Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, spune că regretă faptul că, în 2015, el şi PSD au votat învestirea Guvernului tehnocrat Dacian Cioloş şi că la vremea respectivă s-a bazat pe buna credinţă a actualului premier, care, între timp, a luat de la “colegii lui de la PNL” obiceiul “să mintă foarte mult”.

“Moţiunea de cenzură era degeaba. Iohannis îl punea tot pe Cioloş şi prelungeam boala. Regret că i-am votat, dar la vremea aia cred că era singura variantă posibilă. În acele zile fierbinţi, cu o conjunctură internaţională care şi acum e destul de tulbure, noi aveam varianta în care să votăm acest Guvern sau varianta în care să o întindem până la alegeri anticipate în aprilie, cu un Guvern interimar, adică un Guvern cu atribuţiuni limitate, (…) ceea ce era mult mai rău şi un scandal perpetuu pentru cinci – şase luni de zile. Am ales varianta asta, repet, cu credinţa mea în buna credinţă a premierului Cioloş. Din păcate, s-a dovedit că m-am înşelat şi eu şi toţi ceilalţi, sau, mă rog, aproape toţi ceilalţi care l-am votat atunci. Are foarte multă ipocrizie şi, din păcate, a luat, nu ştiu dacă-l avea înainte, a luat obiceiul de la colegii lui de la PNL să mintă foarte mult, ceea ce nu e în regulă”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3, întrebat dacă regretă că PSD a dat votul de învestitură pentru Guvernul Cioloş şi că social-democraţii nu au depus o moţiune de cenzură în cursul acestui an.

17 COMMENTS

  1. Eu zic sa te concentrezi mai mult pe ceea ce vei face de acum incolo nu de alta dar se prefigureaza si alte motive de regret in ceea ce te priveste … esti sigur ca totul e in regula cu un partid care ACUM iti este aproape ?

  2. din ciclul “nu stiu ce fac, nu stiu ce vorbesc”, azi avem o perla de la PSD: “Regret că i-am votat, dar la vremea aia cred că era singura variantă posibilă”
    pai daca era singura, ce sens are sa regreti? Asuma-ti decizia! Sau, daca regreti – deci ai gresit atit de grav, ce faci, de ce mai stai, de ce nu te retragi?
    Vorbe goale… la noi maximul efort al politicienilor e sa improvizeze vorbe la televizor si sa deseneze autostrazi pe harta.

  3. Am găsit la voi harta interactivă cu locaţiile unde se poate vota. Acum să vedem ce matrapazlâc au făcut şi ăştia, aterizaţii plantaţi care guvernează! Cum bre să bagi 2 secţii pentru vot doar în zona Berna/partea francofonă şi italiană? Habar nu aveţi câţi români sunt în străinătate şi totuşi vă bateţi joc real de ei urlând în gura mare că sunt apţi de vot şi că sunt secţii de vot ? Bă ”tembelilor” voi ştiţi câţi români sunt în Zurich? Habar nu aveţi câţi români şi românce sunt în zona murdară(prostituate) dar şi câţi sunt cu acte în regulă la muncă sau şi căsătoriţi(peste 500 români)! Ori interesul e clar: avem numele şi CNP-ul lor în România şi semnăm/votăm în locul lor? https://www.antena3.ro/actualitate/alegeri-parlamentare-2016-mae-sectiile-de-votare-organizate-in-strainatate-pentru-alegerile-386737.html
    Mai găsesc un ”clămpău” care jicneşte românii! Oare s-a uitat în oglindă sau i-a fost frică că se sparge moaca ca copie(cacofonie intenţionat)? Bănuiesc că e şocat şi creierii îi umblă prin carapacea cutiei craniene de nu-şi găsesc locul sau calea spre mucegai…
    http://www.dcnews.ro/candidat-usr-romanii-inapoia-i-impu-iti-i-buni-de-nimic-ivan-a-tept-comentarii-cat-mai-virulente_523063.html

  4. 🙂 🙂 🙂 PNL-Blonda: ”Noi îl susţinem pe Cioloş premier! Poporul şi preşedintele îl susţin şi îl vor! ”
    Unde bre?
    Cine bre?
    Miting cu cine şi câţi bre?
    🙂 🙂 🙂 din ce în ce mai mulţi susţinători?
    Da! Succes la minciuni cu care manipulaţi !
    http://www.stiripesurse.ro/mitingul-de-sustinere-a-premierului-ciolos–un-fiasco-total–cati-oameni-s-au-adunat_1164492.html
    ”’Sâmbătă după-amiaza, în fața Guvernului ar fi trebuit să se adune peste 500 de oameni care doreau să celebreze un an de când Dacian Cioloş a preluat șefia Executivului de la Victor Ponta. Cele 500 de persoane răspunseseră unui apel lansat pe Facebook. În stradă, lucrurile nu au stat deloc la fel ca în lumea virtuală. La miting nu s-au strâns mai mult de 14 oameni. ”Pe 17 Noiembrie se împlineşte un an de când avem un guvern tehnocrat. Întrucât în Noiembrie soarele apune la ora 17:00, ne întâlnim sâmbătă, 19 Noiembrie în fata guvernului, de la ora 15:00””
    Felicitări celor care nu au ”pus botul” la manipulare 🙂 🙂 plătită !

  5. din ciclul prostiile debitate de dragnea:” Regret că i-am votat, dar la vremea aia cred că era singura variantă posibilă”. serios? asta explica multe, de ce nu s-a dus la primele consultari cu o propunere de premier, de ce a aparut la runda 2 cu liviu voinea drept propunerea psd ca premier. devine foarte clar ca omul e vandut total cotroceniului, ca rarele momente cand se face ca scoate capul din … nisip sa nu spun altceva, o face pentru public si nu din necesitate. spectrul puscariei il face pe omul asta sa minta. pacat ca mai exista membrii de partid care il sustin.daca pana si cel mai prost guvern care a aparut dupa 89 e mentinut in functie prin tradarea lui dragnea ( motivele invocate arata cat de las e omul asta) ce sa mai vorbim? vorba lui @părere… “marea” sustinere a tehnocratului cilos julien soros s-a vazut astazi in fata guvernului. pana si ieri m-am impiedicat in centrul bucurestiului in drum spre gaudeamus de mai multi demonstranti decat astazi iar ieri erau homosexualii lui cernea. in rest vad ca lui r.t. i-a scapat stirea cu razboiul intre sefii spionajului din sua. ciudat nu? presupun ca daca era la rusi era primul articol publicat. ce sa mai zic de episodul cu avionul guvernamental rusesc care transporta jurnalisti spre peru si care a fost incoltit de 3 avioane militare elvetiene la doar cativa metri conform inregistrarilor video facute de jurnalisti? si asta in conditiile in care acest avion fusese anuntat si indeplinea toate cerintele internationale(http://www.dcnews.ro/avionul-lui-putin-urmarit-de-avioane-de-vanatoare-la-grani-a-cu-elve-ia_523008.html) sa ne gandim cam ce am fi gasit in mass media romaneasca si pe anumite bloguri daca era vorba de aviatia ruseasca? vad ca agresivitatea comunitatii lgbt cum se alinta cei cu deviatii sexuale( lesbi, homo, gay si transsexuali) dupa episodul recent cu transexualul si botezul unui copilas, ieri prin centrul capitalei mai erau cateva sute de persona care-si ceraeu niste drepturi(?!) marsaluind spre ciolos julien soros &co cernea tot incearca prin parlament sa impuna recunoasterea casattoriilor intre persoane de acelasi sex iar in sua, actorii, unii chiar membrii ai acestei comunitati, se apuca la sfarsitul unui spectacol pe brodway sa se ia de viitorul vicepresedinte american pentru ca nu sprijina aceasta comunitate de deviati. s-a intors lumea cu fundul in sus cum ar spune nordicii mari amatori ai acestei comunitati.

  6. In ceea ce-l priveste pe dl. Ciolos lucrurile sunt clare un de azi de ieri. Un om alunecos, cu dosar stufos, care are pe constiinta multi oameni nevinovati care azi stau la racoare.
    “În acele zile fierbinţi, cu o conjunctură internaţională care şi acum e destul de tulbure… “.
    Nu fac analiza pe text dar foarte, foarte ciudat, nimeni n-are curajul sa dea mai multa “culoare” acelor “zile fierbinti”. Se pare ca in acele “zile fierbinti” se juca soarta Romaniei ca stat unitar si mai ales indivizibil, cu acceptul celui mai inalt nivel. Din pacate toate institutiile abilitate au o mutenie stranie in aceasta privinta iar, in Deal e si mai multa “cumintenie”.
    Regretele d-lui Dragnea sunt tardive, l-a votat.

  7. dragnea e mizeria suprema si ipocrita. daca nu stie ce a votat inseamna ca nu se pricepe la nimic.
    este baronul teleormanului , unu din cele mai sarace locuri din europa.
    infractorul trebuie sa ajunga la puscarie.

      • Averea nemăsurată care șia făcuto în Teleorman, și mai întrebi din ce măi așa zis anonimule! Sa înscăunat în fruntea unui județ, mințind proștii care pun botul, pentru că fură în grup, și la dus acest Teleorman, în cea mai cruntă sărăcie din toate județele țării. A distrus tot ce se putea distruge, a închis tot ce mai funcționa ca să poată pune laba pe ori ce, a vândut ultimul fier, ultimul strung ultima mașină și acum se uită cum să pună laba și pe terenuri !
        TREZEȘTE-TE și nu-l mai linge în zona inghinală.

  8. evident ca a fost cel mai bun guvern din romania. cifrele vorbesc, cand la anul se vor inaugura autostrazi si poate metroul spre dr taberei or sa fie niste sacali care vortaia panglica.

  9. Wow! Prima oră de emisie:
    – PNL un butoi cu mizerii şi scandaluri intervenind peste ceilalţi, fără un proiect/program în faţa telespectatorilor.
    – PSD calmi şi direct la subiect. S-a înţeles cam tot ce voiau să spună chiar dacă ceilalţi aruncau orice doar pentru a-i acoperi.
    Modul de a reacţiona între ei în faţa micului ecran şi mai ales respectul transmis prin micul ecran votanţilor!

    • Ion Iliescu, PSD urmărit penal in dosarul mineriadelor
      Liviu Dragnea, președinte PSD, condamnat definitiv la 2 ani cu suspendare
      Victor Ponta, fost premier, fost președinte PSD, trimis in judecată
      Dan Șova, fost ministru şi vicepreşedinte PSD, trimis in judecată
      Robert Negoiță, primar sect. 3, urmărit penal, PSD
      Olguța Vasilescu, primar Craiova, urmărită penal, PSD
      Paul Stănescu, președinte CJ Olt, anchetat penal, PSD
      Cristian Rizea, deputat, cercetat penal, PSD
      Tudor Pendiuc, primar Pitești, urmărit penal, PSD
      Cătălin Rădulescu, deputat PSD, condamnat în primă instanță
      Gabriel Mutu, senator PSD, urmărit penal
      Adrian Năstase, fost prim ministru, preşedinte PSD, condamnat definitiv
      Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte PSD, deputat PSD, cercetat penal
      Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe PSD, cercetat în stare de arest
      Radu Mazăre, primar Constanta PSD, cercetat în stare de arest
      Nicușor Constantinescu, preşedinte CJ PSD Constanta, cercetat penal
      Bunea Stancu, preşedinte al CJ PSD Brăila, condamnat definitiv
      Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte PSD, cercetată penal
      Marian Vanghelie, primar PSD sector 5, cercetat în stare de arest
      Gheorghe Nichita, primar Iași, vicepreședinte PSD, cercetat penal
      Adrian Severin, europarlamentar PSD, trimis în judecată și condamnat patru ani
      ………………………
      ………………………
      ……………………..
      Lista mai lungă ca la PSD-iști certați cu legea unde mai găsești
      Câți mai vrei să pun pe listă (cred că sunt știuți peste 80 bucăți) că nu mai au loc alții să posteze…….

  10. Dragnea a ales un scandal de un an de zile in loc de unul de 6 luni sa inteleg ? … PSD avand in continuare majoritate in Parlament si mentinandu-si secretarii si directorasii, un timp chiar si prefectii si oamenii ca Toba dar mai ales plansadu-l pe Dancu acolo unde conteaza, la ministerul de unde se duc banii catre primari.

  11. “că la vremea respectivă s-a bazat pe buna credinţă a actualului premier,”
    “bazat pe buna credinta”, in politica, zau, unde s-a vazut asta?
    Noi poate nu stiam cine e Ciolos, dar altii stiau sigur si f. bine, sa fim seriosi.
    A fost prin Guv. Taricenu -numit ministru al agriculturii. 2007-2008
    2009-2010 a condus comisia prezidentiala pentru agricultura, adica in mandatul Basescu
    -desemnat comisar european ptr. agricultura si investit la data de 9 febr. 2010
    -re-propus ptr. functia de comisar in 2014 de Ponta, pe lista fiind si Corina Cretu propusa deoarece Juncker precizase atunci ca directiva EU era in sensul sa fie mai multe femei in EU. De aceea au fost amandoi pe lista propusa de Ponta. In final e aleasa Corina Cretu.
    In cele din uema il alege si Iohannis ca Premier “tehno”
    Ca daca Ciolos a trecut pe la toti – Tariceanu, Basescu, Ponta, nu putea sa il scape tocmai Iohannis!
    E atat de indispensabil pentru toti, vaiiii!, crème de la crème !
    Spalati-va cu el pe cap!, acum are obiceiul sa “minta foarte mult” ?????
    A fost tinut in brate, impins si propulsat peste tot cu contributia /acordul vostru -asa arata politica noastra – un joc ieftin de 2 bani.
    Omul a vrut cariera mare, functii inalte, sa CONDUCA, sa fie sef, asta il interesa.
    Treaba cu….. pentru bine tarii, al romanilor …..intra la si altele.
    Manevre si aranjamente : Ciolos, de la Tariceanu, la Basescu, la Iohannis e o maxima performanta sa te invarti peste tot, ca satelitul pe orbita.
    Pai inseamna ca nu mai poate Romania fara el! Dragnea, reprosurile si vaicarerile de acum sunt apa de ploaie si tardive.

Leave a Reply to părere...Cancel reply