Cancelarul german Angela Merkel şi-a apărat duminică, într-un interviu la ARD, politica de deschidere faţă de migranţi, respingând orice limitare a numărului de refugiaţi care intră în ţara sa, în pofida divizării din cadrul guvernului său, relatează luni agenţia Reuters.

Angela Merkel a afirmat că nu există un “plan B” pentru obiectivul său de reducere a fluxului de migranţi prin intermediul cooperării cu Turcia.

“Uneori sunt chiar disperată. Unele lucruri merg atât de încet. Există multe interese conflictuale în Europa”, a declarat Angela Merkel la ARD. “Dar este datoria mea să fac tot ce pot pentru ca Europa să găsească o cale comună”, a adăugat ea.

Angela Merkel a prezentat motivele pentru a menţine deschise graniţele Germaniei, fără limite, pentru refugiaţi, un obiectiv cu care nu sunt de acord, în mod deschis, mulţi din ţara sa şi din coaliţia sa de guvernare.

“Există atât de multă violenţă şi suferinţă la porţile noastre. Ce este corect pentru Germania pe termen lung? Este, cred eu, să ţinem Europa unită şi să dăm dovadă de omenie”, a afirmat cancelarul german.

Cândva foarte populară, Angela Merkel a scăzut vertiginos în sondaje din cauza modului său de gestionare a problemei migranţilor. Majoritatea celor care au fost intervievaţi de către canalul public de televiziune ARD la începutul lui februarie s-au declarat nemulţumiţi de ea.

În Germania au intrat 1,1 milioane de solicitanţi de azil anul trecut, ceea ce a provocat apeluri din partea spectrului politic de schimbare a politicii privind refugiaţii care vin în Europa fugind de război şi sărăcie din Siria, Afganistan şi din alte părţi ale lumii.

Angela Merkel se confruntă acum cu ceea ce a numit duminică cea mai mare provocare pentru ea din cei zece ani de când se află în funcţie. Cancelarul german se străduieşte să obţină un plan la scară europeană privind migranţii. Îşi pune speranţe în convorbirile dintre liderii UE şi Turcia ce vor avea loc pe 7 martie şi într-un summit privind migraţia ce se va desfăşura pe 18-19 martie.

După multe tentative eşuate, cele două reuniuni par ca o ultimă şansă pentru a se ajunge la un răspuns comun înainte ca vremea mai caldă să favorizeze sosirea de noi migranţi pe Marea Mediterană. Dar Angela Merkel a afirmat că se va bate pentru o soluţie europeană chiar şi în cazul unui eşec al reuniunii din 7 martie.

Problema migranţilor a divizat nu numai Europa. Există divizări puternice şi în interiorul Germaniei, dar şi în cadrul coaliţiei de guvernare.

Politicieni din cadrul Uniunii Social-Democrate (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul Angelei Merkel, au criticat poziţia cancelarului. Ei vor o limitare a numărului de migranţi, similară celei impuse de către Austria. Acest lucru este dorit şi de majoritatea germanilor, potrivit unui sondaj al ARD.

Austria, ultima “escală” în drumul către Germania pentru sutele de mii de migranţi, a impus recent restricţii la graniţele sale, declanşând un efect de domino în Europa în ce priveşte limitarea fluxului de persoane şi lăsând sute de refugiaţi blocaţi în Grecia.

Potrivit Angelei Merkel, Uniunea Europeană nu va lăsa Grecia să se prăbuşească în haos. ‘Puteţi să credeţi, la modul serios, că ţările din zona euro au luptat până în ultimul moment pentru ca Grecia să rămână în zona euro (…), iar, un an mai târziu, la final, să lase Grecia să se prăbuşească în haos ?’, a declarat ea, potrivit AFP.

“Responsabilitatea Germaniei este ca această problemă să fie soluţionată împreună cu toate ţările şi nu în defavoarea unei ţări. Aceasta este ceea ce noi am făcut în timpul crizei euro şi trebuie să facem acelaşi lucru şi cu criza refugiaţilor”, a insistat Angela Merkel citata de AGERPRES

7 COMMENTS

    • Nu cred o vorba din ce zice merkel.
      Ceva e extrem de putred cu invitatia asta de a primi nelimitat imigranti dintr-o zona cu probleme. Asta in timp ce intransigenta adica nod in paupra fata de romani a fost si este la cote maxime.(Schengen, vize, MCV etc)

      Problema e ca regimul marioneta de la Bucuresti o sluga perfecta la extern o sa umple Romania de imigrantii lui merkel. E doar o chestie de timp.

  1. Merkel a facut o greseala colosala, prin politica deschisa fata de imigranti. In primul rand trebuia facuta distinctia intre refugiat si imigrant. In al doilea rand cine a fost in ultimii 10 ani in Germania an de an si cine a fost recent in Germania, v-a constata o schimbare dramatica. La intrare in Austria si la intrare dinspre Austria in Germania am intalnit cozi uriase si blocaje , din cauza controalelor la intrare in tara. Nu e vorba de frontiera ci de controale direct pe autostrada (cele 3 benzi se fac doar una, si treci usor si te controleaza aia ca pe vremea frontierelor.) In marile orase, Munchen, Stuttgart, Frankfurt, etc schimbarea e vizibila in sensul in care intalnesti la tot pasul cetateni arabi, care freaca buha, creand nesiguranta in randul turistilor si a cetatenilor germani. Din ce traiesc oamenii aia acolo, nu stiu…
    In plus vezi politie si militari inarmati patruland pe strazi.E groaznica atmosfera. Mi-a fost efectiv frica.
    Europa si Germania,asa cum o stiam eu, s-a schimbat aproape peste noapte.
    Nu se vorbeste in mass-media, dar populatia locala in Austria si Germania, din ce am discutat cu cateva persoane de acolo, mocneste… Incearca sa isi invinga frica si temerile, insa nu prea reusesc.
    Atmosfera apasatoare si ingrijorarea pentru viitor sunt la ordinea zilei. din cate am inteles, autoritatile de acolo nu ar fi capabile sa gestioneze situatia. O persoana de business, isi punea serios problema sa plece la Londra, impreuna cu familia. Am fost surprins sa aflu ca multi nemti cu bani, incep sa isi puna la adapost economiile in alte zone de pe glob, asteptandu-se la ce e mai rau. Incepe sa se simta o reticenta a unor investitori de a baga bani intr-o zona cu potentiale tulburari sociale in viitorul apropiat. Nici nemtii nu au inteles ratiunea lui Merkel, si spuneau ca nici un politician nu le-a explicat de ce e bine pentru Germania sa accepte atatia imigranti care nu se vor integra in sistem, neintelegandu-l. In plus, nemtii povesteau ca in unele orase cetatenii localnici s-au organizat in organizatii neoficiale-de genul militiilor, facand planuri de aparare si patruland in numar mare pe strazi. Nu stiu daca e adevarat sau nu, dar asta am auzit de la ei.

  2. Oamenii puternici isi dovedesc puterea de caracter in situatii dificile !Cand statea cu basescu la sampanie si o pupa in cur si asculta miciunile parvenitului totul era minunat !! Se sperie de cateva mii de deyradacinati !!??? Daca avea la granita doua divizii de tancuri rusesti ce facea atunci ! Probabil se ascundea ca o rama ! A fi conducatorul unei tari inseamna sa te expui si riscului de a lua un glont in freza ! Din pacate politicienii europeni si mai ales romani din ziua de astazi isi asuma doar riscul de a avea pensii mari , limuzine la scara , si dineuri cu multa sampanie scumpa pe banii cetatenilor ! Sa -i ia dracu pe toti , sunt niste javre !

  3. **“Uneori sunt chiar disperată. Unele lucruri merg atât de încet. Există multe interese conflictuale în Europa”, a declarat Angela Merkel la ARD. “Dar este datoria mea să fac tot ce pot pentru ca Europa să găsească o cale comună”, a adăugat ea.**
    Cum bre?
    Încă nu-i poţi împinge spre est după planul iniţial?
    Ai piedici?
    Ai probleme grave în ţară?
    Dar la ce v-aţi băgat în distrugerea unor naţiuni şi ţări, doar pentru destabilizarea zonei, ucideri în masă, chinuirea altor popoare că vreţi voi şi interese ascunse în subsolul pămîntului?
    Se pare că vă înţelegeţi bine(a se citi: tacit şi din priviri) cu Putin, încît vă luaţi la întrecere: care pe care şi popoarele suferă!
    Nu crezi c-ar fi mai bine să iei avionul să faci o vizită în timpul atacurilor din toate părţile? Oamenii din zonă sunt terorizaţi de armele voastre şi voi NU?

    • Dupa ce merkel ia decizii de una singura sa invite la gramada pe urma se trezeste ca vrea o Europa comuna, solidaritate bla bla.
      Dar consultari cu tarile din Europa asta comuna, cu parlamente cu cetatenii (referndumuri) asta nu se serveste nu-i asa?

  4. Domnule Tudor…
    Citatul complet este ”Uneori sunt chiar disperată… Alteori sunt doar jegoasă.”

Leave a Reply to unulCancel reply