Sfidare totală la adresa lui Ludovic și  actualei  conduceri a  PNL. Și chiar de ziua aniversării partidului.  Un grup de vechi liberali au ales să celebreze momentul departe de grădina sediului central din Modrogan, alături de foști colegi de partid, care au făcut în trecut parte din fostele  structuri de conducere ale PNL. De aici până la ideea creării unei viitoare platforme politice în interiorul  partidului pare a fi doar un pas.

Sute de foști și actuali liberali, membri actuali și foști  ai Birourilor Politice ale vechiului și noului PNL vor petrece, mâine seară, într-un club din Centrul Vechi al Capitalei,  pentru a aniversa cei 143 de ani  de la înființarea partidului. Inițiativa  a fost discutată de luni bune în interiorul partidului, dar cei care vor participa la ea o califică drept o celebrare “spontană”.

“Vom fi sute , au confirmat peste  250 de oameni, actuali și foști colegi de partid, cei care am făcut istorie ca membri ai Birourilor Politice ale acestui partid. oameni care au început ca liberali în TNL din ’90 până în prezent. Va fi un prilej de bucurie și de regăsire, dar și de unele discuții la un pahar  de vorbă despre viitorul partidului. “, ne-au explicat surse din interiorul conducerii  liberale.

Potrivit surselor citate, printre cei care vor onora  inviitația se numără  foști miniștri precum Cristian Adomniței, Bogdan Olteanu, fostul lider de partid Alina Gorghiu, dar și actuali membri ai Biroului Executiv al PNL, precum vicepreședinții Dan Motreanu, Gigel Știrbu, foști si actuali lideri de organizații  – Ciprian Dobre, Cristian Bușoi, Florin Alexe, Mihai Voicu, Cristian Olteanu, dar și vechi liberali precum Gabi Andronache, Ionuț Stroe, Bogdan Țâmpău, George Dumitrică sau Hubert Thuma, scrie stiripesurse.ro

Cei în cauză par a prefera această adunare decât să se alăture lui Ludovic Orban și apropiaților săi care vor sărbători, la aceeași oră, înființarea partidului, alături de colaboratori și membrii actualei conduceri, în grădina sediului central din Modrogan.

Potrivit unor surse  din conducerea liberală,  Orban cunoaște intențiile  colegilor săi de partid, dar a decis să le ignore provocarea, chiar dacă în acest moment în partid există o tabără care încearcă să-i testeze puterea de reacție prin diverse provocări.

“Participă în special cei marginalizați, care nu se mai regăsesc la masa deciziei din partid sau care sunt nemulțumiți de locul și rolul lor politic din prezent. Viitorul PNL nu stă însă în fragmentare, ci în unitate. Cei care sunt conștienți de asta, vor acționa în consecință”, ne-au explicat sursele citate.

2 COMMENTS

  1. Greu de crezut ca vor face mai mult decât o revoluție de cafenea, dacă Gorghiu e acolo împreuna cu Busoi, ne-am lămurit cum e cu liberalismul “rebel”: un fel de Johannism bine temperat, adică un vax desuet cu momâi istorice in prim plan. Dar as vrea sa văd unde încap sutele de “rebeli” in clubul ales pt rebeliune—n-am prea văzut spații adecvate in Centrul vechi; poate pun de-un Colectiv ca sa vina Cioloș sa-i “salveze” cu tot cu momaia de la Cotroceni?

  2. Succes in drumul spre groapa istoriei politice pline de mizerii,cocalari,scandalagii,escroci,mincinosi si parsivi! In aceeasi groapa au intrat PNTCD–ul,PPDD-ul lui Dan Diaconescu,numai PDL-ul s-a vopsit in galben lamai dar s-a cam terminat cu etapa rezistentei la seriozitate si decenta,la armonie si colaborare cu mult timp in urma!
    De fapt,ce au facut PNL-istii de cand au iesit din conventia cu PSD-ul in afara de scandal,balacareala,intelegeri pe ascuns pentru numiri in functii politic a propriilor colegi,au facut ceva bun pentru tara si cetatenii traitori in tara?! Personal nu am gasit sau vazut nimic!

Leave a Reply to Cristina GorgosCancel reply