Presedintele Senatului Romaniei, liderul ALDE Calin Popescu Tariceanu a postat un mesaj pe Facebook la adresa celor care se opun aplicarii noului Cod Fiscal.

————————-

Habotnicii austerităţii de astăzi strigau în 2008 pentru creşteri salariale de 50%. Avertismentul pe care l-am dat preşedintelui Băsescu a fost ignorat atunci.
Zilele acestea, îi văd pe unii că se grăbesc să împartă spaţiul politic în „adepţi ai austerităţii şi prudenţei” VS. „susţinătorii fără rezervă şi prudenţă a noului Cod ‪#‎Fiscal‬”. Eu sunt trecut în ultima categorie. Sunt voci care mă acuză că în 2008 aş fi pus în pericol stabilitatea fiscală a României şi că dacă s-ar pune în aplicare noul Cod Fiscal, s-ar repeta scenariul crizei economice din guvernările Boc-Băsescu. Cred că împărţirea corectă este alta: „adepţii unei creşteri economice accelerate şi sustenabile prin măsuri liberale” şi „habotnicii austerităţii”. Habotnicii austerităţii nu sunt cei care îndeamnă la prudenţă, pentru că accept necesitatea unei dezbateri, ci acei politicieni care în 2008 îmi cereau pe un ton imperativ să cresc salariile profesorilor şi bugetarilor cu 50%, iar apoi au tăiat salariile şi pensiile când au ajuns la guvernare. Politicieni ca Traian Băsescu care ar face şi spune orice pentru a câştiga voturi.

Încep astăzi o serie de postări, prin care vreau să răspund habotnicilor austerităţii şi să detaliez o viziune economică pentru o Românie mândră şi prosperă, nu măcinată de conflicte politice mărunte şi miopii economice.

În 2008, îi trimiteam o scrisoare Preşedintelui de atunci, Traian Băsescu, în care îi explicam cu argumente şi cifre economice clare de ce ‪#‎Guvernul‬pe care îl conduceam era împotriva creşterii salariilor profesorilor, peste noapte, cu 50%. Îi explicam şi contextul internaţional, în care criza economică din Statele Unite risca să cuprindă şi Europa şi ‪#‎România‬, respectiv îi ceream să nu promulge această lege. Preşedintele Băsescu, pentru a aduce voturi PDL, a promulgat legea, refuzând să vadă evidenţe. Acelaşi Traian Băsescu care dă acum lecţii privind responsabilitatea.

Public acum această scrisoare pentru a îi aduce aminte, caz în care are memorie scurtă.

În ceea ce mă priveşte, în 2008 ca şi astăzi, în 2015, sunt în aceeaşi tabără: a celor care susţin creşterea economică accelerată şi sustenabilă prin măsuri liberale. În 2008, m-am opus măsurilor populiste, la fel cum o fac şi astăzi. Mai mult, am propus un set de măsuri economice şi fiscale care, dacă ar fi fost puse în aplicare, probabil că ar fi făcut ca România să traverseze mult mai uşor şi fără costuri sociale majore criza economică globală.

Acum, în 2015, susţin fără rezerve acest Cod Fiscal, pentru că cifrele şi realităţile economice arată că este sustenabil şi că poate imprima României o creştere economică susţinută şi pe termen lung.

20 COMMENTS

  1. Tată stima, domnule Tăriceanu, ai rămas, cred, singurul politician adevărat! Tine aproape sa nu poată oamenii tradatoruloi Joannis și a masonului Isărescu să ne îngenunchieze iar!!!

  2. Cititi si recititi dragi postaci PNL-sti, basisti sau ,,economisti/finantisti” de conjunctura. Masurile si declaratiile sale din 2008 au fost rastalmacite si intoarse la 180 de grade de aceste ,,elite” liberale. Dupa ce au votat Codul fiscal, fortand scaderea TVA la 19% si nu 20% cum propusese guvernul, acum o vor gradual. Evident dupa ce au primit porunci de la PPE si FMI, via Iohannis si Isarescu. Politicieni de 2 bani.

  3. Şi:
    – De ce aţi lăsat să funcţioneze habotnicia să şi progreseze?
    – De ce i-aţi lăsat cu averi pe habotnici? Doar ca să-i găsim pe listele de vot la următoarele alegeri?
    – Cum justificaţi voi cei de la guvernare : arestatul şi cel care are pedeapsă cu suspendare sau la domiciliu rămîne cu averea şi prejudiciile se recuperează din bugetul statului-din banii noştrii? sunt destule cazuri!
    Nu vă mai plîngeţi că sunteţi vinovaţi de absolut tot ceea ce se întîmplă în ţara asta de 25 de ani de zile!

  4. se dubleaza impozitul pe apartamente si terenuri de la 0,1 la 0,2 pe noua grila marita. Se mareste de 20 de ori impozitul pentru toti cei care au o societate cu sediul social in apartament, asta inseamna inchidera si falimentul a cel putin 300.000 de imm-uri si pfa-uri.
    mai pe scurt: furam de la amariti si umflam profiturile corporatistilor, asta se afla in spatele propagandei corporatiste din spatele noului cod fiscal care este sustinut inclusiv de catre pnl nu doar de psd.

    o mare porcarie a facut Ponta cu treaba asta. In loc sa dubleze urgent salariile in sanatate si invatamint pentru ca avea de unde iar suportul populatiei era total, s-a bagat din nou sluga la mafia corporatista incercind sa-si prosteasca propriul electorat prin noul cod fiscal.
    O sa fie impelmentat de catre PNL si asta e “bine” pentru ca incepind cu 1 ianuarie 2016 lumea o sa-i ia la suturi la greu cind o sa simta direct la buzunar noile impozite.

  5. Habotnicii fac ce stiu mai bine…. Ataca zi de zi, chit ca nu au nici o legatura cu realitatea. Si, bashca, mai sunt si penali pe deasupra.. Dar , cu acest stil, vor obtine, la un moment dat, ceea ce isi propun. Cei de la putere au dovedit clar ca nu au nici o putere, iar cei mai naivi dintre votanti vor pune botul la gargara pseudo PNL

  6. Daca ajunge Tariceanu premier se va reintroduce valuta forte numita buletin de identitate.Sau se va mai micsora TVA-ul cu inca 5 procente daca inflatia o va lua din loc.

  7. De ce să nu dăm cătţile pe faţă în legătură cu spitalele medicamentaţia şi practica medicală?
    Cauze distrugătoare pentru sistem:
    – sunt prea mulţi politicieni chiar analfabeţi şi ”ţigani”în consiliile de administraţie la spitale ce sug fondurile şi nu fac nimic în afară de a se plimba de colo colo: PROPUNERE CERTĂ : REDUCEREA LOR PÎNĂ LA INTERZICERE!
    – afacerile cu medicamente din care sug mulţi din politicieni
    – listele de medicamente impuse tot de afacerişti politic sau numiţi care mai mult distrug sănătatea decît să trateze boala-sugători de fonduri
    – medicul este considerat contabil din cauza timpului pierdut alături de asistente pentru tot felul de acte pe care trebuie puse semnătura şi parafa
    – medicul specialist nu are timpul fizic pentru consultaţii strict 4-6 persoane în timpul stabilit consultaţiilor
    – cabinetele medicale şi anexele vor fi destinate depozitării de acte pentru o perioadă de cel puţin 5 ani
    – medicul curant(nu madicul de familie) cînd este de gardă 24 de ore nu are voie prin lege să interneze decît cazurile urgente şi nici nu are voie prin lege să elibereze reţete pacientului său
    În concluzie : se fură mai ceva ca în codru şi bolnavii alături de medicii specialişti, chiar dacă au introdus cardurile(abia sunt siguri că-şi încasează hoţii şi escrocii banii din afacerea cu viaţa omului) ,sunt intenţionat denigraţi prin politica idioată implementată !
    ACUM AU MAI ŞI INTERZIS BUNĂTATEA PRIN LEGE!
    PS. nu am dat şi nu mi-a cerut sau dat de înţeles niciunii că trebuie să fac ceva pt. serviciu lor şi am avut probleme grave de sănătate(scapă 1 din 80% din cazuri). nu i-am învăţat nici pe ai mei să spele mîinile sau să stimuleze cu bani sau cadouri.

  8. Vă rog să nu mai folosiţi cuvîntul GRUP în exprimare cînd e vorba de politicieni! Pur şi simplu sunt: hoardă, tîrlă, stînă, clan! Pentru ceea ce au făcut şi fac perindaţii de 25 de ani de zile în scaune şi funcţii, nu îi poţi cataloga GRUP ca pe copii minori! Şi încă sunt denumiri decente!

  9. Se dovedeste inca odata, prin spusele Guvernatorului si nepromulgarea si intoarcerea “codului” si a altor legi, ca Romania trebuie tinuta sub papuc, sa fie sclava FMI si a altor institutii financiare si politice mondiale, iar toata aceasta sleahta conducatoare, cu totii nu-si merita denumirea de politicieni. Nu sunt altceva decat niste scursuri umane cocotate in inalte “demnitati” care distrug Romania ceas de ceas, ora de ora.

  10. Bani de la zero! Ti-ai dorit vreodata sa ai propria ta afacere pe care sa o construiesti de la zero, dar nu ai avut timp si rabdare sa faci asta? Acum iti oferim un sistem care functioneaza bine si rapid, in asa fel incat sa ajungi sigur la castiguri consistente. Te asteapta o cariera noua si interesanta! Pentru informatii suplimentare trimiteti un mesaj cu subiectul „info” la adresa de e-mail: pupazavali@yahoo.com

  11. Oare cine e cu făcătura reală? Ghici cine este autorul/autorii? ”motanul f.t. şi tot el ţipă! ”ONU se deschide anchetă pentru atacuri chimice Siria atacuri chimice”: http://www.aljazeera.com/news/2015/08/united-nations-syria-chemical-attacks-inquiry-bombing-assad-150808011422627.html
    Antecedentul pentru care se aruncă totul pe spatele altora:
    http://www.aljazeera.com/news/2015/06/syrians-recount-horror-chemical-attacks-civilians-150618014647964.html
    ALTCEVA:
    Hotararea Guvernului nr. 614/2015 privind modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanta a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 591 din 6 august 2015.
    Cand se dau aceste vouchere?
    Anul asta sau la anul?
    Este valabil pentru angajaţi la stat şi privat cît şi pentru pensionari?
    Puteti sa atasati normele pentru toate categoriile de angajaţi în viaţă care beneficiază?
    Am înţeles că nici nu se pune în practică pentru că nu sunt normele aplicabile şi nici fondurile necesare!
    CUM RĂMÎNE ŞI DE CÎND VA FI PUS ÎN PRACTICĂ?

  12. Ioiiii! Cine susţine justiţia şi procuratura cu procurorii!! Cine susţine idealul de a fi procuror!!! http://www.cotidianul.ro/senatorul-ron-johnson-anchetat-pentru-acte-de-coruptie-de-10-milioane-dolari-266091/
    Adevărul este ăsta?
    ”Pe 9 iulie 2015, „The American Democracy Legal Fund” a depus o plîngere la Federal Election Commission, echivalentul Biroului Electoral Central (BEC) din România, în care Ron Johnson este acuzat că şi-a finanţat ilegal campania electorală cu 10 milioane de dolari! El l-a învins la ultimele alegeri tocmai pe fostul senator Russ Feingold, care a avut un rol important în eleborarea actualei legislaţii electorale!”’

    • Oare de ce acum după 1 an de zile(condamnarea fondatorului dvs) se cam poate bănui chiar şi că e adevărul?
      Presupunem că DA. Ce se poate face cu această susţinută ”funcţie”înaltă şi plătită f. bine? Se pare că abia acum se dovedesc multe spuse şi dovedite de voi în toate emisiunile! Vă doresc doar sănătate putere şi rezistenţă că nu e de glumit cu nenorociţii ăştia pe funcţii numite sau alese!

  13. CE PACAT ca NU exista o metoda sa il CLONAM pe UNICUL ROMAN ADEVARAT CARE ESTE INCA IN POLITICA ROMANEASCA PE DOMNUL POITICII ROMANESTI DOMNUL CALIN POPESCU ”DOMN TE NASTI NU DEVI PE PARCURS”
    TARICIANU A RAMAS UNICUL URMAS IN VIATA A BRATIENILOR CARE AU FACUT ROMANIA MARE
    DOMNUL CALIN POPESCU TARICEANU, Presedintele Senatului Romaiei este SINGURUL POLITICIAN ROMAN CARE ARE COLOANA VERTEBRALA DAR, IMI ESTE FRICA CA VA VENI ZIUA CAND HIENELE, MAHALAGII , HAIMANALELE POLITICE ,TRADATORII PLATITI ,VANZATORII DE TARA ACUM ISI ARATA FATA HIDOASA, FAC TOTUL NUMAI IN INTERESUL LOR PERSONAL NUMAI CA SA OCUPE ANUMITE FUNCTII IN STAT CARE NU LE MERITA SI PE CARE MULTI DINTRE EI NICI NU LE-AU VISAT DAR, MAI ALES TRINOMUL VOR FACE TOTUL CA SA IL DISTRUGA PE UNICUL POLITICIAN CU ADEVARAT ROMAN CARE INCA M-AI VORBESTE DAR,NU SE STIE PENTRU CIT TIMP?”DOAMNE VINO DOAMNE SA VEZI CE A MAI RAMAS DIN OAMENI”- PIATA UNIVERSITATII-
    ACEASTI NEMERNICI SI MAFIOTI INEBUNITI DUPA CIOLAN DUPA PUTERE SI DUPA SCAUNE CIT MAI INALTE ACUM SE CRED NEMURITORI SUNT IN STARE DE ORICE PENTRU S-AU NASCUT SLUGI AU STAT SI VOR STA NUMAI IN GENUNCHI PENTRU CA NU POT SA ISI DEPSEASCA CONDITIA DE TEAMA SA NU ISI PIARDA PRIVILEGIILE PERSONALE CE RUSINOS CA TRAIM ASEAMENEA VREMURI URITE SI UMILITOARE
    JIGODIILE ACESTEA SPALATE PE CRER SUNT IN STARE SA NE VINDA LA BUCATA PE NOI ROMANII INVOCIND TOT SOIUL DE MIRSAVI NUMAI CA SA RAMANA IN FUNCTIILE CARE NU AU INTELES CA LE OCUPA VREMELNIC DAR, DIN PACATE DISTRUG O TARA FRUMOASA SI INCA BOGATA CA ROMANIA FARA NICI UN FEL DE REMUSCARE PRACTIC NU II INTRESEAA DECIT SA FURE SI PIRJOLEASCA TOT IN JURUL LOR EXACT CU A FACUT TATAL LOR DROJDIERUL NEMULLUI ”TB” CARE NE RIDE IN NAS DIN ORICE POZITIE

  14. DOMNUL TARICEANU ”M-AI” VORBESTE====POATE VA AMINTITI DE CELEBRUL ”PIETRAR VIDEANU===??????????????

  15. Ne-am batut si ne batem joc de puterea votului nostru ,am votat o clasa politica plina de bani si de hoti si avem o intelectualitate ,lasa .golita de simtiul adevarului. pagubitoare pentru societate si mai ales sta cu mana intinsa la milogeala , in loc sa puna piciorul in prag si sa deschida mintea poporului sa arate realitatea vieti economice si politice si ce trebuie sa faca poporul pentru a scapa de aceasta murdarie politica si de uni politicieni jegosi ,unsurosi si avari.

  16. Pai cand furau aia din pnl nu i vedea smecherul de tariceanu. Cica nuberau bani de cresteri salariale , da se fura la greu de la buget

  17. Cu scuzele de rigoare Radu, dacă tot aveţi jurnalit în comuna Văleni, să verifice unde au învăţat aceşti elevi în liceu. Dacă au învăţat la Procopiu sau Mincu-Vaslui, zona unde este teroarea cu prostituţie şi droguri(jurnaliştii vechi de la adevărul ştiu ce scriu, mînă-n mînă cu poliţia că au avut punct de control lîngă şcoală). Acolo s-au ascuns enorm de multe infracţiuni şi am citit pe adevărul de azi că judecătoarea care i-a lăsat liberi este neam cu unul din violatori! Se poate investiga! O să scoateţi multe la vedere nu cum spuneau Bichineţ şi ceilalţi că a fost linişte şi pace. Sunt toţi mînă-n mînă inclusiv cu avocaţii, notarii, judecătorii, primăriile, cei de la şcoală(directori plus conducerea şcolii) dar şi poliţia! O întrebare decentă: de unde se lua bani cînd era vorba de avort-elevă-şcoală la cuza iaşi(clinica săracului prin 2007-2008-2009? Oare de unde! Ghiciţi? ”reaţi ai dracului de politicieni cu politica voastră de mafioţi nesătui şi infecţi!

Leave a Reply to ceir harjaCancel reply