Membri ai comisiilor juridice din Camera Deputaților și din Senat au reacționat vehement după ce Laura Codruța Kovesi a declarat că senatorii şi deputaţii ar trebui să îşi motiveze refuzul de a aproba arestările sau reţinerile cerute de DNA. Mai mult, Kovesi le-a sugerat aleşilor să schimbe regulamentul Parlamentului.

„Ce facem acum, transformăm Parlamentul într-un fel de demon al națiunii? Sunt unii care votează și unii care nu votează, nu poate să ducă treaba asta într-o negativizare exagerată. Cu asta nu sunt de acord. Doamna Kovesi ar trebui să pună înaintea zelului de arestare a corupților, democrația din România. Pentru că ea dacă distruge Parlamentul și îl transformă într-un fel de paria al societății, democrația se duce naibii. Țara nu se conduce cu DNA”, a reacţionat liberalul Cristian Bodea, membru în Comisia juridică a Senatului. „Haideți să ne întrebăm la ce folosește o motivare? Votul rămâne vot, ea nu-l poate schimba. Indiferent ce motivare e acolo, ea nu poate să o atace, conform Constituției. Nu poate nici să spună că Parlamentul a avut motive greșite. Ea vrea doar o chestie mediatică prin care să ne atace”, a reacţionat Bodea.

“Noi ca procurori când luăm o decizie, o motivăm, judecătorii când iau o decizie, o motivează. Parlamentul când respinge astfel de cereri, nu motivează niciodată”, a declarat Kovesi la RFI, stârnind indignarea aleşilor. „Această cerință am văzut-o și-n raportul MCV și întotdeauna va exista o motivare a unei cereri de respingere atunci când va exista o cerere de respingere. Putem să avem modificări de regulament în sensul acesta, astfel încât comisia juridică să întocmească două puncte de vedere, unul de aprobare, unul de respingere, iar în funcție de voturi să existe o motivare atât pentru aprobare cât și pentru respingere”, ne-a declarat deputatul UNPR Eugen Nicolicea, membru în Comisia juridică din Camera Deputaților. „Parlamentul nu este o intanță care dă o decizie și pe care o și motivează. Este un loc unde, potrivit regulamentului, poarlamentarii se pronunță, prin vot secret, asupra unor situații speciale. Sigur că Parlamentul primește sugestii din partea altor instituții, însă deciziile le ia singur. Prevederea constituțională care dă posibilitatea Camerelor sau președintelui să ceară începerea urmăririi penale sau reținere sau arestare, la solicitarea instituțiilor abilitate, nu conține o asemenea solicitare de motivare”, a comentat şi senatorul PSD Ioan Chelaru pentru Jurnalul Național.

„Noi nu suntem instanță. Noi suntem parlamentari, avem o altă treabă. Nu putem să facem așa ceva (n.r. să modifice regulamentul). Asta ar însemna să ne substituim organelor judiciare” – Ciprian Nica, deputat PSD și vicepreședinte al Comisiei juridice din Camera Deputaților

11 COMMENTS

  1. Cum Eugen Nicolicea?
    ”„Ce facem acum, transformăm Parlamentul într-un fel de demon al națiunii? Sunt unii care votează și unii care nu votează, nu poate să ducă treaba asta într-o negativizare exagerată?”
    Dar nu e aşa? Nu aveţi cum să demonstraţi contrariul atîta timp cît pentru voi politicienii contează afacerile şi strict partea financiară, populaţia nu contează pentru voi! Aţi returnat tăierile băsiste de la salarii şi pensii, aţi mărit cu un mic procent salariile şi pensiile dar procentul privind cheltuielile pe utilităţi(plată dublă sau triplă), alimente şi consum, zilnic e de 2-3 ori mai scump! O să ajungem nespălaţi, în frig ca pe timpul lui Ceauşescu, infometaţi şi cu cururile goale, plus mucii alunecînd la vale pe buzele umflate de prelingerea lacrimilor pe obraz, încît o să credem că au botox, săraciţii sunt în creştere, nicio problemă! Şi asta doar din cauza voastră nesătuilor!
    Pe voi nu vă mai satură nici dracu de furat, nesimţiţilor!
    Să vedem cîţi vă vor mai vota!

  2. Din 1947 pana in 1962 numai pe baza de denunturi securitatea a facut mii si mii de arestari , o mica miscare ca, sa nu mai apara securitatea in acest travaliu s-a introdus DNA la mijloc si SRI in spate care stabileste ordine care cand si cum.( Deputatul taranist DEDU a stat ascuns 7 ani intrun beci intr-o casa modesta in urma unui denut au fost arestati multi uni vinovati alti nu )–Un pas inainte doi pasi inapoi ..

  3. Democratia s-a dus naibii demult, odata cu aparitia lui Morar , Kovesi si Aspazia Cojocaru, Livia Stanciu, precum si ceilalti acoliti gen: Papici, Emilian Eva, Camelia Bogdan mai toti din sleahta de mafioti a lui Basescu.

  4. Orice parlament din lume aproba sau respinge si nu motiveaza asta.Parlamentul nu este DNA unde “motivarea” o face shefa plus doi sau trei angajati si pe care apoi nu o voteaza nimeni.

  5. DNA doar justifica deciziile de arestare dar NUP-urile nu le justifica si ar trebui. Eu cred ca madam K a inceput sa se considere Dumnezeu pe pamant. Se pare ca nu a inteles (probabil nici nu a citit) filozofia lui Cioran sau a lui Eliade. Daca n-ar fi doar handbalista ci ar avea si ceva cultura si pregatire profesionala s-ar retrage cat inca nu e prea tarziu. Istoria (care nu i-a placut doamnei niciodata) a subliniat in decurs de 11000 de ani ca oricine a fortat nota (actiuni nejustificate de preamarire, impletite cu elemente de tiranie si totatlitarism) si a crezut ca detine adevarul suprem fara sa se indoiasca de corectitudinea actiunilor lui, a platit scump sau foarte scump.

Leave a Reply to AlexCancel reply