general al Capitalei.

15 COMMENTS

  1. Hellooo! Echipa tehnică A3 reglaţi emisia live pe site că nu funcţionează cursiv! Nu poţi vedea sau auzi emisia: 5 secunde auzi şi vezi 2 secunde muţenie totală!!! Sonorul se întrerupe des! Nicio frază nu poate fi auzită în întregimeee!!!

  2. Denuntator ca denuntator, dar de unde 1 milion de euroi sa ai sa dai mita ?
    In afara sa-l tot purice pe Oprescu, DNA ar putea ancheta pe toti astia de au dat atata spaga ca se putea reasfalta tot Bucurestiul, nu sa arate ca acum plin de gropi in urma unor lucrari perpetue, de schimbare a conductelor cand de apa cand de gaze si ce-o mai urma.

    • Nu doar luare de mita se pedepseste dar si darea.Demult DNA-ul trebuia sa intre in primaria generala inca de pe vremea lui Basescu.DNA-ul ar trebuii sa ia si primariile de sectoare..

      • 1.Contracte dedicate — primaria plateste si o parte din bani se intorc catre primar, consilieri, directori sub forma de donatie, plata unor servicii fictive, imprumut etc — pe scurt MITA.

        2.omul de afaceri obtine o autorizatie de constructie P+10 acolo unde planul de urbanism prevede P+3. Cine n-ar fi dispus sa plateasca o mita de 100.000eur cand din cele 7 etaje in plus se scoate un profit 1000.000eur? Sumele au titlu de exemplu, probabil spaga e mai mare — si cu cat e mai mare cu atat si calitatea constructiei e mai slaba — lacomia e mare.

        E simplu, mita e data din banii celor care platesc impozite si fac 4ore de la brasov la bucuresti.

  3. Ok. după ora 16.00 toată emisia pe site-ul de ştiri live pînă la ora asta a fost varză! Din emisiunea ta Radu nu s-a auzit sau înţeles o frază din 10-15 cuvinte cursiv! Îmi pare rău că bu l-am auzit pe dl. Diaconu-omul care inspiră vitalitate şi rezistenţă! Poate că veţi regla emisia şi pentru noi pe site. Mulţumesc.

  4. inspaimantator…si cum dadea el pe ecran ca ar fi sfantul sisoe! Sper din toata inima ca toti suspectii si toti hotii sa nu mai poata candida niciodata la nici o alegere locala sau parlamentara

    • Suspect nu inseamna vinovat, si la credubilitatea dna ului….! Iar tre sa ti explice cineva cum sa respiri!

    • Chiar habar nu ai ce înseamnă un interviu, habar nu ai cît de multe poţi înţelege prin interviu, eşti lmitat/ă grav!
      Nu ai văzut sau observat că se îneca cu propria-i salivă, vorbea în hopuri dîmburi, ceva nu era în regulă cu corupţia în toate înstituţiile şi între oameni? Menţionez că habar nu avea de ‘flangrant’! Mai bine ai vedea moaca tuturor celor care vorbesc inclusiv a pupătorilor tăi chiar şi a primului ocupant de jilţ şi poate vei conştientiza ceea ce scrii sau ceea ce vei scrie!
      Vreau un sponsorel că mă pricep cu brio la aruncat cu aberaţii!!!

  5. 1 milion de euro? Subtire…mic copil oprescu….vanghelie e serifu’ 600 milioane, asa zicea dna ul, si pana la urma a fost vrajala. Sa vedem la oprescu defapt cat e mita! Dormiti linistiti, tovarasa keovesescu vegheaza!

  6. Ce relevanta au sumele pentru DNA?!? Oricum nu vor recupera niciodata nimic!!!
    Halal dreptate si justitie!!! O mascarada gretoasa.

  7. Buna ziua,imi este greu sa privesc emisiunile de stiri ,ma scarbeste ”CASA DE PRODUCTIE A FILMELOR DE FICTIUNE A ASA ZISULUI ”DNA”UNDE CELUI MAI BUN PRIMAR AL BUCURESTIULUI PROFESOR DOCTOR CHIRURG SORIN OPRESCU PRIMAR INDEPENDENT DIN 2008 I SE INSENEAZA O ASA ZISA”LUARE DE MITA” CU AJUTOUL UNOR DELATORI PRINSI ”CU MATA IN SAC ” DE CEI DE LA”DNA” ACUM AJUNSI COLABORATORI DE NADEJDE AI CELEBRISSIMEI K/KOVESI CARE CE SA VEZI E TOT DIN SIBIU (cu un tata fost procuror comunist turnator la securitate NUMITUL LASCU o afirm din surse sigure dar, nu pot da nume pentru ca persoana respectiva mi-a fost coleg de an la facultate si nu doresc sa pateasca ceva)”DNA”PRIN ACESTA KOVESI IMPUSA DIN AFARA CA SA DISTRUGA TOT CE A MAI RAMAS DIN ROMANIA MEDALIATA CU TINICHELE DE ANUMITE AMABASADE executa ACUM comezi politice atat ale penalului de Basescu cat si ”multiplului proprietar???” de case care se pretinde ”PRESEDINTE AL ROMANIEI”???? CELEBRUL turist ”elegant,inganfat parvenit” KW Johannis care NU este un Presedinte Ales de Romani poate nici de cei numiti ”Diaspora”MAROTA folosita de un individ venit de la SIBIU care A INTRAT in mandatul de Presedinte cu dosare neelucidate privind cele 6 imobile detinute culmea in centrul Sibiului in mod cat se poate de oneros de pe urma carora obtine chiri peste chiri exorbitante de exemplu unul din aceste imobile aflate in centrul istoric al Sibiului este inchiriat ”GHICI CIUPERCA CUI” unei BANCI AUSTRIACE OARE??? DE CE IN PRIMA FAZA ACEST INDIVID ANOST FALS SI FARA PIC DE CARISMA PUS PE SCAUNUL DE LA COTROCENI DE HERR MERKEL SI ”PPE”==NU A PROMULGAT== IN PRIMA FAZA ”LEGEA PADURILOR” II DERANJA CUMVA PE AUSTRIECI ISI PIERDEA CHIRIASI CU BANI MULTI? CHIAR NE CREDE PROSTI?
    DOMNUL PRIMAR GENERALAL AL BUCURESTIULUI PROFESOR DOCTOR CHIRURGUL SORIN OPRESCU ERA INCOMOD PENTRU CEI DOI MAIMUTOI BASESCU SI JOHANNIS LE INCURCA SOCOTELILE SI ANUME FURACIUNILE CARE S-AU FACUT PANA IN 2008 LA PRIMARIA GENERALA A BUCURESTIULUI IAR ACUM DORESC DIN NOU SA ISI PERPETUEZE FURACIUNILE FACUTE INAINTE DE 2008 ACESTA ESTE ADEVARUL
    DOMNUL DOCTOR OPRESCU DACA BUCURESTENII ISI MAI ADUC AMINTE A FACUT TOT CE NU A FACUT JAVRA ORDINARA DE BASESCU SI HOTUL ZIS ”PIETRARUL” DE VIDEANU
    1.A FINALIZAT STADIONUL NATIONAL LA NIVEL EUROPEAN CARE, ATUNCI CAND A DEVENIT PRIMAR ERA NUMAI O GROAPA SAPATA DE VIDEANU POSESORUL UNEI CASE ZIS ”MALL” CASA LUI PROPRIETATE PERSONALA CU PISCINA SI CU ”CASA POARTA” CONCESIONATA DE LA BISERICA CULMEA LANGA UN CIMITIR CATA POTRIVEALA??????????
    2.A FACUT PASAJUL SUBTERAN DE LA UNIVERSITATE CA SA NU MAI TRAGA DUNGI PE ASFALT CULPLUL PENAL UDREA-COCOS
    3, A FACUT PASAJUL DE LA ANTENA”3” CARE ZACEA IN NELUCRARE DE 4 ANI IN TIMP DE ROZALIU VIDEANU MANCA MICI CU CUSCRU ”BEBE” ADUSI CU ELICOPTERUL DE LA ”’COCOSATU” NU PREA DEPARTE LA NUMAI LA NUMAI O ”AZVRLITURA DE BAT” LA MONTE CARLO, CULMEA LANGA ANTENA”3”UNDE FACUSE TOT ASA NUMAI O GROAPA
    4. A MODERNIZT CALEA BUZESTI PLINA DE CASE PARASITE PLINE DE VAGABONZI DROGATI SI DOAMNE CARE ISI VINDEAU CORPUL PRIN INTERMEDIUL PESTILOR CARE ERAU MANA IN MANA CU POLITIA SI ”STATUL DE DREPT”’CUM A AM AFLAT ASEARA CU STUPOARE DESPRE CAZUL MIZERABILULUI DE” LUCI” PAPICI CARE SPER CA VA FI CONDAMNAT DE NISTE JUDECATORI CARE CRED SA NU FIE SANTAJATI DE” GHEISA” DE LA ICCJ ”PRECINSTITA DAR PARADOXAL IN ACELASI TIMP SI HOATA DE LIVIA STANCIU CARE TINE LECTII DE PROBITATE MORALA”CA SIMPLU CETATEAN???” IN FATA INSTANTEI IN CAZUL DOAMNEI RARINCA PE CARE A PAGUBIT-O CU NUMAI O JUMATATE DIN SALARIUL URIAS PE CARE IL INCASEAZA NUMAI INTR-O SINGURA LUNA CATA MIZERIE UMANA IN ”JUSTITIA INDEPENDENTA”
    5. DOMNUL PROFESOR DOCTOR OPRESCU DUPA CE S-A LUPTAT CU TOATE”COZILE DE TOPOR” DIN CONSILIUL GENERAL AL CAPITALEI A FACUT PASAJUL DE LA ”CASA PRESEI LIBERE ” E GREU DE SUPORTAT CA NUMAI IN 7 ANI UN OM CARE ESTE CHIRURG NU CONSTRUCTOR A REUSIT SA FACA CEA CE A PROMIS BUCURESTENILOR DECI DERANJEAZA TREBUIE DEFAIMAT PLIMBAT CU CATUSE DE ”CASA DE FILME IMBECILE” PROPRIETATEA” DNA” NUMAI CA NU A CANTAT MELODIA ACESTOR NEMERNICI DE HOTI SI DELATORI CARE SPER CA INTR-O BUNA ZI O SA PLATEASCA ABSOLUT TOTUL PENTRU CA ZEITA DREPTATII KOVESI NU ESTE NEMURITOARE
    6 CEA MAI MARE REALIZARE A DOMNULUI PROFESOR DOCTOR OPRESCU A FOST BIJUTERIA ARHITECTONICA ”PODUL DE LA PAJUL BASARAB” UNDE A GASIT NUMAI 2 STALPI FACUTI CU ”MULTA RAVNA”DE JAVRA ORDINARA DE BASESCU IAR ,CAND A INDRAZNIT SA ISI INSCIPTIONEZE NUMELE CA FAURITOR A ACESTEI MINUNATII BETIVUL INCA LIBER SI FOARTE VORBITOR DE BASESCU A SARIT CA ARS DE CA NU I S-A TRECUT SI NUMELE LUI PE ACEST POD CARE NU L-AU VISAT NICIODATA BUCURESTENI AVAND IN VEDERE UTILITATEA LUI CAT SI FRUMUSETEA LUI ATAT ZIUA CAT SI NOAPTEA OARE CATA OBRAZICIE POATE AVEA ACEST ”MARTAFOI” ORDINAR CARE CAT TIMP A FOST PRIMARUL BUCURESTIULUI SI PRESEDINTE AL ROMANIEI A DEVASTAT A FURAT SI UMILIT ROMANIA SI PE ROMANI
    TOT CEA CE I S-A INSECENAT DOMNULUI PROFESOR DOCTOR SORIN OPRESCU ESTE OPERA MACHIAVELICA A CELOR DOI PENALI CARE UNUL NU ISI REVINE DIN BETIE SI SE CREDE INCA PRESEDINTE IAR CELALALT MIMEAZA CA AR FI PRESEDINTE DAR’,DIN PACATE ENTRU EL A INCEPUT ”MAHALAUA INEPTA” SA ISI DEA SEAMA CE HRAM POARTA SE VEDE ACUM CAT A SCAZUT IN SONDAJE
    DOMNUL PRIMAR GENERAL AL BUCURSTIULUL SORIN OPRESCU TREBUIA SACRIFICAT SI IMPROSCAT CU NOROI DAR ACEST OM EXTRAORDINAR ARE O MESERIE NOBILA PE CARE ACESTI CRIMINALI NU I-O POT FURA NICIODATA

  8. Cand te gaseste politia la 12 noaptea cu 5000eur marcati si apoi la perchezitie mai gaseste 20000eur in casa… cuvintele sunt de prisos. Sper sa aiba avocati buni pentru ca e un tip simpatic.

Leave a Reply to AlexCancel reply