O veste foarte buna din Ziarul Financiar : economia romaneasca merge foarte bine, independent de tulburarile politice majore provocate de PSD.

În luna mai 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a ajuns la cel mai înalt nivel din acest an, majorarea datorându-se ambelor componente ale acestui indice – al „condiţiilor curente” şi al „anticipaţiilor”.

Indicatorul de încredere macro­economică al CFA România – un sondaj efectuat în rândul analiştilor financiari care dau o notă evoluţiei economiei în condiţiile ei actuale şi viitoare – a crescut faţă de luna anterioară la valoarea de 66,6 puncte, fiind cu 5,8 puncte mai mare decât în aprilie. Indicatorul condiţiilor curente a fost de 83,8 puncte, maxim istoric, valoare în creştere cu 7,9 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 4,8 puncte pâna la valoarea de 57,9 puncte.

Situaţia economică internă bună (un plus de 5,7% la PIB în T1), chiar dacă obţinută prin consum, şi revenirea econo­mică a Uniunii Europene a determiat aceas­tă încredere record în „condiţiile curente”, dar prudenţa este sentimentul mani­festat pentru viitor, pentru că între punc­tajul primit de „condiţiile curente” (83,8 puncte) şi între cel primit de „anticipaţii” (57,9 puncte) este un gap semnificativ.

„Situaţia actuală a economiei este foarte bună, chiar dacă plusurile vin din consum, un consum care nu va mai putea fi susţinut multă vreme. Încrederea analiştilor finan­ciari este maximă pentru că şi economia este la maxim posibil. La aceasta a contribuit atât componenta «condiţiilor curente», dar şi cea a «anticipaţiilor». Între cele două există însă un gap destul de mare. Pentru că analiştii financiari se aşteaptă la o temperare a creşterii economice care se va produce după eliminarea efectului de bază al actualei creşteri economice”, comentează Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA România.

Săptămâna trecută Ministerul Finanţelor a publicat strategia revizuită pentru administrarea datoriei publice guvernamentale care anticipează pentru 2017 şi 2018 o creştere economică peste cea anticipată în acest an, de 5,2%. Finanţele pariază că economia va creşte cu 5,5% în 2017 şi cu 5,7% în 2018. „Economia creşte peste potenţial, iar o creş­tere peste potenţial cu greu poate fi sus­ţinută pe termen lung. O astfel de creştere nu poate fi menţinută decât într-un singur fel: prin îndatorare. Prin îndatorarea sta­tului, a companaiilor şi a persoanelor fizice. Altfel spus, o creştere pe datorie”, comentează Adrian Codîrlaşu citat de zf.ro.

El crede, totuşi, că rezervele pentru creşterea consumului sunt pe cale de a se epuiza şi că această creştere se va vedea cât de curând în inflaţie, ceea ce va antrena ajustarea dobânzilor la inflaţie.

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România – un sondaj efectuat în rândurile analiştilor financiari –  ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a şase întrebări cu privire la condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările a căror răspunsuri intră în calculul indicatorului de încredere macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb euro/leu, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

Indicatorul a fost lansat de CFA România în luna mai 2011 şi este folosit pentru a cuantifica anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România.

7 COMMENTS

  1. Ramane doar in scripte,vad ca pt PSD nu e OK cu o economie buna…poate ca Johannis avand toate datele in fata va alege ce e mai bine pt Romania nu pentru Dragnea,Olguta,Codrin si mai ales Firea.

  2. economia merge si fara PSD, Johannis ar trebui sa puna un premier din opozitie, atfel pesedul va distruge si ce este bun in Romania

  3. De unde mama naibii creşte economia dacă:
    -nu sunt locuri de muncă pentru munca reală(doar mulţi numiţi politic în funcţii/claie peste grămadă)?
    -unde este productivitatea/producţia pentru a avea economie?
    Dacă avem economie crescută sau pe creştere…unde sunt banii?
    -pensii mărite conform nivelului de trai normal=NU!
    -salarii demne şi onorabile = NU! doar mediocrii care fac parte din politic au peste limita bunului simţ!
    -drumuri/şosele şi poduri de calitate = NU!
    -sănătatea/spitale: tratament/vaccinuri: NU!
    Apropo cu demenţiada privind vaccinarea obligatorie, dă bre un motiv plauzibil şi nu forţa sau amenda omul că aşa vrei tu/te-ai sculat în 3 picioare hormonal şi altceva nu ştii! Nu dau peste un tembel politic la momentul de faţă…nu i-ar mai trebui politică! Unuia i s-a întâmplat acum câţiva ani!
    În ce domeniu s-au investit banii ca rezultat al defrişării pădurilor României?
    În buzunarele proprii?
    Doar s-a făcut prin lege!

  4. Si totusi romanii sufera sau chiar mor pentru ca statul continua politicile criminale de austeritate in domeniul sanatatii.

  5. De acord cu unele opinii exprimate aici : care economie in crestere? UNDE se reflecta asta concret si practic? UNDE?.
    Autostrazi? nici vorba , unde sunt? drumuri reparate si fara gropi, unde?
    Spitale dotate cu TOT ce trebuie in laboratoare de analiza, unde sunt????? NICAIERI! varza! am fost eu, nu aveau kit-ul ala, celalat etc…. ca sa faca o analiza. CATASTROFA!. Sau nu! premeditat la modul asta ca sa te duci la privat si sa dai o caruta de bani! criminali! asta sunt si sistemul de sanatate bolnav precum pacientul.
    Din partea mea tuturor guvernelor ce au condus pana acum (pentru asta cu spitalele!!!!!) Hai SIKTIR!. Siktir tuturor!.

    Salarii NORMALE! si CORECTE! cum trebuie si cum sunt in UE, unde sunt? Ahaaaa, doar la smecheri si rudele lor!. La SRI, la DNA, la ministere, Justitie…. la…… poporul, da-l in ma-sa, nu conteaza!. Sa astepte! acum nu, acum nu se poate, mai tarziu, stai ca nu am calculat tot, stai sa mai vedem …..avem consultari, stai ca FMI, stai ca auseritate, stai ca opozitia se opune! stai ca UE, stai ca USA si TOT ASA, stai si asteapta fraiere de popor…… la INFINIT!. Abureli, da?. Scarba totala!.

    Pensii decente, NU, nu sunt, sunt sub limita de supravietuire. Pensionarii abia sa supravietuiasca?. Hai siktir guvernanti! Nu! pensionarul trebuie si EL sa traiasca!!!, nu abia sa supravietuiasca! deoarece a MUNCIT, clar? a cotizat la pensie corect, are vechime, da?. Deci astea unde sunt in economia in crestere? unde??????????.

    Aha, le-au tot furat si invartit prin smecherii si inginerii EI, doar ei pentru ei, lor sa le mearga bine, in rest prapad!. 27 ani : o minciuna asta am trait toti in Romania, o mare minciuna!. Bla, bla…. si povesti vandute ca romanii o vor duce mai bine. Praf! zero!.

    Economia aia vizibila in viata de zi cu zi a noastra NU SE VEDE IN CRESTERE si nici nu se simte in nivelul de trai. Asta e etalonul oricarei cresteri -NIVELUL DE TRAI . Nu povesti de aburit.

    AIA e ECONOMIA REALA! Nu traieste nimeni din procente si cifre pe hartie!. Si nici autostrazi nu rasar dupa ploaie ……din procente, nici spitale dotate, nici, nici…. nimic!. Ii auzeam pe astia batand campii – angajamente sa construiasca spitale noi! Hellooooo!!! NU MAI BATETI CAMPII! aveti grija de astea existente, dar nici asta nu puteti si nu faceti . Va bateti joc efectiv. Gata, destul!. Dracu’ va mai voteaza! Nu doar PSD, pe toti…o apa si un pamant!

Leave a Reply to parisCancel reply