Lansare de suspendare

de Alina Mungiu-Pippidi

Gata cu suspansul! Cei care se temeau că Iohannis nu candidează pentru al doilea mandat s-au liniştit sîmbătă dimineaţa, cînd preşedintele, în loc să răspundă la întrebarea arzătoare a tuturor, ce face cu Kovesi, ne-a informat de chestiunea arzătoare care îl preocupa pe el, că mai candidează o dată, deşi alegerile sunt la sfîrşitul lui 2019.

Pe Facebook a fost ceva mai clar, și anume a spus că va candida cu mesajul anticorupției, asta după ce a venit în primul mandat cu mesajul că la sfîrșitul mandatului său nu se va mai vorbi despre corupție și a fost hăituit de-a dreptul în timpul candidaturii sale de un proces de incompatibilitate declanșat de ANI la sugestia SRI – primarul Iohannis, ca multe sute de primari, încălcase regula de a nu face parte din consiliul unei societăți de apă și canalizare. Apărarea lui a fost că societatea nu era doar a orașului, ci regională, pe scurt, un chițibuș pe formă cu care a cîștigat, desigur, după ce și-a început mandatul.

La scurt timp după aceea, șeful ANI, Horia Georgescu, a fost arestat pentru fapte petrecute pe cînd era într-un consiliu la agenția de restituire a proprietăților. Cazul s-a încurcat între timp, iar Georgescu a pretins mereu că a fost o răzbunare. La fel, contracandidatul Victor Ponta s-a trezit cu dosare mai degrabă ciudate, că l-ar fi pus pe Ghiță pe listă, că a sponsorizat venirea lui Tony Blair (știm toți că îl punea oricum) sau că a spălat bani și a trișat fiscul cînd a luat bani nu tocmai munciți, dar pe contract, de la Șova, din care și-a plătit impozitele la stat. Noroc cu judecătorii că l-au mai achitat pe unde era chiar groasă. Al doilea concurent potențial, Călin Popescu Tăriceanu, s-a trezit cu un dosar pentru mărturie minicnoasă la care niciun președinte de Senat din Europa nu ar fi ajuns din prima să vorbească cu procurorii, dar a fost achitat între timp de judecători, iar al treilea, Liviu Dragnea, care a devenit și numărul 1 după ce a cîștigat alegerile în 2016, s-a trezit cu o mie de dosare, niciunul convingător din cale afară (la ce puteri are statul la ora asta, cînd nu mai există secret bancar, să nu ai nici șpagă, nici avere necuvenită la unul pe care îl prezinți ca inamicul public nr. 1, să ai doar instigare la un abuz în serviciu de acum zece ani, e justiție de clasa I, ce să mai vorbim), dar suficiente ca să nu mai poată fi contracandidatul nimănui.

(…)

Chiar dacă i-a luat ceva vreme lui Iohannis să se convingă, că venise cu agenda să ne scoată din MCV la început, mesajul cu corupția e profitabil electoral. Pesediștii sunt răi dacă rămîn la PSD, altfel dacă fac pasul în zona obscură, devin buni de tot, o regulă începută cu Grindeanu și continuată prin Tudose, Vlase și așa mai departe. Ca să înțelegem toți bine, singurul pesedist bun e un pesedist securist, ceea ce ar trebui să umple de bucurie PSD, că totuși o cale de salvare e mai bună decât niciuna…

Vreo cincizeci de mii de români își exprimaseră deja entuziasmul la vreo două ore după declarația lui Klaus pe pagina de circa 1,7 milioane fani Iohannis. Nu sunt mulți, dar e un început. Restul probabil se mai gîndesc ce i-o fi venit.

Uite ce i-a venit. Cu contracandidații lui ocupați toți cu justiția și cu un sprijin extern unanim în vederea președinției europene, Iohannis a băgat de seamă că există un moment politic excepțional care îi poate asigura realegerea, pe care riscă să o piardă chiar fără adversari din cauza lipsei de mobilizare a celor 1.650.000 de susținători cam dezumflați, ca și a celorlalte trei milioane de-a dreptul dezamăgite.

Acesta e suspendarea sa de către PSD, excepțională lansare pe gratis a campaniei sale electorale! Și atunci, oricîte sprîncene mirate s-or ridica prin jur, s-a grăbit omul să ne anunțe că avem ce face, alegîndu-i iarăși pe el și crema pesediștilor paraleli la Palatul Cotroceni.

http://www.romaniacurata.ro/lansare-de-suspendare/

 

13 COMMENTS

  1. A mai auzit cineva ceva de ANI? Mai exista? Ultima oara Pippidi era suparata ca Iordache&Co. au spalat vreo cativa polticieni printre care si Cataniciu de incompatibilitati.

    Pippidi spune numai prostii. Exista si psdisti buni, de exemplu primarul ala din comuna care a atras cele mai multe fonduri europene si l-au dat afara pt ca avut curajul sa il critice pe Dragnea!

    • Daca vii si cu cifre, devii pitagorean…
      Asa, esti doar penibil !
      (apropo, tocmai vorbea Badea despre gratuitatile pentru anumite categorii – studenti, despre scutirile pentru altele – “aitistii”; dar la copiii cu autism n-avem fonduri, c-a platit Dragnea doi lipitori de afise, din banii respectivi… cat de penibil sa fii ?! poti sa ne-arati, promit sa mai intru p-aici, sa vad…)

  2. ia sa ne spuna javra de la ce infractiune in sus se pune la politicieni? sau asumam ca mizerii din astea marunte toti fac, deci sa-i ignoram?

    • Zece ani, bre… 10 ani ! Ce n-ai inteles din asta !?
      Tu mai sti ce-ai mancat aseara ?! Isi aduc aminte unii si se sparg in ancheta, si facem pe loc procesul alora de l-au asasinat pe Mihai Viteazu…
      D-aia, prag temporal la alea cu justitia e cam OK…. pentru aia de intelegem; pentru aia care nu inteleg, exista lozinci… gratis !

  3. Decat un mic abuz …pe care tot el ca poate il va abroga. A uitat și asta ca mai are o condamnare? A uitat ca mai are două procese pe rol? Ce dracu, sunt atatea tonomate cumpărate de infractori?

  4. Deci dosarul lui Dragnea ar fi trebuit clasat pe motiv ca fapta e de acum 10 ani, ca nu-i place alinei mungiu pipidi etc. Nu m-ar mira sa ajungă și acest ultim motiv printre cazurile de clasare din noul cod imaginat de juriștii nicolicea, Iordache, Nicolae Serban și deputatul cu mitraliera.

  5. “Doar” … instigare la abuz inseamna in traducere ca el a fost creierul care a ordonat ilegalitatea, a ordonat modul prin care ea s-a infaptuit si a asigurat spatele celor doua impricinate. “Decat”! Unde? La o institutie care se ocupa cu protectia… copiilor aflati in mare nevoie, a celor mai saraci si ai nimanui dintre copii. Sa apari acum sa faci pe moralizatoarea pe chestiunea asta e nesimtire curata

  6. Nu degeaba țara asta va fi oale și ulcele peste vreo 50 de ani . Albul a devenit negru , apa nu mai este udă , omul cinstit moare de foame iar tãlharul este cetățean exemplar , un model demn de urmat . Să furi banii destinați copiilor orfani…pentru cine trăiește cu picioarele pe pământ aproape că nu există crimă mai gravă . Nu degeaba ,,democrația” chineză face uz de pedeapsa cu glonțul , și acela plătit , în prealabil . Unul care a înviat morții la referendum , mai și fură bani de la orfani , ba mai are și probleme cum banii europeni ( OLAF ) cum naiba poate fi susținut și menținut într-o funcție de demnitate publică ? Oricum va face pușcărie și încă multă , prietenii știu de ce !

  7. Cuvântul cheie din articolul Alinei Mungiu Pippidi e “dezamagitii”, in număr de trei milioane, se pare (bănuiesc ca e vorba de naivii care au votat fantosa sibiana in 2014, pe motiv ca “nu e ca Basescu”, luați după nr de likes de pe FB) ce desemnează pe acei susținători ai actualului președinte care-și dau seama, in ceasul al doisprezecelea, de naivitatea lor. Comentariile pline de ura la adresa ei nu fac decât sa amplifice drama acestor oameni, care, oricat ar părea de banala expresia, “au crezut” in Johannis ca reprezentant al “schimbării” și s-au trezit cu un banal pion al Securității in capul statului (banal fiindcă e prost, pe deasupra de venal), dar legitim pentru ca ei înșiși l-au ales. Iar oamenii dezamăgiți au avantajul ca văd limpede—orice ar fi spus/scris și făcut/militat intelectualii de tipul Alinei la începutul regimului Johannis se întoarce mai ales împotriva lor înșiși; dar aceștia, măcar, se trezesc, o iau de la capăt, au curajul sa-și recunoască erorile de judecată, au, probabil, și forța sa continue sa gândească independent, cu propriul lor cap, adică. Și nu sunt nemernici sau naivi de profesie precum “filosofii” neamului, Liiceanu, Sora & Co, cei care, dacă-și schimba viziunea, o fac pentru ca nu vor sa piardă nimic, nici măcar aura de filosofi conferita de Analfabeții “functionali” pe care-i slujesc temporar. Oricum, Alina dezamagita scrie mai bine decât Alina entuziasta, trăiască dezamăgirea!

    • In mintea hastagului, Dragnea e originea raului. D-aia, astept cu interes perioada post-Dragnea (cum-necum, va trebui sa plece; ca Nastase – la racoare, ca Ponta – dupa hastageala, nici nu mai conteaza, e doar o treaba personala, il priveste; varianta cu “intelegerea” si cu “taiatul porcului”, se vede, nu mai e posibila; desi, mai stii ?! Poate dau dovada de inteligenta aia cu ‘crosetatu'”, ne arata una “pe dos” nepredictibila, poate deja au intelegere cu Dragnea, si totul e circ ? N-are cum; sau, poate are ?!).
      Exista viata si dupa Dragnea; dar sunt sigur ca se va intampla la fel, cu cine-o veni; mi-as paria inteligenta, patrimoniul si viitorul pe asta. Hastagi se gasesc, netul functioneaza…
      ‘Om trai si-‘om vedea !
      (PS : Cu atitudinea din ultima vreme, d-na Pippidi devine tot mai putin antipatica; si parca si dl. Cristoiu devine mai prizabil…cu atat mai mult cu cat atrag oprobriul hastagienilor…cum ar veni, e de bine… la mai multe !)

Leave a Reply to AlexCancel reply