Gruparea Statul Islamic (SI) are probabil în pregătire și alte operațiuni asemănătoare cu atacurile de la Paris, a declarat luni, la Washington, directorul CIA, John Brennan, potrivit AFP.

“Cred că nu este singura operațiune pe care gruparea Statul Islamic a avut-o în pregătire. Nu consider în niciun caz” atacurile de la Paris ca fiind “un eveniment izolat”, a spus șeful agenției americane de informații, în cadrul unui think tank la Washington.

Gruparea Statul Islamic “nu se limitează la activitățile sale criminale din Irak și din Siria și la crearea de francize locale în Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est și Africa, ci a creat un program de operațiuni externe pe care îl aplică în prezent, cu efecte mortale”, a declarat Brennan.

“Serviciile de securitate și de informații lucrează chiar în acest moment din greu pentru a vedea ce pot face mai mult pentru a le preveni”, a spus el.

Franța și Europa trebuie să se pregătească pentru noi atentate, a declarat luni premierul francez Manuel Valls, indicând că peste 150 de percheziții au fost efectuate pe teritoriul francez în mediile islamiste de la atentatele de la Paris care s-au soldat cu 129 de morți.

Premierul britanic David Cameron a declarat la rândul său luni că atacurile comise vineri la Paris “ar fi putut avea loc” în Marea Britanie, șapte atentate fiind evitate ‘în ultimele șase luni’ în Regatul Unit.

Cinci dintre atacatorii-kamikaze care au comis atacurile de la Paris au fost identificați. Zece dintre apropiații lor au fost reținuți, iar în Franța și Belgia au loc operațiuni de amploare ale poliției, potrivit Agrepres.

============================

Premierul francez, Manuel Valls, a declarat luni că Franţa “va trăi mult timp” cu ameninţarea terorismului şi trebuie să se pregătească pentru posibilitatea unor “noi replici” după atentatele de la Paris, care au fost “organizate, gândite, planificate din Siria”, relatează AFP în pagina online.

“Vom trăi mult timp cu această ameninţare” şi cu posibilitatea unor “noi replici” în “zilele următoare, săptămânile următoare”, a declarat premierul francez pentru postul RTL.

“Acest atentat a fost organizat, gândit, planificat din Siria”, a afirmat Valls, precizând că Guvernul nu exclude “nicio soluţie” în acest război contra terorismului.

Cel puţin 132 de persoane au fost ucise şi alte câteva sute au fost rănite, vineri seara, într-o serie de atentate teroriste comise în mai multe zone din Paris, care au fost revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic.

Atacurile teroriste de la Paris sunt o reacţie la ofensele aduse profetului musulman Mahomed şi la raidurile aeriene efectuate de Franţa în Siria şi Irak, a afirmat reţeaua teroristă Stat Islamic într-o înregistrare video.

O coaliţie coordonată de Statele Unite, la care participă şi Franţa, efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, împotriva reţelei teroriste sunnite Stat Islamic, care a proclamat un “califat islamic” în regiuni vaste din cele două ţări şi comite sute de atrocităţi.

Ministerul francez al Apărării a anunţat că aviaţia militară franceză a lansat duminică 20 de bombe de mari dimensiuni asupra oraşului Raqqa, situat în nordul Siriei, distrugând un centru de comandă şi o tabără teroristă de antrenament, într-o intensificare a campaniei aeriene asupra reţelei teroriste sunnite.

=================================

Reţeaua teroristă Stat Islamic ameninţă că va comite în ţări europene şi în Statele Unite atentate similare cu cele de la Paris, conform unei înregistrări video difuzate luni.

Organizaţia fundamentalistă sunnită avertizează că toate ţările care participă la coaliţia ce efectuează bombardamente în Siria şi Irak se vor confrunta cu atentate de genul celor de la Paris, unde au fost omorâte 132 de persoane iar alte câteva sute sunt rănite.

“Le transmitem ţărilor care participă la campania cruciaţilor că veţi avea soarta Franţei, că Allah veghează; într-o bună zi, vom lovi America şi centrul acesteia, Washingtonul”, afirmă, într-o înregistrare video transmisă de reţeaua teroristă Stat Islamic, un bărbat care se prezintă “Al-Gharib Algerianul”.

“Le spun ţărilor europene că vom veni, cu bombe, cu centuri explozive şi arme de foc; nu ne veţi putea opri, pentru că acum suntem mai puternici decât eram”, avertizează teroristul.

Autenticitatea înregistrării, difuzată pe site-uri islamiste, nu a putut fi confirmată încă.

O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudita şi Turcia.

Separat, Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.

Organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic ocupă regiuni din Irak, Siria, Libia şi Egipt, unde a proclamat un “califat islamic”.

========================
Reţeaua teroristă Stat Islamic reprezintă “răul”, afirmă preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, la finalul summitului G20, promiţând distrugerea “organizaţiei barbare”.

“Grupul terorist Stat Islamic reprezintă faţa răului”, a declarat Obama, potrivit CBS, la finalul summitului G20, desfăşurat în Antalya (sudul Turciei).

“Scopul nostru este distrugerea acestei organizaţii barbare”, a avertizat preşedintele Statelor Unite.

Obama a evidenţiat că Statele Unite şi Franţa trebuie să intensifice cooperarea în operaţiunile pentru combaterea terorismului.

“Parisul nu este singur”, a subliniat Obama, exprimând solidaritate cu poporul francez şi notând că recent au avut loc atentate în Liban, Turcia şi Irak.

“Refuzul de a mai accepta refugiaţi în urma atentatelor de la Paris ar fi o trădare a valorilor americane. În acelaşi timp, toate ţările trebuie să îşi asigure ordinea pe plan intern; eu, în calitatea de preşedinte, am prioritatea de a garanta siguranţa poporului american”, a adăugat Obama, potrivit CNBC.

“Iniţierea de operaţiuni terestre în Siria, împotriva grupului terorist Stat Islamic, ar fi o eroare”, a subliniat preşedintele Statelor Unite.

 

11 COMMENTS

  1. nu zici niciodata nimic de kurzi. aliatii americanilor sunt kurzii. ei lupta pe teren, raidurile aeriene sunt = 0 fara trupe terestre.

  2. mircea geoana a precizat clar : aliatii sua in siria si irak sunt kurzii, restul mai bombardeaza odata pe saptamana.

  3. coalitia asta asa mare daca era asa serioasa , irakul si siria trebuia sa fie curata demul si in plina democratie.
    cum naiba COALITIA asta formata din 10 tari + rusia , cu armata de milioane si bugete de armata sa cumpere toata africa “lupta” serios acolo.
    RADULE, SINGURII CARE LUPTA ACOLO SUNT KURZII , SUA AERIAN SI MILITIA SIITA, restul stau la cafea.

  4. 🙂 mai lasă-ne bre cu momeala matale! De fapt ce vrei? Să intre toţi în ”rahatul” făcut şi sponsorizat pentru o perioadă îndelungată? ”prost” să fii ca să mai crezi în vorbe vorbite 🙂

  5. Incredibil!cum or fi aflat?ori au citit in zatul de cafea ori au angajat-o pe carmen harra.cum dracu mai au tupeu penibilii astia sa apara cu declaratii cretine.in mod normal trebuia sa iasa cu demisia in dinti si el si omologul francez.

  6. Poate ne sugereaza seful CIA cam pe unde vor fi celelalte atentate, nu de alta numai sa stim sa nu ne prinda descoperiti. O fi prin zona Parlamentului sau a Palatului Victoria, ca cealalta posibila tinta a otravit fantanile, a parjolit recoltele si s-a ascuns in munti.

Leave a Reply to părere...Cancel reply