Plenul Camerei Deputaţilor dezbate şi votează miercuri cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Sebastian Ghiţă.

Deputaţii se vor pronunţa pe solicitarea DNA la finalul sesiunii de vot final, programate la ora 13:00. Votul va fi secret cu bile, plenul urmând să acorde un vot cu privire la cererea de încuviinţare a reţinerii lui Ghiţă şi un altul pe cererea privind arestarea preventivă.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat marţi cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii lui Sebastian Ghiţă, iar în cazul arestării preventive a acestuia nu a fost întrunit numărul de voturi necesar avizării.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Sebastian Ghiţă, anchetat într-un nou dosar. Deputatul este acuzat de dare de mită (2 infracţiuni), folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (2 infracţiuni), şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, scrie DC News.

Sebastian Ghita este politicianul cu cea mai mare avere – peste 100 milioane euro. Este membru in Comisia parlamentara de control al SRI si patronal postului Romania tv.

Ghita a spus de mai multe ori ca ce i se intampla azi este “din cauza relatiei apropiate cu Victor Ponta”.

“Niciodata n-am sa-l denunt pe Ponta la DNA”, a declarant Ghita intr-o emisiune tv.

 

 

 

5 COMMENTS

  1. Intr un stat democratic, normal, ar trebui Sa nu se aprobe, in Romania, clar da, Si daca nu incep Sa latre d-alde Carmen de la cluj…ca justia ca parlamentul, ca …caseta aia stricata a ei! EU as vrea Sa nu, doar sa faca spume latraii!

  2. Nu are nicio legătură cu Ponta(se vede clar că se foloseşte de Ponta pentru a-şi acoperi minunile)!
    Cumva Ponta l-a îndemnat să facă infracţiuni?
    Parcă era un control al guvernului Ponta!
    Ce au găsit cei din comisie?
    De astea nu vorbeşte Ghiţă?
    Au uitat cînd rîdeau de voi şi aruncau cu mizerii? Tuturor le vine rîndul!

Leave a Reply to părere...Cancel reply