Mizeriile securiste ale cuplului Basescu-Macovei sunt devoalate

Susanne Kastner

Susanne Kastner  / Foto: Thomas Peter / REUTERS
Susanne Kastner – preşedintele Grupului de prietenie Romano-German, preşedintele Comisiei de apărare din Bundestag şi vicepresedinte al Bundestag – a difuzat ieri un comunicat în care vorbeşte despre evenimentele politice din România.
În comunicatul său, doctor Susanne Kastner arată că  nu vede nicio încălcare a statului de drept în iniţiativele pe care le-a avut Guvernul României şi cere un comportament corect faţă de ţara noastră.
Susanne Kastner se arată surprinsă de reacţiile negative pe plan internaţional relative la situaţia internă din România: “A vorbi despre suspendarea statului este cu certitudine exagerat. Este firesc să te întrebi dacă urgenţa (ordonanţele de urgenţă n.n.) sunt măsurile corecte pentru soluţionarea problemelor din România. Paşii întreprinşi de Guvernul României au fost, însă, evident în conformitate cu Constituţia, ceea ce a fost confirmat şi de Curtea Constituţională”.
“Garantarea statutului de drept şi independenţa justiţiei sunt foarte importante într-un stat european”, spune Kastner. “Îmi exprim speranţa că primul ministru român, Victor Ponta, o să-şi ţină promisiunea de a respecta deciziile Curţii Constituţionale”.
Despre democraţia din România, Kastner a explicat: Comisia Europeană a subliniat, în rapoartele de progres, că trebuie combătută corupţia şi că trebuie să se facă o reformă a justiţiei.
Cu siguranţă, sunt lucruri criticabile în România, dar asta nu începând de ieri sau de când conduce Ponta. Este corect ca Comisia Europeană să verifice situaţia de fapt, dar trebuie ca să aşteptăm rezultatul acestei analize şi rezltatul referendumului”, afirmă Sussane Kastner.

93 COMMENTS

  1. cred ca incet, incet si cu calm lucrurile se vor aseza , si romania va intra in normal , dupa ce cu putin noroc vom reusi sa scapam de marinarul mahmur care vorbeste prin somn … Apoi vom putea in liniste sa ne ocupam de problemele cu adevarat importante ale tarii … PRESEDINTELE INTERIMAR (si sper in curand ales ) face bine ca nu raspunde la provocari ) in definitiv nu este in joc doar reputatia proprie ci soarta tarii – apropo de unii care spun ca ar trebui sa fie mai incisiv …

    • Eu ,sunt convinsà cà IL PIRATA NERO,ìsi va lua BOCELCUTZA si va pleca ìn largul màrii si va face la fine de la Crocciera Concordia(in Italia)Non mica,siamo obligati a soportare ancora un individuo non grato,il potere sta nelle nostre mani,percio,andiamo al Referendum per dire SIIII”””

    • Asa procedeaza mincinosii. Zic : ” a difuzat un comunicat”. Eu vreau sa citesc COMUNICATUL. Nu minciunile celor care il comenteaza.Eu nu ma uit la Antena 3. Deci mie nu imi trebuie sa mi se dea stiri mestecate, eventual ” digerate” de antenisti. Eu vreau STIREA originala !
      Pana atunci consider ca aici se dezinformeaza si se manipuleaza.

    • Mai nesimtiti,mai fatarnici si mai hoti ca USLasii nu exista altii in tara noastra.Jos Ponta si Antonescu Porumbacu.Votati nu la Referendum.

  2. De stiut pentru romani care au panza pe ochi Oare in ce stire de la alte posturi o sa se aduca la cunostinta asa ceva ??!!….

  3. Este o voce importanta, dar raul a fost facut si mi-as dori , ca in acest stat de drept, cei care au denigrat si au facut aceasta propaganda negativa, sa PLATEASCA, Si asa cum le place lor sa spuna ca justitia este independenta, atunci tb sa eziste legi si pentru ei (apropo, l-am auzit pe T,B, despre convulsiile din PDL pentru ca se aresteaza prea multi PDL-isti. Care era rolul lui T.B. in justitie ?)

  4. Nu ma incalzeste cu nimic aceste declaratii dupa ce cei mai inalti oficiali europeni au criticat Romania dupa cateva zile de discutii europenii din randul 2 vin si spun ca au gresit sarind pe Romania .Are dreptate intr-o singura privinta sa asteptam rezultatul referendumului , caci rezultatl analizelor facut exact de cei care ne acuza , nu poate fii corect

  5. Curtea constitutionala !!!!!!! despre ce vorbim??? Cand aceasta Inalta Curte s-a facut ca ploua in fata FURTULUI din PENSIE,a acelui procent pt. Sanatate….si aceasta timp de 14 luni, TREBUIAU demisi toti in corpore. Unde era UE. ATUNCI???? Inseamna COMPLICITATE la furt….. nu remarca nimeni !!!nu raspunde nimeni???
    * Iar noi romanii santem obligati sa acceptam toate deciziile acestor persoane???
    Felicitari Doamnei KASTNER pt. obiectivitate si lui Radu Tudor pt. consecventa

  6. sictir, cumva G+ Europe incepe sa functioneze? Pai daca astas are dreptate cum de apare in raportul mcv prostiile facute de cuplul buclucas?

  7. O.K. Si madame Merkel nu are nicio reactie la o asemenea declaratie ???!!! As vrea sa stiu daca familia PPE a fost instiintata de cineva ( presa, Monica Macovei,Cezar Preda, etc) despre sistemele speciale de comunicatii instalate la sediul de campanie Basescu , spre a ne comunica si noua , romanilor, care este temeiul legal pentru acest demers. La referendum voi vota DA si pentru gerul indurat asta-iarna in Piata Universitatii ,dar, mai mult si mai mult, pentru ca NU-L MAI SUPOOOOOOORT !!!!!!

    • argumente ai? dar pe plagiatorul Ponta si repetentul Antonescu ii suporti? Pe langa EBA in parlamentul European sunt si nevestele celor doi,diferenta e ca EBA a ajuns acolo macar ca independent, nu pe liste de partid ca cele 2 neveste.

      • @IMPARATULROSU,mai degraba imparatulportocaliu,tu pe ce lume traiesti?nu ai auzit ca acea comisie de etica a dat vrdictul.Ponta du a plagiat,pe Romani Ii doare in cot de plagiatul lui Ponta,acum sunt interesati ca impostorul betiv,scalambait,sa plce dracului din fruntea statului,cu gasca lui de hiene,trebuie sa fi schizofrenic daca-l vrei pe basescu!!!!

      • Tu esti prost sadea, din regnul magarilor. Sictir fratzicule! Du-te si pupa-l in cur pe marinar altundeva!

  8. @Radu Tudor,
    Am vazut de dimineata si ce semnalezi tu si am citit siderata ce scrie Roxana Iordache pe blog! Daca ceea ce a spus azi basescu e adevarat (si n-am nici un motiv sa nu cred ca e adevarat) atunci e extrem, extrem de grav! Nu ca noi n-am fi stiut-o dar suna a autodenunt si romanii trebuie sa stie: Dragilor, n-aţi mai auzit aşa ceva, aşa ceva n-a mai comis de când s-a lăudat că scoate dosarele lui Năstase. E live la Gândul, un jurnalist isteţ l-a încuiat, l-a întrebat de actul de justiţie, a zis că nu şefii parchetelor fac rechizitorii şi nu şefii instituţiilor judecătoreşti judecă, iar Băsescu a zis că asta e teoretic, fiindcă, practic, şefii dau semnalul. Şi asta n-ar fi fost nimic. Să vedeţi ce-a zis după-aia, când jurnalistul l-a întrebat pe ce se bazează când spune că liderii USL ar intenţiona să intervină în justiţie. A zis aşa, textual, textual a zis:

    “Mă bazez pe documentele din dosarul de urmărire penală al procurorului Bălan“.

    • Cate puteri aveam in stat? Basescu e-n toate, e-n cele ce sant si-n cele ce maine vor rade la…..Nu degeaba Barosso spunea ca eram pe marginea prapastiei…NOROC cu acest guvern, care a putut sa faca doar un pas inapoi,sa nu cadem in prapastie… are mult de lucru acest guvern pentru a duce Romania, si justitia in special pe calea cea buna.Adica separatia puterilor in stat. Si in fond nu este atat de daunotoare ptr tara, replica lui Barosso oricum ar fi interpretata, cat, vorba lui Ponta: mai daunator este faptul ca romanii nu mai au incredere in justitie. Va fi vai, daca incep sa-si faca dreptate singuri!

      • e vai de capul tau. Barroso a spus ca ACEST guvern a dus Romania pe marginea prapastiei. Nu am cazut pt ca au facut cativa pasi inapoi spre democratie. Vezi mai bine raportul MCV. Voi chiar credeti ca toata Europa e tampita? Chiar credeti ca toti intelectualii aia care sustin pe Basescu sunt tampiti si numai cei de la Antene sunt destepti? Cat de rau v-a spalat pe creier voiculescu?

  9. Au inceput sa scada zilele pana pe 29 iulie si atunci o sa vedem cu totii adevarata realitate, lucrurile indreptate si nu in ultimul rand sa ne reabilitam si in fata celor de la U E !!!
    DOAMNE-AJUTA !

  10. Revin. De aici(din postarea mea de mai sus) rezulta ca justitia pe vremea lui basescu este independenta, libera si ceilalti care sunt foarte, foarte rai vor sa subjuge justitia! Toate acestea trebuie prezentate in fiecare buletin de stiri! E fabulos ce-a putut scoate pe gaura gurii!

  11. In mod normal PDL-istii care au defaimat in afara si in tara, care au furat tot ce s-a furat ar trebui sa aiba ascunse intre masele capsule cu cianura (de la Rosia Montana) iar cand va veni politia cu mandatul de arestare la usa sa ia exemplul lui Himmler.Adica sa le sparga si sa inghita continutul.

    • @ cornel
      Nu credeam ca am sa aud un astfel de discurs in PE!
      Exact asa gandesc multi romani (si nu numai)!!!
      Bravo lui Nigel Farge, a pust punctul pe “i”!!!!

  12. In sfarsit o decizie inteleapta ! “Sa nu arunci si copilul odata cu apa din copaie”.Cine este apa ? Ghici , ghicitoarea mea !

  13. VAI RADU DRAGULE ,CE S-AR FI ALES DE ACESTA TARA (oricum este mult afectata)DACA NU ATI FI EXISTAT VOI ,CU COLOANA VERTEBRALA DREAPTA.NU VREAU SA STIU ,FIINDCA SUNT MULTI, MULTI IGNORANTI SI TRADATORI.NU IMI VINE SA CRED CA DUPA 20 DE ANI DE LA REZOLOTIE ,SA IESE LA IVEALA ATATA IGNORANTA SI TICALOSIE,(vezi Cristoiu, Turcescu,Radu Morar -si mi-e rusine ca-i Brasovean ,pe alocuri si CTP si Corina Dumitrescu etc.cei de la etc,sunt multi de tot.) sa urli ca USL a facut rau romaniei ,cand tu susti un Tradator de tara si neama,e prea mult,De cate ori aprnd candela magandesc si la voi ,,BUNUL DUMNEZEU SA VA PAZEASCA ,SA VA DEA SANATATE SI MULTA PUTERE.VOI CHIAR LASATI CEVA IN URMA VOASTRA <SA FITI BINECUVANTATI

        • @ Protestez
          Da,dar daca…. vin semnale si pozitive din UE, poate ca romanii-bata, vor realiza faptul ca si Europa considera “ca-i groasa” cu alde base.

          • @ gemil
            Se pare ca mai sunt si alte semnale pozitive. Ieri, in emisiunea “La ordinea zilei” Radu Tudor a spus ca unele ambasade au cerut scuze in numele guvernelor lor, ca au fost indusi in eroare, au fost mintiti in privinta situatiei din Romania.
            Bine-nteles ca boul de Boureanu (doamne, bine i se mai potriveste numele!)a sarit ca ars spunand ca nu are importanta ca o ambasada obscura (??) a cerut scuze, ca marile state (SUA si Germania) si-au spus deja cuvantul. Este el asa de sigur ca era vorba de o ambasada obscura? Doamne, cat le mai place imputitilor astora sa jigneasca!!

          • Romanii trebuie sa vada ce e in viata lor, ce a facut Basescu cu viata lor si apoi sa se uite spre U.E., ca nu U.E. ne da noua salarii din pacate, ci Parlamentul si Guvernul. Mai nou si Duma de Stat sau C.C. al PCR, echivalentele Curtii Constitutionale PDL-ace.

  14. Sa speram,ca explul dat de aceasta doamna, va fi urmat de mai multi lideri europeni.Astfel, acesta stire va trece neobservata,in restul presei de pe la noi, in mare parte Basista.

  15. Domnule Tudor

    daca veti vedea interviul dat de basescu la gandul live veti avea o mare declaratie a lui

    un jurnalist l-a întrebat de actul de justiţie, a zis că nu şefii parchetelor fac rechizitorii şi nu şefii instituţiilor judecătoreşti judecă, iar Băsescu a zis că asta e teoretic, fiindcă, practic, şefii dau semnalul.
    jurnalistul l-a întrebat pe ce se bazează când spune că liderii USL ar intenţiona să intervină în justiţie. A zis aşa, textual,::

    “Mă bazez pe documentele din dosarul de urmărire penală al procurorului Bălan“.

  16. Este nevoie de cat mai multe astfel de reactii care sa respinga manipularile ordinare si denigrarea Romaniei in plan international. Cred cu convingere ca juristii USL pot gasi suficiente argumente, in caz ca referendumul va fi invalidat, dupa alegerile parlamentare, pentru punerea sub acuzare a presedintelui suspendat, Traian Basescu, pentru inalta tradare. Pana la judecarea pe fond a spetei la ICCJ, el va fi suspendat de drept si Romania va reveni la normalitate. In tot cazul, sper ca romanii sa se mobilizeze exemplar la referendumul de pe 29 si sa transeze de pe acum problema, demitandu-l pe Basescu cu o prezenta peste 60% la vot.

  17. Cine a mutat mizeria de aici, din tara, la C.E., trebuie depistat/depistati si sa plateasca conform legilor in vigoare.
    Acum nu ma mai incalzeste cu nimic nici un semnal venit de acolo. Raul a fost facut, premierul a fost strans cu usa si umilit, toate semnalele pozitive sunt tardive. Poate ca ni s-ar fi facut un bine sa iesim din cloaca asta europeana, unde judecatile se fac disproportionat. nu stiu daca ne-a ajutat cu ceva faptul ca suntem membri U.E., iar nici noi, la randul nostru n-am stiut sa profitam de statutul de membru U.E.

  18. Domnule Radu Tudor

    Toata stima pentru ce faceti,
    va rog foarte mult explicati La Tv ca,Crin Antonescu nu este Presedintele tarii si dac Basescu cade ,se vor face alegeri pentru Presidentie si ca vor fi mai multe persoane care vor candida.
    foarte multi nu stiu asta,multi cu care discut stiu ca , daca Basescu cade ii ia defintiv Antonescu locul.
    Inca ceva;
    Explicati ,ca aveti posibilitatea asta ca , daca Basescu va ramine
    va recurge le justitie,la tot ce are pe miini si vor fi multe represalii , omul asta nu are scrupule si daca va mai sta la conducere va fi tot o teroare,e in stare de ori.ce,
    Va multumesc si va admir atit pe Dv.cit si toata presa realista….
    Cu stima si respect un om simplu….

  19. O manipulare fara precedent la nivel european si interese numai de Basescu stiute, dar e bine ca incep sa apara si vocile decente care pearceap situatia cat de cat mai aproape de realitate…..

  20. Domnule Radu,
    Cu ce am gesit noi vulgul roman sa suportam in emisiunile Dvs. si a D-nei Grecu tot felu’ de PDL-ei. ZAU, d-na TUTZI (papusa portocalie ) era mai “ca lumea”.
    Daca tot invitati animalute portocalii, macar NU MAI INVITATI Bour…i.
    Desi este extrem de greu incercati un ceva cu bun simt (succesuri sa gasiti asemenea animalute in pdl).

    Mai bine reveniti la TUTZI.
    Cu stima si respect

    • @ Lucian
      Ai perfecta dreptate, dr ii obliga CNA-ul! Boureanu este intr-adevar un om imposibil, dar poate e bine ca se arata in toata “splendoarea” lui, sa-l vada si romanii care mai oscileaza intre a vota “cu” sau “impotriva” lui Basescu.

  21. Va multumesc doamna Susanne Kastner pemntru pozitia dumneavoastra fata de tara mea.
    Sa va dea Dumnezeu sanatate, si sa ajute in demersurile politice in a intelege oamenii, tarile si nevoile omenirii.
    Avem nevoie de politicieni care sa gandeasca profund, nu de politicieni care sa amputeze organe sanatoase, ca dupa aceea sa le para rau.

  22. IATA ! CINEVA A VAZUT CEEA CE TREBUIA SA VADA : ADEVARUL si numai ADEVARUL…..DANKE , FRAU Susanne Kastner .

  23. Oare, domnule Radu Tudor? Sau este devoalata cacofonia democratiei europene, care plina de superioritatea ariana trece iar in pas de gasca, de data asta crestin democrata, peste capetele untermensch-enilor, cetateni europeni de calitatea a doua? Pentru ca nu “este normal CACO misia Europeana sa verifice situatia de fapt” dupa ce s-au inflamat in public, plini de nesimtirea tipic raselor care se considera superioare. Se pare ca poti sa scoti Germania din nazism, dar este mult mult mai greu sa scoti nazismul din germani, filozofie care le-a placut al drequ de mult atunci cand aveau biciul in mana! A fost nevoie de cateva dosuri de palma rusesti si anglo-americane ca sa le scoata razboiul din cap, dar nu si nesimtirea!
    Bashescu si Macovei (care pozeaza cu mult succes european in curva virgina a politicii dambovitene) sunt niste simple fasaieli mioritice a caror parturi verbale nu depasesc granitele, decat daca…exact…decat daca servesc interesele noului Führer cu fusta. Franta tace, din obisnuinta probabil, desi nu mai au presedinte PPE, liberalii tac, social-democratii vorbesc in soapta. Nu va suna cunoscut? Parca seamana cu 38-ul de trista amintire. Si noi o luam dupa ceafa, ca de fiecare data, europeni de mana a doua, cersind pe la usile Imperiului Roman de Apus, care l-a ovationat pe neofascistul ungur, desi acesta i-a scuipat de la tribuna cum a vrut!
    Chinezii au un proverb “daca vrei sa aflii ce va fi, citeste-i pe clasici”. Churchill spunea ca cine priveste mai departe in trecut, vede mai departe in viitor. Romanii beneficiaza de memoria pestisorului, care nu se intinde mai departe de 30 de secunde. Alfel si-ar aduce aminte ca, de fiecare data, Europa s-a cacofonit in capul nostru, de cate ori a avut interesul. Asa cum face si acum!

    Eins Zwei Polizei
    Drei Vier Grenadier
    Gascan pass…

    • În sprijinul celor spuse de tine aduc aminte celor interesați de ”apetitul” birocrației europene pentru democrație:

      – în 2005 francezii au respins prin referendum constituția europeană (tratatul european) cu o majoritate de 54,67% și o prezență la vot de 69,37%
      – la trei zile după francezi, olandezii au respins tot prin referendum (primul în 200 de ani în Olanda) tratatul european cu o majoritate de 61,54% la o prezență la vot de 63%
      – Irlanda a cunoscut o suită de referendum-uri între 2008 și 2012 până a ieșit ”cum trebuie”, în urma celui din 2008 în care au votat împotriva tratatului european.

      Rezultatul – consultarea populară a fost oprită în Europa și tratatul de la Lisabona a fost semnat de toți, inclusiv de Franța, Olanda și Irlanda.

      UE NU ESTE O STRUCTURĂ DEMOCRATICĂ. ÎNTREBAȚI POPOARELE EUROPEI!

  24. Sper ca pe data de 29 iulie sa scapam de aceasta ciuma numita basescu. timp de 8 ani ne-a mintit , ne-a injosit, si ne-a furat si ultima speranta la un trai decent. eu nu mai vreau sa vad un presedinte care hăhăie atunci cand anunta taieri de salarii si pensii sau care se exprima atat de greu ,fiecare fraza incepand cu ă ă ă ă. Am inteles ca scoala romaneasca produce tampiti si prosti, exemplul clar il vedem chiar in familia lui, dar cred ca cei care am mai citit cate ceva la viata noastra suntem mult mai multi. nu l-am votat niciodata pentru ca nu am putut sa uit imaginea in care basescu se afla in fata unei multimi si a baut direct din sticla de sampanie dupa cre s-a sters cu dosul palmei la gura. ceva mai ingrozitor si mai umilitor nu cred ca am vazut.

  25. intai au fost britanicii care au vazut ca lucrurile nu sunt chiar asa cum se plang “basistii” acum nemtii … pas cu pas … sunt sigur ca Europa va intelege ca Basescu merita sa fie schimbat si ca partidele nu sunt chiar asa precum le este titulatura … “democrat” si ” socialist ” ei s-au aruncat cu acuze – banuiesc – orientanduse dupa denumirile partidelor si dupa plangerile mincinoase ale lui macovei si base si altii care nu merita nici sa le scriu numele

  26. imi doresc ca la referendum sa avem atata minte incat sa vada si europa pe ce procent se mai bazeaza basescu. indiferent de prag. intr-o democratie adevarata nu exista NICI O institutie care sa reinventeze constitutia , toate institutiile avand rolul de a PROTEJA constitutia , nu cum e ccr la noi. de asemenea nu este impus un prag la referendum in nici o tara democratica (poate doar acolo unde votul este obligatoriu). aceste lucruri sunt clare in europa , chiar si pt. barroso , care nu ar trebui sa isi permita asa multe imixtiuni in politica interna a unei tari independente si suverane.sa vedem atunci cum mai comenteaza ppe credibilitatea si reprezentabilitatea lui basescu!

  27. buna dimineatza Europa ! chiar credeam ca traiesc cosmarul vietii mele in care toata lumea il vede pe basescu un ingeras, si noi restul complet rupt de realitate!
    salut reactia unui lider european care are o pozitie corecta si nepartinitoare!
    Europa , atat iti cerem sa ne lasi sa ne facem ordine in gradina, si unde naibi dormeai cand PDL si Basescu faceau jaful economic si puneu pumnul in gura presei?
    Unde jandarmi au batut manifestantii care demonstrau pasnic si strigau nedreptatile politice ale vremii…..oricum e bine ca cineva vede ce vedem in fiecare zi …..

  28. Doamna Susanne Kastner, multumesc pentru lacrimile bune aduse de aceasta veste. In sfarsit, cineva se uita la amarata noastra natie cu ochi nepartinitori, fara sa ia in seama intrigile murdare ale cozilor de topor din Parlamentul European. Pentru sentimentul acesta de liniste si asezare frumoasa a lucrurilor, in matca lor fireasca, Dumnezeu sa va binecuvanteze!

  29. Va admir si va respect pentru felul in care ginditi ,dar daca este sa fim corecti trebuie sa respectam fiecare cetatean din ROMANIA .
    In Dr.Tr.Severin democratia cu USL este mai degraba DICTATURA . Nu este normal ca la Regia Autonoma de Activitati Nucleare sa-l numesti DIRECTOR GENERAL pe fostul Director Economic RAAN (14 ani) care a adus datorii de 8 mii miliarde lei (de la instaurarea guvernului Ponta si in campania electorala pentru alegerile din iunie , 24/24 ore ,DUICU presedintele USL Mh ne anunta ca cei care au fraudat RAAN-ul vor ajunge in fata JUSTITIEI .De fapr fostul Director RAAN , Olaru Adrian a trecut la USL , Dulcea Ghe. a ajuns DIRECTOR GENERAL,Director Tehnic RAAN este un coleg de BENZINARIE a lui DUICU ,director la sucursala ROMAG PROD este sotul fostei directoare comerciale de la RAAN care a facut contractul cu pamintul in loc de carbune (Ion Mihai si Stela Mihai din Strehaia fiind fini lui DUICU )….
    Deci in Dr.Tr.Severin suntem dezamagiti de acest USL si nu intelegem , de ce d-nul RODIN TRAICU nu face curatenie in RAAN , mai ales ca a fost DIRECTOR GENERAL RAAN si cunoaste foarte bine problemele .

    Corpul de control de la MECMA si a GUVERNULUI sa-si faca datoria.

    daca doriti va pot oferii materiale care sa dovedeasca tot ce spun

    Contracte cu CONFORT S.A. pentru Instalatia de evacuare slam dens :
    -12.05.2009 contract 132 : valoarea 165381830 ron
    -19.04.2011 contract 6 ; valoarea 30084320 ron
    -11.05.2012 contract 180 ; valoarea 23999266.79 ron
    -26.06.2012 contract 228 ;valoarea 40006547.17 ron
    Toate contractele sunt prin atribuire directa si starea instalatiei este ….adica nu prea este
    Toate contractela sunt fara TVA
    Le gasiti pe licitatii.ro

    datorii de 8 mii miliarde lei si sponsorizezi echipa de fotbal a orasului ? Asta face RAAN-ul prin Director DULCEA Ghe.

    http://www.tele2drobeta.ro/stiri/4851-nu-sunt-probleme-financiare-la-echip

    D-nul DULCEA GHEORGHE ,director R.A.A.N., se afla in conflict de interese , deoarece este cenzor la firma S.C.PERLMET Tg.JIU cu care ,RAAN are contracte prin atribuire directa
    deci , de ce sa-l demitem pe BASESCU ?

  30. In fine ,o persoana onesta !
    Dar banuiesc ca nu face parte din Partidul Poponarilor Europeni ,cel al lui frau merkel si al utecistului portughez barroso (noi avem o copie mai tanara-mru!)
    Acele cutre se agita pentru ca la anul isi vor pierde functiile si bonusurile,asa ca se lupta sa cu orice pret sa le pastreze…

  31. In Europa, manipularea e mult mai grava decit mi-am imaginat. Umbla zvonul ca oamenii isi vor pierde dreptul de munca si de aceea se face o propaganda cumplita pe internet pro-basescu. Mai grav este ca propaganda fac nu numai capsunarii dar si tinerii cu studii superioare bine platiti!

    Eu nu pot sa inteleg poporul asta. Chiar nu pot sa-l inteleg. Un popor cu vocatie de sluga.

    • Cui ii place libertatea, sa voteze DA la ferendum. Cui ii place sclavia sa voteze NU. Ciocoii, in marea lor majoritate vor vota NU, pentru ca in ce regim au gasit ei un camp atat de mare de sclavi dornici sa ii pute-n c*r?

  32. A avut o poziţie corectă acestă doamnă vizavi de ceea ce s-a petrecut şi se petrece în România. Din păcate, javrele pedeliste în frunte cu isterica de Macovei coordonată de către psihopatul care se vrea preşedinte împotriva voinţei poporului şi sprijinit de poponarii ăia ai lui europeni, au adus prejudicii de imagine grave României şi probabil, va trebui să treacă mult timp până se va limpezi imaginea ţării noastre peste hotare. Şi asta numai şi numai din cauza hienelor pedeliste care disperate că pierd puterea, sunt în stare de orice .
    Mă îngrijorează însă faptul că libidinoşilor de la CCR tocmai li s-au dat iarăşi puteri peste poate, în această situaţie, destinul României fiind la cheremul lui Moţoc, propagandistă băsistă pe site-uri de socializare. Nu vede nici un ofuscat european gen Baroso, asta ? Sper să fie doar o nebunie din capul meu, dar tare îmi este frică de următorul scenariu :
    referendum – prezenţă la vot 60-70 % (10-11 milioane) din totalul celor cu drept de vot; scor 65 % DA – 35 % NU. PDL-ul şi Băsescu (în “apărarea instituţiei prezidenţiale” nu a scaunului), contestă pe motiv de … fraude electorale, Zăgrean şi Motoc zic “bine” şi … invalidează rezultatul, după care numai avem voie să comentăm deciziile CCR, că-s băsiştii ăia ordinari Dumnezeu pe Pământ. Deja, s-a pregătit (şi din exterior) periculos de mult terenul ptr. întoarcerea psihopatului la Cotroceni.
    Deşi are meritul că l-a trimis pe Băsescu la judecata poporului, sunt foarte dezamăgit de atitudinea USL-ului, a lui Crin şi a lui Ponta, ptr. faptul că au bătut mult prea mult în retragere dându-i posibilitatea dementului să uziteze de toate mârşăviile şi sprijinul extern ptr. a-şi bloca propira demitere.
    Sunt supărat pe Crin Antonescu ptr. că, într-o situaţie EXTREM DE GRAVĂ, cum a fost aceea cu STS-ul, a ales varianta de a fi “lord” faţă de Băsescu.
    Sunt supărat ptr. că în teritoriu USL-ul nu prea mişcă în campanie electorală – mă aşteptam să văd oameni pe străzi, campanie din poartă în poartă, etc … nimic.
    Pe de altă parte, trebuie să accept şi o realitate cât se poate de clară – destinul şi viitorul ţării, a lui Băsescu, al meu, al copilului meu şi al nostru al tuturor, este nici mai mult nici mai puţin, decât în MÂNA NOASTRĂ. Dacă nu vom conştientiza cu toţi că pe 29. 07. 2012 avem datoria şi obligaţia morală să spunem DA ptr. demiterea acestui tiran ordinar, ne merităm soarta. Până la urmă, ce să ne facă şi Crin şi Ponta ? Să ne ducă cu japca la vot ?

  33. In legatura cu organizarea referendumului exista totusi o solutie care sa impace si capra si varza:

    In primul rand pastram pragul de 50% +1 la toate tipurile de referendum fara nici un fel de derogare pentru a avea reprezentativitate si in al doilea rand pragul sa dispara in situatia cand una dintre parti obtine majoritatea calificata de doua treimi.

    In felul asta votul e reprezentativ si in acelasi timp se pot elimina abuzurile antidemocratice de tip “boicot la urne”.

  34. Vicepreşedintele Bundestagului, este o persoană avizată şi autorizată.Ceia ce declară la adresa României , este adevărat.
    Poate aude şi căpcăuni lui Băsescu de la Uniunea Europeană, aceste afirmaţii.
    Ar fi cazul ca Preşedintele Parlamentului European Baroso, să-şi ceară scuze, faţă de poporul romîn şi faţă de priministrul Romăniei Victor Ponta.
    Pentru umilinţa la care l-a supus, în Parlemenul European.

  35. era si normala o asemena reactie! daca nu ar fi venit din partea unui inalt oficial german, as fi inceput sa cred germania insasi face parte dintr-un curent politic panbasist, ceea ce nu este cazul … basisti din toate tarile, uniti-va! mai aveti o sansa sa mai carpiti niste minciuni la UE… au cam inceput baietii aia sa se dumireasca cu cine au avut de a face si cum au fost dusi cu muia pana acum… oricum, minciuna are picioare scurte pe acolo! odata prins cu mata in sac, a doua oara chiar daca spui un adevar fundamental de tipul 1+1=2, nu o sa te mai bage nimeni in seama….asta vi se intampla acum, basisti!cine sapa groapa altuia…..

  36. Daca UE este necrutatoare cu STATUL ROMAN,solutia este sa iesim din aceasta alianta si sa ne alipim la COMMENWETH-ul britanic si sa ne reluam istoria de unde ne-au rupt-o altii.

  37. Da, dar e o voce singulara! Eu visam ca UE e plina de oameni drepti si democrati, care vor sari ca arsi sa acuze derapajele reale ale politicii noastre lamentabile! Eu stiu, dvs stiti, iata stie si frau susane, barosso e tare de urechi si pare ca si de cap. Deci? Deci pe 29, stiti, o stampila apasata pe “DA”, altfel marinaru’, iesit cu nervii prastie din campanie, ne coase gura si ne f in c !

  38. Draga Radu si dragi co-respondenti ai acestui blog,

    Am mai trimis mesajul de mai jos impreuna cu propunerea pe care o contine si pe blogul lui Victor Ciutacu. Sper sa se gaseasca printre voi persoanele potrivite care sa sustina o asemnea initiativa.
    Iata mesajul:

    Cu permisiunea voastra as vrea sa impartasesc si eu cateva ganduri. Sunt psiholog de profesie, si in mod obisnuit nu pot spune ca am o aderenta la spectrul politic prea mare, insa impartasesc ca majoritatea de aici aceleasi ingrijorari vizavi de situatia tarii noastre. In acest sens Radu, as avea o propunere, dat fiind ca din pozitia ta ai mai multe informatii cu privire la societatea civila pe de o parte, fiind un lider de opinie al ei, pe de alta parte.

    Cred ca este cu totul inadmisibil ceea ce anumiti reprezentanti ai UE au facut in ultimile doua saptamani cu privire la Romania. Insa, dupa cum bine stim “raul” nu se poate impune decat prin lipsa de reactie a “binelui”.

    Asa incat, cred ca ar trebui coalizata societatea civila, prin asociatii si lideri de opinie, mass media care sa solicite UE si oficialilor ce au luat pozitii nepotrivite cu privire la Romania in contextul schimbarilor politice din plan intern, ca UE sa isi ceara scuze fata de poporul roman pentru imixtiunea nepermisa in treburile interne, care abia aceasta reprezinta un atentat la siguranta statului de drept in Romania precum si la suveranitatea noastra nationala.

    Cred ca noi, societatea civila ar trebui sa facem un document “pe puncte”, 11 sau cate vor iesi, la care sa le cerem sa dea explicatii clare de ce au spus ce au spus si mai ales pe baza caror informatii au tras ei anumite concluzii.Care sunt ‘sursele’ lor de fapt? Sau hai sa o luam mai stiintific, prin ce metode “monitorizeaza” ei justitia in Romania? Ce cauta in raportul pe justitie puncte care nu au nici o legatura cu raportul in sine? etc. Trebuie puse acolo toate intrebarile mai mult decat indreptatite care ne framanta pe toti. Daca e dialog si colaborare la nivel european, atunci dialog sa fie!

    La document ar trebui atasate materiale doveditoare, precum furtul vizavi de legea pensiilor, un scurt istoric al deciziilor curtii constitutionale pe problema referendumului care se bat cap in cap, de la un an la altul vizavi de aceeasi speta, si care contrazic chiar recomandarile UE pe acele probleme etc.

    D-na Merkel si restul trebuie intrebati clar si sa raspunda punct cu punct in fata poporului roman, unde erau cand toate acestea se intamplau in Romania si mai ales cum isi justifica ingrijorarile fix din zilele astea cu privire la “lovituri de stat si amenintarea democratiei in Romania” cand pentru fapte cu mult mai grave in trecut care au reprezentat incalcari “negru pe alb” ale constitutiei si ale democratiei, nu s-a sesizat? De asemenea aceste persoane ar trebui sa ne dea exemple cand anume, daca vreodata, vreun politician roman si-a permis sa dea lectii si sa impuna reguli in tarile lor de origine? Deasemenea ceea ce trebuie sa faca acesti oameni nu este doar sa isi ceara scuze fata de poporul roman dar sa si intreprinda actiuni clare de remediere a imaginii Romaniei in Europa.

    Faptul ca au primit informatii pe care le-au considerat drept adevarate de la persoane din tara pe care ei le crediteaza, respectiv Traian Basescu si alti membri PDL, la acest nivel politic, nu este catusi de putin scuzabil. Dimpotriva, este o mare, mare gafa. Este un lucru elementar, daca un copil vine la profesor sa parasca pe un coleg al sau, de un bun simt elementar este ca profesorul sa il certe pe copil si sa nu incurajeze un astfel de comportament, precum si sa verifice el insusi pe canalele sale, daca exista sau nu ceva adevar in cele ce au fost parate. Astfel actiunea educativa ii va atinge la modul corect pe ambii elevi. Cu atat mai mult trebuie aplicata aceasta regula cand e vorba de politica la nivel inalt si de relatii intre state ce pot avea multiple impplicatii. Altfel insemana ca fiecare poate sa spuna orice, si ca nu exista responsabilitate la acest nivel de asumare politica, unde este obligatoriu sa existe.

    Din punctul meu de vedere daca am fi uniti si am face ceea ce trebuie, acesti oameni pot fi usor combatuti cu propriile arme si argumente. Nu trebuie mare lucru, decat sa ii pui fata in fata cu propriile afirmatii. Minciuna si interesele ce o susitn se vor vadi singure.

    Cred ca trebuie ca societatea civila sa reactioneze prompt, astfel incat anumiti oficiali cu pozitii in UE sa inteleaga ca nu isi pot permite sa faca chiar ce vor la noi in tara. Una este sa dezvoltam relatii cu celelalte state membre UE, dar alta este ca noi sa ingaduim sa fim tratati astfel.

    Ma gandesc ca ar putea fi un document accesat si semnat online de toti cei care se raliaza acestui punct de vedere, dar care ar trebui trimis si in format fizic cu numar de inregistre la UE si la alte organisme, cancelarii…etc. In mod cert, mass-media ca voce a societatii civile ar putea face ca aceasta initiativa sa aiba succes. Si probabil ca si votul romanilor din 29 iulie va aduce argumente in plus.

    Daca societatea civila romaneasca ar reusi sa aiba o astfel de initiativa, cred ca Romania ar putea sa castige mult sub aspectul imaginii. Iar celor mai neincrezatori le spun ca cei mai multi vor ramane surprinsi de faptul ca lucurile se pot pune totusi la punct daca noi insine facem ceea ce trebuie. In plus, in mod sigur cu aceasta ocazie vom vedea si altfel de voci in UE care vor fi de partea noastra, adica a bunului simt, ca sa nu zic mai mult.

    Va imbratisez pe toti cu ganduri bune,
    Simona

    PS. Am vazut ca cei de la Jurnalul National au prezentat in zilele trecute anumite “puncte” in care reprezentantii UE au dat gres. Eventual se poate face ceva pornind de la acel format, ce trebuie dezvoltat cu informatii din noul raport pe justitie.

    • Ar trebui ca in fiecare oras si sat, zilele astea, liderii sa fie mai activi si sa ne scoata la mitinguri pt democratie, pe toti!

    • Stiu exact ce se intampla,dar reactiile sunt strategice,in functie de interese!Ambasadele cu asta se ocupa:fac rapoarte catre guvernele lor cu tot ce se intampla in tara respectiva ! Au personal pt. fiecare aspect al vietii unei tari si monitorizarea este permanenta. Pe baza acestor rapoarte conducerile tarilor respective isi calibreaza politicile vis a vis de statul in cauza.Ei stiu realitatea mai bine decat noi!E dureros dar adevarat!

      • Acum s-a vazut clar!S-au lasat mintiti pt. ca interesele ii leaga de Basescu!Dumnezeu stie ce le-o mai fi promis!Nu-i asa ca democratia pare a fi doar o iluzie?Cand in parlament se fura voturi in direct si pionierii democratiei nu zic nici pas,cand se modifica legea referendumului in asa fel incat devine imposibil(cu 50+1 din electori sa voteze favorabil),etc. si nimeni nu a scos o vorba iar acum s-au imflamat toti pt.niste minciuni gogonate ! A fost o strategie de intimidare si presiune prin declaratii !Ce Iraq-ul n-a fost atacat sub pretext ca avea arme nucleare sichimice?Faptul ca s-a dovedit ulterior ca nu le aveau le-a mai folosit la ceva? Nimic nu este intamplator ci este regizat sa para asa!

  39. PS. Te felicit din inima Radu pentru treaba onesta si profesionista pe care o faci in jurnalism, impreuna cu alti colegi ai tai de breasla din care multi sunt de la Antena 3, treaba cu atat mai grea cu cat mass media este unul din domeniile cele mai expuse manipularilor de tot felul.

    Ma bucur sa vad romani care isi fac bine, sincer si cu drag treaba acolo unde sunt, fiecare in functie de darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu, suplimentate de pregatirea profesionala.

    In aceasta idee imi place acest citat al Sf Ioan Gura de Aur care surprinde exact ceea ce am vrut sa spun:

    “Dumnezeu n-a ingaduit fiecaruia sa aibe toate cunostintele, […] ca sa avem nevoie unul de altul si in felul acesta sa ne iubim unul pe altul.” Sfantul Ioan Gura de Aur

  40. Stiam eu ca nemtii nu-s un popor de tembeli, dar, ce sa-i faci, madam merkel ocupa tot ecranul televizorului. Gagica asta, Susanne, chiar imi place. Oricum, pare vie, in comparatie cu merkel!

  41. mintiti d-le radu tudor,pacat am crezut ca aveti onoare ,mai sunt in tara asta si persoane care stiu germana si citesc articolele in original.

    • Traducerile sunt, mai intotdeauna subiective. Dar, intre cum a tradus-o b1 pe merkel si cum a tradus-o Antena 3 pe Kastner, eu cred ca putem trage o concluzie rationala. Nu incerc sa-i iau apararea lui Radu Tudor, sunt convins ca se poate apara singur, dar mi se par mult mai relevante pozitiile exprimate in romaneste, in Romania. Lasa mai putin loc pentru echivoc. Si pana la urma ele conteaza. Toate cele 18 milioane, sau cate-or mai fi.

  42. Multe greseli:
    1. Toate tunurile s-au pus pe Basescu doar de pe Antena 3. Post exclusiv pentru electoratul captiv antibasescu, similar cu B1(pe invers). Intre timp, alte posturi,inclusiv OTV(10% din preferinte) trimite doar mesaje gen “si astia sunt lafel de nemernici ca ceilalti”, mesaj care in esenta indeamna oamenii sa nu mearga la vot..
    Ar trebui ca personaje similare cu basescu(gen mazare-acelasi limbaj agreat de multime) sa aiba aparitii pe posturile percepute ca neutre..

    2. Ar trebui mult mai mediatizate cazuri de abuzuri ale regimului basescu asupra oamenilor de rand..sa se afle ca s-a dat drumul la “japca” impotriva tuturor business-urilor private si p.f.,fara nici cea mai mica intelegere sau compasiune asupra consecintelor dezastruoase.Au murit enorm de multe business-uri din cauza abuzurilor institutionale, dar paradoxal, somerii rezultati, sunt de partea lui basescu pentru mesajul populist pe care-l transmite.

    3.S-a pierdut extrem de mult capital electoral prin rapiditatea masurilor de inlocuire a lui basescu. Trebuie explicat (si in afara) ca profunzimea inimaginabila cu care basescu ajunsese sa penetreze si subordoneze toate institutile statului, facea imposibila o tentativa decenta de schimbare.

    4. Extrem de multa lume va vota pt basescu, sau nu va participa la vot, din cauza ca nu agreeaza psd-ul sau pe cei doi copresedinti ai usl.
    trebuie transmis un mesaj de genul” trebuie sa-l inlaturam pe asta pt ca e evil, chiar daca peste 3 luni votam cu mru sau orice candidat al pdl..”
    Trebuie insistat pe faptul ca de 3 ani(cel putin) a avut puterea absoluta si nu a facut nimic bun pt tara asta, iar mizeria in care ne gasim nu e datorata situatiei internationale( a se vedea tari similare)

    5. Ar fi bine sa se faca niste sondaje pt varianta de presedinte. Personal, cred ca Tariceanu ar avea priza mult mai buna, chiar inlocuirea lui in pnl cred ca s-a facut intr-un moment in care poporul( si nu partidul) l-ar fi preferat lui Antonescu..

    si mai am…:-))

  43. Pentru: Pdl-isti nesimtiti care ne jigniti pe toti si va credeti mai presus de lege si de romani, opriti-va din a distruge ce a mai ramas din tara. Noi, poporul roman, suntem de vina ca v-am lasat atata timp sa ne incalecati de tot, sa credeti ca sunteti vesnici la putere si dictatura, sa cultivati cultul personalitatii paranoico-ceausiste a lui basescu, un bolnav care se crede de neinlocuit. Ati crezut ca veti pastra puterea calcand in picioare orice constitutie si orice limita a democratiei si nu va vine sa credeti ca ne-am trezit. Ati convins cu “hotul striga hotul” strainii si i-ati cumparat sa tina cu voi impotriva Romanilor. I-ati mintit ca voi asigurati statul de drept, distrugand orice urma de legalitate si constitutionalitate in institutiile vitale ale statului. Romani, treziti-va si luptati impotriva nulitatilor care s-au crezut stapani vesnici peste noi! Impotriva paranoicului-schizofrenic suspendat care se crede Mesia, de neinlocuit! IMpotriva armatei de tradatori care-l sustin!
    Acest nebun care vrea “dupa el potopul” se crede insusi statul. Daca institutiile statului vor sa-si faca dstoria si sa nu mai fie in slujba lui, pentru el e “lovitura de stat”. Anchetarea penala pt toate minciunile si tot raul facut Romaniei e obligatorie. Ziaristi si televiziuni, treziti-va si nu mai puneti semnul egal intre libertatea de exprimare si ce-au facut criminalii pdlistii contra economiei in criza. O economie in criza nu se ataca cu minciuni ordinare. Daca veti mai spune ca “doar au vorbit”, inseamna ca spuneti ca si voi nu relatati adevarul. “Golanii” trebuie sa se trezeasca!

    • Sunt perfect de acord. Necazul este ca aceia care ar trebui convinsi nu acceseaza acest site. Acum e nevoie de o saptamana de demonstratii si mitinguri antibasescu la fel ca in ianuarie-februarie. Cristiana Anghel si-a inceput protestul. Cum sa facem sa ne alaturam ei in aceste zile?

    • lăsați-i pe pdliști să fiarbă în suc propriu! grija noastră principală să fie prezența la vot, să trecem totuși de quorum! Cu asta îi lovim exact unde îi doare cel mai tare! Dacă se duce besescu, sunt măturați și pdleii, clonele lui!

  44. PS2 Tocmai de aceea cred ca o initiativa din partea societatii civile precum am sugerat-o mai sus este absolut imperativa. Daca doar ‘vocea’ acestui gen de oameni va fi auzita la nivel european cu privire la Romania, desi legalitatea ultimilor luari de pozitii in plan intern a fost clar precizata inlcusiv de Curtea Constitutionala, atunci inteleg ca asta e un fel de implinire a cuvantului “obraznicul manaca praznicul”.

    Cred ca singura cale de vindecare a imaginii Romaniei la nivel european este de a-i lua la intrebari pe acesti oficiali la modul cel mai direct posibil. Cred ca chiar trebuie sa raspunda in fata poporului nostru pentru agresiunea prin care doresc sa-si impuna punctele de vedere la noi in tara.

    • Cristiana Anghel face acest lucru prin noua ei greva a foamei. Este persoana in jurul careia ar trebui sa se coaguleze un protest in aceste zile. Va propun sa pornim de aici

  45. bine că s-a trezit și asta (kastner)acum, după ce europa ne-a băgat quorumul pe gât! frecție la picior de lemn! Dar poate totuși, ne ajută Dumnezeu și înteleg alegătorii să se prezinte la vot peste quorum. În acest caz, bese, pe marea cea mare!

  46. cat despre CCR, asta ar trebui reformată, inclusă ca departament special în cadrul Inaltei Curți de Casație și Justiție și să fie formată din juriști de profesie, de preferință constituționaliști – dar nu ca boc – cu cel puțin 10 ani de experiență judecătorească, sau 10 ani la catedra de drept constituțional

Leave a Reply to IonCancel reply