Desi Romania si Ungaria sunt aliate in UE si NATO, de la Budapesta vin periodic mesaje de provocare, lansate din senin, fara nici o justificare serioasa.

Viitorul maghiarilor din Romania provoacă “îngrijorări grave”, apreciază preşedintele Parlamentului ungar Laszlo Kover, iar Guvernul Orban vrea să se asigure că Europa nu aude doar vocea celor care recurg la forţă pentru aplicarea “drepturilor constituţionale la autodeterminare”, relatează MTI citata de Mediafax.

Kover consideră că nivelul relaţiilor dintre Ungaria şi România este atât de scăzut, încât viitorul comunităţilor maghiare din Transilvania este necesar să fie văzut cu “îngrijorare gravă”.

În afară de o “susţinere substanţială”, Guvernul de la Budapesta încearcă să construiască relaţii economice care să ajute comunitatea româno-maghiară, a spus Kover duminică într-un interviu pentru postul public Kossuth Radio.

Executivul condus de Viktor Orban vrea să se asigure că Europa nu aude doar vocea celor care recurg la forţă pentru aplicarea “drepturilor constituţionale la autodeterminare”, ci şi pe cea a celor care încearcă să folosească mijloace paşnice pentru a atinge acelaşi scop, a declarat preşedintele Parlamentului ungar.

În opinia sa, atitudinea Uniunii Europene (UE) faţă de drepturile omului este “un pic distorsionată”, întrucât conducătorii blocului european sunt mai preocupaţi de “igiena mentală a puilor hibrizi de găină şi porcilor îngrăşaţi” decât de protecţia drepturilor comunităţilor la “autodeterminare” educaţională şi culturală.

Tot în ceea ce priveşte “comunităţile ungureşti din vecinătatea apropiată”, Kover a lăudat ţări vecine ca Slovenia şi Croaţia pentru protejarea drepturilor comunităţilor maghiare. În Serbia, situaţia se îmbunătăţeşte oarecum, a apreciat el.

Însă preşedintele Legislativului de la Budapesta a criticat Slovacia pentru că autorităţile consideră comunitatea maghiară drept un “risc la adresa securităţii naţionale”.

Capacitatea de reprezentare a intereselor Ungariei este mai “proastă”, în multe privinţe, decât oricând altcândva în ultimii 25 ani, din cauză că Guvernul Orban a ales un drum către relansarea economică care a afectat interesele ţării în străinătate, recunoaşte Kover.

Primul Guvern Fidesz din perioada 1998-2002 a fost, însă, în măsură să reprezinte interesele Ungariei cu “greutatea adecvată” în forumurile internaţionale, este el de părere. Dar, în ultimii patru ani, Cabinetul Orban a ales o cale prin care să pună ţara pe picioare – în urma “falimentării” Ungariei pe care Kover o atribuie fostului premier socialist Ferenc Gyurcsany – care a afectat anumite interese internaţionale, a insistat el.

14 COMMENTS

  1. Să-mi fie iertată inima, domnule Radu Tudor eu habar n-am cine-i individul ăsta și ce-a spus,dar nu-mi place felul în care a spus-o

  2. E obiceiul casei ca din cand in cand Romania sa fie atacata din senin de Ungaria.
    Avand in vedere libera circulatie intre cele doua tari, drepturile extinse ale maghiarilor de la noi, cetateni maghiari in Parlamentul Romaniei, apartenenta la cele 2 blocuri de alianta, etc, nu vad unde sunt impedimentele ridicate de Ungaria.

  3. *bine că are unde şi încape* succes ungurilor .
    BĂ PENIBILOR, DE 25 DE ANI DE ZILE AŢI DEVASTAT CONTROLAT ACEASTĂ ŢARĂ ŞI V-AŢI BĂTUT JOC DE PROPRIUL POPOR, CULMEA E CĂ CONTINUAŢI CI BRIO! este vorba de sanatate-farmacii-cardul de sănătate cît şi de educaţie-învăţămînt.
    o să scriu acest mesaj pînă se va schimba în bine cel puţin jumătate din bătaia de joc pînă la momentul de faţă.

  4. Nu e bine ca “susnumita” 🙂 sa se joace cu batul…S-ar putea sa se “autoaccidenteze” sau sa se autotzepuiasca 🙂 cu el, Doamne fereste! Ar ajunge…”batzoasa”… 🙂 Si atunci, fiind mai… “rigida” decat trebuie, cine va mai putea alerga la porti vestice “d’acilea sau dupe garla” 🙂 pentru “determinarea” si/sau “autoeterminarea” altora ?
    Oare ei or avea in folclorul lor melodia aia veche: “Da, mama, cu “batzu’n mine” ca n-am ascultat de tine”?In fine si Slovacia asta e naiva…N-a “luat lumina” de la ex-presedintele nostru si acum se ia de lume, in loc sa considere ca, de fapt, presa e un risc la securitatea nationala 🙂 Dar asa ii trebuie…nici nu nu a ascultat de sfaturile unui om care a umblat peste tot…: in lume, in buzunarele noastre, in constitutie, in legi…

  5. Radu, din punctul meu de vedere ceea ce se întîmplă de cel puţin 15 ani este o distrugere şi moarte lentă a tot ce mai este în această ţară. Distrugerea este un proces perfect controlat pe toate palierele inclusiv controlul financiar prin minciuna generalizată cu corupţia, cînd de fapt la cei care trebuie să schimbe totul şi să ia măsuri, nu se ia ori se evită şi aruncă totul asupra poporului care trăieşte vai de mama ei viaţă!
    Moartea lentă este afacere înfloritoare cu medicamente şi cardul de sănătate impus, încît îţi vine să te laşi păgubaş de totul chiar dacă plăteşti amenzi. Încă o problemă gravă, care văd că continuă şi anume: la fiecare reţetă cumpărată, trebuie să-ţi se facă copie de pe cartea de identitate-CNP, copie de pe decizia de pensie, toate însoţite de cel puţin 4 semnături! Cu mult timp în urmă am scris despre medicamente şi vaccinuri care s-a dovedit realitate! Mă uit peste tot şi nu văd decît recomandări fie şi prin publicitate a unor medicamente care nu au fost cercetate de medicina românească, doar recomandări de la orice institut din străinătate, care pentru mine nu reprezintă certitudine decît ca afacere pe cobai, fie şi români! Cum să trateze medicul un bolnav atîta timp cît tratamentul este impus/afacere cu importuri din străinătate şi nu cercetat în românica noastră??? Altă problemă gravă: la internare stai să ţi se facă foaia de internare pînă ameţeşti/enorm de multe acte, se mai întîmplă să cadă netul, îţi plesnesc venele!
    Medicii nu cred că mai rezistă în aşa hal, mai mult întocmitori de acte de parcă studiile absolvite au avut la bază întocmirea şi depozitarea de acte! Cum pot să-şi dovedească medicii profesionalismul atîta timp cît sunt obligaţi să întocmească tot felul de acte şi efectiv nu cred că se mai pot concentra şi nici timpul fizic ncesar să consulte un bolnav! Cînd intri întrun cabinet şi vorbeşti cu medicul simţi tensiunea-i interioară şi denigrarea, dezonoarea şi deprofesionalismul impus medicului! Este grav ceea ce se întîmplă! Cum să mai rămînă medicii în ţară???
    Nu am crezut în viaţa mea că o să ajungem să-i susţinem pe medici şi cadrele didactice, profesioniştii de care avem permanentă nevoie!
    E GRAVĂ SITUAŢIA ÎN CARE S-A AJUNS!
    este realitatea care se repetă în fiecare lună la orice consultaţii medicale!

  6. Victor Ponta citez “In documentul atasat, primit de cei de la PNL, se recunoaste faptul ca singura miza a depunerii unei motiuni simple este cea mediatica – de aceea trebuie atacati ministrii cu notorietate.
    De asemenea, in acelasi document se recunoaste faptul ca PNL are foarte multe probleme din cauza aliantei cu PDL. PNL recunoaste ca PDL a inchis spitale, a taiat salariile bugetarilor sau a avut rezultate dezastruoase pe fondurile europene.

    https://scontent-vie.xx.fbcdn.net/hphotos-xat1/v/t1.0-9/11224059_956085834431304_3101742811275620753_n.jpg?oh=a15fd6534d9cbf86db02804b29ff2d92&oe=56018F00

  7. singurul pericol la adresa securitatii europene este laszlo kover si iredentistii asemeni lui. drepturile maghiarilor in RO sunt de mult, mult prea excesive. sa ne pupe-n dos musiu kover.

  8. Dar de viitorul romanilor (deja maghiarizati) din Ungaria se preocupa cineva? Romania nu a procedat niciodata cu ungurii, minoritari asa cum Ungaria procedeaza cu romanii nostrii prinsi, datorita istoriei, in granitele Ungariei. Au inca o mentalitate de stepa… ei inca au institute de maghiarizare a numelor !!! Totusi arunca acuzatii… un ungur isi poate boteza copilul “janos” in Romania insa ca român nu poti sa-ti botezi copilul cu nume romanesc in Ungaria. Ei vorbesc de drepturi ?

  9. Poate le facem cadou la Budapesta o rachetica de la Deveselu sau le dam un Mig american de la Turda in cap.

  10. Astia, ungurii, se considera neam mongoloid. Istoria recunoscuta universal tot asta spune, cu observatiile ca nu au nici o legatura cu hunii,i, cum o prezinta ei, ca maghiarii nu sunt tot una cu ungurii. Dar, nu prea stiu nici ei, nici macar aproximativ, de pe unde au venit. Intrebare: La cati dintre ei ati observat trasaturi mongoloide? Concluzia simpla e ca fizic, anatomic, biologic, biochimic, au cam fost asimilati de populatiile europene. Dar nu si psihiatric, asta fiind cam imposibil din moment ce permanent sunt condusi de exaltati si nebuni precum Bela Kuhn, Horthy sau Orban sau neam-prost-mustata din poza.

Leave a Reply to parere...Cancel reply