Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri, la Târgovişte, că performanţa guvernului tehnocrat nu e bună şi zilnic se văd gafe ale miniştrilor, el adăugând că nu exclude posibilitatea înlocuirii acestuia printr-o moţiune de cenzură.

“Performanţa Guvernului nu e bună şi vedem zilnic gafele miniştrilor: ministrul Justiţiei, ministrul Agriculturii, pe care am văzut că până şi primul ministru a trebuit să îl pună la punct pentru gafa pe care a făcut-o. Lista e foarte lungă din păcate. Lipsa de experienţă, lipsa de pregătire se văd în modul în care gestionează lucrurile, nemaivorbind de faptul că este o caracteristică a unei astfel de formule şi anume evitarea asumării responsabilităţilor”, a afirmat preşedintele Senatului.

Acesta a mai spus că nu este exclus ca actualul Guvern să fie înlocuit printr-o moţiune de cenzură.

“Aceasta-i caracteristica, să zicem, formulei tehnocrate, nu îşi asumă responsabilităţi şi dacă ar fi fost un guvern instalat pentru trei luni de zile, care să pregătească alegerile, hai să zicem, dar aveam un guvern care să funcţioneze… nu ştiu dacă o să ajungă să funcţioneze, că s-ar putea să păţească pocinogul şi să se trezească cu o moţiune de cenzură, dar el a fost aşa, să zicem, proiectat să funcţioneze un an de zile”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu.

Copreşedintele ALDE a subliniat că un guvern trebuie să aibă reprezentativitate.

“De la început am fost foarte critic la adresa acestei formule, pe care nu o numesc politică, de guvern tehnocrat, spunând că nu este normal pentru că ea nu are reprezentativitate, ceea ce e foarte grav într-o democraţie, pentru că ce s-a discutat atunci a fost că este ceea ce a cerut strada. Sigur, strada are anumite revendicări, dar trebuie într-o democraţie să îţi pui problema de reprezentativitate, câţi oameni sunt care susţin o asemenea opţiune şi lucrul acesta nu putem să îl verificăm decât prin alegeri, nu există altă modalitate mai bună în prezent”, a spus Tăriceanu.

Cei doi copreşedinţi ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, au fost prezenţi, vineri, la Târgovişte, unde s-au întâlnit cu membri şi simpatizanţi ai partidului şi au susţinut o conferinţă de presă.

 

25 COMMENTS

  1. Tocmai tu şi voi vorbiţi? Voi vă plîngeţi? Aţi ajuns nişte milogi şi căinaţi toţi politicienii!
    Noi trebuie să dăm nota oricărui guvern, nu voi politicienii care v-aţi bătut joc de patria mamă şi de conaţionali!
    Vo să vă faceţi bilanţul prostiilor făcute de voi şi abia apoi să vă schimbaţi, dar nu să criticaţi pe alţii, cînd voi aţi tocat poporul şi ţara precum varza!
    Mai vrei odată?
    Mai uşor la somn uşor!

    • Tariceanu este singurul care face opozitie de la investirea guvernului Ciolos iar asta ar trebui sa insemne ceva pana si pentru cel mai vocal contestatar.
      Opozitia este probabil cel mai important element care face diferenta dintre democratie si totalitarism.
      De unul singur stiind ca risca parnaia si – oricat de mult as vrea sa ma insel – este doar o chestiune de timp.

      Cu stima,
      Nicolae Sase…paie

      • Bai Sase… frectii, eu cred ca tu doar te inseli cam mult. P.S. In Am vrut sa ma uit mai mult pe blog dar vazand un comentariu de-al tau nu am putut sa constat decat ca prostia pe langa ca exista in exces, ea este si contagioasa pentru ca pe langa ca aberezi, ii faci si pe altii sa se ia si ei dupa tine in analfabetismul lor efervescent. Citind commenturile de pe aici este clar ca “majoritatea stie maxim 100 de cuvinte”, dar ca foarte “multi ca tine nu stie ce scrie”. Hai noapte buna, pa!

    • Da, pentru inconpetenţa ministrului sănătăţii în gestionarea cazurilor cu copii morţi de sindrom uremic nu-ţi vine să ieşi în stradă ? Pentru invitaţia ministrului de finanțe să munceşti pe doi lei nu ieşi ? Pentru gafa ministrului de la agricultură care a distrus o firmă de lactate romanească , înainte de a fi sigur de vinovăţia acestora nu ieşi ? A , a avut ” bune intenţii ” .Dacă era firma familiei tale ieseai ? Dacă erau copiii tăi ieseai? Până una ,alta ,Tăriceanu este singurul politician care mai are curaj să spună ceva în ţara asta paralizată de frică .

    • Care strada,strada slugilor iohanniste? S-a cam fasait vrajeala,s-au cam trezit fraierii la realitate.Sa nu iasa acum alta strada,ca E mai multe.

  2. Off-topic (rog raspuns urgent!):

    Radule,

    Hai ma, lasati povestile, ca nu stiti nici legislatie pe administratie publica, nici management, nici nimic. Mai bine puneti mana si apucati-va de treaba, ca nu s-a mai pomenit nicaieri asemenea meserie in care sa nu fii tras la raspundere pentru nimic, sa traiesti din emis ipoteze si datul cu presupusa si pentru asta sa incasezi mii de euro pe luna.

    Asta numai in Romania se poate, in timp ce foarte multi dintre bravii barbati ai patriei au ajuns paznici la supermarket sau incarcatori-descarcatori la engros.

    Lasati-ne cu toate competentele, povestile si cu traznaile astea.

    P.S. Spuneti-le celor din studiou ca ii tradeaza fetele. In rest, e clar ca sunt foarte inteligenti. Si descurcareti, mai ales. Pa, pa.

      • Eu sunt bodyguard la obiective private ba alifie! Ceva probleme?! P.S. Fac impins din culcat cu 150 kg, 4 serii de cate 6 repetari. Vrei sa iti fac cunostinta cu bara de 25 de kile? P.S. In freza sau pe spinare, unde preferi…

  3. Off-topic (comment la vreme de seara, legat de “La ordinea zilei”):

    Nea Radule,

    Vezi mai nene ca in limba romana corect nu se spune “poate mai ne trezim”, ci “poate ne mai trezim”, intelegi?

    P.S. Matale esti jurnalist si chiar daca nu le ai cu legislatia din administratia publica sau cu managementul, macar in limba romana ar trebui sa stii sa te exprimi foarte corect. Altfel, la ce ne mai uitam la voi? Voi ce exemplu dati societatii, celor care vor sa va copieze, sa va ia drept exemple, sau care nu stiu si vor sa afle? Majoritatea stiu si-asa maxim 100 de cuvinte, daca le mai bagati si voi din astea le fac si pe-alea praf. Dupa aceea ne vaitam ca suntem inconjurati de analfabeti si de maimute. Nu?!

      • Bai @Nicolae Sase… parnae, ia de-aici, ca asa poate inveti si tu, cine stie! La mintea ta…

        Majoritatea „au” sau „are” dreptate?

        …Am regăsit cu adevărat o problemă lingvistică actuală legată de dificultatea cu care se găsește varianta corectă a acordului în cazul acestui substantiv colectiv. Unele răspunsuri sunt elocvente și acolo, dar mă gândesc că nu strică și câteva completări. Știu că vor apărea imediat partizani ai ideii conform căreia regulile gramaticale (ce formează norma) nu sunt atât de importante când vine vorba despre tendințele actuale ale vorbitorilor, dar eu cred că frumusețea unei limbi constă și în folosirea corectă a acesteia.

        În esență, discuția se reduce două aspecte pe care trebuie să le avem în vedere atunci când stabilim forma corectă:

        A. acordul formal/ gramatical versus acord logic/ după înțeles

        B. conținutul semantic al termenului majoritatea

        Astfel, se ajunge la concluzia că uneori e bine să nu știi chiar atât de multă lingvistică pentru că te poate da peste cap când e vorba de lucruri simple 😆 (Este o exagerare voită spre glumă, desigur – precizare pentru cei mai înflăcărați critici ai mei 😀 ). Prin urmare ajungem la concluzia pe care a formulat-o profesoara mea de română din gimnaziu: „uneori gramatica se și simte!”.

        Dacă subiectul are formă de singular, dar înțeles de plural – cum e cazul substantivelor colective – predicatul se acordă formal, la singular: Majoritatea a votat împotrivă. Norma literară acceptă și varianta de plural, dacă vorbitorul are în vedere componentele ansamblului la care se referă substantivul colectiv: Majoritatea au fost trimiși acasă. Astfel, sensul logic se referă la toate persoanele care formează această majoritate. (Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”- Gramatica Limbii române II. Enunțul, București, 2005, pg. 353 și următoarele).

        Cum, evităm noi, vorbitorii de rând, abaterile de la norma lingvistică fără a fi necesar să cunoaștem toată terminologia sau să ne cramponăm de legi lingvistice enervante?

        Adăugarea unui determinant sau subînțelegerea acestuia din context este de mare ajutor.

        ex.1. Majoritatea (susținătorilor) au dreptate. În acest caz, acordul la singular ar „zgâria” urechile, pentru că determinantul („susținătorilor”) este la plural.

        ex.2. Majoritatea (intelectualității/ tineretului) are dreptate. Acordul la singular este impus de singularul determinantului („intelectualitatea/tineretul”)

        De asemenea, se va ține seama de utilizarea sensului generic al termenului majoritatea:

        ex. Majoritatea se impune în fața minorității. În acest caz este foarte clară necesitatea formei de singular

        Am adaptat explicațiile utilizând o sursă de încredere, cartea prof. G. Gruiță, Gramatică normativă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998, unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut la universitatea clujeană.

        P.P.S. Prost esti? Numai pe acest blog puteam intalni harneli din astea, ca ale lu’ matale!
        P.P.P.S. “Majoritatea stie”, cum spui tu, rimeaza cu foarte multa “alifie”. Hai noapte buna, pa!

    • Cu toate ca acordul intre substantivul majoritatea si verbul la plural este admis in limba romana,totusi, daca erai inteligent, cum tu vrei musai sa pari,evitai aceasta “neadecvare sucita”.Dar erai prea ocupat sa dai, tocmai tu, lectii altora,nu-i asa?

      • Da, asa e, exact cum ai spus! Vezi ca tocmai am postat si explicatia. Habar n-ai pe ce lume esti si mai si perseverezi! P.S. Am spus eu ca mai si perseverezi in prostie?!

      • Bai @tales alifie, citind comentariul tau imi dau seama ca “majoritatea nu stie de capu’ lor.” Sa-mi spui daca nu dormi prea mult, ca poate de asta esti epuizat intr-un mod atat de efervescent. Hai noapte buna, pa!

  4. imaginea cu 30 % incredere intr-un sondaj dubios nu cred ca mai de actualitate. stiu ca aveti o stima pentru personajul asta din considerente foarte ciudate si irationale.
    o logica simpla si un bun simbt aplicat pe declaratiile personajului l-ar scoate din zona oamenilor rezonabili.
    majoritatea oamenilor din guvern au 10 clase peste posibilitatile lui intelectual-umane.

    • Dupa cum deja dovedesc doar in cateva luni de zile,majoritatea oamenilor din guvernul lui Iohannis arata ca au maxim 10 clase peste prescolara si sunt de talia lui Funeriu.Ca si seful lor, Iohannis=>sacul si…peticele.

  5. Poate ne spune domnul Tariceanu daca ALDE a participat sub aceasta denumire la alegeri ca sa ridice problema reprezentativitatii sau a legitimitatii in cazul sau cand a avut o mana de parlamentari si tot atati ministri in guvernul Ponta dupa care plange si azi cu lacrimi de manechin.

    • De participat macar au participat la alegeri sub diferite denumiri,dar smochinele lui Iohannis la ce dreac de alegeri au participat?

  6. Oricum am lua-o, guvernul asta e făcut din amatori si amatorii totdeauna încurca politica si sub-prefectura. Iar moțiune de cenzura fara susținerea PSD nu se face, deci “strada” poate sta liniștita cel puțin pana-l condamna din nou pe Dragnea; ceea ce, iarăși, nu cred sa se întâmple curând fiindcă procesul se tot amâna. Sa speram ca obosește Ciolos si mai trimite din tehnocrati pe la casele lor, altfel va trebui sa muncească de unul singur 24/24 si cat e el de profesionist mi-e sa nu se aleagă cu vreo depresie.

  7. Ceva asemănări cu Ukraina sau Grecia?
    Pe toţi politicienii şi numiţii politic îi interesează politica propriei stări de bine şi un viitor asigurat, fie prin minciună, manipulare sau hoţie!
    – Dacă nu vă interesează nici Bucureştiul pentru a fi ordonat, curat şi liniştit, de restul ţării ce să mai spui?
    Voi politicienii sunteţi oglinda patriei voastre pe care permanent ziceţi că o reprezentaţi!
    – În ce fel?
    Acoperită de vorbe scoase atent sau nu pe gaura gurilor, precum costumele fiecăruia dintre voi care ascund o mizerie de caracter, fiecare după moft şi chef, dar toţi nişte ”jeguri”!
    – Vă interesează diferite legi prin care vă bateţi joc de această naţiune doar pentru a vă lăuda cu vorbe vorbite?
    – Ce veţi face sau unde veţi munci dacă dispăreţi din politică urlătorilor cu minciuni în guri permanent?
    – În ghetouri veţi munci?
    – La gunoaie?
    – La scris cări contra libertăţii, urmare a hoţiilor şi escrocheriilor?
    – Cum poţi minţi că Românie e stat de drept atîta timp cît pe zi ce trece vă bateţi joc de totul în jur, de parcă aveţi un contract semnat pentru a încasa comisioane grase din distrugeri întrun timp cît mai scurt?
    – Care-i comisionul în procente pe care-l încasaţi?
    Spitalul Caritas, se făcuse colectă financiară prin tv pt îmbunătăţiri, colector Liana Stanciu de la TVR.
    – Ce s-a întîmplat cu spitalul?
    – O ruină şi un focar de infecţii plin de gunoaie după ce s-au făcut investiţii acum cîţiva ani?
    – De ce nu au rezultate bune medicii la examene?
    Aveţi variante de răspuns, le puteţi bifa: din cauza numirilor politic, din cauza nepregătirii profesionale(vina politic), din cauza şpăgilor pentru numiri(tot politic), din cauza lipsei studiilor şi practicii pentru funcţia respectivă(tot politic)?
    În România s-a îndfiinţat o şcoală sau un institut, o facultate cu studii reale pentru menengeri?
    Nu din cînd în cînd sau mai rar, ori la FF şi obţii diplomă cartonată şi ştampilată de ”habarnist”pentru viitoarele numiri în funcţii! Aceeaşi problemă e în toate domeniile!
    În legătură cu TVR-ul: timpii de publicitate sunt la fel cu a celorlalte televiziuni. TVR-ul se poate susţine din publicitate precum celelalte televiziuni.
    – Pentru ce sunt obligaţi oamenii să plătească în plus un abonament laTVR dacă au publicitate?
    – Nu mai aveţi de unde fura prin lege?
    Apropo, materialul de aseară cu Siria al colegei voastre Carmen Avram, l-am văzut aseară pentru prima dată : genial! Ungurii au perfectă dreptate cînd e vorba de destabilizare şi patrie apărată prin coalizare pe facebook! Mulţumesc!

Leave a Reply to parisCancel reply