Home Articole Top nemultumiri : RCS&RDS, Telekom, Vodafone, Orange

Top nemultumiri : RCS&RDS, Telekom, Vodafone, Orange

5547
3
SHARE

Potrivit ANCOM, pe parcursul anului 2015, au fost primite și soluționate peste 2.000 de reclamații de la utilizatorii de comunicații din România, cu 19% mai mult față de anul 2014, iar aproape jumătate dintre acestea au vizat aspecte referitoare la serviciile de telefonie mobilă, în ușoară creștere față de anul anterior (+5%), în contextul în care cele mai recente statistici ANCOM arată că, la jumătatea anului 2015, românii utilizau 22,7 milioane de cartele SIM active (pe bază de abonament și servicii pre-pay).

De altfel, dintre toate categoriile de servicii de comunicații electronice (telefonie, internet și retransmisie a programelor audiovizuale), cele mai numeroase plângeri primite de Autoritate în anul 2015 s-au referit la cele de telefonie mobilă (44% din totalul problemelor semnalate), urmate de serviciile de acces la internet fix (11%) și serviciile de retransmisie a programelor audiovizuale (9%).

De asemenea, datele ANCOM centralizate pentru anul 2015 arată că majoritatea reclamațiilor formulate de către utilizatori s-au referit la serviciile de comunicații electronice furnizate de RCS&RDS (15%), Telekom Romania Mobile Communications (12%), Vodafone România (11%), Orange România (10%) și Telekom Romania Communications (10%).

Anul trecut, principala nemulțumire a utilizatorilor de comunicații din România a fost relația contractuală cu furnizorii de servicii de comunicații electronice, 40% din totalul reclamațiilor primite de ANCOM reprezentând sesizări privind derularea acesteia. Aspectele reclamate au vizat derularea, prelungirea și încetarea contractelor sau neincluderea anumitor clauze minime obligatorii în contracte, dar și faptul că furnizorii nu au răspuns la reclamațiile sau cererile utilizatorilor de reziliere a contractelor. De exemplu, în urma primirii unor reclamații privind tarifele aplicate serviciilor de telefonie mobilă, ANCOM a constatat că în contractele încheiate cu respectivii utilizatori nu sunt disponibile informații clare privind modalitatea de consum și tarifare a minutelor internaționale incluse în abonamente în cazul planurilor tarifare dedicate apelurilor internaționale, scrie Agerpres.

 

 

3 COMMENTS

  1. :))) Nu văd nicio plîngere de la parlamentari privind filele XXX şi erotice!
    :))) oricum şi-au legalizat lagea îmbunătăţirii între şi pe sexe. Dar cine le plăteşte abonamentele pentru transmisii prin cablu sau telefonie? :))) imaginaţia şi imaginile video pas cu pas? :)) să ne rîdem cît mai putem şi cît mai avem moştri sacri în politică :)))

Leave a Reply