Philip Gordon, asistentul pentru Afaceri Europene si Eurasiatice al Secretarului de Stat american, Hillary Clinton, a spus intr-un briefing de presa desfasurat la Washington ca SUA “urmaresc indeaproape situatia din Romania”, adaugind ca “stim ca unii vor sa organizeze un nou referendum sau cauta alte cai de a scapa de presedinte”.

Gordon, care a vizitat in Romania dupa referendumul de demitere a lui Traian Basescu si le-a cerut atunci liderilor USL sa respecte deciziile Curtii Constitutionale, a mai spus ca “daca presedintele e nepopular si mandatul sau nu reflecta dorinta poporului, calea de a rezolva aceasta situatie sint alegeri corecte si democratice”.

Intrebat daca Romania si-a pierdut credibilitatea in fata SUA dupa criza politica din vara, Philip Gordon a spus ca prin respectarea rezultatului referendumului si a deciziilor CCR “Romania a cistigat credibilitate in ochii SUA si cred ca si ai partenerilor europeni respectind statul de drept chiar si cind a contravenit intereselor pe termen pe scurt ale celor care au fost la putere pe perioada interimatului”.

Adjunctul secretarului de stat a mai spus ca “in timp ce am fost si sintem foarte atenti sa nu ne amestecam in politica interna a Romaniei, am vrut sa fie clar ca lumea, comunitatea internationala, nu vor legitima (demiterea presedintelui – n.red) daca procedurile de vot ar fi fost schimbate dupa desfasurarea referendumului, in contradictie cu deciziile Curtii Constitutionale”.

Acum trec rapid peste neintelegerile voite sau nevoite ale lui Philip Gordon in legatura cu ce a fost si ce nu a fost neconstitutional in referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu. Cvorumul a fost introdus absolut arbitrar desi nu exista nici in legislatia interna nici in cea europeana, schimbarile de la Senat si Camera au fost declarate constitutionale, ancheta DNA privind frauda anuntata chiar de emisarul american e o fasaiala de mari proportii, cu 55.000 de posibile voturi suspecte din 8,4 milioane de participanti.

Concluzia e una singura si ea vine de la Washington, dupa ce milioane de romani au exprimat-o : Traian Basescu sa-si dea demisia pentru ca nu mai are nici un fel de sprijin popular si a incalcat grav juramintul de la preluarea mandatului sau de presedinte. Alegerile prezidentiale anticipate sunt solutia, potrivit Departamentului de Stat al SUA.

Il vedeti pe Basescu dindu-si demisia pentru ca propriul popor nu-l mai doreste? As, de unde atita curaj, omul este de o lasitate infioratoare. Se teme, e fricos.

95 COMMENTS

  1. De ce se teme presedintele Basescu? Ce s-ar intampla atat de grav dupa demisie, incat sa-i fie teama sa si-o dea, asa cum ar fi normal intr-o tara civilizata? Cine-l tine cu forta la Cotroceni? E Basescu doar un om de paie al unei forte necunoscute care-l manevreaza impotriva propriului popor? Cui prodest? Dosarul Flota, casele si deturnarile de fonduri nu justifica aceasta frica, au furat unii mai mult si sunt bine-mersi in libertate, gratie justitiei romane legata la ochi. Si atunci?
    P.S. Oare teama are fundamentul la Paris, in ograda lui Baconschi?

  2. deocamdata nu avem un om politic mai puternic decat Basescu , inca nici unul nu are forta lui , are prieteni multi si in occident… ceilalti sunt ori condusi de grupuri de interese ori de imaturitate ori de orgolii personale…

    • da, carmen, asa e cum spui tu :))) nu ai vrea sa ti-l iei cu tine si sa ii faci analingus de trei ori pe zi la tine acasa?

    • Eu zic ca cei care s-au uitat in gura lu’ propagandistilor PDL, sunt niste papagali care n-au ce cauta in fruntea U.E.

    • Hm! Sa-nteleg ca basescu e animat in lupta lui solitara numai si numai de interesele romanilor?! Si c-a “imbracat camasa mortii” numai de dragul poporului roman care, mai acu’ vreo 2 luni, il trimise unde-a intarcat mutul iapa? “falling backwards with laughter” Nici propaganda basista nu mai e ce-a fost odinioara….

    • de bashescu au nevoie sa ridice el mana in CE si nu ponta
      bashescu e un slugoi jegos .strainii intotdeauna vor sustine pe cel vulnerabil care va fi mereu dependent de ei .fara stapanii lui ai vazut ce puternic e la referendum
      adversarii lui bashescu nu au nevoie de americani sau bruxelles ca sa castige alegeri in consecinta sunt mai putin dependenti si ascultatori
      bashescu a inteles-o bine si pe aia cu drumul spre washington trece prin moscova si e si vasalul moscovei care-l are la mana cu povestea de la alro .dovezi si inregistrari au si rusii care-s convinsi de fidelitatea vasalului .
      povestile de la vocea rusiei sunt doar ridicari la fileu cum discursul unionist al lui bashescu e doar gargara .
      la fel ca celebrele discursuri in care se ratzoia in fata maghiarilor ai a lui viktor orban care nu-l acopereau fonic ci se multumeau sa ridice hartii pe care scria autonomia .ungurii stiau ca tre sa se auda autonomia de la caracal nu autonomia lor .
      penibile puneri in scena dar tara are multi prosti
      in ce-l priveste pe slugoi el e confortabil pentru toti pentru ca sta in genunchi si tine romania in genunchi .nu deranjeaza pe nimeni .
      nici pe unguri nici pe rusi nici pe europeni nici pe americani .depinde de toti si sta in genunchi in fatza tuturor pentru ca oricare dintre cei enumerati il poate distruge .si il asteapta rahova
      depinde de toti pentru ca votantii lui fostii votanti ai lui vadim nu au fost nu sunt destui si nici nu vor vreodata .stapanii lui l-au pus mereu santajand romania si au pretentia sa le fie sluga .si puscariabilul nu le va iesi din cuvant pentru ca-l asteapta puscaria .nu mai confundati puterea cu slugarnicia .
      daca magureanu ar fi avut o fatza de prostovan ratat probabil ca ar fi condus el direct .asa l-a bagat pe el in fatza mai ales ca e asa de santajabil .pentru prostovani e magulitor sa vada ca unul de-al lor e pus fie si doar formal in fruntea bucatelor .telecomanda acestei nulitati e la sefii lui din securitate
      cat timp nu pot conta decat pe electoratul vadim-prm trebuie sa traga de bashescu .peremistii au vazut in slugoiul asta un vadim chel cu un discurs la fel de iresponsabil .asa a disparut vadim si a aparut prostu satului
      bashescu incalca reguli si legi stiind ca in cel mai rau caz ajunge la puscarie
      nu are nimic in plus fata de altii .pur si simplu nu are ce pierde pentru ca tot acolo ajunge intr-un final .la rahova si pentru sefii lui a fost doar un pion dispensabil .cand va ajunge la bulau generalii de securitate vor fi pierdut doar un pion

  3. Atunci, sa vina dl. Gordon intr-o vizita intempensiva in Romania si impreuna cu ambasadorul SUA la Bucuresti sa duca munca de lamurire cu personajul numit T.B. ca nu mai are credibilitate si sa se faca alegeri anticipate. Cum au imous in 29 iulie rezultatul referendumului impotriva noastra, ar putea tot atat de bine sa urmareasca gravele derapaje de la democratie ale acestui impostor de presedinte si sa rezolve problema in mod democratic prin discutii cu toate fortele si institutiile care pot rezolva acest conflict intern

  4. Sua spune, ma tem ca-i doar vorba-n vant, au stat si ei la taclale, de una, de alta, au bifat si tarisoara si gata! Cat priveste o eventuala demisie, haida-de! Nici poporul, nici guvernul, nici parlamentul, nici ue, nici sua, nici uniunea intergalactica, nici scaraotchi insusi din fundul iadului nu-l vor clinti din scaun pe marinar!Si nu din lasitate, sau nu numai din lasitate, ci din iubire, iubire adanca, deplina, completa si definitiva pentru putere! Daca nu poate avea ultimul cuvant, fie si indirect, la ce sa mai traiasca? Cum sa mai respire? Cum sa mai doarma, cum sa mai manance, cum sa supravietuiasca lipsei de putere? Cum ar fi ziua de a doua zi de dupa demisia sau demiterea marinarului? Si-ar pierde mintile, si-ar pune gheara in gat ca pitigoiul, si-ar intoarce spinul veninos din coada si s-ar intepa direct in inima!
    Pe scurt, n-o sa vedem!

  5. Hm! Eu nu am inteles ca ar sugera macar solutia alegerilor prezidentiale anticipate, ci mai curand ca ar trebui sa-l lasam pe individ – pe care il divinizeaza una ca carmen (cacofonie intentionata) sa-si incheie mandatul obtinut, fara indoiala, prin frauda si in care a fost confirmat ca guvernator de catre o conjuratie de derbedei politici din care a facut parte si acest… mai bine ma opresc aici;)

  6. @carmen, securisto omul politic Basescu este un securist odrinar care a acaparat puterea si s-a mentinut la putere prin santaj, minciuna si furt. Fara logistica Securitatii, Basescu ar fi fost gasit de mult mort de beat intr-un boschet din portul Constanta.

  7. In vorbele Guvernului AMERICAN adica SIONIST nu dau doi bani.Inca nu te-ai lamurit cu ipocritii astia si cei din UE.Uite aici ce bine isi vor umple buzunarele Austriecii de la OMV si Austria cu petrolul NOSTRU.Vandut de Nastase ,http://www.antena3.ro/romania/descoperirea-din-marea-neagra-despre-care-expertii-spun-ca-e-de-importanta-planetara-va-fi-ca-o-gura-de-aer-pentru-romania-186083.html pe la televizoare plang politicienii nostrii si altii de cat de rau o ducem.Pai normal daca ei ne-au vandut fiind incapabili sa bata un cui la tara asta.Si inca nu si-au revenit vrand sa vanda si ce a mai ramas Romaniilor.O tara care a ajuns o colonie niciodata nu va avea un trai pe masura cetateanul avand statutul de sclav.Promisiuniile politicieniilor intr-un trai mai bun fara sa readuca aceste bogatii si a ceeace a mai ramas din industrie in mainiile unui stat cu politicieni si manageri cinstiti dar Romani ,raman promisiuni adica PAPAGALISME.

  8. Sa-l mai suspende o data USL pe “guvernator”, dupa alegeri si gata ca sa se ajunga la anticipate. Ce i-ar putea impiedica sa-l suspende? Basescu nu-i un om politic puternic decat prin Parchet, DNA, servicii secrete. El nu e decat un mare circar.

    Iti doresc sa ai o zi frumoasa, Radule.:)*

    Gabriela B

  9. ia gasit inlocuitor de au schimbat macazul parca spuneau ca au fost 2 milioane voturi fraudate .
    pleaca numai la ordin american si european astfel il avem pina ce termina mandatul .
    alegerile anticipate se cer din iarna vine iar gerul si alegeri nu , mas mira sa avem in iarna alegerile totul este posibil , ar fi normal sa fie asa scapam de scandal

  10. Domnule Radu Tudor, Gordon vrea sa “dreaga busuiocul” cum se spune. Oare Gordon nu stie cum se iau deciziile la C.C.R. (al P.C.R.) ? Daca nu stie, inseamna ca nu poate sa ne dea noua sfaturi, dar daca stie, inseamna ca VOIT ne calca pe cap, iar romanii au vazut asta. Sunt sigur insa, ca domnul Gordon stie ca popularitatea Americii a scazut dramatic in ultimii ani din cauza razboaielor pe care aceasta le poarta in Orientul Milociu si stie ca ca o Uniune Europeana puternica se poate “rascula” si poate sa nu mai fie interesata de ciocoii de la FMI si de la Banca Mondiala, ceea ce, pentru administratia americana, ar insemna un dezastru, adica motul p…. isi pierde locul de mot, ceea ce, pentru el, este de neconceput. Eu cred ca declaratia lui Gordon este tardiva si ca oricum S.U.A. are o mare problema de imagine in lume din cauza “victimelor colaterale” pe care le tot face in diferitele “teatre” de operatiuni. Nu ai cum sa fii jandarm mondial, pentru ca omului ii place libertatea si orice actiune ostila ramane o actiune ostila, indiferent cum incearca jandarmul sa spuna ca “democratie”, “libertate” si tot felul de b3s1n1 d’astea…

  11. Cica EBa are geanta de 27 000 de euro. Trebuie sa specific ca o garsoniera in Romania ajunge si la 20 000 de euro. Asta ca sa facem comparatia, pe timp de criza.

  12. Hm! Eu nu am inteles ca ar sugera macar solutia alegerilor prezidentiale anticipate, ci mai curand ca ar trebui sa-l lasam pe individ – pe care il divinizeaza una ca carmen (cacofonie intentionata) sa-si incheie mandatul obtinut, fara indoiala, prin frauda si in care a fost confirmat ca guvernator de catre o conjuratie de derbedei politici din care a facut parte si acest… mai bine ma opresc aici;)

  13. Trebuia intrebat daca USA si-a pierdut credibilitatea masiva pe care o avea in Romania, nu invers, pentru ca nu noi, ne-am dus peste referendumul lor.Si nu cred ca administratia USA era prost informata!

    • O sa-si dea demisia, cand o sa i se prescrie faptele…Ca sunt multe..Un puscariabil, ca sa citez din expresiile domniei sale…

    • o campanie impotriva romaniei in care toate nenorocirile provocate din afara de ppe sa fie puse in spinarea guvernului usl al avea efect doar pe termen scurt pana se dumiresc oamenii .totusi ar fi destul ca usl sa piarda alegerile .iata de ce usl e vulnerabil datorita apropierii alegerilor .daca alegerile erau peste 2-3 ani usl nu ceda santajului ppe
      la ce ti-ar foslosi sa-i rupi capul securistului daca pierzi apoi alegerile ?
      dupa alegeri vazandu-se cu sacii in carutza usl se va misca altfel
      sau o noua suspendare cu referendum in data alegerilor ar fi foarte profitabila pt usl ca ar implica o participare masiva la alegeri .asta favorizeaza usl si ingroapa pdl

  14. Basescu nu isi va da demisia decat daca primeste garantii ca nu va fi actionat in justitie pentru faptele (nenumarate) din trecut! Ii este teama sa nu aiba soarta lui Nastase! Deci nu din lasitate nu isi da demisia ci de frica! Daca la iesirea din functie va avea un inlocuitor pus de el, stie ca cel putin 5 ani nu va mai avea grija justitiei! Intre timp lumea mai uita si faptele comise se mai prescriu!

  15. Daca asta este parerea acestui “democratic”care incalca in picioare dreptul a 7.5 miliane de alegatori,dece nu procedeaza si acum ca si atunci sa ii ceara demisia celui pe care l-au impus cu forta si au mintit in toata lumea ca sunt fraude masive,de peste 2 milioane de voaturi.Cred ca deocamdata vorbeste ca sa arata alta fata desi noi o cunoatem pe cea hidoasa,care cririca”teroarea multimilor”,ca democratia e doar pentru ei si doar sa le asigure hegemonia si nu ii va cere demisia mafiotului pana nu va obtine puteri sporit in privatizare,in numirea de manageri care sa il asigure ca giteistein gordon si alti americani,ca barosso,merkel,reding si alti europeni isi vor lua pe gratis o halca mare din Romania,ca si tain pentru impunerea fortata a dictatorului,contrar vointei poporului,pe care il considera sclavul lor.Pana atunci nu vor cere alegeri anticipate.Cred ca daca l-au impus prin forta pe basescu,sa-i impuna si acum,tot prin forta sa demisioneze si isi vor sterge din pacate,din amestecul grosolan in treburile noastre interne.Celor de la ppe le putem arata la congres simpatia noatra.Sper sa se organizeze un mare miting la Bucuresti in acea zi.

  16. 55.000 / 8.400.000 = 0.65%

    Oare o să-și ceară vreodată M. Macovei scuze ptr. cifra de 1,5 mil. pe care o vehicula ea?

  17. Din ce scrieti dvs nu reiese ca domnul asta subsecretar ar fi spus ca ar trebui organizate alegeri anticipate…spune doar “alegeri corecte si democratice”…deci pot fi la fel de bine si la termen.
    Si chiar daca ar spune ca ar trebui organizate alegeri anticipate,pentru mine ar fi un mare “BULL SHIT” spus pe gaura gurii de acest imperialist abject.Ar fi ca si cum dupa ce m-a batut bine de tot si mi-a furat toti banii,ma duce la spital…si pentru asta ar trebui sa ma uit la el cu ochii mari si umezi…NU,trebuia sa taca atunci cand a avut ocazia si daca totusi nu s-a putut abtine,trebuia sa se informeze foarte bine asupra situatiei din Romania si sub nici o forma nu trebuia sa-i tina partea,PE FATA,lasului nr.1 al tarii,in ciuda votului popular(care la ei cica ar fi respectat…cel putin pana in 2000 cand stim cu totii cum a ajuns G.W. Bush presedinte…cam la fel cum a ajuns baselu in 2009)dat de populatie.
    Acum propabil au observat si ei in randul prostimii un curent anti american si anti “ieuropean”,dupa toate rahaturile pe care le-au facut si incearca sa mai dreaga busuiocu’.

    Si eu nu cred absolut deloc in treaba aia cu dezinformarea,domnule Tudor.Adica au primit un email de la fosila comunista si toti au crezut ce debita aia in el???…nu,nu tine.Pai asa inseamna ca si Vadim cand le povesteste cosmarurile pe care le are el noaptea,e crezut de parlamentul european???…nici vorba,stiau foarte bine care e situatia din Romania,dar au ales sa-l sustina pe basel,pentru ca;de ce sa iei alt catel,care cine stie daca va mai raspunde la fel de bine la comenzi,cand ai unul perfect dresat si care iti linge mana indiferent ce ordin ii dai.Adevarul e,cum spunea si dl. Giurascu in emisiunea dvs,ca USL nu a existat pe plan extern in timpul campaniei pentru referendum,parca numai pedeleprele au avut europarlamentari.S-au trezit si ei dupa ce faptul era consumat…mult prea tarziu pentru a mai putea schimba ceva.

    Si in privinta demisiei…domnule Tudor,asta s-a umilit in ultimul hal,s-a facut singur “ultimul las ordinar” ca sa mai stea 2 ani presedinte.Dupa toate astea sa-si dea demisia???…nici vorba.
    Asta doar sa se trezeasca cu vreo cateva sute de mii de oameni la Cotroceni, ca sa plece…deci,imposibil(nu in romanica).

    • cind e nemultumit poporul, solutia e cea a alegerilor. acum sau peste 2 ani, cind nu mai are nici o logica nemultumirea fata de un om, pentru ca nu mai candideaza?!

      • Asadar, trebuie aratata nemultumirea. Si cum altfel, decat in strada?! E timpul ca oamenii sa fie mobilizati…stiu ei, usl-isti cum, numai s-o faca odata. Acum e momentul!

      • Corect…logic si ce spuneti dvs…de ce nu a spus-o clar cu subiect si predicat?Atunci inseamna ca au bagat-o pe aia “ma, noi suntem de acord cu alegerile,da’ asta nu vrea sa demisioneze”.
        Un lucru e cert…eu nu-l vad pe lasul asta plecat din proprie initiativa.Chiar daca va avea doar sustinerea lu’ cristoiu buze reci si a lu’ turcescu limba de catifea si tot va sta la Cotroceni pana in ultima secunda.

        • dupa alegeri daca basescu supravietuieste vom vedea si suta de mii la palatul cotroceni .acum ceva miscari de strada ar fi pretexte pentru ca agentiile de rating sa scada ratingul de tara al romaniei .asta ar lovi in romania si guvernul ar deconta la alegeri .dupa alegeri bashescu va fi electrocutat de adevarate demonstratii .DACA NU-L SUSPENDA ASTIA CU VREO SAPTAMANA DOUA INAINTE DE ALEGERI

  18. Infiaza-l Carmen sau impaiaza-l sa-l avem pe vecie.In politica si mai ales intre tari nu exista prietenie exista interese.

  19. Stim de mult ca situatia din tara s-ar mai fi calmat daca se puteau organiza alegeri anticipate, atat parlamentare cat si prezidentiale.

    Basescu este “puternic politic” pt. k are inca sustinere externa. Ceausescu parea MULT mai puternic si a disparut cand… a trebuit.

    Din pacate, cetatenii romani nu au puterea morala/spirituala sa-si exprime mai convingator optiunile. Dupa referendum, trebuia sa fim pe strazi, asa cum fac spaniolii, grecii, francezii si chiar englezii.
    Pe asta se si bazeaza Basescu si nu-si da demisia, deocamdata.

  20. USL doarme-n ghete!!!!! “Procurorul general al României, Codruţa Kovesi Daniel Morar în funcţia de prim-adjunct al procurorului general, pentru şase luni.

    Kovesi a declarat că a luat această decizie, întrucât Daniel Morar are cea mai mare vechime la conducerea unei instituţii, colaborează cu instituţiile europene, participând la evaluăril în cadrul MCV, are experineţa necesară pentru a asigura măsurile de continuitate şi stabilitate aîn c priveşte activitatea Ministerului Public.”

  21. Brava ma , Radule ! Chiar daca ai tu uitatura aia . mai piezisha , aka Base , ai vazut repede unde bate americanu` !!
    Numai ca ai vazut si un cuvint in plus , “ANTICIPATE” , acolo unde nu este !
    Ca la astia , de au citeva sute de ani de democratie adevarata inaintea noastra , presedintii lor nu se aleg prin anticipate!

    Hai , ca te iert ! Este de la astigmatismul tau , din nascare si nu de la ala dobindit , din trustul lui Felix ! Asa cred , cel putin !
    eheeeee !!

    • Am impresia ca tu ai strabism… unde-ai vazut tu defect de vedere la d-nul Tudor, nu esti sanatos ?

      • va rog mult, fara jigniri ! daca vi se par oamenii rataciti, combateti fara cuvinte dure. mizeria in exprimare e apanajul lor exclusiv

        • Domnule Radu Tudor, basistii, pentru multi dintre noi, sunt niste creaturi. Chiar daca o sa vi se para jignire ceea ce scriu acum, atunci cand deciziile lor ne afecteaza vietile in mod extrem de negativ, cand mor oameni din cauza acestor creaturi, cum poti domnule sa li te adresezi ? Ce ne ramane ? Macar sa-i luam la injuraturi. Ei cum ne fac noua, celor ce ii tinem pe salarii exorbitante ? Isi bat joc de noi. Cum sa le raspundem unor care nu inteleg ce e ala bunul simt ? Ei ne injura de mame, ne fac “jeguri, sarantoci” si in toate felurile. Noi sa ii menajam ? Nu cred ca este posibil. Ciocoii astia, care traiesc din banii nostri, cred ca totul li se cuvine, chiar si vietile noastre. Noi nu cedam. Noi votam viata. Noi aparam viata. Noi vrem sa traim, nu sa murim asa cum doresc ei. Nu cred ca noi, cei ce le raspundem “jignitor”, le depasim nesimitrea…

        • Cand lui Antonescu ii spun “Cacarau”, chiar si pe la televiziuni, dar mai ales pe la radio, cum sa le raspundem ? Cu amabilitati ? Nu merita. Merita sa-i ocaram tare, mult si bine.

        • aveti perfecta dreptate , dar ei vorbesc
          infinit mai urat … si ce , potaie basista
          este ceva f. urat ? e chiar cuminte …
          ne-am pierdut rabdarea , din cauza unora d-astia
          am ajuns unde santem acum ….

  22. Tovarasul Gordon va trebui sa plece din functia pe care o detine pentru magariile pe care le debiteaza. Sunt sigur ca multi romanii din SUA ii vor spune asta. Ar trebui sa se documenteze innainte sa calatoreasca sau sa faca declaratii. Orice copil de gradinita isi pote pune intrebarea: Dar daca si cealalta parte are dreptate(adica neamul romanesc). America ar trebui sa isi vada de problemele ei grave pe care le are cu democratia. Au dat drumul la companii sa doneze sume nelimitate pentru canditatii la functiile guvernului si a parlamentului. Va dati seama ce democratie e in America? Nu poti spune nimic pentru ca alesul o sa vina sa iti spuna in fata: Ai dat vreun ban pentru campania mea? Asa ca Romania nu trebuie sa mai ia in serios AMBASADA STATELOR UNITE. Ea reprezinta grupuri de interese nu vointa statului American. Americanii de rind gindesc altfel decit administratia lui Peste prajit. Stiu portughezii ce face falitul lor Barosso? Cred ca daca ar stii lar scuipa.

  23. da, trebuie sa stam linistiti, SUA si UE vegheaza drastic la respectarea democratiei…uite, de exemplu, pentru alegerile parlamentare din Georgia, UE a trimis-o pe EBA sa grijeasca – acum sintem siguri: e in Georgia democratia grup !

  24. concluzia e una singura : NU MAI EXISTA DEMOCRATIE NICAIERI IN LUME! ne amagesc cu tot felul de discursuri pompoase si cand vine scadenta promisiunilor uita de ele , incepand cu alte discursuri si promisiuni …EI raman vesnic la comanda si fac ce vor , noi nu contam . apoi de ce sa ne batem capul cu americanii si cu ce mai spun ei atata vreme cat guvernul ponta nu a facut nimic din ce promis ? daca ma gandesc doar la agricultura si la cat de mari promisiuni cu deblocarea finantarii irigatiilor ma apuca rasul nervos zau asa ; cand vor sa irige? in decembrie? de privatizarea oltchim ce sa mai spunem? cei direct implicati , prima linie de raspundere , plevusca , adica directorul general , directorul economic precum si seful compartimentului juridic si seful de sindicat de ce nu sunt ARESTATI??? sunt 100% vinovati de tot felul de “nefacute” , de la deturnare de fonduri la semnare de contracte neavantajoase pentru oltchim! sa fim seriosi , NU SE DORESTE DERANJAREA niciunuia dintre vinovati :(. daca in 2012 in Romania DDD comanda jandarmeriei in direct la tv sa vina cu el la banca , sincer Radule , suntem de batjocura lumii civilizate!!! unde e DNAul acum????? sau la DDD nu se autosesizeaza la suma de peste 1 milion de dolari??? tranzactiile care depasesc 5000 de lei se fac exclusiv prin banca (poate ca plafonul e mai mare acum ,dar nu cu mult). iar daca e “pe persoana fizica” , sa faca ce vrea cu ei , dar nu are de ce sa ceara protectie de la stat!!! suntem de tot rahatul… LUMEA A TREIA !!! dupa ce macovei ne-a transformat in asa ceva , idiotul asta de DDD accentueaza asta prin comportamentul sau :(. si inca ceva : o rocada mica a fost facuta : kovesi procuror pe la sibiu sau unde si morar in locul ei… urmeaza si rocada mare cu tulus la dna si poate un alt ministru al justitiei??? eu unul mi-am pus mari sperante in dna Pivniceru… degeaba , nici macar nu a facut o NOMINALIZARE! in final : de ce sa demisioneze basescu atata vreme cat se pare ca INCA el invarte TOTUL pe degete ?!

      • … PDL-ul le-a pierdut demult… Asta ca sa nu apara suspiciuni cum ca romanii s-ar intoarce la PDL. A nu vota USL nu inseamna neaparat a vota PDL si nici invers.

    • Democratie nu mai exista nicaieri in lume, dar macar, popoarele din U.E. cel putin, s-au trezit din vis. Noi inca suntem adormiti. Asta este diferenta.

  25. Stiind ca-l asteapta puscaria(cu toate ca si-a pus lingaii lui in posturi cheie),nu o sa-si dea niciodata demisia.El ar fi in stare sa schimbe constitutia in asa fel incat el sa aiba mandat nelimitat.

  26. filip si cu hilara sa impuna betivului sa plece acum, fiindca atunci cand trebuia sa taca acestia doi s-au bagat ca musca-n lapte fara sa fie intrebati si l-au impus pe infractor … dar in timp ce scriu vad ca mai trimit niste precizari de la ambasada americana… si stiti ce ? eu cred ca ei sunt mai betivi decat betivul… vorbesc in dodii, incoerent…isi dau cu stangu-n dreptu si se trezesc trancanind asa …fara rost …se baga singuri in seama …sunt incredibil de iresponsabili, isi bat joc de o intrega natie.

  27. Nu intotdeauna nick-ul ales de mine in virtual arata si cita minte am , domnu` Radu -analistu` militar a lu` trustu` Intact !

  28. Nu intotdeauna nick-ul ales de mine (in virtual) arata si cita minte am , domnu` Radu -analistu` militar a lu` trustu` Intact !
    Si ca sa vezi si tu , mai Radule , astigmaticule cu minte multa , ca in postarea mea – de mai sus- eu am avut dreptate , baga si tu un up-date la text , cu comunicatul ambasadei SUA , de acum citeva minute , unde se mentioneaza – CLAR , PENTRU TOTI CHIOMBII – ca d-l P G , nu a facut referire la ALEGERI ANTICIPATE!

    Cum iti spuneam , ma Radule, ma …….. la americani nu se ezista asa ceva , jurnalistu` lu ` tata ! Ai priceput ??

    OK ! Vreau sa vad cita deontologie mai a ramas in tine , dupa cursurile

    facute la CNA si CSN !! La anii mei , poate ca ti-am fost si profesor , mai stii ?? eheeeeee !!!

    • ce inteligenta sclipitoare !! la asta nu m-am gandit… sa verific la ambasada sua… acolo e sediul adevarului suprem, asa este. Asadar, sa explic in cuvinte simple, sa intelegi si tu : solutia pentru o nemultumire populara asupra lui basescu este cea a unor alegeri democratice. Nemultumirea e acum, alegerile la termen peste 2 ani. Iar la acele alegeri, milioanele de nemultumiti nu mai au cum sa-si exprime revolta la vot pentru ca preopinentul …nu mai candideaza. Nu mai are voie. Asadar, daca lui PG i-a scapat porumbelul, acum sa-l mestece. Din cite mi-am dat eu seama, PG nu vorbea despre presedintele american ci despre cel roman… tu ai inteles ca vorbea despre sistemul politic american?! adica despre Obama? Esti bine, ce sa zic…. :-))

      PS : daca ai fost vreo secunda profesor la scoala de arte si meserii sau prin alte parti mai rasarite, trebuia sa stii ceva elementar, de 7 ani de acasa : un defect fizic real sau inchipuit nu este niciodata reprosat sau adus intr-o discutie civilizata. intre manelisti, in balta alba, merge. apropo de o minima deontologie. Gogule !

      • Astea sunt sagetile PDL-ace, pentru ca nu cred ca un om simplu, care n-are niciun interes, ar pupa pe undeva pe americani in halul in care o face ciocoiul PDL-ac. Sper ca intr-o zi, o putere care sa apere oamenii din tara asta, va face un audit din care sa reiasa cati bani s-au alocat propagandei basiste si ii va pedepsi pe vinovatii de risipirea banului public pe timp de criza.

      • Se vede clar ca sunt sageti PDL-ace, pentru ca altfel n-ar mai intra aici pe blog doar ca sa jigneasca. Oricum, pe majoritatea site-urilor de stiri sau a blogurilor importante, sunt asemenea sageti care jignesc pe toata lumea. PDL-acii nu inteleg ca prin asemenea mesaje, nu fac altceva decat sa scada sub pragul electoral. Dar poate ca nu ii intereseaza, doar sunt specialisti in frauda. Oricum, singura preocupare a lor este cum sa ia Basescu inca un mandat de parlamentar, astfel sa poata beneficia de imunitate, cu toate ca eu stiam ca imunitatea se refera doar la declaratiile politice. De aceea spun ca legea nu se pune in aplicare asa cum trebuie in tara asta. Dar de ce ? Pentru ca sunt unii carora le e frica de un “precedent”…

    • prima oara ti s-a spus : mars potaie basista ! … degeaba !
      a doua oara : hai siktir potaie “didactica” basista !….
      un om cultivat n-ar ironiza niciodata un defect fizic ,
      chiar daca ar exista ! … dar ce sa intelegi tu asta ….
      a treia oara , sa speram ca ti se scurtcircuiteaza intelectu’ !!!

  29. Ai mare dreptate Radule, Gogu vine de la GOGOMÁN ~i m. fam. depr. Persoană care vădește lipsă de caracter și de inteligență; prostănac; bleg. /Din reg. gog + oman

    Am inteles rationamentul tau referitor la alegeri, ca ar trebui facute alegeri acum cand este poporul nemultumit, nu cand isi termina mandatul “guvernatorul”. A spus Gordon ce a spus, dar tu cum consideri asta: nu insemna neaparat ca americanii il vor pe Basescu plecat( continui sa cred ca a fost o declaratie formala si daca a facut-o a fost doar pentru urechile romanilor, sa mai reduca un pic din “spiritul antiamerican”)Doar si ei stiu cum e Basescu T, avid de putere si ca nu va demsiona niciodata. Poti sa spui care este opinia ta, in emisiune? Poate gresesc, spunad asta- de regula incerc sa vad toate variantele.Mai are sau nu sustinere, din partea lor?
    Multumesc.

    Astept sa vii cu vesti noi,La Ordinea Zilei.

    Gabriela B

  30. Nu mai dau doi bani pe spusele lui Gordon ,
    ce vrea sa arate , ca respecta acum parerea
    poporului roman ? ca a sesizat nepopularitatea
    lui basescu ? sa fim seriosi , acum doua luni
    stia adevarul si a urinat pe votul romanilor ….
    cat despre basescu , este de o lasitate crunta ,
    nu-si va da demisia pentru ca ii suna in urechi
    zanganitul bratarilor ce-l asteapta la Rahova ….

    Pe de alta parte , ma uitam astazi stupefiat la stiri …
    CUM E POSIBIL ATATA CIRC ??? Cum i se permite lui DD asa ceva ?
    Mi-e o imensa scarba !!! Nerusinatul ala profita intr-un tupeu fantastic atat de prostia echipei Comisiei Privatizarii cat si
    de naivitatea si disperarea oamenilor !…
    iar idiotul ala de V.Ponta (deja m-am saturat de el, gata !)
    permite impostorului de R.Vulpescu sa continue show-ul cu DD ,
    nerecunoscand gafele :

    – Caietul de sarcini a fost facut in bataie de joc !…
    – Derularea licitatiei insasi a fost o bataie de joc ! …
    – Continuarea de astazi a circului , a compromis total privatizarea !
    – DDiaconescu si-a facut publicitate nationala de peste un milion de
    euro , cu doar pretul caietului de sarcini , cu 120.000 euro !!!
    – DD nu va finaliza niciodata preluarea completa si corecta a Oltchim
    nu are doua sute de milioane de euro !… atunci cine va raspunde de
    subminarea economiei nationale si de mita electorala a lui DD ????

    Toate acestea nu erau posibile daca V.Ponta era mai atent, mai istet,

    mai ferm , mai … premier ! Din acest moment , prin faptul ca

    V. Ponta nu taie craca show-ului lui DD , este descalificat total !

    LIDERII USL , USL ul INSUSI ESTE INCET , INCET DEPASIT DE SITUATIE ,

    DEVINE TOT MAI MULT … JALNIC !…. RADE basescu DE-L DOARE BURTA !

    NU SE ASTEPTA EL NEVER SA AIBA O LUPTA ASA USOARA IN ACEASTA TOAMNA !

    DACA CONTINUA ASA , V. PONTA POATE SA UITE DE VICTORIE IN 09. DEC. !!!

    CE TARA DE CIRC AVEM … PLINA DE CIRCARI SI DE GURA CASCA !!! ….

    • in 2009 oprescu a pierdut pentru ca in joaca de-a jos boc sus johannis el nu avea nici un rol .a fost marginalizat ceilalti baieti se jucau cu jucarelele iar el statea si se uita .
      la faza cu oltchim joaca usl , ppdd iar pd e dat la o parte
      regia lui prostu satului era ca doi se bat si al treilea castiga
      dar va iesi doi se bat (usl, ppdd) si al treilea (pd) dispare (pt ca nu conteaza in ecuatie la fel ca oprescu in 2009) .

  31. Domnule Tudor nu mai rastalmaciti cuvintele domnului Gordon. Poate imi spuneti si mie unde domnul Gordon a spus acest lucru. Dumneavoastra pur si simplu insinuati ca domul Gordon a spus acest lucru…cat se poate de incoresct. Domnul Gordon s-a referit pur si simplu la procesul democratic. Va displace actualul Presedinte? Ei da atunci data viitoare cand va duceti la urne votati un altul. Aceasta este o manipulare destul de grosolana. Astemptam mai bine de la dumneavoastra Domnule Tudor.

    • Lasati chestiunea cu manipularea daca aveti o intelegere limitata, suntem pe lungimi de unda complet diferite. PG a spun “solutia pentru nemultumirile la adresa presedintelui o reprezinta alegerile democartice”. acum, nu peste 2 ani. da, mie si altor citorva milioane de locuitori ai romaniei ne displace acest presedinte votat cu 5,1 milioane si demis cu 7,4 milioane. Gordon e intrebat azi, despre situatia de acum, cu solutii pentru prezent. Cred ca la Departamentul de Stat nu vorbeste Mama Omida, care sa ofere solutii pentru ce va fi peste 800 de zile. Tensiunea si nemultumirea uriasa sunt acumulate acum asupra lui Basescu.
      PS : Prezidetiale anticipate sunt si ele democratice, nu o solutie de forta. Vedeti in Constitutie in ce conditii.

      • Domnule Tudor nu cred ca am o intelegere limitata si nici Domnul Gordon. Daca era cazul domnul Gordon ar fi ales sa se exprime altfel. Domnul Gordon nu a rostit acele cunvinte de dragul democratiei din Romania, ci pentru a apara anumite interese pe care Statele Unite le are in Romania. Aceste interese sunt de obicei legate de o anumita predictibilitate in relatia dintre cele doua state, care dupa logica doamnei de la Foggy Bottom si a loctiitorilor sai este oferita de Basescu si nu de Guvernul Ponta care din pacate nu vrea sau nu poate sa ofere acest lucru. Dansul nu a rostit cuvintele cheie de genul “anticipated elections” sau “elections due to anticipated vacancy.” Deci administratia de la Casa Alba o sa continue sa-l sprijine pe Basescu. Daca era cazul s-ar fi discutat despre o eventuala demisie si alegeri anticipate la intrevederea pe care Gordon a avut-o cu Basescu inainte de referendum.

        Faptul ca Doamna Clinton a refuzat sa se intalneasca cu Domnul Corlatean la ONU are trebui sa va dea de gandit putin. Hai sa fim sobri acum si sa nu credem in povesti de adormit copii de genul doamna respectiva avea o agenda prea incarcata. Oricum cred ca Domnul Corlatean ar fi adormit-o pe saraca femeie cu polologhiile lui.

        Deci ce ne spune Domnul Gordon in concuzie? Obijnuiti-va cu faptul ca Basescu o sa-si exercite functia pana la finalul mandatului, dupa care puteti sa alegeti un alt chirnog cu care o sa vedem noi cum ne intelegem. Oricum doi ani in politica este timp destul de lung si multe se pot intimpla.

        • clinton avea programata o intalnire cu marga nu cu titus corlatean
          poti sa numesti asta inabilitate romaneasca nu refuz american
          americanii sunt destul de javre dar nu in cazul asta

  32. ca sa fii basist trebuie sa fii oligofren ,securist sau ambele
    votantii lui bashescu sunt cei ce votau cu vadim prin 2000
    socialistii si-au pastrat electoratul liberalii si l-au marit un pic iar pd a crescut pe spatele prm si bashescu pe al lui vadim .
    a disparut vadim si a aparut bashescu pentru ca bashescu e un vadim prost urat scund si chel
    acelasi discurs de mitraliere ciuruiala toti sunt mafiotzi o bag si pe mama la pushcarie
    discurs pentru oligofreni si retardati
    vadim si bashescu sunt produsele aceleiasi securitati promovati in prima instantza de televiziunea securista oglindaTV
    avantajul lui bashescu fatza de vadim e ca datorita fetei sale de prostovan ratat schizofrenic prostii patriei s-au identificat imediat cu el .se vad in oglinda otv si e magulitor pentru ei .acuma s-au impartit strategic in extrema dreapta (pcr-fsn-pd ???) si extrema stanga pp-dd iar la urma se unesc pentru ca acuma o parte din retardati crede ca pp-dd e anti pdl .noaptea mintii electoratul prm transformat in electorat pd si mai nou pd+ppdd
    la astia merge aia cu partidul comunist redenumit fsn apoi pd si peste noapte cica-i de dreapata .ciumacii lui bashescu aleg tampitul care le seamana

  33. Ei, si Gordon asta!
    Il mustra constiinta pentru raul facut?
    Noi am vrut alegeri libere si democratice, dar nu ne-a lasat el.

    • Care constiinta ? Gordon este cu America, nu cu Romania. Basescu tot cu America, nu cu Romania. Din logica de clasa a 5-a rezulta ca Gordon si Basescu sunt aceiasi.

  34. Sunt pro Occident si in favoarea relatiilor diplomatice si financiare cu oricare dintre vecinii nostri, dar mor cand vad cum ne este dictat ce sa facem, in functie de interesele unui lider occidental sau al altuia. Eu as intreba asa, unde naiba era Gordon cand astia ne-au impus cvorum la referendum, cand Basescu urla ca la noi este lovitura de stat sau cand acelasi Presedinte se intalnea cu prim-ministrul ungar? Unde era?? S-a trezit acum ca Romania are nevoie sa respire democratie, tocmai cand au fost achizitionate avioane americane second-hand de la portughezi?? Pai cum asa? Daca ne iubeste atat de tare, sa ne explice si noua, in ce baza DD a fost primit la Ambasada SUA? Parlamentar nu era, om de afaceri nici atat, dizident in vecii vecilor…deci, ce conversatii s-au purtat in cadrul ambasadei? Sa ne spuna, daca respecta Romania si pe cetatenii ei!
    Cred ca este de la sine inteles, ca ar fi legitim si nesperat de bine, sa avem alegeri anticipate.Pe Basescu numai cu tunul il poti scoate din Cotroceni. Este las, perfid si orientat spre interesul propriu!

    • Trebuie sa fim pro Romania in primul rand. Trebuie sa fim pro ai nostri, dupa aceea pro altii. Occidentul caruia ii suntem pro, ii este pro doar lui, in niciun caz pro noua.

      • @ Protestez
        Este de la sine inteles ca in primul rand sunt pro Romania, doar in folosul Romaniei si numai pentru Romania.

        • Eu am impresia ca interesele occidentului cu mai sunt aceleasi cu interesele Romaniei. Cam asta este problema romanilor. Trebuie sa vedem intai interesul nostru. Am inteles ce ai scris, dar daca nu constientizam ca pe nimeni din occident nu-l intereseza de noi, nu o sa gasim nici solutiile pentru a face ceva bun cu tara asta.

  35. Sua a ajutat si ea cu cat a putut,dupa ce l-au inscaunat pe beseu..nu-i mai intereseaza,zic si ei cum o fac oamenii care s-au saturat si de sua si de eu..oamenii si-au dat seama ce vor si cum lucreaza…eu cred ca daca ai nostri nu se lasau nici la ue nici la sua..nu aveau ce sa ne faca..ei au interese cu noi nu noi cu ei…daca ma pun sa scriu cate ar fi putut face Romania celor din ue si sua nu ma crede nimeni..intoarcerea spre alte piete…masini si tehnologie din Japonia…nu-s mai bune vechiturile germane…produsele romanesti spre piete din est..medici romani spre China,deschiderea tarii fata de producatorii chinezi..,fata de constructorii japonezi de masini,negocierea cu Rusia a unei conducte directe de gaz,petrol…chiar si militar…sa vedeti cum nu ne priveau ue si sua de sus…europa e plina de muncitori romani,bulgari..si alte natii…de ce nu trimit francezii medicii romani inapoi in tara…de ce nu trimit italienii bonele si ingrijitoarele de persoane varstnice?..de ce nu trimit germanii…ingineri romani..suntem asa de fricosi…dar fara suparare..parca in ultimii ani..poporul roman este in mare parte un popor de prosti…nu-mi place sa o spun..sa ma injure cine o vrea dar asta e adevarul…nu se poate ca in ziua de azi un popandau din asta sa-si bata jos de romani in halul asta…cata nesimtire sa ai..sa vina videanu sa spuna ca e ok si sa-i mai voteze lumea…cine va mai vota pdl si dan diaconescu…sunt imediat internabili…respect opinia oricui de vot dar nici ca niste persoane cu probleme serioase sa-si bata joc de alegeri si de vot…dragi romani aveti dreptate,baseu trebuia sa-si dea demisia dar acum nu putem sa facem nimic…hahaha nu stiu cine numeste seful dna…daca il numeste basescu atunci e clar..dragi romani plecati in alte tari daca vrei sa munciti bine…

  36. In numele democratiei autentice slugoi lui d-a clinton au calcat in picioare vointa poporului roman si ni-la pus pe cap din nou pe sluga lor , basescu.Romani au avut ocazia sa vada adevarata fata a americi,a uniuni si a reprezentantilor acestora si cu dispret priveste marsevia lor.Multe ape taie Europa dar niciuna din ele nu pot spala obrazul murdar al acestor lideri europeni si amerecani care in numele poporului lor a lovit in vointa altui popor,,,,, halal democratie si respect.Iar presa democratica a lor ce a facut,,,,,a tacut si tace.

  37. E cam cum spunea Snap în intro-ul melodiei The Power, în anii “90:
    “Amerikanski firma “Tranceptor Technology” pristupilok proizvostu computerow personalny sputnik.”
    Ce-și doresc americanii sau rușii sau dracu să-i pieptene, europenii, chinejiii nu mă interesează, iaa să-și mai vadă și de ale lor, că avem treabă nu stăm de prostiile lor.
    Dacă americanii prin Hillary Clinton trimit toți tabarnakii ca P. Gordon prin România ca să deschidă gura, căruia îi spun așa la nivelul lui:
    I Tabarnaked him ya punch in the face, i tabarnaked all over your sister’s face last night because your mother is matron of brothel, would be good to knows the truth, Philip, you son of a bitch!

    • Pai in Romania sunt unii care isi scot telefoanele prin mijloacele de transport in comun si pun manele, stiind ca in respectivele mijloace sunt si copii minori. Asa ca degeaba incerci sa explici ce zicea Turbo B.

  38. Pai ar trebui sa-i explice cineva lu desteptu’ asta de Gordon al americii si lui Gatestain sa fi cerut explicatii ce presupune demiterea lui basescu, ca asta era procedura noastra, daca CCR nu facea pact cu diavolu si erau demni, verticali, cu frica de Dumnezeu, cu constiinta, ca sa se stabileasca alegeri anticipate prezidentiale. Dom’le, cred ca au inteles gresit idiotii, si unii si altii, si din UE si din SUA, credeau ca dupa demitere ramane Crin Antonescu batut in cuie pe locul uzurpatorului.Ar trebui ca poporul sa-i dea in judecata, si pe unii si pe altii, si sa ne plateasca banii cheltuiti cu referendumul, noi l-am demis pe basescu dar l-au pus ei pe post, s-au bagat in treburile noastre interne.

  39. Curios, Mircea Badea (pe care il credeam mai destept) a inteles altceva din spusele lui Gordona. Dezamagitor!

  40. D-le Tudor, va apreciez mult pentru tot ce faceti ca sa treziti U S L din somn dar vad ca nu au nici un gand, astep ceva mai mult de la ei .Nu inteleg de ce nu prezinta public acele audituri promise de ce tac ,de ce le este frica.Sper ca D-na Pivniceru sa nu ne dezamageasca.

  41. Traian Basescu ar fi declarat ca dupa ce se intoarce la Cotroceni, dupa numai o luna isi va da demisia, conform intelegerii cu oficialul american. Presedintele suspendat se pare ca ar fi ajuns la o intelegere cu oficialul american, data fiind popularitatea sa care se afla la cote minime in acest moment. Tot odata, Gordon, care a aratat o extrema apreciere pentru parteneriatul pe care tara noastra il are cu SUA a dat dovada de bunavointa dandu-si acordul pentru o iesire din scena cat de cat onorabila.

Leave a Reply to nimabeCancel reply