Unele din cele mai detestate companii din Romania – si nu numai… – vor fi suprataxate. Companiile petroliere, caci despre ele este vorba, au facut profituri foarte mari chiar in timpul crizei. Anul trecut, Petrom a raportat un profit net de peste un miliard de Euro. Au fost proteste ale proprietarilor de masini prin benzinarii, pe strazi, pe internet.

Pretul ridicat al carburantilor – benzina si motorina – a bagat miliarde de Euro in buzunarele acestor firme, despre care se spune ca lucreaza in cartel si au intelegeri ilegale privind nivelul ridicat al preturilor. Recent aparuse o statistica potrivit careia, raportindu-se la puterea de cumparare, Romania are printre cele mai mari preturi la benzina si motorina din Europa.

Este de la sine inteles ca intr-un sistem capitalist, companiile functioneaza pentru un principiu legitim, generat de piata : profitul.

Inteleg ca un procent urias, de peste 70 % din pretul carburantilor, reprezinta accize si taxe care merg la stat. Cu alte cuvinte, profiturile mari ale Petrom, OMV, Rompetrol si altor companii se reflecta si prin incasari mai mari la bugetul de stat. Data fiind situatia asta, Guvernul n-are de ce sa fie deranjat de preturile mari. Numai consumatorii de rind sunt zdravan afectati, pentru ca un “plin” se apropie vertiginos de 100 de Euro, suma greu de suportat pentru multi romani afectati deja de criza.

Vad insa ca este un curent puternic in toata Europa ca bancile, companiile petroliere si alte zone care inca generaza profituri consistente sa fie suprataxate, pentru nevoile serioase ale bugetului – sanatate, educatie, agricultura, infrastructura, etc

Cum vi se pare ideea suprataxarii companiilor petroliere?

Va genera ea o crestere si mai mare a preturilor, pentru ca acele companii nu renunta la profituri uriase si pun toate presiunea pe proprietarii de masini?

37 COMMENTS

  1. Suprataxa ar rezolva destule probleme daca banii ar fi redirectionati corect, dar totul este atat de delicat, deoarece, mai intai, ar trebui sa li se puna ghilotina de gat, daca declanseaza scumpirile in lant, ceea ce nu se poate. Petrolul este o bomba FARA ceas, pentru ca nu vei sti niciodata cand explodeaza !!! Mi se pare o idee utopica in situatia actuala, sa faca ceva… bine.

  2. Daca firmele lucreaza in cartel ma tem ca vor majora preturile ! Cred ca statul e ( sau era ) interesat in cresterea preturilor ! Depinde de actualul guvern !

  3. ,,Cum vi se pare ideea suprataxarii companiilor petroliere?,, Vor mari pretul la pompa si suprataxarea va cadea pe cocoasa noastra. Oricum este lesne de observat ca nu trece o zi fara ca usl-istii sa nu se intreaca in inventii,scorniri si gargara electorala. Ieri ingridientul pnl din ghiveciul usl elimina contributia la sanatate ulterior pnl-istul cu ideea a fost calmat si bagat urgent sub tratament. Cu lozinca nici o zi fara o promisiune electorala dar toate din 2013 binenteles usl-ul a dat startul intrecerii si prevad ca pana in toamna vom avea toti Romanii cate un mercedes o vila si un cont frumos in banca cado electoral de la usl. Ce stim noi dar uita usl-ul asa cum uita si pdl-ul este ca nu comanda ei ci fmi-ul de la care atunci cand vin in vizita de lucru pe la noi vitejii astia merg cu carnetelul si isi iau notite. Si asa cum promisiunea cu tva-ul mic la alimente s-a spart ca un balon de sapun in momentul cand seful fmi a aratat cu degetul in jos hai inainte de a promite ceva sa-i intrebam pe cei care conduc cu adevarat Romania la ora actuala adica fmi ce avem voie si ce nu….nu de alta dar riscati sa ajungeti si voi ca penibilul de Videanu cand in campanie electorala cu pdl-ul lui promitea salatii de 800 euro pe luna si pensii de 400 euro pe luna. Este campanie electorala nu concurs literar intre pacientii de la Balaceanca!

  4. Consiliul concurentei ar trebui sa-si faca treaba si la doua, trei mari amenzi, poate companiile se gandesc de doua ori cand fixeaza pretul.
    De vina este si statul roman care lasa “baietii destepti” sa-si faca de cap, pe banii nostri, pe deoparte ,
    pe de alta parte, de faptul ca nu are un control riguros asupra resurselor minerale, gestionand astfel costurile si pretul dar
    si lipsa unei politici economice bazata pe relatii internationale bune cu producatorii si exportatorii de petrol.

  5. Buna ziua,

    la prima vedere pare un lucru foarte tentant, pe principiul sa moara capra “benzinarilor”, pe de alta parte orice crestere a taxarii se va reflecta in pret aproape imediat.

    • Asa cred si eu. O noua taxa ar putea creste preturile la combustibili. De aceea, cred ca Guvernul trebuie sa le limiteze avantul acestor benzinari sau lumea sa isi cumpere biciclete. Altfel, vor mari pretul mereu, ceea ce se va reflecta in toate preturile, mai ales la alimente.

  6. Da dar cu conditia sa nu ridice pretul la pompa cu nici un banut.Daca as fi Ponta sau Crin as recupera petrolul Romanesc pe baza de repede .,cu doua legi date pe baza de ordonanta de urgenta.Dar asta ar insemna si judecarea celor care au vandut petrolul Romaniilor ,rafinariile si reteaua de distributie .Si multe altele.

    • Daca s-ar judeca cei care au vandut petrolul si rafinariile (PETROM), credeti ca USL ar mai fi la guvernare? O mare parte din ei se bucura si acum de beneficiile aduse…..

      • Exact la Crin ma gandeam si eu, hai sa fim seriosi…..chiar vedeti in el un om de incredere, vertical si de buna credinta….?

  7. Da, deoarece in Romania exista doar monopoluri pe piata carburantilor, guvernele ce ne-au distrus pana acum de fapt au tinut doar la propriile interese de a instraina Roamnia altora.Sigur ca e necesara o astfel de masura, dar fara a afecta preturile la pompa si a altor produse.Consiliul Concurentei sa-si faca datoria realizandu-si scopurile pentru care-a fost infiintat iar nerespectarea acestor preturi sa duca in final la retragerea licentelor.

  8. eu as taxa gradual TOATE companie functie de EBITDA. si cifra de afaceri. Cifra mare + EBITDA mare = impozit marit

    • Da copile… Iar eu mi-as inchide firma si in loc de compensatorii si alte ajutoare as da angajatilor un biletel pe care ar scrie:
      “Cifra mare + EBITDA mare = impozit marit=FALIMENT” si sa va plateasca statul…
      Mai oameni buni, voi nu intelegeti ca toate taxele astea, impozitele aberante nu fac decat sa distruga economia. Firmele sa-si plateasca angajatii la negru, status sa nu-si mai ia impozitele si taxele… incasari la buget mai mici. Ati ajuns toti sa dati in firme ca sa traiti, desi nu ati bagat voi un banut. In loca sa scoateti dubla impozitare, impozit platit de angajat + impozit platit de firma pe angajat… CAS platit de angajat, CAS platit de firma pt angjat…. unde naiba ati mai vazut voi asa ceva?

      • Iepuras, banuiesc ca stii ce-i aia EBITDA. Atunci, care-i pericol? Ai venituri de 5 mil euro si aia de 50%, platesi 20 sau 30% si tot iti dai dividende de milioane. In partea ailalta, de exemplu la venitui de 100 000 si EBITDA de 5% din partea mea sa platesti doar 5%, ca sa mai poti trai.
        Sistemul ar fi foarte core t dar e cam SF doar pentru ca statul e incapabil sa-l verifice. Evident, ar trebui insotit si de mari schimbari in alte locuri, gen deductibilitate totala pentru orice cheltuia in ba za de documentfiscal…

  9. DA sa puna taxa dar sa permita venirea altor firme liber pe piata deoarece acum sunt doar 5 furnizori . Astfel nu ar mai putea face cartel

  10. Eu am o parere foarte PROASTA in legatura cu aceasta taxa. DE CE??

    Pentru ca ar trebui sa se liberalizeze sursele de energie. Nu doar petrolul este o sursa de energie. Exista alte metode de a face un camion, un autoturism sau un avion sa functioneze.
    Exista tehnologie foarte simpla pentru a face ca totul sa functioneze pe baza de apa sau alt fel de lichid.

    S-ar evita astfel incalzirea globala si reducerea drastica a preturilor la carburanti, alimente si alte produse.

    Ce-ar fi ca Romania sa fie pioniera acestei tehnologii? Ceilalti au energia solara, eoliana, hidro, etc.

  11. Suna foarte bine in urechile saracilor! Saraci cu duhul, saraci cu educatia – ca de la nescolarizati pleaca totul. Ce fel de liberal e Chitoiu sa vina cu o asemenea prostie? Unde s-au dus pana acum celelalte taxe din pretul benzinei? Totul se varsa in spatele populatiei: in pretul de la pompa si in toate, dar absolut toate marfurile de pe piata. Ne vorbesc de reducerea CASS, a TVA, dar pun impozite indirecte, ce naiba l-am schimbat pe Dracu cu taica-su

  12. USL-ul socialist atat stie…sa mai bage o taxa, sa angajeze bugetari si sa dea ajutoare sociale…nu va mirati cum pica leul de cand e Ponta prim ministru?

  13. Nu stiu daca suprataxarea este o solutie. A adevarat, s-au “tras” profituri mari in domeniul petrolier, nu degeaba a fost si e rost de rezbel in Orientul Mijlociu. Poate o masura drastica ar fi cea de nationalizare a acestora. Parca in alte parti e vant de asa ceva. Daca patronatul/cartelul din domeniul petrolier va lua unele masuri umane,nu sa taie in carnea vie a consumatorilor, s-ar putea ca spirala asta ascendenta (a preturilor) sa nu afecteze marea masa a populatiei.Poate chiar asta se urmareste, sa exaspereze lumea.

  14. Taxarea este buna, dar trebuie urmarita cu atentie reactia companiilor petroliere, cel mai probabil vor creste pretul….

    O alta taxare, dar pe care noul guvern ar vrea sa o scoata, este cea a companiilor de medicamente…si acolo se invart multi bani si mai ales multe comisioane….
    Propun sa postati o rubrica?

    V-ati bucura de o posibila eliminare a taxei clawback?

  15. Sa Le Fie Tarana Usoara si Memoria De Ras!

    In general disparitia unui ziar din peisajul media al unui stat de drept ar trebui sa insemne un moment trist pentru o societate iubitoare de democratie. Sunt toate indiciile si informatiile cu caracter semioficial ca, la putin timp dupa caderea puterii portocalii-basiste de la putere, canalele guvernamentale ale scurgerii bugetului de stat catre anumite zone bugetofage din Romania s-au inchis brusc, asa ca distinsii jurnalisti pupinbasisti de la cele doua cotidiene centrale care faceau apologia regimului basescu, cu o nota distincta asupra personalitatii mesianice a distinsului nostru derbedeu national, respectiv Evenimentul Zilei si Romania Libera, sunt pusi in situatia ca, dupa ce au mancat cu tiripliciul tone de dejectii puturoase, ani la rand, brusc sa-si puna bocceluta in spinare si s-o puna de-o somereala pana si-or gasi alte cururi de pupat. Ca numai meserie nu au facut ei in acesti ani de prostitutie jurnalistica.
    De aceea nu pot fi trist ca cele doua varfuri mediatice de lance basita s-au rupt in platosa noului guvern USL si au fost directionate catre centrul de achizitie al Programului Rabla. Dar nici vesel nu sunt, pur si simplu imi este indiferent, duca-se pe pustii!
    E adevarat ca ma amuz copios cand vad ca cei mai bataiosi dintre acesti soldatei de plumb, cu spumele crizei epileptice la gura, negasind parti libere sa muste credibil din guvernul Ponta, se invartoseaza, vere, pe subiectul “Mang plagiatoru” si dupa ce acestuia i s-a cantat Vesnica Pomenire, iar rudele si cunoscutii i-au mancat pomana si coliva, parasind familia indurerata cu milenara zisa stramoseasca de “Dumnezeu Sa-l Ierte!” Lucru pe care Dumnezeu, in marinimia lui, probabil ca l-a si facut, nefiind informat de Servicii ca in Romania, anumiti pupinbasisti mai tin (in lipsa de altceva) subiectul in actualitate si lovesc (zic ei) cu el in Ponta.
    Totusi nu pot sa nu remarc faptul ca in timp ce guvernul taia in nesimtire pensii si salarii, omorand la propriu romani, pentru mentinerea cu bani grei pe piata media a unor “”oficioase” mascate in ziare independente, gasea resursele financiare necesare, chit ca in public se plangea ca o spalatoreasa ca nu sunt bani.
    Incet, incet incepem sa aflam si noi de ce nu erau bani, dar mai ales pe ce se duceau ei.
    O mana de ajutor la satisfacerea acestei curiozitati legitime a noastre ne mai da si UE care, prin instrumentele sale de verificare a modului in care sunt cheltuite fondurile europene, ne anunta ca in calitate de contribuabili avem de returnat doua milioane de Euro, bani cheltuiti aiurea de ibovnica nationala Nutzy, pentru organizarea galei de box, in care eroul mediatizat din greu nu a fost supercampionul Bute, ci matracuca cu lipici la presedinte. Noroc ca a fluierat-o publicul copios ca altfel cine stie ce dracu ne mai era dat sa auzim la capitolul “Elogii si Omagii”.
    Faptul ca Guvernul Ponta a pasit cu dreptul si ca derbedeii portocalii, rama si-n rahatul membrilor acestuia doar, doar or gasi viemisori intestinali pe care sa-i arate Boc romanilor ca dovada a putreziciunii sale, este confirmat si de reorientarea si intoarcerea de drum, e drept facuta cu timiditate si viteza redusa de catre “Mama San-ul” bordelului mediatic portocaliu, vestitul deontolog gagestean, tatal biologic al puiului nascut viu, nimeni altul decat “maistru” Cristoiu Ion.
    Ieri dupa-amiaza labeunuteve, avand ca invitat un ilustru portocaliu, caruia i-am uitat numele, Ganditoru’ din Gagesti s-a produs cu o proba de un periaj si o lingusire greu de suportat chiar si de un simpatizant al noului guvern, la adresa acestuia, gasindu-i personal lui Ponta calitati pe care nici acesta nu cred ca stie ca le are. Ce mai , daca este sa-l luam de barometru pe piticul peltic, cei care vrem USL la putere nu mai avem de ce sa ne temem, Cristoiu a intors din nou armele.
    Inchei cu gandul la Romania Libera si Evenimentul Zilei carora, daca zvonistica pe surse se adevereste, le urez Sa Le Fie Tarana Usoara! Ca asa este cretineste! Si daca nu s-o adeveri, eu tot asta le urez!

  16. Atata vreme cat aceste companii sunt cei mai mari contribuabili ai statului,nu cred ca lupta va fi in avantajul nostru.Inteleg ca nici in America statul n-a reusit sa-i puna la punct pe petrolisti,in consecinta nu cred ca Romania e capabila sa-i zgaltaie.Sigur ca orice taxa in plus va genera pret mai mare la pompa si ceva oameni dati afara.Solutia poate ar fi tot la noi.Mai putin furt,atentie la banii publici,evaziune mai putina.Ce se face cu taxa pe viciu? Stie cineva? Dar cu taxele de mediu? Dar cu accizele de la produsele petroliere?Noi habar n-avem ce se intampla cu acesti bani,ei nu se duc in domeniile la care ar trebui sa serveasca.Aceasta suprataxare va duce la preturi mai mari pentru noi,la oameni dati afara,la mai putina bunavointa poate in sprijinirea unor domenii neglijate de stat(impaduriri,sponsorizari,etc).

  17. Banii astia puteau sa intre in bugetul ROMANIEI.Dar sa multumim lui Nastase,Ilici,Tariceanu care ne-au lasat fara petrol,rafinarii si reteaua de distributie.Si lui basel ca ne-a lasat fara flota.Mama ei de benzina ca o putem aduce direct prelucrata din Venezuela unde este mai ieftina decat APA.

  18. Bla ,bla ,bla ! Preturile la vinzarea cu amanuntul la ori ce produs , crewsc sau scad functie de cerere si oferta .Statul bine inteles ca are pacatele lui in aceasta situatie ,dar vina principala o avem noi consumatorii. Daca am avea vointa de a boicota vinzarile benzinarilor de citeva ori pe luna , cred ca lucrurile ar putea fi schimbate . Aceasta este o9 parere personala .

    • Daca fiecare din noi am boicota, timp de o luna o companie cred ca am reusi sa ne impunem singuri in fata lor. Nu cred ca ar fi profitabil pentru niciunul dintre acesti colosi sa nu incaseze nimic timp de o luna. Si, cum in fiecare oras sunt cel putin trei sau patru companii diferite, nu ar ramane nimeni fara carburant, ceilalti ar face un profit mai mare, dar compania vizata va avea mari probleme si va trebui sa faca ceva pentru a-si recastiga clientii sau sa inchida portile, sa puna lacatul. Doar ca, avem o mica problema, suntem in Romania, si, chiar daca vor fi cativa care vor face asta, marea majoritate va fi indiferenta, deci, nu va avea nici un efect, din pacate. Inainte de a incerca sa ii schimbam pe altii, va trebui sa incepem cu noi, ca natiune.

  19. sa nu ne taxeze ei pe noi in plus ,ca ne lasam si de sportul asta.

    Cu jigodiile astea de politicieni trbuie sa da-m la jilava,codlea , sg marmatiei etc.. cat mai repede,ca sa nu ajungem la cimitr cu totii,ca ne-au vandut si furat tot in 22 de ani.

  20. Buna ziua si respect! Da, nu stiu daca suprataxa e buna sau cu rezultat. Dar e clar ca trebuie stopati, cu amenintarea nationalizarii, cu orice. O suprataxa daca vor mai creste pretul! Pt ca ne sfideaza si ne ingroapa. Poate romanii inca mai au bani de benzina, ca e strict necesar, dar renunta la multe altele, deci economia pierde. In special la consum si locuri de munca si dezvoltare. E nesimtire profitul care il au. Lacomia marilor companii a generat criza in SUA si EU. Ei, care au exportat locurile de munca in China, India, Africa (francezii). Ei, care au adus milioane de muncitori de acolo, dar nu-i vor pe romani si bulgari. S-au lacomit la produse ieftine din China si salarii prea mici, iar acum China e pricipalul creditor al SUA. Si furnizor. Deci petrolistii astia, pe petrolul nostru, se comporta ca sinucigasul in fata spanzuratorii. Sa se mai umfle un pic pe saracia noastra. Trebuie opriti!!! Pt ca pretul devine problema de siguranta nationala. Si UE, FMI, USA, etc, sa nu ne mai impuna sa murim cu zile ca sa aliniem preturile si sa umflam marile companii. Ca la salarii nu ne impun nimic. Guvernul trebuie sa nu greseasca si sa faca ceva. Ceva, mai mult…!!!!

  21. Mă bucur mai mult decât de ”bail-out”-urile din banii publici pentru băncile falimentare. E o măsură mai puțin socialistă…

  22. distrugerea este avuta in vedere de marile puteri asupra tarilor mici,unde au asigrata piata de desfacere.Te obliga sa respecti niste reguli care le

  23. avantajeaza din pct.de vedere ec.Deci oricine ar conduce tara acest<> va dicta.Depinde de noi ce oameni vom trimite in Parlament,ce patroti adevarati de vor conde si asa poate ca ne va fi mai bine.

  24. Pana la urma din suprataxarea companiilor petroliere (taxa “Robin Hood”) tot noi vom plati mai mult.

    De ce nu se gandeste Statul sa reintre in economie (de ex. sa finanteze crearea unei noi companii petroliere nationale) si sa faca concurenta companiilor straine.

Leave a Reply to vladCancel reply