Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea prin care sunt eliminate 102 taxe nefiscale, după ce Parlamentul a respins, la finalul lunii decembrie, cererea sa de reexaminare în care solicita excluderea taxei Radio-TV din textul legii. Legea a fost promulgată în ultima zi a termenului legal pe care îl avea la dispoziţie.

După respingerea cererii de reexaminare şi declararea ei ca fiind constituţională, preşedintele era obligat să o promulge în termen maximum 10 zile. Iohannis a promulgat legea exact în ultima zi în care era obligat, legal, să o facă.

Deputaţii au respins, pe 28 decembrie, în şedinţa de plen, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a proiectului de lege privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, cu 174 de voturi pentru respingere, o abţinere şi 85 de voturi împotrivă.

Camera Deputaţilor este for decizional la acest proiect.

Înaintea votului, deputatul PNL Raluca Turcan a afirmat că, în cazul în care legea privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale va fi adoptată, viitorul Radioului şi Televiziunii Publice va fi unul incert.

“Această lege a generat la finalul sesiunii trecute ample discuţii. Eu cred că acea patimă din ajunul campaniei trebuie lăsată la o parte şi să ne concentrăm pe viitor. Din nefericire, formula care a rezultat din Comisia de buget-finanţe lasă un gust amar şi o pată neagră pe destinul a două instituţii fundamentale pentru democraţia din România: Radioul public şi Televiziunea publică. Solicitarea de reexaminare a preşedintelui României viza renunţarea la eliminarea taxei radio tv pentru că această eliminare a fost făcută fără o amplă dezbatere în Parlamentul României, cu reprexentanţii celor două instituţii, cu specialiştii în domeniu pentru a găsi cea mai bună formulă astfel încât aceste două instituţii să funcţioneze cu adevărat, să servească interesul public şi să-şi respecte misiunea constituţională pe care o au. Nu s-a întâmplat lucrul acesta şi la grămadă am ajuns ca două instituţii atât de importate să aibă parte de un viitor incert. Nu se ştie ce se va întâmpla cu statutul angajaţilor, se mută sursa de finanţare de la beneficiarii acestor două instituţii la bugetul de stat şi riscăm să transformăm aceste două instituţii în simple anexe ale finanţatorului, adică ale Guvernului”, a afirmat Raluca Turcan, în cadrul dezbaterilor din plen.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, la rândul său, că Parlamentul nu poate lăsa în nesiguranţă Radioul şi Televiziunea Publică prin eliminarea taxei radio-tv. Deputatul UDMR a susţinut că proiectul de lege trebuia trimis şi la Comisia de Cultură pentru raport.

Propunerea UDMR de retrimitere a proiectului de lege privind eliminarea a 102 taxe nefiscale la comisia de specialitate a fost respinsă cu 87 de voturi “pentru” şi 132 “împotrivă”.

Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat, de la tribuna plenului, că “se plăteşte o taxă care duce la aberaţii”, iar deputatul PMP Robert Turcescu a precizat că „refacerea stratului de credibilitate pentru foarte multe dintre mijloacele de informare în masă din România ar trebui să plece de la Societatea Română de Radio şi Societatea Română de Televiziune”.

Comisia a adoptat raportul de respingere a cererii de reexaminare cu amendamentul intrării în vigoare a legii la data de 1 a primei luni de la publicarea în Monitorul Oficial, amendamentul fiind formulat de preşedintele Comisiei de buget, deputatul PSD Viorel Ştefan.

Între taxele nefiscale care sunt eliminate de această lege se regăsesc: taxa de timbru de mediu pentru autovehicule, taxe la registrul comerţului, taxe consulare şi de cetăţenie, taxe pentru cazierul fiscal, taxele radio-tv, taxa suplimentară pentru eliberarea paşaportului temporar, taxa pentru pierderea sau modificarea actelor, taxe extrajudiciare de timbru, taxa pentru permisele de pescuit recreativ sau sportiv, taxa pentru serviciile prestate de MAI pentru public, tarifele percepute de Casa Naţională de Pensii.
Proiectul modifică 14 legi după cum urmează:  Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, Legea  cetăţeniei române nr. 21/1991, Ordonanţa Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea anumitor servicii publice şi a taxelor percepute pentru prestarea acestora pe teritoriul României, Articolele 40 şi 41 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, Legea nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, punctele 9, 10, 11 şi 12 din anexa la Ordonanţa Guvernului  nr. 128/2000 privind stabilirea unor taxe pentru serviciile prestate pentru persoanele fizice şi juridice de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, Alineatul (1) al articolului 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, Articolul 188 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Alineatul (5) al articolului 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.

10 COMMENTS

  1. Foarte bine! Sa vedem din ce o sa mareasca astia salariile la bugetari. Eu am semnat petitia de demisie a avocatului penalilor pesedisti ,sluga Ciorbea deschide usa violatorilor, criminalilor si penalilor sa ne conduca. Un om mai gretos ,o sluga mai servila mai rar gasesti pe lumea asta.

  2. 🙂 🙂 de acum pot să fac contract cu tv pentru a-l folosi…fără platăăăăă! Wow! Ce bine-mi pare că nu mai suntem obligaţi să îi ţinem în viaţă cu salarii mari pe TVR-işti şi firmele care abundă de venituri impuse populaţiei din interiorul României!

  3. Ma bucur mai ales pentru taxa radio-tv care era o aberatie,de cand enelul livreaza televiziune si unde mai pui ca nici nu ma uit la tvr,se pompau bani unei organigrame stufoase plina cu programe de nimic!Na iohannis,degeaba ai stat capra,d’aia il rodea pizma la csm!

    • problema lui Iohannis nu era ca-i falimenteaza pe tvr-isti, ci ca nu mai caqstiga enel-ul din colectare :))
      da cand se invnteaza si taxa pe locuinta devenita ilegala dar de la care inca iei bani de la Raiffeisen?

  4. TVR-ul era un bun necesar… Un om fara televiziune nationala e ca omul fara buletin… Vad ca multi comenteaza dar va plac cocalarii care promoveaza manelisti,vedete de carton si prostia in Romania gen Antenele si Kanal-D…Enel-ul doar colecta taxa si nu avea nici un castig din colectare…TVR a difuzat cel mai bun program tv de Revelion… Pentru 1 euro o sa ai de pierdut mai mult : Vei castiga manipulare si prostie! Traiasca Romania : Care?

  5. Dacă a fost eliminată taxa auto(timbrul de mediu), cei care l-au plătit își pot recupera contravaloare??? Cum???

Leave a Reply to ClaudiuCancel reply