Compania IKEA le recomandă clienţilor care au cumpărat o bază de lampadar sau de veioză GOTHEM să nu o mai folosească şi să o aducă la magazinul IKEA din Bucureşti, unde vor primi înapoi suma integrală plătită pe produs, au anunţat, joi, reprezentanţi ai retailerului.

‘IKEA recheamă toate bazele de lampadar şi de veioză GOTHEM din cauza riscului de şoc electric, după ce doi clienţi şi un angajat IKEA au identificat cabluri deteriorate în interior. Nu au fost raportate cazuri de accidentări, însă cele trei persoane au observat cum cablurile deteriorate pot cauza încărcarea electrică a bazei de metal şi pot afecta siguranţa consumatorilor. Compania IKEA nu face compromisuri în ceea ce priveşte siguranţa produselor. Dacă un produs IKEA prezintă riscul de a fi implicat într-un incident, sunt luate măsuri imediate. Produsele au fost retrase de la vânzare încă din luna februarie 2016, iar compania IKEA a iniţiat imediat o investigaţie internă pentru a descoperi cauza problemei’, arată un comunicat al companiei, remis AGERPRES.

În urma investigaţiei, a rezultat faptul că în timpul asamblării cablurile din interior au fost răsucite şi posibil deteriorate. Cablurile rupte pot cauza încărcarea electrică a bazei de metal. Prin urmare, compania revizuieşte rutinele de asamblare şi metodele de testare din faza de producţie pentru a se asigura că produsele vor putea fi folosite în siguranţă.

Produsele GOTHEM au fost testate şi aprobate inclusiv de laboratoare externe pentru a verifica conformitatea cu standardele în vigoare şi legislaţia valabilă în fiecare ţară în care se află compania IKEA şi au trecut toate testele de siguranţă. În plus, compania IKEA a desfăşurat teste suplimentare pentru a simula utilizarea de zi cu zi. Chiar dacă produsul funcţionează corect, Compania IKEA le recomandă tuturor clienţilor care au o bază de lampadar sau de veioză GOTHEM să nu o mai folosească şi să o returneze în magazinul IKEA unde vor primi înapoi suma integrală plătită pe produs, atrage atenţia IKEA.

Bazele de lampadar şi de veioză GOTHEM au fost vândute în toate ţările în care se află magazine IKEA din octombrie 2015.

În magazinul IKEA din Bucureşti au fost vândute două tipuri de produse GOTHEM: 35 de baze de lampadar GOTHEM, la preţul de 185 lei şi 45 de baze de veioză GOTHEM, la preţul de 89,90 lei.

Magazinul IKEA din Băneasa nu mai are aceste produse la vânzare şi nu a primit nicio sesizare de la clienţi în privinţa niciunuia dintre acestea.

IKEA este o companie de retail mobilier şi decoraţiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad.

Marca IKEA a fost înregistrată în 1943, în Suedia. Majusculele din denumirea IKEA provin din iniţialele numelui fondatorului: Ingvar Kamprad, numelui fermei unde a crescut: Elmtaryd, şi numelui satului în care se găsea ferma: Agunnaryd.

În august 2015, IKEA Group deţinea 375 de magazine în 47 de ţări sau teritorii, dintre care 47 de magazine erau francize deţinute de alte companii decât IKEA Group.

Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din IKEA Group.

1 COMMENT

Leave a Reply to AndreeaCancel reply