Prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, a declarat, luni, că Rusia a eşuat ”în mod spectaculos” în tentativa ei de a diviza statele Occidentale, în contextul în care SUA şi mai multe state din UE au decis expulzarea unor diplomaţi ruşi ca urmare a atacului neurotoxic din Salisbury, potrivit BBC.

”Dacă obiectivul Kremlinului a fost de a diviza şi de a intimida alianţa occidentală, atunci eforturile sale au eşuat în mod spectaculos”, a declarat Theresa May.

Declaraţiile premierului britanic au fost făcute în contextul în care SUA şi 14 state membre UE au decis să expulzeze diplomaţi ruşi ca reacţie la atacul neurotoxic din Marea Britanie, despre care se crede că ar fi fost orchestrat de Moscova.

De asemenea, Theresa May a atras atenţia că peste 130 de persoane ar fi putut fi expuse agentului neurotoxic ”Novicioc” folosit în atacul ce l-a vizat pe fostul spion rus Serghei Skripal.

”Estimăm că mai mult de 130 de persoane din Salisbury ar fi putut fi expuse la agentul neurotoxic”, a declarat May, potrivit mediafax.ro

6 COMMENTS

  1. Iar Germania „fără spectacol” tocmai a aprobat finanțarea gazoductului submarin ce va lega Rusia de Germania prin Marea Baltică, Nord Stream 2. Cel care divizează pare a fi Germania, nu Rusia.

  2. hai cu naivitatea! La vedere vorbele se vorbesc,fiecare vorbeste pe tonul lui,dar,intelesul e de partea celor care inca mai au viziune si pot descifra amanuntele. Ma refer la cei care mai intra in contact cu lumea occidentala si europeana vestica.

  3. “atacul neurotoxic din Marea Britanie, despre care SE CREDE CA ar fi fost orchestrat de Moscova” ??? Astia sint mai slabi decit Camelia Bogdan. SE CREDE CA MOSCOVA???? ATUNCI, LA PUSCARIE!
    Si daca, odata precedentul creat, miine SE VA CREDE CA Polonia nu stiu ce-a facut? LA PUSCARIE! Apoi Franta! Sau Spania….
    Chiar am inebunit? Chiar ne jucam cu focul? Chiar vrem sa dam foc planetei?
    Despre armele lui Saddam nu SE CREDEA, ci SE STIA SIGUR ca existau. Sa invadam Irakul, igitur! N-am gasit armele? Pardon, oricine se poate insela. Saddam asta oricum merita ce-a patit!
    Ia sa vedem, de petrolul cui mai avem nevoie? Peste ei, au pus la punct armele cu fasole! Evident, arme neurotoxice, de distrugere a aerului, mediului, calotei polare si mediului natural al marmotei patate in talpa!
    Prin urmare, sintem indreptatiti sa le luam petrolul.
    Dreptul international? Ce-o mai fi si prostia asta? Noi sintem DNA si nu ne lasam!!

  4. Vezi ca astia din afara (dupa cum si tu ai dat copy-paste mai sus) il denumesc pe rusul asasinat “fost spion”.
    Numai tu ii dai inainte in postarile tale ca e dizident….:))
    In fine… o fi si asta o analiza militara profi:))

    • Atentie: fost spion care a tradat Rusia, fiind cumparat de Marea Britanie. “Amanuntul” e esential, si iata de ce:
      S-a crea precedentul jalnic ca spionii care se mai lasa cumparati de G.B. sa-si pregateasca si copirseul, caci perfidul Albion n-are grija sa-i protejeze de bratul furios al Moscovei. Crezi ca va mai gasi Londra amatori? Eu zic ca extrem de greu. Cinic vorbind, prin invatamintele care se pot trage de catre cele 3 parti implicate, dar in primul rind de maria sa spionul, povestea e o victorie de etapa a Moscovei (vedeti ce patesc tradatorii?) si o infringere rusinoasa a Londrei (il platesti, il folosesti, si-apoi il arunci la ciini?) Plus o invatare de minte a spionilor … tentati (adica, tradeaza, frate, dar in folosul Albaniei sau ceva 🙂 )
      Si, tot cinic vorbind, tovarasul spion nu stia ce-l asteapta? A fost un risc asumat, probabil suma a fost una frumusica, si daca a iesit prost, aia e! Vorba unui mare (doar la propriu!) ginditor din Cotroceni, GHINION!

      • Corect. Mai puțin modalitatea prin care a eliminat trădătorul. Clasica umbrelă bulgărească ar fi fost OK. Dar să fie afectați și nevinovați, nu prea se încadrează.

Leave a Reply to Pixelu albastruCancel reply