Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, premierul britanic Boris Johnson şi NATO au avertizat joi la unison împotriva unei provocări a Moscovei pentru a justifica o intervenţie militară în Ucraina după informaţii “tulburătoare” despre acuzaţii reciproce de bombardamente între armata ucraineană şi separatiştii proruşi, relatează AFP.

“Am văzut informaţiile despre bombardamente şi este desigur tulburător. Suntem încă pe cale de a aduna detalii. Spunem de mai mult timp că ruşii ar putea face ceva de genul ăsta pentru a justifica un conflict de tip militar”, a declarat Austin la încheierea unei reuniuni cu omologii săi din NATO la sediul Alianţei din Bruxelles.

“Vom fi atenţi la acele operaţiuni în care Rusia fabrică un eveniment dramatic pentru a justifica un atac, un joc pe care l-am văzut derulându-se în trecut şi vom continua să examinăm modalităţi de a ne îmbunătăţi pregătirea”, a adăugat el.

“Nu avem nicio certitudine cu privire la incidente, dar am văzut tentative de înscenare a unui pretext pentru a justifica o invazie în Ucraina şi desigur aceasta suscită îngrijorare”, a declarat la rândul său Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

“Sunt destul de mulţi ofiţeri ruşi în Donbas şi ei pot monta un pretext”, a avertizat el.

“Urmărim îndeaproape ceea ce se petrece şi vom continua să expunem planurile şi acţiunile de dezinformare ale Rusiei pentru a-i complica sarcina şi a face mai dificilă o invazie”, a explicat Stoltenberg.

“Constatăm multă dezinformare pe site-urile ruse cu scopul de a crea o atmosfera de presupuse atacuri împotriva populaţiei ruse în această parte a Ucrainei”, a subliniat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, după o reuniune a liderilor UE consacrată tensiunilor între Rusia şi Ucraina, înaintea unui summit cu omologi ai lor din Uniunea Africană la Bruxelles.

De asemenea, premierul britanic Boris Johnson a acuzat Rusia de o “provocare” cu scopul de a “discredita” Kievul şi a justifica o intervenţie, după ce o grădiniţă a fost lovită de un obuz în estul Ucrainei, unde armata ucraineană şi separatiştii proruşi au raportat bombardamente.

“O grădiniţă a fost bombardată în ceea ce noi considerăm, ceea ce noi ştim, că este o operaţiune… concepută să-i discrediteze pe ucraineni, concepută pentru a crea un pretext, o provocare înşelătoare care să justifice o acţiune rusă”, a declarat Johnson presei în cursul unei vizite la o bază militară.

Armata ucraineană şi separatiştii proruşi s-au acuzat reciproc joi de bombardamente şi escaladarea situaţiei în estul Ucrainei, scena unui conflict armat din 2014, în plină criză între Moscova şi Occident, potrivit AFP.

Într-un comunicat publicat pe Facebook, armata ucraineană i-a acuzat pe combatanţii separatişti că au ţintit cu un “cinism deosebit” localitatea Staniţa Luganska, atingând o grădiniţă.

ImagineImagine

Imagine

Armata ucraineană luptă din 2014 cu separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova în regiunile Doneţk şi Lugansk, conflict soldat deja cu peste 14.000 de morţi şi peste 1,5 milioane de strămutaţi, scrie Agerpres.

Riscul unei invazii a Rusiei în Ucraina este “foarte ridicat”, a declarat joi preşedintele american Joe Biden, într-un moment de tensiuni puternice, potrivit AFP.

Un atac este posibil “în următoarele zile”, le-a spus el jurnaliştilor înainte de a pleca de la Casa Alba pentru o deplasare de câteva ore în Ohio.

El a precizat că nu a prevăzut să îl sune pe omologul său rus Vladimir Putin.

“Toate indiciile pe care le avem arată că sunt pregătiţi să intre în Ucraina, să atace Ucraina”, a adăugat el.

Până acum, preşedintele american a atenţionat în multe rânduri asupra riscului unei invazii, precizând însă că Putin nu a luat o decizie.

Washingtonul a ridicat semnificativ nivelul de alertă de câteva ore şi susţinut că Rusia a continuat să îşi consolideze dispozitivul militar din apropierea graniţei cu Ucraina, în ciuda asigurărilor Moscovei că şi-a retras o parte a trupelor.

SUA atrag de asemenea atenţia asupra riscului ca Moscova să fabrice un pretext care ar putea fi folosit ca justificare pentru o invazie.

3 COMMENTS

  1. cind il vedeti pe Unchiu’ Gioe sa-i explicati (de cite ori va fi necesar, chiar si cu desene) bancul cu Petrica si Lupu’.

    “Joe Biden: “Senzația mea este că Rusia va invada Ucraina în câteva zile. Nu am de gând să-l sun pe Putin”.

Leave a Reply to Radu Tudor: Rusia a început diversiunea - își fabrică pretext pentru a II-a invadare a Ucrainei - Critic NationalCancel reply