Senatul a decis, marţi, să nu încuviinţeze începerea urmăririi penale a senatorului PSD Titus Corlăţean în dosarul ‘Vot Diaspora 2014’, adoptând cu 92 voturi ‘pentru’ şi 26 ‘împotrivă’ o hotărâre în acest sens.

=============

Senatorul PSD Titus Corlăţean a afirmat că respinge orice acuzaţie care îi este adusă de DNA în dosarul “Vot Diaspora 2014”, privind îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu sau încercarea de a împiedica cetăţenii României să voteze la alegerile prezidenţiale.

‘Resping în termeni foarte clari şi categorici orice acuzaţie care îmi este adusă de DNA privind îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu sau încercarea de a împiedica cetăţenii României să voteze. Am prezentat o serie de elemente necesare în cadrul Comisiei juridice, unele cunoscute în spaţiul public, altele care necesitau explicaţii pentru a fi bine înţelese şi altele (…) care au fost mai puţin menţionate în spaţiul public sau deloc’, a declarat Corlăţean, marţi, în şedinţa de plen în care se dezbate şi votează cererea Justiţiei de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul său.

El a menţionat că va aştepta ca adevărul să iasă la lumină.

‘Ultimul motiv, care este extrem de personal, ţine de modul în care mi-am construit viaţa în toţi aceşti ani şi care, rezumând, înseamnă să ştiu să întorc obrazul atunci când este cazul să-l întorc, să nu doresc răul nimănui şi să aştept cu răbdare adevărul, care sunt convins că va ieşi la lumină’, a spus Corlăţean.

Comisia juridică a Senatului a respins săptămâna trecută, cu cinci voturi ‘împotrivă’, trei ‘pentru’ şi un vot anulat, cererea DNA privind începerea urmăririi penale a senatorului PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe.

32 COMMENTS

  1. Bine ca am scapat de tampenia asta cu urmarirea penala de catre DNA a lui Titus Corlatean pentru organizarea alegerilor din diaspora din 2014! O ineptie totala, la fel cum e si DNA-ul in marea majoritate a lui, aceasta institutie vagaboanda!

    Off-topic:

    Serviciile (SRI&SIE) isi vor retrage guvernul tehnocrat pentru ca se aproprie alegerile parlamentare care sunt cu si despre politicieni si ele nu se pot desfasura intr-un climat de decredibilizare totala a clasei politice care e corupta etc., pentru ca ar insemna ca oamenii sa nu mai vina la vot si alegerile din toamna sa se desfasoare intr-o atmosfera de absenteism generalizat.

    De aceea in vederea alegerilor parlamentare trebuie recredibilizata clasa politica, guvernul tehnocrat neputand fi prezentat ca fiind solutia alternativa la guvern politic pentru ca oamenii atunci s-ar intreba ce nevoie mai avem de partide politice si de politicieni daca s-a descoperit o solutie alternativa la aceasta treaba. O asemenea abordare ar conduce automat la desfiintarea pluripartitismului, a democratiei, a votului si a alegerilor “democratice” cica (desi ele de multe ori se pare ca sunt furate de catre forte “vagaboande” – vezi referendumul de demitere din 2012 a sticlistului etc.).

    • Urmarit penal pentru ce? Corlatean acuzat ca a castigat opozitia in urma unei propaganda mizerabile? Ce mai e si tampenia asta?Au ajuns astia de la DNA de tot rasul in curand o sa faca dosare pasarilor ca zboara.

  2. Corect, corect, sa isi uneasca fortele PNL-ul cu Ciolos si cu PDL-ul fostilor basisti ordinari, sa reintregeasca partidul unic daca se poate, eventual cu SRI&SIE sa reintregeasca si fosta securitate si poate ne apucam iar de treaba cu indicatiile pretioase de la Bruxelles de aceasta data, de unde oricum ne luam lumina toti cu spinarea aplecata, asa cum am fost obisnuiti 50 de ani in comunism.

    P.S. Da-i in mortii lor cu PPE Bruxelles-PNL-PDL-ul fostilor basisti ordinari etc. Eu vreau cu PSD si cu rosii bre, daca se poate! Sper ca se aude! Cam asta e! Sanatate. Sal

  3. Bai nene,

    Eu zic ca presedintele Iohannis ar trebui sa continue pe mana Bruxelles-ului, asa cum a continuat si pana acum, dar poate ne da si noua locuri de munca, salarii si case pentru tineri, el cu Bruxelles-ul lui si cu tot restul de aburitori! Caci economic suntem praf si traim in el, de abia de ne mai vedem unii cu altii. Suntem varza.

    Asa incat, eu zic sa o dea dreac de gard si sa puna lacatul pe ea de tara, ca la modul obiectiv cam asta e situatia aici, cu toate aburelile de rigoare. Multa sanatate! Sal

    P.S. Premierul Ciolos e un agricultor de treaba! E varza pe fond european, pe administratie si pe multe cele! Noroc ca-l are mana dreapta pe reputatul Dincu Vasile, profesor la academia SRI “Mihai Viteazu”, un istoric patriot si patriotard de treaba care el ca istoric restructueaza din temelii dezvoltarea si administratia publica din tara noastra, va dati seama! Ce mortii ma-sii ar mai fi de zis?! Hau

  4. La subiectul din platou, da’ putin pe langa : ca tot vine vorba mereu de asanarea politicii (aia cu Nicuso Dan, care critica, vrand sa ajunga la struguri, e de ceva timp clasata !), macar prin platourile TV ar fi cazul sa-nceapa; nu zic de Rtv (unde, cu toata dragostea pentru dl. Ciutacu, deja basssismu’ pute !), da’ la A3, sa-l tot chemi pe Calimente, care sa ne spuna din Caragiale !? Pai, se face emisiune politica, sau de cultura ?! E analiza politica, sau e teatru ?!
    Mi-a placut grozav inghesuiala de la “Punctul…”, d-acum o saptamana si ceva, cand cu aliantele teritoriale cu pampu’… “justificate” si de reprezentantul PSD (altfel, parea un tip decent), si de ala al PDL-ului (ca nu-l vad pe nenea de Buzau devenit coleg cu Bratienii in gandire, peste noapte… sarea basssismu’ din sacou, ce dracu !).
    Macar la emisiunile d-nei Grecu mi-as dori sa nu vad “mos Tagartza”…Inteleg ca e ca la aia cu magaru’ in targ (il aduceti ca sa-l faceti de ras), da’, ca liberal ne-“de-dreapta” d-asta de net-Centru’ Vechi, ma iau nervii la prostiile de le spun aia !
    De vroiam sa ma enervez, ma uitam la meciul cu Albania… n-am vrut ! Ce vina am, sa mi se-ntample tocmai “La ordinea zilei” !?
    Asta, Calimente, e gata sa-mi spuna si ca “fainosagu'” n-are “E”-uri… chit ca e facut in laborator, ca orice produs necunoscut !

  5. Eu nu știu unde ați urmărit dvs. ce a spus Corlățean, serios? Aveți, probabil, canale proprii(sau cum s-o fi numit ele) la care urmăriți și innregistrați tot ce se spune și ăsta și mulți, mulți alții?
    ”Publicitatea” a ras tot ceea ce a spus bun, rău, interesant sau nu, Corlățean. (Mie, deja, mi-a tradus Ursu ce a spus ăsta) Frânturi, firmituri, ce denotă faptul că, deontologi fiind, prin cuvântul ăstuia (de-al ălora) ați fi legitimat dând mai multe, în bine, (doamne-ferește) ceea ce a făcut guvernul Ponta cu Alegerile din 2014.
    Ce spuneți aici, pe scurt, sunt crâmpeie din ce-a auzit, dealtfel, și Adrian Ursu la ”100 de minute” care știa, cum părea, tot, tot, ce a spus Corlățean. Ce am văzut eu a fost finalul apoteotic la emisiunea sus-amintită, de vreo trei secunde, ale hărțuitului lui joshannis.
    Bun și ăsta, să fie primit! Putea fi și fără, lucru la care mă aștept PAS CU PAS a se realiza până-n toamna Alegerilor.

      • Aș fi obraznic dacă v-aș spune că nu cred. Așa că zic, tot ce-i posibil, ce spuneți dvs, dacă au fost așa ceva, adică minute bune inainte de minutul 42 al orelor 17. Dacă-i așa, vă prezint scuze atunci când voi vedea cu ochii mei. Dvs, sau @Anonimul care-I lipit de dvs.(e de bine, adică un yesman, așa că să nu sară ăla în sus revoltat 😀 ) ar putea face acest amar de bine să mă lumineze cu aceste multe minute de întregistrare de care faceți dvs. vorbire. Dar nu prea cred., așa-mi spune mie căpocul, așa că…dovada?! Sau, nu v-o fi dând voie ”paliul” dvs. să dați acele minute” la liber”, deci, ghinion. Ghinion …pentru mine (nțî…nțî…nțî)
        O realitate pe care nu cred că o puteți nega este că multe intervenții ”eveniment” le faceți harcea parcea cu ”publicitatea”. Este, însă, vorba și de un moment (drag dvs., cred) dar care ne-a lipsit nouă, privitorilor Antena 3 așa că citiți, rogu-vă, cu atenție ce vă spuneam altădată:
        http://radu-tudor.ro/pacientul-basescu-l-a-invins-pe-doctorul-arafat/#li-comment-6363
        1. gemil Jan 10, 2012 at 21:28
        N-as vrea sa fiu prea rau, fiind totusi pe aceeasi baricada, dar , nu cred ca e normal ca transmisia de azi a Conferintei de presa a d-lui Arafat sa fie urmarita, culmea, de realizatorii si simpatizantii Antenei 3 de pe alte canale concurente. Doamnele C. Voiculescu, D. Grecu, Al. Stoicescu, O. Stancu samd, respectiv domnii D. Voiculescu, M. Gadea, R. Tudor, R. Dumitrescu, V. Stan samd, si , cred, multi simpatizanti, au urmarit, parte din aceasta conf. de presa pe alte posturi concurente. (Halal așa ceva-ns.) Celelalte posturi concurente, au considerat (nu ca dvs., Antena 3 n.s) ca se spuneau lucruri foarte importante de catre dl Arafat, au gandit si nu si-au pus probleme de cost , asa cum a facut-o Antena 3. Postul dvs. a “decimat” aceasta transmisiune cu interventii enervante ale stiri-stei de la cea ora, a dat “publicitate” din belsug, si neaparat, a fost “nevoie” de intrarea in emisie a d-nei care “rade cam mult si cand nu trebuie” (care este ! , Alina Petrescu) si care ne-a luat probabil finalul conferintei.
        S-a reparat “greseala”,intr-un anume sens, cu emisiunile de seara culminind cu Sinteza zilei care a avut “de toate”.
        Punct.
        Nu s-a învățat nimic de-atunci încoace, de ce are nevoie nu @gemil, nu @pompiliu, ci piețarii din Piața Constituției adunați in 19febr. a.c pentru DVS, pentru ANTENA 3, majoritari pesediști. ”Paliul” dvs. mereu la datorie(fir-ar al naibii de ea „datorie” dacă numai banu dictează!) l-am parafrazat aici pe concitadinul dvs, îndragitul actor trecut îmn lumea drepților, Jean Constantin cu a lui https://www.youtube.com/watch?v=LI5NVRIIGy8

        Deci eu vin cu probe, cu… dovada. Aveți posibilitatea să vedeți că am avut dreptate atunci.
        Sau măcar fiți, doamne-iartă-mă, transparenți și spuneți ce și cine vă împiedică, astfel ca un profan ca mine să înțeleagă că nu sunteți indiferenți la ce spune unul sau altul dintre alesii neamului ”atunci când acestia spun lucrurilor pe nume”, importante, dvs. ca post , deseori, văduvindu-ne în a ne informa de la ”sursă”(Antena 3) și făcând așa fel încât să înroșim tastele căutând la alțe canale și…. haznale . Aici este vorba de un om târât în justiție, o justiție stalinistă, pe nedrept, lucru extrem de grav de care numai Mircea Badea face vorbire, cu curaj, restul făcând ”analize pe text” al cuvântului Corlățeanului hăituit cum că prea multă văicăreală, prea multă lamentare, prea cum nu trebuia să spună…).

  6. Daca DNA voia macar sa dea o aparenta de impartialitate si legalitate, sa fi cercetat Autoritatea Electorala Permanenta si BEC, responsabili prin lege de organizarea si desfasurarea alegerilor. Nici acestea si cu atat mai putin MAE, nu puteau face mai mult pe acea legislatie. Tinta a fost si este PSD si Ponta.

      • Acu’, chiar sa stam de vorba cu… “A” !??!
        Am contract p-aici diversi bassisti… da’ sa-i raspundem si unuia de pune o lozinca de pe la hotnius ??!
        Ai mare rabdare, dom’le…Bravo !

  7. Se va dovedi nevinovatia ministrului Corlatean, actiunea legala a acestuia la momentul dat iar, tot ceea ce se va intampla ulterior vin sa ii dea dreptate. Am o nedumerire; De ce ambasadorul Romaniei la Paris dl. Baconschi nu este intrebat de ilegalitatile comise intr-o anumita perioada ? Toate autoritatile in drept tac malc parca nici nu s-ar fi intamplat. Sunt toate foarte curate, echidistante si-n spiritul Legii.

  8. Pai ,CCR a nuantat abuzul in serviciu.Si cum PDL n a fost deranjat pentru cozile din occident din 2009…
    Probabil PDL nu a fost deranjat pentru ca a si castigat alegerile cu diaspora…In Franta votul a fost de 3/ minut !!!!! Asa eficienta….

    • Ciudat “diaspora” romaneasca brusc nu mai este interesata de alegerile, mai nou prin corespondenta, au disparut cu totii-n papusoi.

  9. Mi se pare normala hotararea Parlamentului. Acesta nu era un dosar serios…Daca vorbim de seriozitate sa ne uitam nu numai la referendum…Poate ne gandim si la alegerile din 2009 cand un om vota la trei secunde…

  10. De ce nu ne spuneti si ce-a zis der Schnelle despre chestia asta? Il cam menajati, in ultima vreme! De ce oare?
    Aud la Stirile Antenei 3 UN CRETINISM MEMORABIL:
    “Senatorii au decis sa-l scape pe Titus Corlatean … DE DOSARUL “DIASPORA” SI DE D.N.A.! Stiti cumva cum o cheama pe sarmana faptura?

  11. Nu-mi vine sa cred ce ati spus despre votul din Parlament dat pentru salvarea lui Corlatean. Am sa tin minte asta ca si spusele lui Ponta din 2015 “Avem majoritate comfortabila in Parlament.” de fiecare data cand se voteaza ceva.

    Faptul ca au dreptul sa voteze ce vor nu inseamna ca nu e de porc ce fac ei sau ca noi muritorii de rand nu avem voi sa ii blamam !

      • Superb! De ce sa fie luat putin la intrebari ca au fost opriti romanii sa voteze cu sutele de mii, iar imaginile cu aceasta umilinta a facut ocolul lumii starnind dispretul fata de guvernul ponta? Cand vom afla adevarul domnule Tudor ca sute de mii de romani au fost batjocoriti in ultimul hal de regimul ponta?

        • Dezarmant ! Prostia lu’ “ovi” e irefutabila ! Si fara “i”, si – cu siguranta – fara “re”… c-ajunge o singura data, la nivel de sinapsa omu’ sta prost, (“sta”… sau “e” !? nu ma pot hotari, banuiesc ca ambele !)
          Bine ca “ovi” e din Cluuuj (cum ar veni, prea departe de urbea mea de habitat) : sa fie prostia la ei acolo ! Ca, de gaseam in lista de cunoscuti un astfel de exemplar, sigur inchideam si “feisbucu'”, si usa : stiu ca prostia e molipsitoare, ma feresc cat pot ! Si prin Cluj, la ce vad ca vine d-acolo, o sa trec fara escala, cand o fi cazul; am prieteni d-acolo, da’ o sa renunt la vizite, mi-e ca dau de vreun “ovi”d-asta…Ca sunt basssisti si la mine in urbe, stiu; am si in cercul de prieteni, ici-colo, cate unul. Da’ asta, “ovi”, e Dumnezeul prostiei, la el nu e doar basssism, e mult mai grav !

      • “ARTICOLUL 16
        (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
        (2) Nimeni nu este mai presus de lege.”
        Asta e articolul care trebuie scos din Constitutie. E complet inutil, si pe deasupra, complet fals.
        Exemplu: Corlatean nu este egal, si da, este mai presus de lege. La fel si Basescu, la fel si Ponta si multi alti infractori de rand.

        • Vezi, abtinandu-ma sa-ti spun direct, o sa o fac mai ocolit : asta era urmarit ca si-a exercitat o functie, atunci cand a facut-o ! Cum ar veni, tu, neexercitand o functie, ai putea fi urmarit fiindca respiri ! Si, pe canicula asta, se vede c-o faci cam rar (nu zic “degeaba”, ca traiesti… da’ nu e la parametrii, afecteaza alte functii.. gandirea, cum ar veni !
          Daca e sa-l urmaresti p-unu’ cu “casa din Mihaileanu”, e cu “infractori de rand”… c-a “jmenozit” o casa, cand era in masura sa si-o dea, siesi !
          Daca e sa-l urmaresti pe Ponta p-o “infractiune” pe care fiscul (indreptatit, in d-alea economico-fiscale) n-a facut-o, si tu pui botu’ (scuze, n-am gasit sinonim :)), nu mai e cu “infractori de rand”… e cu prostie la cine nu intelege !
          Si, pe subiect, daca il urmaresti pe Corlatean ca n-a putut (?) sa voteze unu’ in desertu’ Nevada, atunci, si-acolo, prost ramane doar ala de pune botu’ (iar nu gasesc sinonimu’:))).
          Daca ala din Nevada se vaita si anu’ asta ca n-a putut sa voteze, reluam subiectul; da’ daca anu’ asta e batista pe tambal la “voturile diasporene”, ce zici, revii si-ti faci “harakiri verbal” !? Imi pariez bunastarea ca anu’ asta n-or sa mai fie probleme in “Diaspora” (cum n-au fost nici in 2009, cand cu intoarcerea de la “Mihaela, dragostea mea”, la “i-am ciuruit”…). Facem d-o pariere p-aci, sau vorbim doar de pe “hotnius” !? (tu, ca eu n-am citate d-acolo, nu ma intereseaza securistii contemporani !)

      • Dar dumneata ai auzit? Pare ca nu, asa ca te ajut eu:
        ARTICOLUL 72
        (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte
        Auzi, domnu Tudor: POT FI URMARITI SI TRIMISI IN JUDECATA PENALA (fara acordul camerei!)
        De ce l-au “salvat” senatorii pe Corlatean? DE ARESTARE!
        Capisci? Ca scrie romaneste …

          • Pai n-avea nevoie sa ceara!!! Scrie negru pe alb, extrem de romaneste, ce dracu’!!
            Poate fi urmarit penal si trimis in judecata, fara probleme. DNA-ul vrea cu catuse, cu zornait, cu regie si decoruri. SI STIU SI DE CE! Am invatat asta pe vremea comunistilor si a militiei populare. Sint procedee testate cu succes(uri) de nenumarate ori.
            E jocul psihologic. Acuzatul trebuie sa se teama, sa fie infricosat, destabilizat. Sa vada paturile, wc-urile gindacii, sobolanii si “societatea”, compania care il asteapta; sa stea vreo 2-3 luni ca sa-si poata da seama cam ce ar insemna sa stea 10 ani! Si sa se inmoaie. Sa clacheze. SA FIE AL TAU!!
            Imaginea celorlalti despre el trebuie distrusa. Cu ocazia asta, imaginea lui despre el insusi va pati acelasi lucru.
            De-aia trebuie purtat cu catusele la miini, sub reflectoare si televiziuni, ca un criminal in serie!
            Ai ucis? Ai violat? Nu-ti pare rau? Cum e sa fii criminal? Mama ta ce zice?
            Cu catuse la miini, chiar daca a furat o scrumiera ! Cu catuse, chiar daca e femeie, are 70 de ani si daca tusesti la ea, cade din picioare!
            De ce a fost purtata Rarinca incatusata? E practicanta de arte martiale? Ar fi halit pe piine vreo 5 politisti si mascati, daca n-avea catuse?
            Nu, ci ca sa invete frica! Ca sa se inmoaie. Ca sa renunte! Ca sa pupe condurul!
            Domnule Tudor, daca tot am trait in comunism, e bine sa nu uitam! Macar ca sa nu le repetam. Astea nu sint teorii! Mai ales ca multe, cutremurator de multe, sint inca actuale!
            Iar ala care a scris Constitutia (Dumnezeu sa-l odihneasca!) stia el DE CE arestarea trebuie tinuta sub control: fiindca, scapata de sub control, poate naste monstri!
            E unul dintre motivele pentru care il admir pe Dan Voiculescu! Un barbat adevarat, care le-a ris in nas: ” Pe mine nu ma indoiti voi, cu de-astea!”

          • din pacate chiar parlamentarii sunt cei care nu doresc modificarea aberatiei de a vota, in acelasi timp si pentru urmarire penala, si pentru retinere si/sau arestare. isi fac totul cu mina lor

    • Da’ pe “goagal”… sau mai citeste niste “almanahe”:)))
      Bre, n-ai fi prea confortabil (nici tu, ca ales – Doamne-fereste !, nici eu – ca alegator – sigur, nu d-al tau !) sa stii ca te iau astia cand nu votezi “in pluton ! D-aia, se numeste “imunitate”, ca sa nu vina urmasii alora din “46….
      Altfel, sigur, tu esti d-ala cu “comunistii, iliescu – jos-jos !”… doar ca la 25 de ani dupa ce-au murit niste oameni, spunand d-astea !
      Mie mi-e confortabil sa stiu ca ala de l-am ales nu voteaza cum i se spune (Guseth-gen), c-altfel ii gasesc astia vreun abuz in serviciu, ceva ! Daca omu’ ma reprezinta, zic s-o faca asa cum crede el (si cum cred si eu, daca l-am votat), nu cum i se spune…
      (iar la asta cu Corlatean, mizeria aproape c-o ajunge p-aia din cazul Rarinca…ceea ce e greu ! Daca asta n-ai inteles, e tarziu sa mai recuperezi – incearca in cazuri viitoare, sigur “sistemu'” o sa-ti mai dea ocazia…

Leave a Reply to BrexflitCancel reply