sie

Vicepreşedintele Comisiei de control SIE, Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, că serviciul a transmis comisiei, sub semnătura directorului Teodor Meleşcanu, un document din care reiese că nu există niciun candidat la prezidenţiale, ministru sau parlamentar care să fie ofiter acoperit.

“A avut loc şedinta Comisiei de control şi supraveghere a SIE. Am primit un material din partea serviciului semnat de ministrul Meleşcanu prin care ni se comunică că nu există niciun fel de situaţie în care un candidat, ministru, parlamentar să fie ofiţer acoperit”, a spus Sârbu.

Întrebat dacă documentul transmis de SIE comisiei parlamentare de control atestă faptul că nu există un ofiţer acoperit în acest moment sau că nu ar fi existat în trecut, Sârbu a precizat că acest fapt este fără relevanţă.

“Nu e relevant asta. Pe noi ne interesează doar ceea ce s-a spus”, a precizat Sârbu.

El a arătat că ar trebui ca şi SRI să se autosesizeze şi să transmită comisiei de control al SRI un document privind acest subiect.

“Acum, eu nu le dau sfaturi. Fiecare serviciu şi fiecare comisie lucrează după un program pe care şi-l stabilesc. Dar în mod firesc probabil că ar trebui şi dânşii (să transmită documentaţia necesară comisiei parlamentare – n.r.) ca să se încheie acest circ care s-a creat artificial şi care nu face niciun fel de serviciu României”, a spus Sârbu.

 

22 COMMENTS

  1. TB-ul isi face campanie pe munca jurnalistilor si pe abonamentele romanilor la firmele de cablu . Daca faceti un bilant al numarului de minute alocate zilnic acestei “forme de viata” (cum bine spune dl Mircea Badea ) veti constata ca este mai bine mediatizat decit alte persoane , mult mai importante si mult mai dorite de catre telespectatorii Antenei 3 . Chiar si invitatii valorosi din emisiunile Antenei 3 , au obosit si s-au plictisit sa comenteze mereu timpeniile unui betivan . Dumneavoastra , domnule Tudor ati avut citeva comentarii in acest sens , de-a lungul timpului , dar nimeni nu a schimbat nimic si este pacat sa se risipeasca profesionalismul jurnalistilor Antenei 3 doar pentru niste ” nimeni” .

  2. ok , bine.flit basau asa sa fie.sigur frate.

    domnul Tudor ce naiba inseamna “ofiter acoperit”?da; sergent caporal soldat ceva?.
    adica alde papleaca astia sunt oo7 antrenati sa demonteze o locomotiva cu briceagu sa sara cu parapanta din vale
    sharpshotheri karatisti si gentlemani perfecti inteligenti ca einstein alealaela?

    eu asociez tagma asta “oficerilor impaturiti’ cu jegul ce a cuprins tara, cu hotia cu mirsavia cu tradarea de tara .

    asa e?eu asa simt.nare nici o legatura cu spionajul industrial(in rumania?),dubluagent,basinialealalea
    ,cu amenintarea terorista si traficu pli de droguri care doar traverseaza saracia asta de tara…
    nu!
    eu doar cu hotia si spolierea poporului in favoarea unor kkti aflati la putere
    asociez idiotenia asta de sintagma “ofiter acoperit” luaiasinpla de latrai.
    cred ca deasta e o rusine sa fii
    “ofiter acoperit” in kktu asta de tara.serviciilii pli platite din banii furati de la mine ca sa slujeasca kktii basiti barosani etc/.

    a!.. cu disperarea asta la a3 ..ca a luat urdula in arenda mosia basaului…mai frate..aveam pretentie.
    asta e motiv de cotcodaceala brekinnius?
    pai 50koiro costa doar servitorii udrulei pe o saptamana.
    e ridicol sa te ingurgutezi ca a luat urdula “imensa” mosie a bashitului in arenda.

    astia altfel trebuie luati frate,nu cu mizilicuri la ce nu poti dovedi NIMIC!

  3. Daca nu va fi dovedit niciun ofiter acoperit/descoperit, cine va raspunde de lansarea acestor fumigene ? Ne-am obisnuit ca Presedintele Romaniei, pentru toate cele comise si spune in diverse ocazii, sa nu raspunda pentru faptele sale. Ne mai miram ca toti « mititeii » din jur fac ceea ce fac ?
    Degeaba vin tot felul de comisii si comitele sa faca anchete, este o piedere de timp si bani, iar noi trebuie sa asistam la tot acest circ pe banii nostri.

  4. nu e niciun flit, e pacaleala pt votantii PSD (nu ca ei ar avea nevoie de pacaleli aditionale, ei sunt oricum inocenti de cand s-au nascut). SIE spune ca in prezent nu e niciun ofiter acoperit – cum ar veni, ieri l-au concediat si azi zic ca nu mai e. un mare sanchi. sunt sigur ca aveti speechul deja pregatit pt cand o sa se afle ca dottore e papusa

  5. Ei, povestea cu ofiteru” acoperit era sa o acopere pe Nuti de scandalul cu gala Bute.
    Sau poate a fost chiar ideea Elenei: “”da-i in gat Traiane, descopera-i pe toti !””, mi-aduce aminte de Elena…Ceausescu care dadea indicatii tovarasului. Iar tovarasu” o sustinea in tot ce facea !
    Privind in urma,observ ca base chiar a avut un plan bine pus la punct, de terminare a tuturor eventualilor competitori la Cotroceni sau a celor cu bani foarte multi care ar fi putut sa influienteze campanii electorale( asta daca nu treceau de partea matelotului): Nastase, Mona Musca, SOV, Diaconescu, Becali, Voiculescu, etc. S. R. Stanescu povestea cum Basescu i-a zis sa-l “”impacheteze”” pe D. Patriciu pt. ca nu-l suporta( poate ca avea mai multi bani ca el !).O ura viscerala.Tot din povesti se pare ca D. Onaca ar fi fost santajat sa treaca in barca marinerului.
    A urmat Antonescu si probabil va urma Johannis, Dragnea, Sova. Poate Ponta . Cand se va opri?

  6. ACUM CA A ZIS SIE , SIGUR, SIGUR E ADEVARAT . NICAIERI IN LUME UN SERVICIU SECRET NU RECUNOASTE DE BUNAVOIE CA ARE UNDEVA AGENTI INFILTRATI. IN ROMANIA TREBUIE SA-I CREDEM PE CUVANT, ALTA VRAJEALA PENTRU PROSTI.

  7. TOATE SERVICIILE ASTEA , DE ATATIA ANI, AU DAT SI DAU FLIT, POPULATIEI SI ROMANIEI, NU LUI BASESCU, IONESCU, GHEORGHE SAU CINE CONDUCE LA UN MOMENT DAT TARA. GEOANA CARE A SI RECUNOSCUT, CA PROSTUL,CE DRACU E? SAU RUS, SARBU SI ALTII ? DE CE NU S-A PUTUT FACE NORMAL SI CORECT DEMITEREA LUI BASESCU ? DE CE BASESCU A FOST PROTEJAT DIN AFARA ? A DAT SPAGA LA UE SAU SUA ? ROMANIA E CONDUSA DE MULTI ANI DE SERVICII.

  8. adica SIE, care nu are voie sa divulge agentii acoperiti, spune ca nu are agenti acoperiti!!! Curat inteligenta! Astia chiar cred ca sintem cretini?

  9. EU as zice ca mai degraba socrul lui pontache ne da cu flit: intrebat daca documentul se refera la existenta printre candidati a unui FOST ofiter acoperit, a raspuns: nu e relevant asta. Asta e flit .. e din categoria “nu l-am lovit cu pumnul in fata”.

  10. Sunt fumigene de-ale lui Basescu pentru cei cativa sclavi spalati pe creier care-l mai urmeaza, sa le dea impresia ca tot el face jocurile. Din ciclul “pusca si cureaua lata/ ce flacau eram odata”. Nu vedeti ca nu se mai vorbeste de Mircea Basescu ci stam si analizam visele lui Base ?

  11. pai e corect ce a spus DIE, dar nici nu au suflat o vorbulita despre faptul ca baselu e acoperitul DIE inca de pe vremea lui ceasca la Anvers asa ca sa nu ridicam in slavi niste securisti totusi!

  12. Primele carduri vor fi primite de bucureşteni. În 22 septembrie va începe distribuirea cardului, concomitent, în mai multe judeţe din ţară.

    Procesul de distribuire va continua în luna octombrie pentru cei aproximativ 12,5 milioane de asiguraţi pentru care au fost tipărite cardurile naţionale de sănătate……………DE CE DOMNULE TUDOR SUNT CARDURI PENTRU 12 MILIOANE SI VOTANTI, DECI PERSOANE DE PESTE 18 ANI SUNT 18 MILIOANE? CINE NU PRIMESTE CARD DE SANATATE? SAU PRIMESC DOAR PSD-ISTII ? DE UNDE DIFERENTA ASTA?

  13. Dar cel care a iesit cu minciuna pe sticla, nu pateste nimic?
    Macar admonestat putin, daca mai mult nu se poate.

  14. Deja stiu ce va spune TB in legatura cu aceasta tema:
    1. i-am pacalit
    2. i-am ciuruit

    Cineva stie varianta 3? 😀

  15. Stati ca nu inteleg cum I-a dat flit betivanului si cine. Tata socru? Ca oar de la el am auzit comentariile respective. Si in alta ordine de idei tata socru cam bate campii. Nu de alta dar comisia aia parlamentara nu are acces la date secrete si serviciile nu sunt obligate sa le spuna absolut nimic. Nici ca e nici ca nu e. Asa ca “flit-ul” asta e tot un bluf ca si declaratia betivanului. Nu stiu cine are timp sa ii creada si pe betivan si pe tata socru! dar daca raspopitul tata socru mai vorbeste mult despre subiecul asta atunci putem intelege ca e o problema undeva. Nu de alta dar cine incearca sa se disculpe mai mult se acuza.

Leave a Reply to AdinaCancel reply