Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a trimis o sesizare Parchetului General, pentru a se verifica dacă au fost săvârşite infracţiuni de fals la încheierea protocolului de cooperare ÎCCJ-PG-SRI, cu referire la semnătura lui Nicolae Popa, fostul preşedinte al Instanţei supreme.

Cristina Tarcea declară în sesizare că, la data de 14 iunie 2018, a fost finalizată procedura de declasificare a protocolului de cooperare între Serviciul Român de Informaţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale.

“După publicarea formei declasificate a documentului, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la acea dată a susţinut public că, deşi semnătura de pe înscris este a dumnealui, nu a semnat un astfel de înscris şi nici nu a negociat protocolul în discuţie. La data de 19 iunie 2018 am avut o întâlnire la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu Nicolae Popa, fostul preşedinte al Instanţei supreme. În cadrul discuţiilor purtate, domnul profesor mi-a relatat că semnătura de pe document îi aparţine, nu o contestă, dar că nu l-a semnat, pentru că, începând cu data de 1 septembrie 2009 nu şi-a mai exercitat prerogativele de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, mi-a relatat că nu cunoaşte condiţiile în care a fost discutat sau negociat protocolul şi că nici nu a desemnat o persoană anume din cadrul Instanţei supreme pentru a purta astfel de discuţii sau negocieri. Având în vedere faptul că împrejurările relatate conduc spre ideea că protocolul de cooperare s-ar fi încheiat în condiţiile săvârşirii unor infracţiuni de fals, în temeiul dispoziţiilor art. 291 din Codul de procedură penală, vă transmit prezenta sesizare urmând ca, în urma verificărilor pe care le veţi efectua, să stabiliţi dacă există indicii că în cauză au fost săvârşite infracţiuni şi să apreciaţi dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a vă sesiza din oficiu, conform art.292 din Codul de procedură penală”, se arată în sesizarea obţinută de AGERPRES.

Cristina Tarcea menţionează faptul că în arhivele Instanţei supreme nu au fost identificate documente care să clarifice aspectele legate de circumstanţele încheierii protocolului şi nici alte documente care să ateste tipul de acţiuni ce s-ar fi desfăşurat înainte şi după încheierea protocolului.

 

3 COMMENTS

  1. A decis ca nici ea nu stie ce se intampla in curtea ei si sa ii spuna cei pe care nu ii agreaza. adica sa intrebi lupul daca oaia a vrut sa fie mancata. Este ridicola. Vinovati de acest lucru sunt olguta si tudorel. Trebuie sa modifice legislatia muncii si sa o extinda si la cei imuni la ciordeala si decizii la nivel de tara, Daca un conducator de vehicul , un detinator de arma cu gaze si bila….un angajat amarat la stat ….. trebuie sa dovedeasca ca este sanatos si apt si ca nu a avut cazier judiciar iar valabilitatea acestor documente este limitata in timp si dupa 60 ani trebuie viza mai deasa (chiar si masinile trebuie sa aiba revizie anuala) de ce un CCR , ministru, premier , presedinte , judecator….iccj….ciordel tudorel si luluta nu ar prezenta asemenea acte din care sa rezulte la angajare si din trei in trei ani ca mai au toate tiglele pe casa si in fisa postului asta sa fie si el unul din criteriile de a ramane in functie. Viata reala demonstreaza ca tot mai multi iubiti conducatori au probleme la mansarda si constatam ca semneaza documente despre care nu isi mai amintesc care angajeaza Romania in probleme periculoase. Ce ar fi sa auzi intr-o zi ca cineva cu decizie in securitate sau bnr sau finante …..sau resurse energetica a semnat si validat in parlamentul obedient asa de nebun documente semnte cu mafii cu tari sau grupari neagreate de lumea buna si ca acum suntem datori vanduti iar individul este un caz medical si omul nu isi mai aminteste sau era sub influente psihotrope flacara mov…. . In ziua de azi multi nebuni sunt in libertate si ocupa functii in stat.

  2. No bre,iar cu fabrica de copy paste? Dar cu fabricile de acte cu continut fals,cum ramane,sau astea nu va deranjeaza pe voi? Ce greata imi produc aceste aratari bipede!

  3. domnule radu tudor, mie și inca câtorva amici ni se pare SUSPECTA punerea sub pres a acestui subiect!
    cumva e jarul mai incins decat flacara?

Leave a Reply to ghiorgicaCancel reply