Unul din cei doi patroni ai firmei private de transport feroviar Regiotrans, cu baza in Brasov, s-a sinucis.

Costel Comana, afacerist român, anchetat pentru fapte de corupție, s-a sinucis în toaleta unui avion cu destinația Costa Rica. Plecase din Brazilia, potrivit DC News.

Site-ul noticiasrcn.com scrie că românul găsit mort în toaleta unui avion  este Costel Comana, patronul companiei private de transport feroviar Regiotrans. Milionarul Costel Comana s-a spânzurat cu şireturile de la pantofi și ar fi consumat droguri înainte de acest moment.

Jurnaliștii străini au mai anunțat că, potrivit unei femei care ar fi călătorit cu românul, în vârstă de 53 de ani, Costel Comana părea extrem de nervos și s-ar fi dus de mai multe ori la toaletă, în timpul călătoriei cu avionul. La un moment dat, pentru că nu s-a mai întors, femeia, care ar fi o angajată a omului de afaceri, a alertat personalul de la bordul aeronavei, care a spart ușa toaletei.

Costel Comana, 53 de ani, avea probleme cu justiția. Asociatul său, Iorgu Ganea, a fost arestat pentru 30 de zile, săptămâna trecută, în dosarul unor subvențiilor acordate ilegal pentru compania Regiotrans. Și Costel Comana era urmărit în acest caz, fiind acuzat de dare de mită.

Iata ultima evaluare facuta revistei Forbes Romania despre Costel Comana

Nume: Costel Comană
Avere: 13-14 milioane de euro
Varsta: 50 de ani Resedinta: Brașov
Domeniu/Companie: Transporturi feroviare  

Braşoveanul Costel Comană a reuşit să îşi crească anual afacerile pe care le deţine şi le controlează, iar în 2010 principalele sale companii, Regiotrans şi RC-CF Trans – au raportat venituri cumulate de 57,25 de milioane de euro, în creştere cu 27,2% faţă de 2009. Comană este coproprietar al companiilor Regiotrans şi RC-CF Trans, care activează pe piaţa transportului feroviar. Practic, Comană şi asociatul său, Iorgu Ganea, se luptă an de an cu gigantul CFR pentru a muşca felii tot mai mari din cota de plată a societăţii de stat, măcinată de datorii.

Pe lângă concurenţa inegală cu CFR, transportatorul feroviar Regiotrans are şi o serie de adversari privaţi pe piaţa transporturilor private. Cele mai importante companii care activează în acest domeniu sunt Servtrans Invest, TFG, Regional, Doritrans şi Ferotrans TFI.Spre deosebire de CFR, companiile feroviare private reuşesc să obţină profituri – mici, ce-i drept –, întrucât reuşesc să îşi optimizeze schema de personal şi folosesc în cele mai multe cazuri un parc de locomotive şi automotoare eficiente energetic. Astfel, în loc ca aceste companii să folosească locomotive clasice, electrice sau diesel, preferă de multe ori să pună în circulaţie automotoarele, mai uşoare şi cu un consum de energie redus. Regiotrans asigură în prezent transportul călătorilor pe 30 de secţii neinteroperabile (din Transilvania, Banat, Moldova și Oltenia), precum şi pe reţeaua de cale ferată interoperabilă, realizând prin trenurile accelerate și personale legătura între cele mai importante oraşe ale ţării.

 

5 COMMENTS

  1. Mai sunt cativa milionari care au murit in conditii suspecte de-a lungul anilor. Cazurile lor s-au inchis ca fiind sinucideri sau accidente. Ati prezentat si voi cateva cazuri intr-o emisiune la Antena 3, cu putin timp in urma. Eu cred ca si in cazurile astea, daca s-ar urmari banii, s-ar afla niste raspunsuri. Adica sa se verifice ca ce directie au luat banii acestor milionari, dupa moartea lor. Eu cred cu tarie ca acest fapt ar dezvalui niste lucruri interesante.
    https://cristianmoldoveanu.wordpress.com/2015/02/14/salvarea-romaniei-sub-365-de-zile-ghid-pentru-politicieni/

  2. Cum ramane cu “patronii la stat” de la CFR CALATORI ? Cu totii se cred Dumnezei si actioneaza in relatia cu salariatii ca niste adevarati vatafi, o gasca de “baieti destepti”, cel putin acestea-s informatiile din targ.
    Sinuciderea patronului de la RegioTrans poate nu este intamplatoare, iar asta ca omul s-a urcat drogat in avion mi se pare o gogorita. Sunt convins ca in acest moment unora din tara le cam tremura izmenele pe ei, chiar daca unul dintre ei e mort.

  3. Regiotrans a aparut prin preluarea cu forta a unei mici companii frantuzesti intrate in Romania pe nume Keolis. Astia de la Keolis au fost “ajutati” sa intre in faliment si apoi un “binefacator” din sistem le-a preluat afacerea ca sa nu plece aia acasa cu mana goala. Regiotrans are in dotare peste 100 de automotoare vechi de tip “Caravelle” luate din gunoaiele Frantei, o tara in care aceste automotoare au fost retrase pe motiv ca sunt captusite cu azbest – deci cancerigene. Presa franceza a relatat acum cativa ani un intreg scandal cu aceste trenuri care au ajuns in are parte in Romania. Dar, asta este un lucru pe care presa din Romania nu l-a gasit niciodata. Ciudat… A, era o referire in Jurnalul National, dar acolo se luau de cele cateva rame electrice Z58 ale CFR Calatori din care nu stiu daca mai sunt in circulatie cateva in toata tara. Cica numai alea erau captusite cu azbest… Daca Jurnalul National a tipat pentru 2-3 bucati de Z58 de la CFR, se pare ca nu au tipat si de cele peste 100 de automotare ale Regiotrans cu care fac naveta zilnic zeci de mii de oameni din toata tara. Tot la fel de cancerigene (captusite cu azbest) sunt si cuplurie de vagoane RIO ale Regiotrans, aduse tot din Franta, la fe de antice si de demult. Ele circula cu locomotive electrice ex SNCF in sistem push-pull pe linii electrificate (Brasov – Bucuresti – Craiova si retur) zi de zi. Se zvoneste ca in spatele Regiotrans se afla a lu Radu Berceanu si un nepot de-al lui Miron Mitrea. Cat de adevarat este, sa ne-o spuna presa independenta din Romania. Si celebrul tren azbestuos poreclit Batzaila: https://www.youtube.com/watch?v=aiXc6lbyZ7A

    • Sincer, am calatorit cu Regiotrans si trenurile alea sunt DEZASTRU. Cred ca le prefer pe cele de la CFR (Cu toate ca la ambele vagoanele sunt vechi si lipsite de igiena). Mi-e rusine ca pana acum, in 27 de ani, in Romania nu s-a reusit modernizarea si eficientizarea sistemului de calatorie cu trenul. Ca isi mai dau spagi politicienii, ok (desi nu e ok), dar macar sa mai si faca cate ceva. Bataie de joc la adresa cetatenilor romani.

Leave a Reply to Batzaila RegiotransCancel reply