Președintele PSD Liviu Dragnea a acordat STIRIPESURSE.RO primul interviu de după alegerile din 11.12.2016 când PSD a repurtat o victorie clară sub conducerea sa. Președintele PSD susține că a avut o convorbire cu actualul premier, Dacian Ciolos, cu care a convenit o tranziție normală între actualul și viitorul guvern. Discuțiile s-au concentrat pe chestiuni curente legate de anumite reglementări legislative cum ar fi de exemplu nivelul salariului minim pentru anul viitor, dar și posibilitatea ca guvernul în funcție să proroge anumite prevederi din Codul Fiscal. 

Reporter: Aţi avut vreo discuţie cu Dacian Cioloş?

Liviu Dragnea: Da, astăzi de dimineaţă am avut o discuţie foarte bună cu Primul Ministru asupra unor reglementări legislative care urmează să fie prorogate, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an precum şi despre nivelul salariului minim pentru anul viitor. Am fost de acord cu ceea ce mi-a propus şi susţin acest demers pe care-l consider responsabil. Am fost de acord cu propunerile privind amânarea aplicării acestor măsuri iar în ceea ce priveşte nivelul salariului minim de anul viitor am convenit ca noul guvern să aprobe acest nivel, noi menţinându-ne prevederea din Programul nostru de Guvernare respectiv nivelul de 1450 lei.

Reporter: Aţi avut şi dumneavoastră solicitări?

Liviu Dragnea: Sigur, i-am spus domnului Prim Ministru că noi vom aplica strict Programul de Guvernare prezentat în timpul campaniei electorale şi în acest sens i-am solicitat să analizeze posibilitatea prorogării pentru un an a unor prevederi din Codul Fiscal. Astfel, noi avem în program reducerea TVA la 18% de la 1 ianuarie 2018 dar în acelaşi timp păstrarea actualei cote de 20% în 2017 deoarece  considerăm că reducerea doar cu 1 punct procentual a TVA-ului în acest an nu va aduce un avantaj nici companiilor dar nici consumatorilor. De asemenea, în ceea ce priveşte reducerea accizei la carburanţi constatăm că deşi preţul petrolului la nivel mondial este la minime istorice, în România preţul la pompă este cel mai mare din UE şi aici vorbim de preţul fără taxe, ceea ce mi se pare foarte greu de explicat. Asta ne face să credem că o reducere a accizei fără o discuţie serioasă cu Consiliul Concurenţei riscă să nu ducă la o reducere a preţului pentru consumatorul final.

După ce vom rezolva această situaţie împreună cu Consiliul Concurenţei vom reduce accizele cu 6% de la 1 ianuarie 2018 conform Programului nostru de Guvernare. Un alt punct al discuţiei a fost legat de taxa pe construcţii speciale care va trebui eliminată atunci când marile companii din România vor înţelege că profiturile obţinute în România trebuie plătite aici – mă refer la implementarea Directivei 1164 a CE sau alte măsuri care vor fi aprobate astfel încât companiile să verse impozitele în România dacă ele se realizează aici.

De asemenea, introducerea plafonării CASS nu mai corespunde cu Programul nostru de Guvernare unde vizăm o reducere şi o comasare a contribuţiilor pentru toată populaţia şi mediul de afaceri începând cu 1 ianuarie 2018.

I-am solicitat totodată domnului Premier să facă tot ceea ce se poate pentru a aduce o parte din cheltuielile de anul viitor în acest an. Aici vorbim de plata arieratelor, subvenţii agricole sau chiar contribuţia României la bugetul Uniunii Europene. Am solicitat lucrul acesta deoarece este clar că în acest an spaţiul fiscal rămas este mult peste ţintele stabilite la început de an. A rămas că dumnealui analizează şi ne va da un răspuns.

Reporter: Cum apreciaţi acest demers al Premierului Dacian Cioloş?

Liviu Dragnea: Încă o dată vreau să remarc atitudinea pozitivă şi responsabilă a Premierului Dacian Cioloş care chiar dacă probabil a fost supărat după aflarea rezultatului alegerilor de duminică s-a gândit în primul rând la stabilitatea economică a ţării pentru 2017 preferând spre deosebire de alţii calea dialogului şi nu aceea a unui conflict inutil, asigurându-mă totodată de deschidere pentru o totală colaborare în realizarea unei tranziţii normale de la Guvernul actual către viitorul guvern aşa cum de altfel şi noi am procedat la investirea guvernului Cioloş.

21 COMMENTS

  1. Amana cu un an reducerea taxelor !!! Teapa pentru sectorul privat…Macar 10 procente din cele 48% ar trebui sa le dea inapoi.Ce mizerie !!!

  2. Dragnea negociază cu Cioloș Salarii și pensii second hand . 1450 salar minim e o bătaie de joc ! Un 2500 ar fi un salar minim european

  3. Doamne ajuta sa nu opreasca lucrarile la autostrada. Dragnea si psdul e in stare de mult mai rau decat mentinerea taxelor si marirea sporului de lene.

  4. Bă nenicule, tu ştii că sunt cadre didactice în ţară care nu şi-au primit salariul pe luna noiembrie! Ştii că agricultorii nu au primit subvenţiile! Ştii că….wow! câte habar nu ai ! Dar cum poţi trăi cu 600-800 lei lunar, bă nemernicilor?

  5. ATENTIE!

    APEL URGENT catre toti ultrasii basisti opariti spalati pe creier care au invadat internetul si care posteaza si pe aici in disperare cum ca “ei au votat PSD-ul dar ca nu il vor premier pe Dragnea” etc.

    BAI INVERSORILOR SI ORDINARILOR DIVERSIONISTI, duceti-va ba in chinurile facerii si dati-va-n emoragie cerebrala de aici ca nu pacaliti pe nimeni cu sifoanele astea de doi lei si cinci’spe bani gramada, ordinarilor si vagabonzilor ce sunteti!

    Duceti-va ba cu Basescu si cu EBA si luati-l si pe Neicusor Ban = sluga lui Soros ala, care ala zice ca el e anti-sistem, anti-tanc si anti-tetanos, practic el e anti tot pe peste tot, de fapt el incercand sa transmita ca nu e “pro nimic”, ca el si cu formatiunea lui habar nu au de capul lor de derbedei si de vagabonzi ordinari oportunisti damboviteni ce sunt! Luati-vi-i ba vagabonzilor pe toti astia si spalati-va pe cap cu ei, duceti-va cu toti astia la PPE din Bruxelles si vedeti-va de treaba voastra acolo, japitelor ordinare ce sunteti! Cu deosebit respect, ati furat-o foarte grav-maxim la aceste alegeri! Mars de-aici, vagabonzilor ordinari!

  6. Teapa din prima zi dupa rezultate pentru votantii PSD !

    Nu a promis prin afise ca scad taxele din 2017, tva 18% si cresc salariile tot la anul ?

    E la fel cu Firea care rezolva traficul in Bucuresti in 6 luni. Sa tot votezi PSD …

    • Pai voteaza-l ma in continuare pe Basescu Sticle atunci, ca te salveaza el si te rezolva el asa cum a facut-o si in cei 10 ani de alcool! Voteaza-l in continuare pe idolul tau Sticle, sau pe ventrilocul Neicusor Ban = Soros, care el e anti-tetanos, anti-tanc, anti tot si pe peste tot, el de fapt vrand sa sugereze ca nu e “pro nimic”, ca el si cu toti sorosistii aia ai lui din USR care vorbesc stricat romana habar nu au de capul lor si nu stiu sa faca nimic, sunt doar niste golani inversori si cam atat! Du-te-n emoragie cerebrala si in chinurile facerii si voteaza cu aia pana la moarte, asa cum ai facut si pana acum, si lasa-ne in saracia noastra! Bulangiule ce esti! Respect. Sal

  7. Nu inteleg doua chestii:
    1. De ce vb cu Ciolos si cu Iohannis inca n-ar fi constitutional pana la validarea Parlamentului? N-ar trebui sa nu vb nici cu Ciolos, pe principiul asta?
    2. Guvernul mai poate emite legi/ordonante dupa ce s-au facut alegerile si este o alta majoritate care poate da un alt guvern? E constitutional ca acest guvern care a fost infirmat de alegeri sa mai poata emite ceva?
    Intreb, nu ma pricep

    • Aaaa, nu, de fapt nu e condus de Soros, e doar finantat, ai dreptate! USR cu toti aia care nu stiu sa vorbeasca bine romana, inclusiv ventrilocul Neicusor Ban care are anumite probleme de masticatie. Du-te cu Basescu Sticle, vereeeeeeei… Du-te si lasa-ne!

  8. Anuntati la antena 3 ca ciolos s-a razgandit:
    1. Inseamna ca l-ati crezut pe dragnea
    2. Taierea taxelor nu mai e buna ?
    Va decredibilizati

  9. Radu vezi ca aceste masuri sant din codul fiscal promovat de ponta si promise tot de psd .Sa intelegem ca psd dragnea se dezice de psd ponta?Pana in 2018 nu crezi ca trebuiesc onorate promisiunile din 2015 facute de guvernul ponta?

Leave a Reply to Telespectator A3Cancel reply