De ani buni, regimul lui Orban Viktor da semnale de extremism, autoritarism si ruptura de valori europene. Probabil Rusia si-a bagat atat de adanc coada in administratia de la Budapesta incat ce vedem acum este efectul unei prietenii subterane cu Moscova, periculoasa pentru Romania, dar si pentru UE si NATO. Iata inca un argument :

Economia Ungariei a suferit pierderi de 6,5 miliarde de dolari pe o perioadă de trei ani din cauza sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană Rusiei, a declarat Ministrul de Externe și al Comerțului Exterior al Ungariei, Peter Szijjarto, într-un interviu pentru cotidianul rus Kommersant, citat de MTI si preluat de Agerpres.

“Dat fiind că exporturile anuale ale Ungariei se ridică la 90 de miliarde de dolari, este o pierdere care se simte”, a spus Szijjarto.

El a adăugat că sancțiunile au fost ineficiente și au făcut mai mult rău decât bine. A mai spus că speră ca măsurile economice punitive să fie ușurate la summitul UE din martie.

Decizia depinde însă și de dialogul dintre Rusia și Statele Unite, a afirmat ministrul ungar. Dacă acest dialog este pozitiv, va fi mult mai ușor să convingă partenerii europeni să fie mai permisivi cu Moscova.

“UE urmează exemplul SUA în mare măsură în relațiile cu Moscova și nouă nu ne place politica americană cu privire la Rusia. De aceea am fost bucuroși de victoria lui Donad Trump”, a spus Szijjarto, care a mai adăugat că Ungaria și-ar dori să fie intermediar al dialogului dintre SUA și Rusia și un pilon al consolidării acestor relații.

El a mai spus că dacă Europa dialoghează pragmatic cu Moscova, nu vor fi pierderi foarte mari, mai ales pentru că se află în concurență cu China, SUA și Marea Britanie.

Ministrul ungar a adăugat că dezbaterea cu privire la sancțiunile impuse Rusiei a ajuns la un alt nivel în Europa și mai multe țări se opun extinderii sancțiunilor. Însă când a fost vorba despre vot, Ungaria a fost singura care a vrut să voteze împotriva extinderii sancțiunilor și a decis să nu folosească dreptul de veto ca să nu-și supere partenerii europeni.

Președintele rus Vladimir Putin este așteptat în vizită oficială la Budapesta la 2 februarie pentru a discuta probleme legate de economie, a mai spus Syijjarto.

19 COMMENTS

  1. D-le,

    Mai are putin si se termina istoria si rusii astia nu mai apuca sa ne atace, ca si-asa in afara de turci, austro-ungari, tatari, rusii astia nu prea ne-au atacat niciodata decat atunci cand ne-am dus noi cu nemtii peste ei la Stalingrad si a iesit prost campania.

    • Si nici ultimatum sa parasim Basarabia n-au dat (inainte de a intra Romania in al doilea razboi mondial) nu-i asa?
      Si nici nu ne-au adus comunismul pe cap. Presupun ca nici n-ai auzit de planul Valev.
      De tezaur nu mai zic.
      Si asta asa de incalzire ca ar mai fi inca de cel putin 10 ori pe atat toata lista cu “binefacerile” rusesti.

      Mars de aici cu rusii tai.

      • Ba mai da-te in emoragie cerebrala cu Basescu Sticle al tau, ca habar n-ai in ce an suntem! Basistule oparit, te-au lovit securistii acoperiti imbracati in salopete de ortaci cu coctailul Molotov in cap la mineriadele organizate de SRI cu Iliescu si te-au apucat si pe tine ragaieli basiste ordinare pe aici.

        A auzit si asta, si-a dat el seama ca al doilea razboi mondial fusese cu rusii! Pai eu scrisesem altceva, bai panarama basista oparita?

        P.S. Nu uita, du-te dupa idolul tau Basescu Sticle… La puscarie!

        • Ba tradatorule de tara (ce se potriveste a fi PSD cu a fi prorus) mai du-te ma si in … mai bine nu zic. (Ma scuzati domule RT dar vad ca desi moderati comentarile permiteti asemenea dejectii si dati cica avertismente (un fel de basescu cu “imi asum” fara sa se intample nimic dupaia) asa ca ce pana mea, ori suntem golani ori nu mai suntem… Revenind
          Du-te ba si trateaza-te.
          Acuma mai nou daca daca nu-ti plac rusii inseamna ca esti basist. Il urasc pe basescu la fel cum urasc si PSD. nu vii tu sa-mi spui ma ca sunt basist, copil netrecut de pubertatea mentala. Cat despre obsesia ta cu fraza “Basescu Sticle”, nu arata decat o obsesie patologica.
          Ce ai scris ma in comentariul de mai sus? (primul). ca rusii vezi doamne sunt in general buni pentru ramani, ca nu prea ne-au atacat. si ca vezi doamne ne-am dus cu nemtii peste ei la Stalingrad si deaia cica au venit peste noi. Si cand zic de ce am facut asta, ca de fapt ei au inceput primii nu-ti convine.
          Si ti-am dat si alte exemple din istorie. Si da istoria conteaza, trebuie sa fii cretin sa crezi ca rusii ne sunt prieteni. Prost dea binelea.
          Zici ca istoria nu conteaza? Uitete la acte recente facute de cel care e acum e la carma Rusiei. Si ukrainienii au fost prieteni cu rusii. Mai prieteni decat am fost noi vreodata cu rusii. Si uite ce le-a facut Putin. Asa ca lasa-ma cu astea panarama PSDista.
          Ia-ti medicamentele. Nu ai. Du-te la doctor.

  2. Iohanis, mai bine un referendum pentru introducerea libii ruse în şcoli :))) decât prostia cu scoaterea sau nu a infracţiunilor din codul penal!

  3. Cum necum Ungaria este si membra UE si NATO, are si relatii economice bune cu Rusia. Din acest punct de vedere nu cred ca i se poate reprosa ceva, altele sunt reprosurile mai ales in relatiile romano-ungare. Eu nu m-as uita peste “gard”, m-ar interesa mult mai mult ce fac ai nostri pentru ca Romania s-o duca bine din p.d.v. diplomatic si mai ales economic. Pana una alta lingem clantele mai marilor Europei iar, ei ne trateaza cu sictir sau cu multe mii de ha de padure in minus si sa nu mai adaug altele.

  4. Din cate se aude se pare ca putin si trump se vor intalni la budapesta in februarie,iar victor orban ar putea deveni foarte influent mai ales in estul europei.Sti ceva de aceasta intalnire radu?Ar fi cam naspa sa ne uitam peste gard cum mai mari lumi impart zonele de influenta si gazda sa fie victor orban.Nu mai este cazul sa spun ca toti investitori vor bate la usa lui orban daca aceasta intalnire va avea loc.Si uite asa trece istoria pe langa noi si nou tot cu lupta cu ocultele, cu sistemele,soros si binoamele iar victor orban sta la masa cu trump si putin.

  5. dec,i ati urmarii proprile interese ca tara ,inseamna antiocidentalism…interesant..aliantele politico-militare sunt tempoarare ,tara,poporul sunt mult mai importante iar,daca interesele legitime ale natiunii intra intr-un punct de divergenta cu cele ale alinetelor atunci e mai buna despartirea de respectivele aliante.ungurii au inteles asta noi inca servim cu slugarnicie ambasadele straine ,am ajuns sa ne decoreze strainii generalii de informati ,ce rusine…
    eu nu am incredere in nato in ue..noi cei din est suntem vazuti in cadrul acestor structuri de tip centru periferie ca simple colonii si furnizori de materii prime si forta de munca ieftina aa si ca piete de desfacere,eu nu vrea decat un singur steag la Bucuresti cel romanesc asa cum imi displac profund si ii dispretuiesc din inima pe rusi,nu exista sa fi roman si sa ai simpatii pro-ruse dar,sunt si extrem de reticent fata de nato si ue,nu vreau in tara mea alte trupe decat cele romanesti.nu vrau ca tara mea sa serveasca ambitie imperialiste ale structurile de putere straine
    cu tot respectul si admiratia pe care o am fata de dumneavoastra domnule Radu Tudor,ce va face sa credeti ca noi niciodata nu o sa patim ce au patit iranienii in 1953 cand CIA adat jos un guvern laic si democratic ales ,au fost declasificate recent dovezile..atunci iranul si usa erau aliati puternci si totusi nu au ezitat sa le dea jos un guvern ales legitim..
    eu spun un singur lucru ,ca natiunea si poporul sunt mai importante ca orice alianta,maghiarii doar isi urmaresc interesele asa ar trebuii sa facem si noi
    Cu respect

      • niciodata nu vom avea interese comune cu rusii ,nu sunt si nici nu am fost vreodata pro-rus, strabunica mea era din familie de mici boieri si a fost chinuita siea si restul familie de bolsevicii rusi dar eu merg mai departe si spun ca interesele imperialiste ale marilor putere alaturi de rusi ,incluzand aici si SUA NU VOR FI Niciodata comune cu ale noastre ,tarile mici,ei ne vad ca pe propriile lor colonii ,ne obliga sa privatizam toate sectoarele vitale ale statului catre multinationalele lor isi doresc sa conduca micile tari subordonandu-le toate sectoarele vitale,au distrus capitalul autohton si acum urmaresc privatizare a tot ce a mai ramas in materie de resurse si si industrie energetica plus terenuri agricole ,nici decizia politica nu mai e la noi a se vedea momentul 2012 ,comparabil cu momentul 1953 din iran.
        tara noastra a devenit un simplu satelit al ambitilor militare expansioniste ale nato si USA,si un furnizor de materii prime atat,politicienii nostri si duc ca la sultan la amabasade in dispretul nostru total
        Am o singura intrebare domnule Radu Tudor daca ei americanii ,isi dispretuiesc proprii cetateni ,in state e o drama cu accesul la un minim de servicii medicale si cu accesul la educatie ,inegalitatiile si oligarhia corporatista domina societate ,zeci si sute de mii mor anual din cauza sistemului medical ,si nu vorbim de lenesi ci oameni ai munci ,carelucreaza cate 12 ore pe zi ,daca lor nu le pasa de propriul popor le ,pasa oare de noi ………..in sua daca spui ca iti doresti un minimum wage cat de cat decent din care sa se poata macar supravietuii esti facut comunist stalinist dar in acelasi timp multinationalele sunt cocolosite si primesc subventii de miliarede ,foarte multe miliarde ,se taie ajutorul alimentar doar sa se poata finanta subventiile pt marile companii care platesc apropo si campaniile tuturor politicienilor intro astefel de tara credeti ca noi trebuie sa credem..
        vedeti discursurile monstrului ala de Paul RYan
        oricum va felicit pentru emisiunea din seara asta mi-a placut foarte mult, am urmarit-o in timp ce invatam pentru sesiune,felicitari

        • am rude, prieteni si cunoscuti in sua. n-au probleme cu traiul zilnic, cu serviciile medicale primare, cu autostrazile. ei sunt in next level. noi aici avem de recuperat zeci de ani fata de occident in ceea ce ofera statul cetateanului. BAFTA LA EXAMENE!

          • va multumesc mult ,sa aveti o seara frumoasa si felicitari si pentru abordarea absolut profesionista a dumneavoastra si a postului in cea ce priveste ordonanata pe problema gratierii orice student in anul 1 la drept cum sunt eu … stie cat de necesara este o astfel gura de oxigen de care are nevoie societatea in catusiada asta infernala si stupida plus legislatia penala cu grave probleme si decizii de necostitutionalitate
            Sanatate

  6. cat despre parte cu ocupatia ruseasca si ca ne-ar ataca rusii ,hai sa fim seriosi,rusia nu are bani de paine sunt rupti de sarantoci ce sunt ,o sa ne tace ei,cand au ajunsa sa dea 7 dolari pe un kil de cartofi,si mai precis cum o sa ne atace cu flota aia de cazane ,pe care ei le numesc nave..cu ce ,sa ne atace,…noi nici granita comuna nu avem iar flota ruseasca cu exceptia submarinelor atomice,e o gluma proasta rade lumea de ea , asta cu ne apara nato de rusi eu nu o cred…nu o cred pt ca nu au de cine sa ne apare….armata rusa exceptand apararea ant-aeriana si rachetele nucleare pe care oricum nu sunt asa prosti sa le foloseasca,e varza li se strica tancurile la parada,lucreaza la pak fa de 20 de ani si nu mai termina de saraci si prosti ce sunt,dar prin frica natiuniile si popoarele sunt manipulate sa creada ca da domle ne atac rusii si avem nevoie de umbrela nato,
    acum serios armata rusa e o gluma proasta rau rau la fel si pericolul rusesc ,cel putin asta e parerea mea,poate gresesc,sunt dechis la orice critica

    • Persiflezi flota, tancurile si avioanele de lupta ale rusilor dar o faci probabil din perspectiva puterii militare americane/occidentale ca din perspectiva armatei romane cu siguranta n-ai avea cum! Noi nu ne putem trage de sireturi cu rusii din punctul asta de vedere. In acelasi timp, paradoxal, spui ca n-avem nevoie de umbrela NATO. Pai da la o parte umbrela NATO si vezi daca mai poti persifla puterea armata rusa. Nu mai poti. Cu alte cuvinte, perceptia ta in privinta slabiciunii ruse e inerent influentata de apartenenta la NATO, dar concluzia ta e ca NATO e inutil pentru ca rusii sunt slabi. Fractura logica. Se recomanda atele si repaus. 😉

      • Citi va rog cu atentie ce am zis,am spus mai sus ca e bine sa fim memebri in aliantele politico-militare pana cand interesele noastre legitime vor fi in totala contradicție cu ale noastre si ma refeream in principal la slugarnicia noastra ca stat fata de sua,nu neaparat la apartenența l nato-europa in general
        Iar despre rusi uitati fac in Siria unde pana si brutale alea de rebeli la doboară avioanele ,asta cand nu cad ele de pe portavon,
        Eu tot ce am spus e ca e ar trebuii sa ne vedem in principal interesul nostru in aceste alianțe si sa oinem natiunea mai presua de orice alianta si doi)ca rusii vor ei ambitii imperialiste dar nu prea au cu ce ,cititi ce am scris si de economia lor nu numai de armata
        Sanatate
        PS eu ma refeream in general la transformarea țării noastre in colonia marilor puteri si la pierderea totala a suveranitatii

  7. domnule Radu Tudor priviti programele pak fa si pak da si spuneti-mi daca ne vor atac vreodata rusnacii cad ei habar nu au sa fac una avion cu tehnologie de anii 90

      • Stiu un intelectual bulgar care a tiparit un volum impresionant (de altfel vi-l pot pune la dispozitie) despre istoria Bulgariei si in care se sustin lucruri cel putin ciudate despre teritorii apartinand acum Romaniei (si nu vorbesc aici neaparat de Cadrilater). Volumul e scris in limba engleza, in foarte bune conditii grafice. Nu stiu cine l-a finantat, dar stiu ca acest domn Ivan Darakciev a participat la o conferinta undeva inR usia la care a participat si Putin si la care au discutat despre “granite”.
        De altfel, in Bulgaria sentimentul antiromanesc e general si mult mai profund decat ceea ce mai auzim prin presa desprre turistii romani calatori la Nisipurile de Aur. Sper ca si serviciile “intelligence” observa acest aspect al (lipsei) relatiilor cu acesti vecini declarat pro-rusi.
        Privind fotografia de ansamblu a momentului,mi se pare ca Romania nu are a se astepta la bine de la vecini. Scenariul cu spargerea Romaniei poate parea improbabila, dar nu imposibila.

Leave a Reply to ashuraCancel reply