Renate Weber, europarlamentar ALDE :

Publicarea de catre Darius Valcov a fisei medicale a unui om bolnav este un gest mizerabil din punct de vedere moral si un act ilegal, existand prevederi clare atat la nivel european cat si in legislatia noastra privind protectia datelor personale. Demisia, demiterea lui Darius Valcov sunt gesturi politice obligatorii. Ca si a celor care i-au permis accesul la un document medical. Daca vrem “domnia legii” atunci trebuie sa intelegem ca legea este aceeasi pentru toti indiferent de simpatii sau antipatii politice. Incalcarea ei se sanctioneaza.

16 COMMENTS

  1. Are dreptate vechea sorosista, proaspata ALDE. E rusine sa spui ca #rezistentul care bate batrani cu boxul e nebun.
    Mai adunati mari caractere ca Vosganian si Weber, romani neaosi de altfel, ca ajungeti iar la 3%.

  2. doamna europarlamentar este înainte de toate un om decent.
    eu sun foarte curioasa daca jurnalistii postului A3 o sa solicite in emisiunile lor demisia dl Darius Vâlcov.

      • Cum sa nu, de catre ori nu au cerut demisia lui Basescu, Boc, Macovei, Udrea, mai nou a lui Johannis, Ciolos, a tuturor care nu au fost cu PSD. Cu toate astea nu vor cere demisia niciunuia din alianta asta monstruoasa

      • jurnalistii au solicitat (pe buna dreptate) demisia dl Ioan Rus (fostMin. de Interne) dupa o declaratie total nefericita.
        jurnalistii trebuie sa sanctioneze ferm derapajele liderilor politici – sunt a 4 a putere in stat (teoretic)/ de aprox 2 ani multi “jurnalisti” au devenit PR-istii unui grup de infractional.

  3. GDPR-ul penalizeaza cu amenda uriasa pana la 20 milioane euro acest gen de marsavii… Cu cat il amendam pe acest condamnat ? Acest hot din perioada Basescu?

  4. Sa dam cu pietre in cel care spune adevarul. Mai bine sa avem influenceri descreierati dar sa nu stie nimeni cine e de fapt cel ce influenteaza, ca suntem mai catolici decat papa si preferam sa murim cu adevarul in buzunar. Poate ne face papa o slujba buna, dar tot morti suntem.

  5. Te-ai grabit cucoana…in acea postare nu exista niciun element de identificare personala (nume, cnp), etc. Nu ma pot pronunta in privinta inteligentei si nici intentiilor acestei madame dar Valcov este orice numai prost nu. Asa ca dati baieti si fete; dati din toate partile. Death by a thousand cuts.
    Numai nu uitati ca in 2019 va veni randul nostru, al celor nimeni in drum, sa va aratam prin vot cum sta treaba.
    P.S. N-am fb dar am vazut pe un site de stiri ce ar fi declarat Dl. Tudor pe pagina lui de fb referitor la reglementarea accesului “juranilstilor” in sediul Palatului Parlamentului. As putea sa-i replic D-lui Tudor la modul idiotic cu “da’ la sediul NATO, Parlamentul European, etc. cum e?” N-am sa fac asta si am sa spun doar ca atunci cand densitatea de securisti si securistoizi din presa romaneasca depasete cote inimaginabile este un gest de sanitate morala sa-i ti pe toti acesti insalubri la usa. A propos, tocmai am vazut zilele acestea o detonare spectaculoasa in direct a unei conserve, altfel mare jurnalista garantata Jiji. Disperare mare.

  6. Acum are dreptate…un condamnat la pușcărie pentru ca isi ascunde lingourile de air in cimitire și tablourile in pereti ca sa nu i le ia statul , publica fără consimțământul persoanei acte medicale. Cum Si le procura infractorii ăștia…de unde a avut și protocolul ala secret pe care l -a publicat?

  7. Absolut corect: fisa medicală a cuiva echivalează cu confesiunea aceluiasi făcută la biserica și e cu atât mai “secreta” cu cât, de obicei, n-are nimic de-a face cu voința pacientului de a-și expune intimitatea in fatza cuiva. In orice tzara din Vest șeful de la registratura spitalului de unde s-a “scurs” fisa celebrului Sandi Protestatarul ar fi fost concediat imediat după apariția documentului in spațiul public, personalul ar fi fost băgat in ancheta disciplinara interna, s-ar fi inventariat toată arhiva sa se vadă dacă și când s-au mai produs scurgeri, basca s-ar fi pus la lucru serviciul juridic al instituției 24|24 ca sa contracareze procesele civile venite in cascada după asemenea “gafa”. Cazul lui Valcov, “vehiculul” scurgerii, ca sa zic așa, e mai greu de apreciat; din moment ce omul nu are o calitate oficială din care sa-și dea demisia sau sa fie demis—e consilier particular al premierului, dacă nu ma înșel—rămâne la latitudinea premierului sa se dezică de Individ pana nu-i sare opoziția la beregata, motivat, de data asta. Ar fi, însă, interesant de aflat de ce Valcov, care nu pare a fi un cretin, va fi lansat scurgerea respectiva exact după devoalarea protocolului Pruna (Cioloș)—Hellvig din 2016, cel care reinstaurează SRI ca organ de cercetare penală; Valcov e oricum un personaj compromis, ce mai contează încă o dovada a joasei sale calități umane? Și nici ca metoda de presiune asupra premierului Dancila, fapta nu-și are rost—acuzația de a fi livrat “secrete de stat” care apasă asupra d-sale e prea “tare” pentru a avea nevoie sa fie dublata de scurgerea de informații confidențiale prin acoliții săi. Personal, tind sa cred, precum Tariceanu, ca e preferabil sa ne ducem la curse de formula 1 pana se lămurește originea dezvăluirilor pe filiera Valcov. Ceea ce nu înseamnă ca Renate Weber nu are dreptate, și ea, in privința publicării fisei medicale a lui Sandi Protestatarul—democrația e un soi de religie ale carei precepte trebuie urmate de către toți adepții, fără discriminare; deci, așteptăm pe distinsa avocata Maria Vasii sa preia cauza civilă. Fără pic de sarcasm, in democrație și psihopatii au.drepturi și exista avocati care sa le apere aceste drepturi.

  8. Raman siderat cat de jos poate fi societatea in ansamblul ei, nu putem avea pretentii.
    Atat timp cat “tabloul politic” care ar trebui sa ne ghideze pe toti si sa ne uitam la acest “tablou” ca la o icoana de unde ar trebui sa ne “luminam”, ne uitam, si luam tot ce-i mai rau.
    Daca protestatarul este un om josnic, nu trebuie sa raspundem cu aceeasi moneda.
    Din pacate, nu numai in piata sunt oameni cu grave probleme comportamentale si mai grav ca-i gasim in sferele inalte ale ale politicii, ale puterii.

  9. Statul paralel obtine fisa medicala a unui om si o da unui politician sa o publice ca represalii politice, ca manevra politica! Un politician prieten cu Dragnea si care avea tablouri in peretii dubli si aur ascuns in cavou! Intre timp, privatii au cheltuit enorm ca sa implementeze GDPR! Un privat da amenda 4% din venituri daca face asa ceva! Daca Antena 3 ar face asa ceva ar plati enorm! Catar trebui sa plateasca infractorul de la Guvern?

  10. bai nene, JAPIȚA asta cu standard dublu n-a vazut cand Realitatea a publicat fisa medicala a jandarmeritei batute??? atunci nu s-a mai sesizat???

Leave a Reply to springclean2016Cancel reply