Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a depus, joi, instrumentul de ratificare a Acordului de la Paris privind schimbările climatice, în prezenţa secretarului general adjunct pentru Afaceri Juridice al ONU, Miguel de Serpa Soares. Acordul de la Paris a intrat în vigoare la 5 octombrie 2016 şi va deveni operaţional după 2020. Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat, joi, retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris.

În cadrul ceremoniei, şeful diplomaţiei române a arătat că formularea şi implementarea concertată a strategiilor privind dezvoltarea durabilă şi schimbările climatice, la nivel naţional, corespund angajamentului României ca stat membru UE şi ONU, precum şi obiectivului nostru de a contribui activ la implementarea mecanismelor Acordului. Înaltul oficial ONU a subliniat că ratificarea de către România a Acordului de la Paris privind schimbările climatice reprezintă recunoaşterea contribuţiei importante a ţării noastre pentru menţinerea acestui domeniu pe agenda internaţională şi consolidarea cooperării între statele lumii în abordarea acestui fenomen, se arată într-un comunicat MAE.

Totodată, ministrul Teodor Meleşcanu a avut o întrevedere cu secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed, în cadrul căreia a subliniat importanţa angajamentelor asumate de către statele care au adoptat Agenda 2030, în ceea ce priveşte eliminarea sărăciei şi a foametei, combaterea inegalităţilor şi a injustiţiei, precum şi adoptarea unor măsuri active privind protecţia mediului înconjurător, în concordanţă cu cele trei domenii ale dezvoltării durabile: economic, social şi mediu. A subliniat că politica naţională de cooperare pentru dezvoltare reprezintă principalul instrument prin care România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi donator de asistenţă oficială pentru dezvoltare, îşi îndeplineşte angajamentele privind dezvoltarea durabilă asumate în plan extern.

La rândul său, secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed, a exprimat apreciere pentru depunerea instrumentului de ratificare a Acordului de la Paris privind schimbările climatice, precum şi pentru atenţia constantă acordată de România implementării Agendei 2030 privind dezvoltarea durabilă.

Chestiunile păcii şi securităţii internaţionale au fost abordate de ministrul afacerilor externe în întâlniri separate cu secretarul general adjunct pentru afaceri politice, Jeffrey Feltman, şi cu secretarul general adjunct pentru operaţiuni de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix. Au fost abordate temele de interes prioritar pentru România, respectiv întărirea capacităţilor ONU în domeniul misiunilor de menţinere a păcii, cooperarea dintre ONU şi organizaţiile regionale în asigurarea păcii şi securităţii internaţionale, precum şi creşterea profilului Consiliului de Securitate ca for de prevenire şi acţiune proactivă în soluţionarea situaţiilor de criză, precizează MAE.

În context, interlocutorii au salutat interesul manifestat de România pentru o implicare activă în acţiuni de diplomaţie preventivă şi mediere prin intermediul ONU. De asemenea, au apreciat rolul pe care România îl deţine în asigurarea stabilităţii regionale şi aportul substanţial şi diversificat adus de ţara noastră de-a lungul timpului în misiunile de pace ale ONU.

Ministrul Teodor Meleşcanu a avut o întâlnire bilaterală şi cu Miroslav Lajcak, în noua calitate de Preşedinte al Adunării Generale, cei doi oficiali reiterând necesitatea promovării unui multilateralism eficace, cu recunoaşterea rolului central al ONU.

Consolidarea acestor contacte şi iniţierea unui dialog aprofundat la nivelul ONU de către şeful diplomaţiei române corespund obiectivului prioritar al României de creştere a vizibilităţii candidaturii României la Consiliul de Securitate în rândul statelor membre ONU, se mai arată în comunicat.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, joi, retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris. ”Pentru a-mi îndeplini angajamentul solemn de a proteja America şi cetăţenii săi, Statele Unite se vor retrage din Acordul de la Paris, dar încep negocieri fie pentru a reintra în Acordul de la Paris, fie o tranzacţie întru totul nouă în baza unor prevederi care să fie echitabile pentru Statele Unite, afacerile sale, muncitorii săi, poporul său, contribuabilii săi”, a declarat şeful statului american.

”Aşadar ieşim. Dar vom începe să negociem şi vom vedea dacă putem să facem un acord care să fie corect”, a spus Trump în Grădina Trandafirilor. ”Iar dacă putem, va fi grozav, iar dacă nu putem, bine”, a continuat el. În Grădina Trandafirilor au izbucnit urale şi ropote de aplauze la declaraţiile preşedintelui.

”Naţiunile care rămân în Acordul de la Paris vor fi naţiunile care vor culege roadele prin crearea de locuri de muncă şi industrii”, afirmă predecesorul lui Trump, Barack Obama, citat într-un comunicat postat în timpul conferinţei preşedintelui SUA, scrie news.ro.

https://www.agerpres.ro/externe/2017/06/02/canada-profund-deceptionata-de-retragerea-sua-din-acordul-de-la-paris-08-46-51

https://www.news.ro/externe/comunitatea-internationala-si-marile-companii-critica-decizia-lui-trump-de-a-retrage-sua-din-acordul-de-la-paris-1922405102002017060917015610

https://www.news.ro/externe/macron-dupa-retragerea-sua-din-acordul-de-la-paris-este-o-greseala-acordul-nu-e-renegociabil-video-1922403002002017060717015464

https://www.agerpres.ro/externe/2017/06/02/clima-decizia-americana-este-o-mare-deceptie-purtator-de-cuvant-onu–00-55-10

Uniunea Europeană nu intenţionează să impună sancţiuni Statelor Unite pentru retragerea din Acordul Paris, însă liderii europeni probabil mizează pe faptul că Washingtonul nu va putea anula participarea la Tratatul climatic până în 2020, când un nou preşedinte american ar putea schimba decizia, scrie Mediafax.

Uniunea Europeană nu va impune sancţiuni SUA, dar probabil aşteaptă instalarea unui nou preşedinte în 2020

Comisarul UE pentru Afaceri climatice şi Energie, Miguel Arias Canete, a explicat că Bruxellesul nu analizează deocamdată impunerea de sancţiuni Washingtonului.

“Nu analizăm această posibilitate. Intenţionăm să arătăm că implementarea obiectivelor noastre este pozitivă pentru economie, pentru dezvoltarea unor tehnologii sofisticate şi pentru bunăstarea cetăţenilor”, a afirmat Canete, citat de site-ul agenţiei Reuters. Declaraţia a fost făcută înainte ca Donald Trump să anunţe formal retragerea Statelor Unite din Acordul Paris.

Liderii ţărilor UE au condamnat decizia lui Donald Trump de a abandona prevederile Acordului climatic, dar probabil mizează pe faptul că unele state americane vor continua să aplice standardele solicitate, distanţându-se de politicile Administraţiei de la Washington.

În plus, Bruxellesul probabil consideră că ieşirea efectivă a SUA din Tratat nu se va putea produce până în anul 2020, când vor fi noi alegeri prezidenţiale.

Donald Trump nu a anunţat un calendar al retragerii Statelor Unite din Acordul de la Paris, notează BBC. Tratatul prevede că niciun stat nu se poate retrage până la împlinirea a trei ani de la intrarea în vigoare.

Acordul a intrat în vigoare pe 4 noiembrie 2016. Procesul de ieşire a unei ţări din acordul care prevede măsuri pentru diminuarea emisiilor poluante durează un an de la data anunţării deciziei.

Practic, Statele Unite pot anunţa decizia de ieşire din Tratatul climatic abia pe 4 noiembrie 2019, iar ieşirea efectivă se va produce în noiembrie 2020, exact când vor fi alegeri prezidenţiale.

 

 

16 COMMENTS

  1. Nu ma pricel la aceste acorduri dar daca vad in titlu notiunea de “schimbari climatice” ma gandesc la ceva care ar avea scopul de a proteja mediul implicit a controla aceste schimbari.Ori acelasi guvern a reglementat scaderea si cu de 10 ori a contraventiilor celor ce taie padurile parca au scos si masura confiscarii vehicolului prin care lemnele furate erau transportate.Doar un exemplu.Pai cum mai Guvernule tu dai liber la defrisari dupa care te duci sfios,angelic si semnezi Acordul ? Adica stai,am inteles voi ocrotiti de fapt padurile doar ca “se opune Johannis care le ofera pe nimic austriecilor”…Da,da…asta era manevra.

    • Pai daca vrem sa urmam fidel politica republicana americana e simplu:
      1.Poluati fara probleme si abrogati orice acord care protejeaza natura
      2. Sistemul medical trabuie sa fie privat si niciun ajutor pentru nimeni.
      3. Taiati banii de la orice ajutor social ,
      4. Bani multi la aia deja super-bogati adica le reduceti lor taxele.
      5. Si sa nu uit…taiati banii pentru ONU.
      6. Si sa nu uitam bravul razboi impotriva teroristilor , multa propaganda si de facut un nou razboi care o sa creeze si mai multi teroristi !!!

  2. Scuze de offtopic. Dle Tudor, mai existati? Scandalul momentului: conversatii whatsapp intre liderii psd! O reactie, ceva? Un articol?

  3. ANRE a elaborat o reglementare, aflată încă la stadiul de proiect, în privința instalării contoarelor inteligente de energie electrică.ANRE a elaborat o reglementare, aflată încă la stadiul de proiect, în privința instalării contoarelor inteligente de energie electrică.Dacă inițial consumatorul nu dorește instalarea, operatorul de distribuţie face măsurători asupra NIVELULUI DE RADIAŢII ELECTROMANGETICE pe care i le arată apoi consumatorului. În cazul în care emisiile sunt sub nivelul stipulat de lege, are dreptul să instaleze noul contor, iar dacă nu, poate decide să amplaseze contorul la limita proprietăţii.
    Totuși, dacă şi după măsurătorile care arată că respectivele contoare respectă normele privind nivelul de emisii electromagnetice consumatorul tot refuză să-i fie instalat noul contor, distribuitorul poate, conform proiectului ANRE, să-l deconecteze. Deci ne va creste consumul(aparatele arata un consum mai mare) dar ne pricopsim si cu radiatii.

  4. Foarte probabil, avem de a face, ca in multe alte dati, cu o traducere absolut idioata a celor spuse de inaltul oficial ONU. Cum poti sa spui ca “ratificarea de către România a Acordului de la Paris privind schimbările climatice reprezintă recunoaşterea contribuţiei importante a ţării noastre …”??? Adica Romania recunoaste contributia tarii noastre? Risul cur…cilor!!

  5. Foarte bine. Nu cumva ni se impusese sa inlocuim centralele performante cu altele “de unica folosinta” care nu au putere de consum necesar unei case!? Abia asteptam sa renuntam la centralele de apartament,ca asa vor marii capi ai lumii,sa ne spalam la lighean si papica la soba cu burlane,lumanari de la”clanul statal” ortodox, ca asa vor marii capi(romani) ai lumii! Cu ce intoxicam noi romanii aerul?! Ca existam si ne incapatanam sa traim in cele mai oribile conditii!? Au taiat plamanii tarii si se plang de: invazia ursilor in orase, au defrisat zonele unde nu trebuia incat se vad consecintele….aluviunile care curg si distrug casele oamenilor dar si minunata sosea! Cam asta e viitorul Romaniei: vin aluviunile si scapa doar cei care au buzunarele pline si avionul/halicoptetul in curte 🙂 🙂

    • Am o observatie in privinta scapatului si ar mai fi cateva de comentat. Nu scapa nimeni, cu o singura conditie se scapa, sa nu fii in Romania.

  6. Acum cam ce-ar trebui sa facem ? Ma gandeam sa mutam Romania cu vreo 2000 de km mai la vest poate asa vom putea sa fim total pe placul americanilor. Romania trebuie sa se hotarasca de unde vrea sa ia “lumina” si sa joace politic extern, ori de la UE, ori de la SUA. Jocul asta la 2 capete de total neproductiv pentru Romania. Titlul ales al articolului este unul nefericit. Romania trebuie sa fie in acord cu ea insasi si sa joace politic extern dupa cum ii dicteaza interesele pe termen mediu si lung.

  7. 1) modificare in retorica propagandei: povestea nu mai e despre “incalzirea globala”, si-a dat pina si Al Gore seama ca e o minciuna, acuma le zice “schimbari climatice”, chestie care poate sa insemne orice, oricind.. de exemplu, vine vara, e cald, e schimbare climatica, hai sa luptam! sau miscarea polilor, care se schimba la 26000 de ani odata… hai sa luptam!

    2) De fapt, totul e o scuza in numele careia sa ti se ia mai multe taxe si impozite (la nivel de individ) si care sa impiedice dezvoltarea ieftina, de care au beneficiat tari ca Germania (la nivel de tara).
    Ia sa opreasca complet nemtii si fracezii ecologisti comertul cu SUA si China, ca astia sunt cei mai mari poluatori, in semn de protest; asa ar trebui, lumea civilizata sa nu aiba relatii cu barbarii care ne strica planeta; sigur ca lumea civilizata socialista moare a doua zi, asa ca banutzu va continua sa mearga linistit si ipocrizia (motoarele cu noxe falsificate la VW, ati uitat?) la fel.

    3) de cind si Romania lupta cu schimbarile climatice, sa intelegem ca austriecii neamtului nu ne mai taie padurile? Sau le taie pina cind ajungem la “media UE” in ceea ce priveste suprafata impadurita, de parca ar fi ilegal sa fie la noi ceva mai bine ca la looserii ceilalti…

  8. In aceasta problema cam toata lumea e in dezacord cu SUA. Dar atata timp cat vom permite defrisarile ilegale, atata timp cat Holzindustrie Schweigofer si altii ca ei nu patesc nimic desi recunosc ca procesează lemn taiat ilegal, atata timp cat permitem importul tuturor rablelor diesel din Germania fara impunerea unor taxe de poluare, ratificarea acordului e doar un exercitiu de imagine. Ca sa nu mai amintesc si de colectarea selectiva a deseurilor care e un mare rateu

  9. Trebuie luptat concret.Aici nu e vorba de tari mici desi padurile romanesti sunt consistente .Si e vorba de tari continent-Brazilia,Sua,Canada,China si Rusia.Cand vor conveni sa treaca (nu la energie eco ,e poveste),ci la energie nucleara;din 20 de centrale si-au asigurat energia .Au si fluvii puternice catcsa faca baraj,Amazon,Misisipi,Yang-Tze.Altfel smogurile toxice vor cadea pe orasele lor ,sufocandu-i.Aerul respirabil nu vine din neant .Donald a zis ca aceast tratat nu ajuta contra poluarii si ca America pierde in minerit.Acum intreb so daca castiga milioane de mineri sute de mii de tone de carbune nu se vor arde in atmosfera ca doar nu se baga la rece ca berea la caldura…deci ce dai pe mere iei pepere.Masiri concrete judecate!Dicaprio ,Arnold si v-o 2 savanti au inteles primii.Eu mai apoi ca aerul e pe terminatelea.

Leave a Reply