Mi se pare ca Ungaria isi cam joaca norocul la poker. Dupa actiunile constant extremiste pe care le intreprinde presedintele Parlamentului de la Budapesta, Kover Laszlo, un alt reprezentant al statului vecin iese din cadrul firesc si legal.

Iata despre ce e vorba intr-o stire de acum citeva minute  : “Consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Szilagyi Matyas (foto), a depus, luni, o coroană de flori la bustul grofului Miko Imre şi a sădit un carpen, în cadrul comemorării a 92 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, declarând că data de 4 iunie este “ziua tragică a naţiunii maghiare”.

Daca reprezentantii statului ungar fac permanent declaratii revizioniste, care fac trimitere directa la integritatea teritoriala a Romaniei, cred ca trebuie pus piciorul in prag pina nu e prea tarziu. Inteleg ca Victor Ponta nu s-a putut vedea cu Viktor Orban. Nu stiu daca l-o fi sunat prietenul sau de la Bucuresti Traian Basescu, dar un lucru e cert : cineva trebuie sa puna urgent la punct Ungaria. La Bucuresti, Budapesta sau Bruxelles.

Mentinerea si amplificarea retoricii revizioniste a Ungariei,  fara o replica solida din partea noastra, ne va obisnui cu acest zgomot de fond  periculos pentru statul national roman. Consecintele nu-s greu de anticipat. Si iar ne vom plinge ca romanii sunt slabi, ca suntem calcati in picioare de straini, ca n-am avut noroc in viata.

Domnule Basescu, autodefinit “sef al politicii externe romanesti”, macar pe ultima suta a demnitatii dvs., incercati un efort. Asta daca nu cumva sunteti in asentimentul prietenului dvs, Viktor Orban.

 

 

72 COMMENTS

  1. Pai cine a guvernat cu UDMR 22 de ani ? Eu nu… Cine spunea ca UDMR este un partid democratic ? Cine spunea despre discriminarea pozitiva ? Unii din mass-media, care este formatoare de opinie… Aici nu va includ pe dumneavoastra domnule Radu Tudor, asa ca nu generalizez. Multi formatori de opinie romani au sustinut independenta Tinutului Secuiesc. Tot ce este romanesc era extremist si tot ce era unguresc era democratic.
    O mica dovada:
    http://www.youtube.com/watch?v=F_POOZZdlzc&feature=related

      • Autonomia despre care vorbesc liderii maghiari este primul pas spre independenta. Atacarea Constitutiei pe Articolul 1 si mai ales unele apeluri la nesupunere civica a minoritatii maghiare, arata ca defapt UDMR-istii si altii ca ei doresc independenta si nu autonomie. Si de ce ma rog, nu poate trai minoritarul maghiar fara autonomie teritoriala ? I se face rau ? Cata autonomie au romanii din alte state ?

    • Cred ca UDMR a fost la guvernare intre anii 1996-2000, 2004-2008 si 2009-2012. Un calcul simplu arata ca au fost aproximativ 11 ani in care au fost la guvernare alaturi de mai vechii lor prieteni, PD (in zilele noastre PD-L)

    • Iar in ce priveste o eventuala dezlipire a asa zisului “tinut secuiesc” [formula ramasa din epoca feudalismului maghiar] uitati mereu pe cineva care are un interes direct ca Romania sa ramana o tara stabila… USA care nu cred ca va renunta usor la proiectele ei militare de pe teritoriul Romaniei, baza militara de la Deveselu si viitoarele baze americane din Dobrogea.
      Deci maghiarii nu au decat sa se agite aiurea ca un Pepsi … caci nu vor primi niciodata Transilvania. Iar de vor razboi, asta este , abia astept sa razbun sangele inaintasilor mei din Rusia varsat de maghiari in calitate de aliati ai nazistilor.

  2. Romania este in Uniunea Europeana, dar si UDMR-ul si PCM-ul sunt tot in Uniunea Europeana. Si ei sunt oameni, dar si noi suntem tot oameni.

  3. Eu n-as dramatiza. Si Romania sarbatoreste data unei uniri cu un teritoriu care astazi apartine altui stat.

    Fiecare are dreptul sa sarbatoreasca ce vrea, ar trebui sa sarbatorim si noi ziua cand armata romana a intrat in Budapesta si aia e.

    Politicienii maghiari sunt mult mai nationalisti decat ai nostri. Ceea ce nu e deloc un lucru rau, eu personal ii respect pentru asta.

    • Libertatea mea se întinde până la libertatea celuilalt! Au dreptul să sărbătorească ce vor dar pe teritoriul lor și fără să jignească prin referire directă la integritate. Eu dacă merg în vizită la noul locatar al casei care mi-a aparținut cândva nu pot să-mi permit orice pentru că eu mă simt nedreptățit de situație. Politicienii maghiari nu sunt mai naționaliști ci mai obraznici pentru că așa i-au ales maghiarii să fie. Obrăznicia, îngâmfarea și nesimțirea sunt o strategie de stat la ei. Așa li se pare lor că sunt mai interesanți și așa s-au impus în Europa șocând prin tupeu și agresivitate.

      • Si noi cum ne-am remarcat in Europa?

        Facandu-ne pres la picioarele lor si inghitind nemestecat tot ce ne-a venit in plic de la Bruxelles.

        Sincer sa fiu prefer strategia maghiara cu tupeu si personalitate.

    • Stiti ce? Pot sa sarbatoreasca pe teritoriul Ungariei ce vor, chiar daca mie, mi-ar placea sau nu. Insa, eu nu ma duc pe teritoriul Ungariei sa sarbatoresc 4 august 1919(data intrarii Romaniei in Budapesta) in frunte cu Ponta si Marga. Tocmai aici este problema! Oficiali de-ai lor, manifesta o atitudine revizionista. Nu poti sa intri pe teritoriul unei tari vecine si sa creezi conflicte interetnice. Romanii si maghiarii au incercat sa se tolereze unii pe altii si sa invete sa convietuiasca impreuna. Si aici ma refer la oamenii simpli, nu la partide politice. Datoria unor oficiali guvernamentali este sa medieze, sa aiba relatii bune cu vecinii si sa-si indrume poporul pe un drum ascendent fara a a leza libertatile lor sau pe ale altor popoare. Guvernul Maghiar face exact pe dos!

      • Perfect de acord cu tine. Si nu ar fi de neglijat sa incepem de anul asta sa sarbatorim si noi 4 August.

      • Cum au incercat maghiarii sa tolereze romanii ? Votul lor arata asta ? Cine este de vina ca Fidesz si Jobbik au ajuns sa formeze Guvernul in Ungaria ? Papa Pius ? La noi cine este de vina ca a ajuns Al Bashad presedinte cu doua mandate ? Tot Papa Pius ? Reprezentantii dintr-un Parlament sunt trimisii celor ce voteaza…

    • Intr-un fel ai dreptate. Politicienii maghiari stiu sa puna piciorul in prag si de aceea au fost votati de poporul ungar. Daca ne uitam bine in Europa, doar tarile cu politicieni care isi apara popoarele au rezistat, nu cu politicieni care macane sa se afle in treaba, ca la noi.

  4. Poate ca-si joaca Ungaria norocul la poker, dar nici cu Romania, nu mi-e rusine. Daca Ungaria “vrea sa joace poker cu noi”, noi ripostam cu un joc de tabinet.

  5. Romania si Ungaria la mijloc in conflictul marilor puteri: SUA, GERMANIA, RUSIA….
    Amintesc faptul ca doua tari NATO, Turcia si Grecia, sint ”la cutite” din 1974(cel putin); asa ca , un conflict cu pronuntate ”valente” militare e posibil si intre Romania si Ungaria, numai ca ”Ciprul” in acest caz e Transilvania romaneasca, ceea ce poate sa fie un ingredient mult mai exploziv. Noi sa punem ordine la noi, sa nu mai acceptam partide neinscrise la tribunal, partide etnice si cu programe NECONSTITUTIONALE, sa nu ne mai facem ca nu vedem actiunile separatiste, revizioniste, revansarde , sovine, antinationale etc. care ramin vesnic nepedepsite.
    Radule, tu mai poti sa vezi parlamentari in Legislativul de la Bucuresti purtind doliu de ziua Romaniei ?
    Deci, ordine si legalitate in Romania, iar relatiile cu Ungaria sa se inscrie in reglementarile UE, cit va mai exista facatura asta…..

  6. Vad ca devin din ce in ce mai “violenti” in limbaj fata de integritatea teritoriala a Romaniei acesti domni maghiari. In loc sa incerce sa aplaneze situatiile deja create se pare ca fac tot posibilul sa le inrautateasca. Intrebarea e, fac acest lucru involuntar sau voit?

  7. Nu-i cere-ti prea multe lui TB pentru ca a facut pe el. Cineva trebuie sa-i schimbe scutecul pentru ca nu prea stie cum sa vorbeasca cu “barbatii” el doar se pune cu “femeile”.
    Pentru el toti cei din tara sunt “femei” iar cei din exterior “barbati”.

  8. Nu trebuie sa lasam asta fara urmari. Astept sa vad replica Romaniei. Daca USL iese castigatoare in urma alegerilor trebuie sa refuze si sa descurajeze orice contacte cu UDMR, sa scoata acest partid si oamenii lui din lumina. Prea mult timp partidele democratice din romania au acceptat intelegeri cu UDMR si iata ca Ungaria crede ca suntem slabi si se vede ce comportament au.

  9. O sa-mi exprim parerea despre Ungaria, UDMR, PCM , precum si despre situatia nefericita in care ne gasim azi. Sunt de acord ca minoritatile sa aiba asigurate toate drepturile ce li se cuvin intr-o tara democratica. Nu mi se pare echitabil si democratic, insa, cand minoritatea are mai multe drepturi decat majoritatea.
    UDMR-ul din start a fost o formatiune instituita pe criterii etnice. Mi-as fi dorit ca toate minoritatile din Romania sa se constituie intr-o singura formatiune politica. Ceea ce m-a enervat la UDMR tot timpul, este ca si-au dorit, sa aiba mai multe facilitati decat alti etnici. In afara de asta, din 1990 au fost in continuu la guvernare si s-au vandut, unui guvern sau altuia, numai sa nu fie in Opozitie. Este drept, ca cei ce au fost la Putere, sunt la fel de vinovati ca si cei ce s-au vandut. Sper ca UDMR-ul sa explice Executivului Ungar ca ceea ce fac acestia, nu fac bine! Deasemeni, trebuie sa-si linisteasca etnicii din Transilvania.
    PCM-ul este un partid de extremisti ce n-ar trebuii tolerat in conditiile de fata. Inteleg ca au drepturi, dar nu inteleg sa le aiba atunci cand imi incalca mie libertatea. Faptul ca acestia spun ca in viitor isi vor dori mai mult decat autonomia, nu face decat sa inflameze spiritele si sa ne irite pe noi toti. Sa nu creada domnii din PCM, ca romanii vor tacea malc si se vor lasa calcati in picioare atunci cand integritatea lor teritoriala le este pusa in primejdie.
    Observ ca, Consulului general al Ungariei la Cluj-Napoca i s-a cam urat cu binele. Trebuie sa fii ori foarte prost, ori rau intentionat ca sa aduci aminte de Trianon. Mi se pare insa peste putinta, ca s-o spuna in gura mare, la o intrunire publica! Daca pe acest domn il lovesc nostalgiile Ungariei din anii 1850, i-as transmite sa se intoarca de unde a venit! Nu ne trebuie instigatori pe pamant romanesc!
    Sper ca oficialii sa afiseze o atitudine ferma la adresa Guvernului Maghiar! Sper ca Kover Laszlo sa nu fie lasat sa intre in tara! Daca va incalca si de aceasta data dorinta Parlamentului Roman, trebuie sa fie declarat, ” persona non-grata”, iar Bruxelul sa fie instiintat de actiunile subversive repetate la adresa Romaniei.

  10. Si pentru ca, pe Basescu o sa-l doara in nume asa cum il doare , faptic si nu declarativ, de interesul national cand nu se intersecteaza cu interesul lui, este de datoria parlamentului sa voteze o declaratie de protest care sa fie trimisa atat parlamentului Ungariei (de la care sa se solicite un punct de vedere) cat si la UE, unde sa se propuna o dezbatere pe aceasta tema.

  11. Despre atitudinea lui Csibi Barna :Nu este adevarat !Nu ,este de vina Vadim nebunul si extremistul care inventeaza astfel de evenimente ca sa ne puna rau cu ungurii,e un nebun care n-are legatura cu intelegerea perfecta din Ardeal intreromani si ungurii …!Va mai amintiti ?Douzeci de ani el a fost facut “NEBUN” SI “EXTREMIST” ca sa poata sa creasca in liniste scirbe ca ungurul asta care era in fase la revolutie …! Acum culegem ce-am semanat in acesti ani de negura a istoriei noastre nationale si nevaicarim jalnic inloc sa-i retragem cetatenia ieri acestui dement extremistsi sa modificam constitutia cu un articol din constitutia statelor unite care la ei suna asa :”Armata americana apara Statele Unite ale Americii DE DUSMANUL DIN EXTERIOR SI INTERIORUL STATELO UNITE !Mai clar de atit nu se poate !Iar propaganda impotriva statului si cetatenilor romani ar trebuii pedepsita cu ridicarea cetateniei romane …Dupa principiul nu-ti place Romania ?Atunci uite ca NICI EI NU-I PLACE DE TINE ! Dar ma indoiesc ca politicienii lasi de la Bucuresti ar avea curajul legal sa le faca extremistilorsovini di tinutul secuiesc asta ! Daca arface-o PUN PARIU CA UNGURII S-AR POTOLII CA PRIN FARMEC ! Dar n-o sa apuc eu ziua aia !

    • perfect de acor si mentionez ca nu sunt membru al niciunui partid si nici nu voi fi. Dlui Vadim Tudor printr-o manipulare abjecta i s-a facut “reclama”, dar tot ceea ce a sustinut in timp despre dorinta de autonomie teritoriala a ungurilor s-a dovedit a fi real.

      • Dar lasa ca asa ne trebuie. Cine voteaza de 22 de ani numai “toleranti” de ilegalitati ? Cine umbla cu “cheia” prin intreprinderi urland ca voteaza CDR-ul ? Eu in niciun caz. Romanii au soarta pe care si-o voteaza de 22 de ani. Si cand mai aud pe unii pe la TV care spun ca “la momentul acela am crezut ca alternativa la PSD si Adrian Nastase era PDL”, ma apuca furia…

  12. Politica revizionista se stia demult de ea.De pe vremea lui Ilici.Care i-a si bagat in politica cu duiumul.Si pe ei si pe celelalte minoritati ca la noi la nimeni.Asa ca el si Nasturel ce au facut 12 ani.Au fost ,,curvele,, lor.Dar SRI-ul ce a pazit.Nu-si joaca cartea la nici un pocker cu politicienii nostrii .Sub Basel, Tariceanu si Ungureanu au castidat fundatia Gojdu.Cu politicieni mamaligari ca ai nostrii vor castiga la poker iarasi.Lobby-ul lor e mai puternic sant mai curajosi si mai nesimtiti.Ai nostrii sa vezi texte in numele Europenismului ,multiculturalismului si alte scuze de doi bani nu cumva sa-i supere.

  13. Asa fac populistii cand e tara in criza. Importa dusmani externi, cu care cica se lupta vitejeste, ca sa nu para niste carpe care nu fac fata problemelor interne. Ungaria e in criza adanca, drept care Orban n-are alta treaba decat sa razboiasca cu Romania. Si Basescu n-are timp sa riposteze, ca el se lupta cu Putin!

  14. Bunici de-ai mei au fost omorati de unguri,eu stiu doar o lege : neatarnarea, in privinta asta ma disociez de restul romanilor care umbla cu ocaua mica.Nu este normal sa agitam lucrurile insa guvernul trebuie sa puna piciorul in prag .Pana acum vad ca guvernul Ponta nu face altceva decat sa mentina vechea stare de fapt, taie venituri , nu pune accentul pe meritocratie si mentine in posturi oameni reprobabili(Anastase).Prin mine vorbesc multi romani.Daca voi nu luati masuri, si ma refer la guvernul Ponta s-ar putea sa ajunga la putere cine nu trebuie.Nu ne faceti sa ne fie sila si de voi si sa votam altfel decat am votat vreodata, nu fiti inconstienti.Vrem conducatori demni care sa nu accepte permanent oala cu laturi in cap,Crin Antonescu a vorbit frumos de Avram Iancu in Parlament cand a fost nevoie, vrem sa auzim voci inflacarate a caror limba este romaneasca, pentru ca Romania este stat national (nu nationalist extremist dar national!)Am auzit mai multe voci care spun ca-i admira pe unguri.Noua ne baga pumnul in gura ca suntem nationalisti iar ei in vazul lumii sadesc copaci pentru a comemora gloria Ungariei fasciste, romanii o sa ajunga in final cu un deget in gura si cu unul in fund.Daca nu exista reactie eu ma dezic de Romania contemporana si ca mine sunt deja multi, ce sa ma laud eu ca fac parte dintr-un popor de gainari, oameni fara sange in ei, inseamna ca intr-adevar suntem diferiti in tot ceea ce inseamna constitutie morala.

  15. OBICEIURI VECHI,LA TIMPURI NOI..De pe la anul 900 aproximativ,aici in coasta noastra au venit niste barbari migratori cu regele lor Atilla..,nu-i bai, a trebuit sa fim mai “treji”,oleaca, mai vigilenti dimineata ,la prinz si mai ales noaptea..in jungla de la Animal Planet treaba este si acum exact asa,trebuie sa dormi cu grija si “atentie”ca sa nu devii iute(repede)biftek..De peste 1000-1100de ani,problema a ramas aceeasi,oamenii astia vor sa se “extinda”,au vrut mereu si inainte si acum si desigur si precis si in viitor..tot asta v-a fi dorinta..Acum au si probleme economico-financiare mari(au cheltuit mai mult decit se putea..)nu mai da bani FMI,UE..deci trebuie facut ceva la “urgenta”!Maghiarii din Romania sunt “CUIUL LUI PEPELEA”din povestea plina de invataminte si haz..dar trebuie sa dispara ca partid etnic sau “cui de Pepelea”;sunt o minoritate din Romania sa intre la drepturile legale ale minoritatilor..simplu,democratic,modern..Tot ce se intimpla acum de 22 ani este din cauza delasarii,slabiciunii conducatorilor nostri..culmea este ca in 1990 pe la Tg.Mures era omorit roman de niste minoritari maghiari,dar in presa internationala se transmitea “pe dos” exact invers.. ca era ucis un maghiar de catre romani..”baietii”astia lucreaza viclean,zis inteligent prin dezinformare,prin vorbe otravite..si asa vor face vesnic!!!Deci VICTOR (al nostru) vede-ti sa transmite-ti fermitate la VIKTOR(al lor)si desi nu-i democratic si elegant,dar este sanatos si gospodareste mai anuntati ca si rabdarea are limitele ei,ca se umple orice pahar(la noi paharele-s mai mari de pe timpul lui Deceneu..)lucru bun de altfel dar zice HOLOGRAF..Vine o zi..!Domnul Presedinte,seful politicii externe,ce sa mai zica si dinsul,e suparat pe romani..sondajele de opinie arata ca este probabil mai iubit de etnicii maghiari decit de “etnicii romani”..insa nu degeaba,desigur..inceputul “amorului”a fost facut de prezident care a facut romanilor “sepuku”la salarii, pensii..si cum pina la bani este totul in orice loc cu om ,din lumea asta,am clarificat-o!Frica si foamea pazeste bostanaria de cind lumea!!!!!!cine seamana.. ce seamana,exact aceea culege;ulciorul nu merge la infinit la apa..

    • @nelub-Attila s murit in 453!!!Du-te omule la scoala, invata, da bac-ul,invata limba romana scris si citit dupa care revin-o pe acest forum!!!

  16. Nu cred ca e cazul sa ne jucam cu : ” uite-o, nu e…..”Romania nu e o piesa , pe o tabla de joc……desi…unii….”patrioti”asa o considera….Rusine sa va fie!!…

  17. Baietii astia cu mutre de husari au o gandire medievala, nostalgia regatului constituit prin cuceriri in jurul coroanei, si detesta statele nationale intemeiate pe baza comunitatii teritoriale. Pana si istorici de-ai lor au recunoscut ca actuala Ungarie se intinde aproximativ pe teritoriul ocupat de Arpad dar sunt destule indicii care ne indreptatesc sa spunem ca nu vor recunoaste niciodata tTratatul de la Trianon si nu vor precupeti nici un efort sa-i anuleze prevederile.
    M.A.

  18. Domnul acela maghiar, pe care nu mă obosesc să-l numesc, nu a făcut altceva atunci când a acuzat de barbarism Guvernul României decât să vorbească despre el și neamul lui care, ce să vezi? se cam trage din barbari! Că au îngrozit Europa sute de ani cu crimele lor odioase! Și… ia, uite cine vorbește despre civilizație????!!!!

  19. Am vizitat de curând Muzeul Național din Budapesta și e de-a dreptul jenant! Ceea ce prezintă ei acolo e o istorie deșănțată și agresivă. Propaganda iredentistă e la cote maxime în școală. Era plin de elevi cărora li se inocula ura, agresivitatea și disprețul pe toate căile cu putință! Televiziunile maghiare titrează totul, în țara asta nu se aude decât ungurește, nici în gară nu există niciun indicator ori anunț în engleză ori altă limbă! Dacă nu ar depinde atât de mult de turism, țara asta ar deveni o închisoare.

  20. as vrea ca in emisiunea dv. sa transmiteti dl. Ponta sa ia atitudine ferma impotriva declaratiilor unguresti si sa interzica venirea fie si neoficiala a parlamentarului .ma deranjeza f.mult ca li se permite constant sa fim denigrati si jigniti ca si cum am fi o natie inferioara sau sa aud cum ca Transilvania afost a lur si noi sintem cotropitori.avea dreptate Vadim inca din 90 ca ungurii sint revizionisti si ca nu vor renunta la visul lor ABSURD al ungariei mari

  21. Basescule, Tu Ce Faci Pentru Salariul De Presedinte?

    In aceste zile in care Budapesta a ajuns sa se amestece direct, fara fereala sau oarece timiditate in, vorba lu’ nea Nicu Ciuruitu’, “trebile noastre interne”, cel mai cel dintre romani, leul leilor savanei africane, animalul politic fara egal, eroul national care l-a numit las pe Majestatea Sa pentru actul de la 23 August 1944 etc. face ceea ce a facut de cand a venit la Cotroceni cu prerogativa sa constitutitionala cea mai insemnata, care-i da puteri executive in ceea ce priveste politica externa, si anume tace ca cacatu-n iarba si-i lasa pe sogori sa zburde intr-o veselie pe plaiul mioritic.
    Asta ca sa nu punem la socoteala ca sogorii cei mai revansarzi si sovini din tara si-au chemat antrenorul de la Budapesta si vor s-o puna de-o intinare a respectivului plai prin igropaciunea cenusei provenita de la un starv nazist antiroman si antisemit, care in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si-a adus o contributie prolifica la functionarea in plin a furnalelor lagarelor de concentrare naziste.
    De-a lungul acestor doua mandate ale lui Uciga-l Toaca ne-a fost dat, ca popor, sa asistam neputinciosi la modul in care presedintele nostru, al tuturor romanilor, se lasa calcat in picioare de fel si fel de sefi de state de prin aceasta lume, fara sa aiba replica, fie ca insultele si umilintele veneau de la presedintele ucrainean, fie de la cel francez sau de la cururile aratate domniei sale de distinsii participanti la diferite summit-uri, la care Romania era reprezentata de prezenta lui nebinevenita, ca sa zic asa.
    In ceea ce-i priveste pe honvezi si tupeul lor fara limite, Basescu, dupa ce pe taram romanesc, avandu-l la dreapta sa pe preapopitul in ale spionajului Laszlo Tokes, a acceptat sa asculte discursuri despre autonomia Transilvaniei tinute de cetateni romani de etnie maghiara, in limba maghiara, apeland la traducator ca sa inteleaga ce vor ungurii romani, dupa ce a dat UDMR-ului si laptele de la tzatzele mamicilor romane, doar pentru a ramane el si derbedeii sai la putere, acum primeste senin bataita la poponet de la ungurimea budapestana care tine musai sa-si ingroape hoitul fascist cu onoruri militare in pamant romanesc.
    Pai, ia sa fi vazut noi daca ar fi avut de-a face cu vreo politiciana indigena, cum ar fi triumis-o el pe centura capitalei la produs, sau cu vreo ziarista tot de p’acilea din Romania, cu cat curaj i-ar fi zis el tiganca “imputita”, sau chiar cu “imaturul” Ponta sau cu “ala cu paru’ mare cu nume de floare” cum i-ar fi pus el cu botu’ pe labe de nu s-ar fi vazut.
    Asa insa, javra ordinara si-a bagat coada intre picioare si accepta cu serenitate postura de pres in fata politicienilor din tara vecina si neprietena.
    Si-apai, de ce s-ar amesteca el in politica externa, daca nu-i iese si lui de-un parandarat sau de vreo vizita terminata cu palinca si poze de grup?
    Mai ales ca acum este bagat pana peste cap in elaborarea viitoarei strategii de pastrare a tronului amenintat de o eventuala noua suspendare.
    Asta este presedintele votat de patru milioane de romani cu dragoste de manea si seminte de floare soarelui, rupti in cur de saracie si cu paianjeni de foame la acelasi cur, dar politic declarati de dreapta.
    Daca la prezenta acestei otrepe tradatoare de neam in fruntea tarii adaugam si atitudinea evreimii internationale, care tace suspect de “tare” vizavi de intentia ungurimii de la Budapesta de a reabilita un calau nazist, ne putem face o imagine cat de cat clara a nivelului la care este situata Romania la ora actuala in lumea civilizata si asupra faptului ca practic tara noastra, sub conducerea nemijlocita si dicretionara a chiombului, a renuntat la a mai face plotica externa.
    Si atunci de ce-l mai platim pe presedinte?

    • pai nu face nimic pt. salariu ca el nu pentru salariu s-a catarat acolo ci ca sa fie in slujba tarii si alte chestii inalte si profund patriotice,a si jurat.

      dupa cum stii l-a si donat in contul “zarzavat eroic” de ajutorare a dusilor de ape..era solidar…si n-avea nevoie de salariu..se descurca…ii aducea fica-sa aia balcaza ciorba in cantzarola la birou.

      harjoneala asta cu ungurii e ceva minor pt. El, n-are timp de-asa ceva,El salveaza Europa, se lupta cu Putin si face strategii ale marii negre,chestii serioase,impreuna cu marea udrula,care e si ea doctor docent strateg de mari negre sau asa ceva, daca nu ma insel.

      aa,in pauze conduce “mafia” aia a lui formata din ghertoi manelisti gusati si tampiti care jefuiesc romania..ca nici mafie nu le poti zice la coclitii astia,inafara de tupeu n-au alte arme. e ocupat tare basau asta cu slujirea tarii.

    • ps
      juramantului de credinta (cu mana pe udrea) a lui basau cand l-au pus mamaligarii imparat: sa moara mama daca n-o sa slujesc tara asta de-o rup.a murit si ma-sa a rupt si tara.Tare sau ce?

  22. hm,iar cotetul in flacari..ungurii astia sunt fara odihna,una-doua iar cu ungurii…si va intrebati ce coace basau..basau baseste si se bucura ca poate mai uitam de el..

    “ne va obisnui cu acest zgomot de fond”
    cu asta sunt deacord si dezvolt ideea,

    bazaiala ungurilor astia chiar ca e zgomot de fond,

    dureaza deatata timp ca deja ne-am obisnuit cu el la fel si cu decaderea romaniei an de an zi de zi..sau cu ideea ca statul roman e o entitate atotputernica si plutitoare in sfere inalte,nu doar niste umflati prosti si hoti, tupeisti pan la dumnezeu ce ne-au adus in halul asta.

    ne-am obisnuit cu astea ca au mers impreuna cu noi 20de ani:

    1-ungurii nonstop gem de opresiune si vor drepturi peste drepturi ca n-au saracii(in timp ce verestoii si kelemenii superbogati sustin tradatorii in fruntea tarii si chelesc muntii de paduri)

    2-clasa conducatoare, politica,statul,din nefericire ala format din gusati unii mai prosti si mai hoti ca altii dar artisti in tupeu si ticalosie,ne-au sapat si ne sapa incontinuare la radacina,lucreaza numai impotriva poporului si doar a proriei inavutiri de ghiolbani ghertosi si tampiti ce sunt, ca ne-au adus in stadiul in care ma intreb cum dracu mai existra tara asta.

  23. toata atilaraia asta care face scandal e super bogata,au averi comparabile cu a tradatorilor romani ce dracu tot vor?autonomie sa ce?mai mare avere vor?sa vanda si pamantul de sub ei?

    ungurii de rand sunt la fel de prapaditi ca noi , in 20de ani de udemereala au ramas cu pietrele iar verestoii cresc in mustati sin averi ca fatfrumos ,nu vad ce castig ar avea,cu autonomie si fara autonomie tot o p pentru ei asa ca sunt sigur ca inafara de serpii astia grasi si mustaciosi ce i-au crescut tradatorii in guvern nici dracu nu da doi bani pe asazisa “autonomie”.

  24. In cei 22 de ani am avut cei mai PAMPALAI politicieni niste ,,curvete,,.Care cum a vrut si-a batut joc de Romani.Si acum tot Romania si Romanii vor iesii cu capul pisat.Asa de frumos se pot scoate doua ordonante de urgenta incat sa-i puna cu botul pe labe pe astia ca Csibi.Dar cine.Basescu care s-a dus cu blonda imbracati in culoriile steagului Israel .,in Israel.Ponta care si el repede la Americani in vizita pt caietul cu ,,sarcinii,, ce si cum sa faca.Marga si el la fel.Antonescu care si el parca doarme.Politicienii nostrii fanarioti si tradatori de nam si tara.Cineva zicea mai sus ca Vadim de 22 de ani avertizeaza de pericolul unguriilor iredentisti.Dar imediat au sarit de la politicieni la jurnalisti,ziaristi si cetateni unii cu textul sa nu agitam spiriitele,sa nu ii luam in seama ,santem in Europa,Europa fara frontiere,si alte idiotenii.Acum se culege ce s-a semanat.Anul trecut nic nu a putut Ambasada Romana din Budapesta sa sarbatoreasca 1 Decembrie.Nu au fost lasati.In schimb politicienii nostrii le-a dat drepturi pe care nici nu le viseaza in tariile unde traiesc si culmea sant la fel de nesimtiti si plangaciosi.Dar acolo le da peste botscurt .Le taie piuitul cum se zice.Sub Ceausescu nu suflau .Unul ca Csaba era demult ascuns.Si vor continua si isi vor bate joc de Romani si Romania in continuare.

  25. Cand Barladeanu a fost Presedintele Senatului daca nu ma insel Vadim l-a sunat sa scoata sa faca o miscare pt scoaterea iudomereului din politica.Dar nu nu au vrut .Acum se poate face sant un ,,partid,, care atenteaza la integritatea Romaniei,prin politica dusa .Si nu sant partid si nu sant inregistrati la tribunal ca partid.SRI-ul ar avea de unde sa stranga probe despre activitatea ,fonduriile primite si ceeace vor sa faca.Dar iarasi cine.Unul cum a fost sionistul Ungureanu.Serviciile care sigur sant pline de elemente de doi lei Anti -Romanesti agenti dublii.Dar sant lasi si fricosi.Le este teama de ce o sa zica Ue,Americanii etc etc.Nu-i intereseaza demnitatea Romaniilor si Romaniei.

  26. Revizionismul maghiar nu este o noutate, ceea ce mira este pozitia acordata minoritatii maghiare din Romania prin accesul permanent al UDMR (asociatie culturala) la putere, oricare ar fi fost acesta, dupa 1989 uitand ca vorbim despre cetateni ROMANI cu drepturi dar si cu OBLIGATII,mai ales aceea de a vorbi limba oficiala a statului, promovarea in administratia locala pe principiul competentelor si nu a etniei in defavoarea romanilor, cunoasterea istoriei oficiale a statului roman !

  27. Radule, in opinia mea acest consul al Ungariei ar fi trebuit sa stea pe fund acasa, la el in Ungaria si sa spuna acolo tampeniile despre ” ziua tragica a natiunii maghiare” nu sa ne agreseze pe noi prin aceasta atitudine.Sunt niste nesimtiti toti cei ca el, inclusiv cei care au tot plimbat urna aia goala sa o ingroape in Romania ca sa mai faca un loc de pelerinaj la noi. Ca o completare la cele prezentate de tine, am gasit ( e drept cam tarziu)- un alt articol in care Victor Ponta isi spune punctul de vedere referitor la acest aspect. Traian Basescu pare sa fi tacut de tot in ultima vreme- nu-i bine ca nu stim care ii sunt “preocuparile”.

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/ponta-viktor-orban-trebuie-sa-ceara-scuze-in-numele-ungariei-pentru-declaratiile-lui-kover-266021.html

    Pe Basescu il consider capabil sa vina cu argumente si sa ne spuna ca daca se amesteca, este acuzat ca isi depaseste atributiile pe care le are conform Constitutiei, iar daca nu face nimic, va fi acuzat de oameni ca nu se implica.La smecherii si invarteli se pricepe, doar el e un “Presedinte jucator”. Se pare ca si lui ii cam place pokerul.

    Iti doresc sa ai o zi frumoasa,

    Gabriela B

  28. Pai, nu ne-au amenintat liderii maghiarimii ca o sa iasa scandal daca nu le dam Univ. Tg. Mures? Iata dovada !Cu sprijin extern, cu sprijinul lui Base, care a pupat tot si pupa in continuare poala lui V.Orban, fara a avea o pozitie oficiala transanta,ca sa simt ca ma reprezinta. Ii zicea tradator regelui Mihai? Pai, el ce e in timp de pace ? Degeaba incearca Roberta si Blaga sa dreaga busuiocul. Culeg ce au semanat.
    Ponta trebuie sa sustina, in baza normelor europene, ca vor recunoaste drepturi pe baza de reciprocitate. Parlamentul european trebuie sa aiba un punct de vedere , pentru ca UDMR-PCM-Lazlo Tokes sunt membri in PPE,in Parlamentul european, ca Ungaria este in UE si nu cred ca se admite interventia unui stat in politica altui stat, nici extremism in PPE.Cu cat se admit pozitii de forta( jigmiri, amenintari, sfdarea reprezentantilor interni ai unui stat) in UE, cu atat coeziunea UE scade.

    • La presedintie e o liniste complice.Dar MAE ce zice ?Dar CSAT-ul, ce zice ? Doarme? Pentru cine lucreaza?

  29. Asa Ceva E De Decesu’ Mintii !

    Auzit-ati dragi, romani, de-un oras Campia Turzii,
    Unde bubuind prostia-n targ a trezit din somn si surzii?
    El intra azi in legenda c-o poveste realitate
    Avand ca subiect primar atins de fatalitate.

    Fiind propus de pedeleu pentru postul de primar
    El pleca din targ cu-alai si-mbarcat in car mortuar.
    Numai ca portocaliii neavand alt candidat
    Vor prostimea sa voteze un ilustru’ decedat.

    Treaba-i ca si aranjata si de-o fi sa fie ales,
    Cel ce-acum e-nregistrat drept bolnav grav de deces
    Locul lui la primarie, va fi luat dupa cutuma,
    De secundul candidat ce-o iesi votat de turma.

  30. Dar v-ati uitat la mutra ungurului asta? Mie nu-mi inspira nici o bunatate, numai ca nu are doua coarne sa impunga.Sa-mi fie mie teama de el ? Nici vorba, sunt oameni extrem de rai polticienii lor.Am si prieteni unguri de treaba, cand aud de Orban dau ochii peste spate.Din pacate atunci cand se ajunge cu extremistii la cutite si pun piciorul in tara mea nu putem avea decat o singura politica: razboiul total fara prizonieri pe campul de lupta….altfel incep sa faca pogroame daca le permiti, pe teroristi ii impusti fara proces , ca pe Ben Laden.

  31. Domnule Radu Tudor, am sperat pana in ultimul moment ca lui Kover Laszlo nu i se va permite sa intre in tara. Individul nu vine sa sustina o echipa de fotbal, sa vizioneze un film la cinema sau sa se plimbe prin Apuseni. El vine sa sustina un PCM-ul, un partid extremist ce are dorinte revizioniste!!! Domnule, omul nu are de gand sa-si ceara scuze! A afirmat ca n-a fost usor sa fie introdusa urma cu cenusa lui Niyro J. in tara, ca nu a facut-o el, ci altii. Deci, cu acordul sau, directivele de la Bucuresti au fost incalcate cu buna stiinta. Nu mai vorbesc despre felul mizerabil in care ne-a jignit. Apoi, i s-a spus sa nu intre in tara in aceasta perioada. Si uite ca tot a intrat! Spune ca vine ca un simplu cetatean. Nu are cum sa se debaraseze de functia sa, este Presedintele Parlamentului Maghiar! NU vine la spa in Romania, vine sa sustina un partid care afirma, prin vocea presedintelui sau, ca vor mult mai mult decat autonomie.Ce fac autoritatile noastre? Chiar atat de mult am decazut? Cum naiba sa accepti sa intre pe teritoriul tau un oficial care vrea ca o parte din tara ta sa fie data tarii sale???? Au innebunit? Ce fac Ponta, Marga si Basescu???
    As mai avea cateva nelamuriri:
    1. Nu inteleg de ce SRI-ul sau oricare alt serviciu secret nu lamuresc problema referitoare la urna funerara. Din punctul meu de vedere oficialii maghiari au atentat la securitatea nationala. Chiar asa de neajutorati suntem? N-am avut agenti inflitrati la aceea comemorare, ca orice serviciu serios? Unde se afla acum urna? Daca azi astia au introdus fraudulos urna in tara, maine altii pot sa introduca bombe fara ca nimeni sa-i depisteze. Mi se pare foarte ingrijorator!
    2. Cand Guvernul o sa ia pozitie oficiala in scandalul romano-maghiar?
    3. Cand va fi declarat Kover Lazlo ” persona non- grata”?

  32. domnul Radu eu am fost pregatit din clasa a 5-a pt lotul olimpic ’88 caiac/canoe(n-am mai ajuns la olimpiada ca am luat-o pe cai gresite),drept va zic eram bata la invatatura treceam clasa habar n-am cum..invatam ceva dar ..usor asa..nu ca restul elevilor,noi nu stiam decat antrenament la greu.asa ca..ce sa le ceri la olimpicii sportivi bac precum ceilalti pregatiti in materii?

  33. haha marean ce rau e!parca-i un hitler cu aspect de urs panda. vrea sa dea de pamant.asa zice…vorbe fara noime racnite de un papleaca prost..
    ce tupeu au toti astia de au delapidat milioane de euro si au pus umarul la distugerea tarii..

    doaaaamne ce porcarie!

    • e demential asta razi de mori! are si un slogan in fatza:”eu nu te las la greu”

      daca scria(cum ar trebui) “eu nu te *lasa la greu” ,chiar ca muream de ras.

    • Apropos de sloganuri… este un afis cu un candidat PDL-ist la CJ pe care scrie “voteaza schimbarea”… Asta e chiar de rasul basaului.

  34. Doumnu’ Tudor, mai informati-va un pic. Ungaria sau oricare alta tara din UE, la momentul aderarii si-a rezolvat toate eventualele probleme teritoriale cu vecinii, pe intelesul dumneavoastra, Ungaria poate tipa cat doreste destre Trianon sau Ungaria Mare pentru ca, surpriza, chiar ea a renuntat la acest drept. Faptul ca acum politicienii maghiari tipa in fiecare campanie electorala despre asta e cam cum tipa toata lumea despre Traian Basescu si “flota”. Fain, nu?

    • pai unde sa fie, sta ascuns la Cotroceni, ce, nu are cine sa sustina politica externa, doar avem un procuror si un profesor?

    • … ca defapt toti ciocoii detinatori de sclavi pe mosiile lor… Ca legea le permite… Cica daca-ti faci o firma, ai voie sa sclavagesti prostimea cum ai tu chef…

  35. Sa te faca boanghenu’ barbar, e ca si cum te-ar numi curva, o duduie de pe centura! Barbari sunt ei, din stramosi, ca doar nu dacii au venit din pusta mongola , condusi de atila, bautorul de sange din teasta de om, sa-i cotropeasca pe pamantenii unguri! Sa fim seriosi, daca marinaru’ si plosnitele portocalii nu i-ar fi incalzit la san, tradand interesele tarii de dragul puterii, obraznicii astia si-ar fi vorbit pasareasca numai la ei in tara. Si pe vremea lui ceausescu mai ridicau nasul, dar daca ceausescu a avut vreun merit, apoi ala e ca le-a taiat avantul de fiecare data! Cum veneau cu vreo pretentie, cum le mai lua un avantaj! Doar asa ii poti tine in limitele normalului, altfel ati vazut ce i-au facut lui cofariu si il puteti admira pe cibi si-nu-mai-stiu-cum, dementul ala care a dat foc papusii, cum se manifesta si azi, in ciuda tuturor legilor si masurilor! Ma bucur ca guvernul, in sfarsit, dovedeste ca e al tarii si ca ii apara interesele! Oricum, prea si-au facut din transilvania, teren de joaca, prea vin cand si cum vor, prea fac tot ce le trece prin cap. Sunt uimit de preumblarea de rusalii, cica veche de sute de ani, cand juma’ de europa brusc e cuprinsa de amor crestin si vine buluc in transilvania, intr-o perindare cel putin dubioasa! Am si eu niste ani, am avut bunici in ardeal, dar n-am auzit in viata mea de asa ceva! Gata, sa se termine, sa fim mai putin permisivi cu interesele noastre!

    • Imi pare rau, dar Atila si hunii nu au nici o legatura cu maghiarii. Singura legatura este ca hunii au trait in Panonia cu vreo 500 de ani inaintea venirii oficiale a maghiarilor (ca paranteza in aceasta perioada de 500 de ani, Panonia a fost ocupata succesiv de catre ostrogoti, lombarzi, gepizi, avari si slavi), sub printul Arpad, in Panonia in 895. Conform istoricilor, magharii provin din zona cuprinsa intre Volga si m-tii Urali.

      • Posibil o noua interpretare, un fel de evanghelia lui iuda. bozgorii au un fix cu numele atila, si mi-e greu sa cred ca e doar coincidenta. Oricum, eu asa am invatat la scoala si n-am auzit ca prin urali sa locuiasca vreu trib vorbitor de pasareasca aia imposibila!desigur, ar mai fi argumente, dar nu merita ei atata osteneala! E clar ca ei au fost piua-a-doua, pe-aici, dupa daci…

        • http://en.wikipedia.org/wiki/Hungarians

          Cred ca te va convinge caci este ceea ce stiu restul lumii despre originea maghiarilor.

          Atilla – legatura hunilor cu ungurii exista doar in cultura populara, realitatea istorica este alta. Este eronata perceptia ca maghiarii se trag din huni, la fel cu cea ca romanii nu sunt descedentii dacilor.

  36. Am mai spus-o si am mai scris-o, cine nu stie istorie o repeta si chiar ii lasa pe altii s-o repete.

  37. Eu daca doresc sa traiesc in pace si intelere cu minoritatile din Romania nu votez legionarii, de exemplu… Cam asta este ideea…

Leave a Reply to SultanCancel reply