Semnul unei noi crize economice? Sau doar un foc de paie? E totusi cea mai mare cadere a bursei americane intr-o singura zi din toata istoria !

Acţiunile companiilor americane au scăzut puternic luni, în continuarea unei şedinţe proaste de la sfârşitul săptămânii trecute, în condiţiile în care investitorii se grăbesc să iasă de pe acţiuni, aşteptându-se la creşteri de dobânzi determinate de majorarea inflaţiei.

Indicele S&P 500 a avut cea mai proastă zi din ultimii şase ani. Indicele bursier Dow Jones a scăzut cu 1.175 de puncte, până la 24.345 de puncte, trecând printr-o scădere de mai mult de 1.500 de puncte în cursul şedinţei de tranzacţionare.

Bursa de la Bucureşti a deschis marţi pe roşu, continuând scăderile de ieri, în linie cu pieţele internaţionale, indicele principal, BET, marcand un minus de 3,23% la ora 10.00.

La randul lui, BET-FI înregistra un declin de 3,50%, iar BET-NG de 3,65%.

Cea mai mare scădere a fost înregistrată de Transgaz,  cu un minus de  2,04%, urmată de Transelectrica, cu minus 1,52% şi BRD cu 1,51%.

Bursele europene au deschis cu cea mai mare scădere din ultimele 20 de luni, indicele Stoxx 600 având un declin de 2,6%.

Toate grupurile industriale sunt pe roşu. După o performanţă foarte bună la debutul lui 2018, cei mai mulţi indici de referinţă europeni şi-au şters toate câştigurile de anul acesta, într-o cursă de scăderi care pare să se extindă în a şaptea zi.

 

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat, marti, ca scaderea pietelor bursiere internationale nu ne afecteaza, iar imprumutul de doua miliarde de euro luat recent de tara noastra de pe pietele externe “arata foarte clar interesul investitorilor fata de piata din Romania”, transmite news.ro.

2 COMMENTS

  1. Criza financiara mondiala se poate declansa numai cand bancile centrale vor s-o declanseze.
    Urmariti cum Miracolul japonez din anii ’70-’80 — poate va amintiti ca Japonia de atunci era cum e China azi, manufactura lumii — a fost transformat in Criza japoneza.
    Pe motivul ca “sunt necesare reforme structurale”.

    Sinuciderea economiei japoneze a fost comandata chiar de catre BoJ (banca nationala). Cetatenii Japonezi n-au aflat decat dupa 20 de ani, ce li se facea, cand responsabilii erau deja decedati.

    https://www.youtube.com/watch?v=p5Ac7ap_MAY
    Princes of the Yen: Central Bank Truth Documentary

    (Merita 1h 20m din viata noastra sa vedem acest documentar, sa auzim paralela magistrala cu ce se intampla in eurozona din 2007 incoace. Claritate.)

Leave a Reply to cristianCancel reply